Părintele Grigore de la Lacul Frumos refuză să părăsească mănăstirea

Înaltpreasfinţia Voastră,

Am primit Deciziile din 21.02.2017 ale Arhiepiscopiei Râmnicului (n.n. vedeți la sfârșitul articolului), prin care ne puneţi în vedere că trebuie să ne întorcem la mănăstirile de metanie. Din analiza textului, ne permitem să vă reţinem atenţia cu câteva consideraţii legate de modul absolut insolit în care interpretaţi cele două canoane 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

Într-adevăr, conform canonului 31 apostolic, preoţii vinovaţi de ieşirea de sub ascultarea canonică a episcopului lor sunt caterisiţi pentru că au provocat schismă, cu o singură excepţie, anume cazul în care au ieşit de sub ascultarea ierarhului din pricina participării acestuia din urmă la erezie. O lectură atentă a canonului v-ar putea arăta şi această excepţie extrem de importantă.

Pentru că deciziile invocă pe profesorul Ioan Floca drept autoritate canonică, aşa cum şi este, Vă propunem spre o lectură sine ira et studio, dar şi cu un pic de pricepere în probleme canonice, tâlcuirea acestui canon, aşa cum o face profesorul de drept Floca:

“Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice, se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nici o formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”¹.

Modul în care este interpretat canonul 15 I-II ne face să credem că interpreţii acestuia au citit o variantă cu totul şi cu totul necunoscută până acum a canonului respectiv. Urmând ediţiilor consacrate şi cunoscute de toţi ale canoanelor bisericeşti, Vă supunem atenţiei câteva consideraţii referitoare la interpretarea corectă a canonului 15 I-II, apelând la două dintre cele trei surse autoritative pe care le-aţi recunoscut în Deciziile episcopale.

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima parte vorbeşte despre schisma provocată de mitropoliţii care nu îşi pomenesc patriarhii “pentru orice vinovăţie” a acestora din urmă şi este o continuare a canoanelor 13 şi 14.

Partea a doua a canonului introduce o excepţie de la schisma prevăzută de canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15 I-II. Astfel, în partea a doua a canonului se spune că, faţă de cele spuse mai sus referitoare la schisma provocată de nepomenire pentru orice formă de vinovăţie găsită episcopului nepomenit şi nedovedită încă, există o situaţie în care nepomenirea este admisă. Această situaţie este cazul în care episcopul propovăduieşte o erezie în mod public.

Pidalionul tâlcuieşte partea a doua a canonului 15 I-II în felul următor:

“Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”².

Opinia Pidalionului coincide cu interpretarea pe care o oferă profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare:

“Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)³.

Aşadar, din această interpretare a Pidalionului şi a profesorului Ioan Floca rezultă că preotul care observă că episcopul său propovăduieşte erezia în mod deschis poate şi trebuie să se separe de episcopul părtaş la erezie imediat, fără nici o formalitate, înainte de cercetarea sinodicească a episcopului pentru erezia pe care o propovăduieşte. Pentru această atitudine, el nu poate fi în nici un caz sancţionat, ci elogiat ca unul care a apărat Ortodoxia de schismă.

Nicăieri nu se spune în cele două canoane că preoţii care nu se supun episcopului care propovăduieşte erezia, înainte de sinodiceasca cercetare a acestuia, trebuie deferiţi Sinodului episcopal pentru caterisire. Nicăieri nu se spune că acel canon sancţionează pe preoţi şi mirenii care “se erijează în judecători” ai episcopului acuzat de erezie, pentru că întreruperea pomenirii nu este un act de acuzare sau judecată, ci este unul de constatare a unei stări de fapt şi de luare de măsuri în consecinţă. Pretenţia că nimeni nu are voie să se erijeze în judecător al episcopului propovăduitor al ereziei, dacă ar fi reală, ar anula cu totul dreptul preotului de a constata că episcopul este eretic, în cazul în care este, şi ar fi contrară canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II, deoarece nu ar mai permite în niciun fel nepomenirea pe motiv de erezie a episcopului.

Astfel de pretenţie ar fi contrară total opiniilor Sfinţilor Părinţi, care au permis constatarea ereziei episcopilor şi măsura îndepărtării de aceştia. Iată câteva exemple:

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”.

Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”.

Sfântul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”.

Aceste cuvinte ale Sfântului Nicodim sunt o aplicare directă a prevederilor canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II.

Prin urmare, respingem interpretarea din Decizii a canoanelor menţionate, deoarece este trunchiată, alcătuită din punerea cap la cap a unor frânturi de canon care se referă la situaţii cu totul diferite şi intră în conflict cu adevăratul sens al canoanelor respective.

În ceea ce priveşte prevederile Regulilor vieţii monahale, întotdeauna am trăit şi am cugetat în funcţie de prevederile acestora. Situaţia în care ne aflăm acum a fost provocată de acţiunile abuzive luate împotriva noastră în momentul în care am decis să ne apărăm libertatea de conştiinţă ortodoxă şi am întrerupt pomenirea ierarhului părtaş la erezia sinodului din Creta. Din acest motiv, nu putem fi considerati vinovati pentru faptul că, apărându-ne de erezie, am ajuns să nu ne mai putem desfăşura activitatea normală de preoţi şi monahi. Vinovaţi sunt pentru această situaţie cei ce au impus acest regim de opresiune.

În consecinţă, respectuos Vă anunţăm că refuzăm să punem în aplicare Deciziile episcopale prin care ni se cere să părăsim Schitul şi să ne întoarcem la mănăstirile de metanie, deoarece motivarea acestor decizii nu are niciun temei canonic sau în Regulamentul vieţii monahale şi operează cu ideea că episcopul nu ar fi în niciun fel vinovat de părtăşie la erezie, lucru care este contrazis de conţinutul documentelor acceptate ale sinodului eretic din Creta.

Cu respect,
Ieromonah Grigorie, Lacul Frumos

Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului

Vedeți și Presiuni intensificate asupra Mărturisitorilor de la Mănăstirea Lacul Frumos