Oficialii turci au anunţat că sunt pe punctul de a perfectă o afacere cu Moscova, prin care Ankara va intra în posesia sistemului defensiv de rachete S-400 Triumph pe care ar urma să-l integreze în infrastructura militară NATO din ţară.
Fikri Isik, ministrul turc al Apărării a anunţat că, deşi industria de profil încearcă să reducă dependenţa ţării sale de armamentul importat, nevoia urgentă de a completa breşele din apărarea antiaeriană forţează guvernul Turciei să cumpere un astfel de sistem, „Rusia fiind cel mai potrivit furnizor”, anunţă Daily Sabah.
În acelaşi timp, Isik a subliniat că un astfel de contract nu va fi semnat peste noapte, fapt care lasă să se înţeleagă că liderii de la Ankara vor trebui să răspundă nelămuririlor stârnite de o astfel de decizie în faţa altor şefi de stat şi de guvern din rândul Alianţei.
De altfel, punctul sensibil al achiziţiei de rachete Triumph, care să completeze scutul aerian NATO, ar putea apărea şi în discuţiile dintre Recep Erdogan şi preşedintele american Donald Trump, cei doi urmând să se întâlnească faţă în faţă în luna mai.
O confirmare privind posibila introducere a armamentului rusesc în infrastructura de Securitate NATO a oferit-o şi Serghei Chemezov, directorul general al corporaţiei ruseşti Rostec.
„Turcia este interesată de sistemul S-400. Problema cea mai importantă o reprezintă obţinerea fondurilor pentru această achiziţie”, a explicat Chemezov, în vreme ce ministrul turc de Externe, Mehmet Cavudoglu a afirmat că discuţiile în acesta chestiune „evoluează în mod pozitiv”.
Problema achiziţiei de rachete antiaeriene cu rază lungă de acţiune se află pe biroul oficialilor din Ministerul Apărării de la Ankara încă din 2013, când Turcia a fost pe punctul de a încheia un contract cu corporaţia CPMIEC din China pentru sistemul antiaerian FD-2000 (HQ-9).
Acesta a fost blocat însă, în 2015, în urma opoziţiei vehemente a unor state membre ONU, care au reclamat existenţa unor riscuri majore în integrarea sistemului chinezesc în infrastructura defensivă a Alianţei Nord-Atlantice.
„Cred că NATO va înţelege şi va aproba decizia noastră de a cumpăra sistemul antiaerian S-400. Până la urmă, alte ţări membre folosesc deja sisteme aeriene defensive produse în ţări din afara Alianţei”, a menţionat ministrul Isik.
Problema sensibilă a compatibilităţii şi a eventualelor breşe de securitate ivite în urma integrării tehnologiei controlate de Moscova în sistemul defensiv NATO ar putea fi totuşi rezolvată prin folosirea independentă a bateriilor de rachete Triumph de către Turcia după modelul oferit de vecinii greci, care au plasat un sistem S-300 de provenienţă rusească pe insula Creta fără a-l conecta însă la centrul de comandă NATO.
„Când integrezi acest sistem de rachete în apărarea NATO, poţi decide să îl foloseşti în conformitate cu întreaga infrastructură de Apărare a Alianţei, dar, la fel de bine, îl poţi folosi fără a fi integrat”, a mai spus ministrul turc al Apărării.
Rachetele S-400 reprezintă cea mai performantă armă antiaeriană creată de Rusia în ultimii ani, iar Moscova a reuşit deja să le vândă în China şi India.