Peste 10.000 de oameni au luat parte la manifestaţiile paşnice de sâmbătă, iar poliţia nu a intervenit să îi disperseze pe manifestanţi sau să îndepărteze cortul, care va bloca traficul pe un bulevard important.

“Lăsaţi-ne să rămânem pentru a avea alegeri libere şi corecte, pe care le putem obţine numai prin îndepărtarea acestui Guvern al infracţiunii şi (înlocuirea sa – n.r.) cu un Guvern de tehnocraţi”, a spus liderul democrat Lulzim Basha la miting.

“Alegeri libere sau deloc”, a adăugat el.

 

Oamenii din toată regiunea Balcanilor şi-au exprimat săptămâna trecută, pe reţelele de socializare, solidaritatea cu manifestaţiile din România – dar şi pentru a-şi exprima regretul că popoarelor lor nu sunt dispuse să facă la fel.

Mitingurile anticorupţie din România au fost o sursă de inspiraţie clară pentru liderul Partidului Democratic de opoziţie Lulzim Basha, care a distribuit pe Facebook clipuri cu sutele de mii de români care au ieşit în stradă.

„Un exemplu de curaj popular din partea cetăţenilor români. Pe 18 februarie ne vom uni la Tirana”, a anunţat el la începutul săptămânii trecute Într-o perioadă în care reformele judiciare majore reprezintă un subiect fierbinte în Albania, unii analişti cred că acest domeniu ar trebui să fie în centrul atenţiei albanezilor. Experţii îndeamnă la opoziţie faţă de judecătorii şi procurorii care pun sub semnul întrebării reforma judiciară ce urmează să fie implementată.

„Departe de România, judecătorii şi procurorii din Albania care au capturat sistemul fac acelaşi lucru (dezincriminarea corupţiei – n.r.). Nu vor reformă, pentru că ei şi politicienii pe care îi apără ei ar putea fi pedepsiţi”, a scris portalul TemA într-un editorial.

Protestele din România au inspirat şi o manifestaţie anticorupţie ce va avea loc duminică la Paris, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni.