Să fugim de înşelările lui Nil Dorobanțu!

Iar preoţilor nu le va folosi cu nimic faptul că şi-au apărat credincioşii de unele capcane, dar i-au lăsat pradă unei singure rătăciri. Căci iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în “Lumina Sfintelor Scripturi” – Antologie tematică, volumul II, editura Anestis,  2008, la pagina 646: ”Ce folos are preotul dacă se luptă bine cu păgânii, dar iudeii jefuiesc turma? Ce folos are preotul dacă-i biruie şi pe păgâni şi pe iudei, dar maniheii îi răpesc oile? Ce folos are preotul dacă, după ce îi doboară la pământ pe manihei, îi sfâşie oile duşmanii dinăuntru, care strecoară în sufletele credincioşilor credinţa că oamenii sunt supuşi destinului? Dar pentru ce să înşir toate rătăcirile diavolului? Dacă păstorul nu ştie să combată bine toate aceste rătăciri diavoleşti, lupul poate mânca cu o singură rătăcire cele mai multe oi”.

Aşadar, potrivit Sfintelor Scripturi şi Sfinţilor Părinţi, ne putem pierde mântuirea, chiar dacă luptăm cu toată puterea împotriva ereziei ecumenismului de exemplu, dacă, în acelaşi timp, ne lăsăm prinşi de o altă capcană a diavolului.

Despre o capcană frecventă a zilelor noastre vreau să vă vorbesc acum: despre practica împărtăşirii cu păcate opritoare şi asta chiar foarte des.

Un exponent al acestei practici a fost ieroschimonahul Nil Dorobanţu (1920-1977), faţă de care unii preoţi şi mireni au mare evlavie. Referindu-ne numai la una din cărţile sale, “Tâlcuiri la Canoane”, volumul I, editura Floare de april, 2016, vom arăta cât de tare  a fost prins părintele Nil Dorobanțu în această capcană a diavolului. În această carte, ca de altfel şi în alte scrieri ale sale, acesta face o pledoarie pentru împărtăşirea tuturor, indiferent ce păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie ar avea creştinii. Părintele Nil Dorobanţu contrazice în chip strigător la cer majoritatea canoanele Sfinţilor Părinţi pe care le găsim în “Pidalion”, editura Credința strămoșească, 2007. Trebuie să înţelegem că cel ce contrazice canoanele  aduce hulă Sfântului Duh!

Astfel la pagina 21 a cărţii sale, părintele  Nil Dorobanţu spune că atât femeia în perioada menstruaţiei cât şi orice fecioara, bolnavă, copil sau bătrână se poate împărtăşi, fără a face vreo diferenţiere sau precizare cu privire la pricini opritoare: ”Dacă înainte se cumineca femeia şi la curăţie şi la sânge, apoi cu cât mai mult monahiile şi fecioarele, bolnavele, copiii şi bătrânele” Prin această afirmaţie sunt contrazise canoanele Sfântului Dionisie al Alexandriei şi ale Sfântului Timotei al Alexandriei (ambele fiind validate de canonul 2 al Sinodului VI Ecumenic, primind astfel autoritate de canoane ecumenice). Aceste canoane arată clar că femeia la menstruaţie (“la sânge” cum spune părintele Nil Dorobanțu) nu are voie să se “cuminece” (împărtăşească)! Astfel, Sfântul Timotei al Alexandriei, în canonul 7, la întrebarea: ”Dacă o muiere va şti că are cele obişnuite muierilor [adică are ciclu], datoare este a se apropia la Taine în ziua aceea sau nu?” răspunde: ”Nu este datoare până se va curăţi” (“Pidalion”, pagina 681). Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, la pagina 559 din “Pidalion”. De unde şi cum face părintele Nil Dorobanțu această “tâlcuire” contrară Sfintelor Canoane?

Într-un alt loc, la pagina 23 în cartea părintelui Nil Dorobanţu, întâlnim o afirmaţie a cărei absurditate şi blasfemie o poate vedea oricine. Acesta, referindu-se la canonul 1 al Sfântului Timotei al Alexandriei, zice:”Dacă se cuminecau păgânii şi jidovii (vedenia cu copilul aruncat în cuptor şi nears) şi toţi catehumenii, apoi cu cât mai mult ar trebui zilnic să se cuminece credincioşii?”. De fapt în tâlcuirea acestui canon din “Pidalion” (pagina 678) se spune: “Întrebat fiind Dumnezeiescul Părinte, dacă un copil sau un bărbat desăvârşit, încă fiind în catehisire, s-ar întâmpla în vreo vreme îndemânatică, când în vreo Biserica se face Liturghie, şi s-ar împărtăşi, nu defăimând, ci neştiind că mai înainte de Botez nu este iertat; răspunde că se cuvine a se boteza. Căci de Dumnezeu se socoteşte a fi chemat unul ca acela, de vreme ce nu a fost oprit nici de creştinii ce se aflau acolo, nici de presbiterul ce l-a împărtăşit”. După cum vedem, nu e vorba nicidecum de astfel de aberaţii cu privire la permiterea împărtăşirii “ păgânilor, jidovilor sau catehumenilor” (nebotezaţi), ci de o cu totul altă situaţie.

Canoanele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Postnicul din “Pidalion” îi îndepărtează de la Sfânta Împărtăşanie pe creştinii cu păcate opritoare timp de mai mulţi sau mai puţini ani, în funcţie de nevointele duhovniceşti şi trupeşti pe care sunt dispuşi să le facă. Este suficient să citim măcar aceste canoane stabilite de Sfinţi Părinţi luminaţi de Duhul Sfânt pentru a avea o imagine clară cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un creştin pentru a se putea împărtăşi.

Dar părintele Nil Dorobanțu se socoteşte mai presus de tâlcuitorii consacraţi ai “Pidalionului”, spunându-ne că păgânii, iudeii şi catehumenii (adică cei ce urmau a se boteza) se pot împărtăşi fără a fi botezaţi, iar creştinii (indiferent de păcatele lor) ar trebui să se împărtăşească zilnic.

Una dintre cele mai sfidătoare afirmaţii la adresa canoanelor Sfinţilor Părinţi o găsim la paginile 33-34 în cartea părintelui Nil, unde acesta afirmă că e de acord cu dezlegarea de păcate “în bloc”. Însă dacă citim “Carte foarte folositoare de suflet”, editura Bizantină, 2005, capitolul X, paginile 79-80 vom vedea că Sfinţii Părinţi vorbesc clar despre spovedania individuală.

Dar nu doar spovedania cu dezlegare de păcate “în bloc” e încurajată de părintele Nil Dorobanțu, ci şi împărtăşirea “în bloc”. Citez de la pagina 41 a cărţii sale unde spune: ”dar dacă cineva vrea să dea la toţi în bloc pe Hristos Euharistic, toţi fariseii invocă sfinte canoane şi prohibesc solemn”. Ideea aceasta apare şi în alte pagini, ca la pagina 46 de pildă, unde, dând exemple de diverse situaţii, ieroschimonahul Nil Dorobanțu conchide prin a zice: ”Iată zeci de motive pentru care se poate administra dezlegarea şi împărtăşirea tuturor.” Repet, cine va citi măcar canoanele Sfântului Vasile Cel Mare sau ale Sfântului Ioan Postnicul din Pidalion, va vedea cât de aberantă şi blasfemiatoare e această afirmaţie a sa. Pentru că în ele va găsi exact contrariul celor spuse de Părintele Nil Dorobanțu.

“Scopul canoanelor este mântuirea, dezlegarea şi împărtăşirea, nu osânda, legarea şi oprirea de la Euharistie”, spune iarăşi la pagina 56 părintele Nil Dorobanțu, de parcă n-ar exista peste tot în “Pidalion”, o mare mulţime de canoane care îi opresc pe toţi cei cu păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, scopul acestei opriri fiind tocmai îndreptarea, pocăinţa şi mântuirea acestor creştini.

Şi mai scandaloasă e afirmaţia sa de la pagina 68 unde spune : ”Poate fi un alt canon care să contrazică duhul canoanelor 8 şi 9 ale celor doisprezece  şi șaptezeci de Apostoli? Nu există în toate cele şapte Soboare vreun asemenea canon contradictoriu”. Părintele Nil Dorobanțu neagă astfel canoanele Sfinţilor care au stabilit că sunt creştini care trebuie să se pocăiască pentru anumite păcate, o anumită perioada de timp, pînă se vor putea împărtăşi. De fapt, cine citeşte cu atenţie Canoanele 8 şi 9 apostolic şi tâlcuirile şi notele lor va vedea că acestea se referă la împărtăşirea clericilor şi a credincioşilor însă cu anumite excepţii. În vechime, excepțiile priveau un număr mic de credincioși, dar astăzi majoritatea se face vinovată de păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie. Tâlcuirile canoanelor îi exclud de la împărtășire pe cei care o fac din pricină “dreaptă şi binecuvântată” (Tâlcuirea Canonului 8, pagina 45 din “Pidalion”) și îi cheamă la împărtășanie doar pe “creştinii cei ce se adună la Liturghie, câţi adică sunt vrednici”(Tâlcuirea Canonului 9, pagina 48 din “Pidalion”). Deci este clar, cei care nu sunt vrednici, adică au păcate opritoare de la împărtăşire (păcate specificate de Sfinţii Părinţi în numeroase alte canoane din “Pidalion”) nu se pot împărtăşi (perioada de timp şi pocăinţa necesară fiind precizată pentru fiecare păcat de către Sfinţii Părinţi în “Pidalion”). Căci altminteri, mulţimea de canoane ale “Pidalionului”, care îi opresc de la împărtăşire pe unii, pe cine mai vizează de fapt dacă toţi, indiferent de păcate, ar putea să se împărtăşească?

La pagina 73 a cărţii părintelui Nil Dorobanțu găsim o reîntărire a afirmaţiilor sale aberante care contrazic  Canoanele Sfinţilor Părinţi cu privire la oprirea de  la împărtăşire, pentru un anumit timp, a celor cu păcate opritoare. Acesta afirmă că “toţi sunt obligaţi să se împărtăşească”, nelăsând să se înţeleagă că face vreo diferenţă între cei care au şi cei care nu au păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie. Deşi Părintele Nil Dorobanțu îi contrazice pe cei mai autorizaţi tâlcuitori ai canoanelor din “Pidalion”, recunoscuţi de toată Biserica Ortodoxă şi huleşte împotriva Duhului Sfânt, unii preoţi şi mireni ai  zilelor noastre îl vor canonizat şi, mai mult, îl prezintă ca infailibil.

Având în vedere că pentru părintele Nil Dorobanţu “canoanele sunt transformabile după timp şi mediu” (pagina 165) iar “Pidalionul” este “greoiul şi învechitul Pidalion” (pagina 189), nu-i de mirare că face afirmaţii împotriva Sfintei Scripturi, a canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a minţii sănătoase. În opinia lui, greşesc toţi ce-i care, vrând să fie în duhul Sfinţilor Părinţi şi a canoanelor pe care le-au dat ei, opresc de la împărtăşire pe cei ce au păcate opritoare căci “dau epitimii în oprelişte de la Euharistie, ceea ce nu-i voie conform sfintelor canoane, că toate pedepsele se pot da afară de excluderea de la Sfânta Euharistie” (pagina 193 a cărţii părintelui Nil). Afirmaţii ca acestea găsim destule în cartea sa, deşi în “Pidalion” se spune exact contrariul.

Am putea afirma că această carte a părintelui Nil Dorobanțu “Tâlcuiri la Canoane”, volumul I, editura Floare de april, 2016, în mare măsură, este “Pidalionul” înţeles (întors) pe dos.

Pentru el “canoanele s-au învechit şi au îmbătrânit şi sunt chiar aproape de pieire”, iar “a împlini canoanele înseamnă a umple golurile lor şi a desăvârşi ceea ce-i început în ele”(pagina 197). Deci, canoanele Sfinţilor Părinţi adunaţi în Sinoade Locale sau Ecumenice, sub inspiraţia Duhului Sfânt, au lipsuri şi trebuiesc desăvârşite de învăţătura “infailibilului” părinte Nil Dorobanţu. Ferească-ne Dumnezeu să fim de acord cu astfel de afirmaţii hulitoare şi de păcate împotriva Duhului Sfânt!

Oricine citeşte Sfânta Scriptură, Pidalionul şi scrierile Sfinţilor Părinţi pe tema spovedaniei şi a împărtăşaniei, va înţelege că a accepta ideile părintelui Nil Dorobanțu înseamnă a accepta toate hulele sale faţă de tot ce avem mai sfânt.

Să ne păzească Dumnezeu să cădem în capcana în care a căzut el şi mai ales să dorim cumva a fi canonizat un astfel de om! Căci dacă “niciun sfânt nu a călcat Legea lui Dumnezeu, nici călcându-o, nu se poate numi sfânt” (Sfântul Theodor Studitul “Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”- volumul I, editura Sophia 2006, pagina 41), cum îl putem numi oare pe cel care huleşte şi contrazice canoanele Sfinţilor Părinţi?

Tâlcuirea la canoane făcută de părintele Nil Dorobanțu e cu totul împotriva Duhului Sfânt care i-a inspirat pe Sfinţii Părinţi atunci când au conceput canoanele şi e pierzătoare de suflet pentru cei ce nu vor citi ei înşişi “Pidalionul”. Cine citeşte scrierile sale fără a citi în prealabil “Pidalionul” poate cădea cu mare uşurinţă într-o capcană a diavolului-capcana împărtăşirii cu păcate opritoare. Pe cel care doreşte să se mântuiască şi doreşte să afle dacă are păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, îl sfătuiesc insistent să citească “Pidalionul” (inclusiv tâlcuirile canoanelor şi notele care aduc precizări lămuritoare pentru oricine) şi “ Carte foarte folositoare de suflet” a Sfântului Nicodim Aghioritul.

Să luăm aminte aşadar, în egală măsură, la toate capcanele diavolului! Căci cel ce nu va cădea în capcana ecumenismului( să zicem), dar se va lăsa prins în capcana împărtăşirii cu păcate opritoare sau în alte capcane diavoleşti şi va rămâne în ele până la sfârşitul vieţii sale, în aceeaşi măsură îşi va pierde sufletul său!

Cât priveşte păcatele opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, să se ştie de către oricine, că pentru oricare dintre ele, fie că oprirea e pe o durata mai lungă (de câţiva ani, ca de exemplu pentru adulter sau avort), fie că e pe o măsură de timp mai mică (ca pentru masturbare), dacă cel ce a păcătuit nu respectă canoanele care îl opresc de la Sfânta Împărtăşanie (îndepărtându-se de Sfânta Euharistie şi făcând pocăinţa necesară), acesta, în aceeaşi măsură, indiferent de gravitatea păcatului opritor, îşi va pierde sufletul său! “Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii,  nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).

Iar cel ce nu se va lăsa (şi nici nu va rămâne) prins în nicio capcană  a diavolului pînă la sfârşitul vieții sale, acela se va mântui! („Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13)).