Guvernul de la Chişinău susține Kievul în procesul de reglementare a conflictului din Donbas și de recuperare a Crimeii – a anunţat luni premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, aflat într-o vizită la Kiev. „Am reiterat sprijinul deplin al părții moldovene în ceea ce priveşte conflictul din Donbas. Am reiterat poziția noastră în privinţa Crimeii, care prevede păstrarea integrității și suveranității teritoriale a Ucrainei” – a mai declarat Filip.
De asemenea, premierul Republicii Moldova a mulțumit Kievului pentru sprijinul acordat în cadrul formatului de negocieri „5+2” și în procesul de identificare a soluțiilor necesare rezolvării problemei transnistrene, prin păstrarea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova.