La summitul european din Malta, mai mulţi lideri europeni s-au declarat în favoarea unei „Europe cu mai multe viteze”. Patru ţări – Franţa, Germania, Italia şi Spania – au afişat „o mai mare ambiţie” şi s-au declarat gata să-şi dezvolte cooperările în mai multe domenii, inclusiv în unele aspecte ale apărării europene.
Surprinzător, François Hollande consideră „posibilă o integrare cu mai multe viteze”, dar cheamă în continuare europenii să rămână uniţi în faţa lui Donald Trump şi a provocărilor pe care le implică Brexit.
Liderii ţărilor membre ale Uniunii Europene au încheiat summitul din Malta cu o dezbatere deschisă şi mai clară referitoare la viitorul Uniunii. Invitaţi să reflecteze împreună asupra viitorului UE în aceste momente dinaintea celei de a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma ce va fi marcată la 25 martie, în capitala Italiei, mai mulţi lideri europeni au evocat perspectiva unei Europe „cu mai multe viteze”. Nu întâmplător, cei mai fervenţi promotori ai acestei idei au fost liderii a şase ţări fondatoare ale comunităţii europene, în 1957. Trimişii speciali la La Valetta ai ziarului „Les Echos” au subliniat că Angela Merkel s-a exprimat cel mai clar pe această temă. Domnia sa, cunoscută pentru o susţinere puternică a unităţii „celor28” după extinderea UE la ţările din Est, a venit duminică, la finele summitului din Malta, cu ideea conform căreia „va exista o Uniune Europeană cu viteze diferite şi că nu toate statele membre vor participa de fiecare dată la toate etapele integrării”. Dna Merkel a lăsat să se înţeleagă că la reuniunea de la Roma din 25 martie, această idee ar putea figura în declaraţia pe care europenii o pregătesc pentru a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, document ce urmează să fixeze noi obiective pentru proiectul european. Şi statele Beneluxului, de asemenea fondatoare ale UE, au prezentat chiar o declaraţie comună în care se arată că „diferitele căi de integrare şi de cooperare întărită vor furniza răspunsuri eficace la provocările cu care statele membre se confruntă în mod diferit”. Documentul, relevă ziariştii de la „les Echos”, insistă de asemenea asupra necesităţii „de a nu lăsa Uniunea să se disperseze”, sugerând că ea ” să nu facă decât ceea ce statele membre nu sunt în măsură să ofere ele însele cetăţenilor lor”. Şi François Hollande a admis că Europa cu mai multe viteze va fi „una din căile posibile”.
Suspiciunile ţărilor din Est
Opţiunea pentru o Europă cu geometrie variabilă a fost deja evocată, nu o dată, în contextul relaţiilor UE cu Marea Britanie, care adeseori a căutat să se delimiteze de unele politici comune.