Mobilizare britanică la frontierele Rusiei: Performantul distrugător HMS Diamond la Marea Neagră

Author:
Foto: http://www.dailystar.co.uk/news/latest-news/583144/Russia-Britain-Royal-Navy-Vladimir-Putin-Cold-War-Black-Sea-HMS-Diamond-Ukraine-Crimea

Londra trimite una dintre cele mai avansate nave de luptă britanice la Marea Neagră, în prima misiune operativă a Marinei Regale în regiune de la Războiul Rece încoace.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Premierul Theresa May trimite HMS Diamond, un distrugător din clasa Type 45, echipat cu cele mai recente rachete antiaeriene, către Ucraina. La bordul distrugătorului se află până la 60 de membri ai unităţii Special Boat Service (SBS) şi ai unor comandouri din cadrul Marinei Regale, scrie Daily Mail.
Este vorba despre una dintre cele mai importante mobilizări britanice la frontierele Rusiei din ultimele decenii şi are loc după ce premierul le-a spus vineri unor politicieni americani că Marea Britanie şi Statele Unite ar trebui să-l înfrunte pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Potrivit ziarului, HMS Diamond va conduce o forţă operaţională NATO şi va proteja 650 de militari britanici implicaţi în exerciţii secrete în Ucraina – o ţară care se confruntă cu un conflict separatist în est din 2014.
Experţi britanici formează deja militari ucraineni în domeniul infanteriei. Nava de război high-tech, lansată la apă în 2007 şi introdusă în serviciu trei ani mai târziu, va avea la bord rachete de tip Şea Viper.
Cu o viteză de 3.000 de mile pe oră, aceste focoase ghidate pe radar au o rază de acţiune de până la 112 kilometri şi pot distruge aeronave şi drone inamice.
În cazul unui atac de la mică distanţă, distrugătorul HMS Diamond este protejat cu un tun modern de tip Gatling, Phalanx, care trage aproximativ 3.000 de obuze de 20 de milimetri pe minut.
Trupele de război amfibie ale navei de război sunt aduse la bord cu un elicopter de tip Lynx Mk8, pe un heliport situat la pupa.
„Am efectuat numeroase exerciţii navale la Marea Neagră în trecut, dar au avut loc în circumstanţe mai bune şi cu intenţii mai bune”, a declarat lord West, un fost comandant al Marinei Regale.
„Aceasta este o operaţiune cu un obiectiv foarte serios. HMS Diamond îşi poate purta singur de grijă, iar preşedintele Putin este un om care respectă puterea militară. NATO trebuie să arate că nu se simte ameninţată şi că Regatul Unit preia conducerea”, a adăugat el.
Ministrul Apărării Sir Michael Fallon a declarat pentru The Mail on Sunday că „valorile libertăţii şi democraţiei nu pot fi negociate. Marea Britanie păşeşte pe scena mondială şi îi susţine ferm pe prietenii noştri ucraineni”.
„Regatul Unit transmite un mesaj clar, potrivit căruia suntem angajaţi să apărăm democraţia în lume şi să susţinem suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat ministrul.
HMS Diamond urmează să sosească la Marea Neagră odată cu mobilizarea unor militari britanici în alte ţări europene.
Aproximativ 800 de militari urmează să fie staţionaţi în Estonia în vară, iar alţi 200 sunt trimişi în Polonia.
Forţele Aeriene Regale (RAF) trimit, totodată, avioane de tip Typhoon în România.

One thought on “Mobilizare britanică la frontierele Rusiei: Performantul distrugător HMS Diamond la Marea Neagră”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X