Noul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump a adoptat mai multe măsuri de la instalarea sa la Casa Albă, vineri, începând de la proclamarea zilei de 20 ianuarie 2017 drept Ziua ”devotamentului patriotic” şi până la construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, scrie AFP care prezintă aceste măsuri pe zile.
– Donald Trump proclamă ziua de 20 ianuarie 2017, data învestirii sale, ”ziua naţională a devotamentului patriotic”, pentru a ”consolida legăturile dintre noi şi cu ţara”, după un discurs de învestire cu accente populiste şi naţionaliste.
– Trump semnează un prim decret împotriva emblematicei legi a asigurărilor de sănătate ”Obamacare” a predecesorului său, prin care ordonă administraţiei sale să acorde cât mai multe derogări posibil de la reforma din 2010, detestată de conservatori din cauza costului şi caracterului ei greoi, până la abrogarea ei de către Congres.
DUMINICĂ: spre o renegociere a NAFTA
– Trump anunţă că va începe să renegocieze Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA) cu liderii Canadei şi Mexicului, cu care urmează să se întâlnească în curând. O întâlnire cu omologul său mexican Enrique Peña Nieto este prevăzută la 31 ianuarie.
LUNI: retragerea din TPP; tăierea fondurilor căte ONG-uri proavort
– Donald Trump semnează actul retragerii Statelor Unite din Tratatul de liber-schimb transpacific (TPP), din care administraţia Obama a făcut o prioritate.
Considerat o contrapondere la influenţa tot mai mare a Chinei, acest tratat a fost semnat în 2015, în urma unor negocieri dure, de către 12 ţări din regiunea Asia-Pacific care reprezintă 40% din economia mondială. Însă textul, care merge dincolo de o simplă ridicare a barierelor vamale, nu intrase încă în vigoare, pentru că nu a fost ratificat de Congresul american.
– Trump semnează un decret care interzice finanţarea, din fonduri federale, a ONG-urilor internaţionale care susţin avortul.
Această semnare a avut loc la o zi după marcarea a 44 de ani de la „Roe V. Wade”, o hotărâre emblematică prin care Curtea Supremă a legalizat avortul în Statele Unite, şi la două zile după ce milioane de femei americane au manifestat pentru drepturile lor.
– Noul preşedinte semnează un decret care blochează angajarea de funcţionari la nivel federal, care nu se aplică însă personalului militar, în urma promisiunii sale de a ”seca mlaştina” prin reducerea numărului şi statutului funcţionarilor.
– Mai multe departamente şi agenţii federale publică circulare prin care le impun funcţionarilor o închidere a comunicării. La Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA), orice comunicare cu publicul, cu presa şi pe reţele de socializare este de-acum interzisă.
MARŢI: relansarea proiectelor unor oleoducte controversate
– Donald Trump readuce la viaţă proiectul uriaşului oleoduct Keystone XL, care leagă Canada şi Statele Unite, a cărui construcţie a fost blocată de Obama în numele luptei împotriva modificărilor climatice.
Cu o lungime de 1.900 de kilometri, din care 1.400 în Statele Unite, proiectul Keystone XL vizează să transporte petrol canadian din nisipurile bituminoase din Alberta (vest) până în Nebraska, în centrul Statelor Unite, de unde să ajungă în rafinăriile americane de la Golful Mexic.
Finalizarea acestui proiect este condiţionată de o renegociere cu societatea canadiană TransCanada, potrivit preşedintelui.
– El semnează de asemenea un decret care deschide calea construirii altui oleoduct al companiei Energy Transfer Partners în North Dakota, al cărui traseu a fost respins, în decembrie, în urma unei importante mobilizări a amerindienilor şi ecologiştilor.
Tribul sioux din Standing Rock reproşează întreprinderii însărcinate cu proiectul că vrea ca oleoductul – Dakota Access Pipeline – să traverseze locurile sacre în care sunt înmormântaţi strămoşii lor, ceea ce ar reprezenta totodată un risc pentru sursele lor de apă potabilă.
MIERCURI: lansarea zidului antiimigraţie
– Donald Trump semnează un decret prin care lansează construirea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, cea mai emblematică promisiune din campania sa şi intenţionează să-i pună pe mexicani să-l plătească ulterior.
El semnează alt decret cu privire la o aplicare mai riguroasă a legilor imigraţiei, inclusiv o limitare a accesului la fonduri federale a ”oraşelor sanctuare” care primesc imigranţi clandestini.
URMEAZĂ reducerea finanţării americane a ONU
– Trump va anunţa joi, pe 2 februarie, numele celui pe care-l propune să-l înlocuiască, la Curtea Supremă, pe judecătorul conservator Antonin Scalia.
– Alte măsuri cu privire la imigraţie urmează să fie adoptate săptămâna aceasta. Unele vor limita accesul în Statele Unite a refugiaţilor şi celor care deţin vize emise de Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudanul de Sud, Siria şi Yemen, potrivit mai multor publicaţii.
– Trump pregăteşte, de asemenea, decrete care prevăd reducerea, eventual suprimarea, contribuţiei financiare a Statelor Unite la mai multe agenţii ONU şi organizaţii internaţionale şi un moratoriu cu privire la o serie de tratate, potrivit ediţiei de miercuri a The New York Times.
– Alt proiect de decret va deschide calea redeschiderii contestatelor închisori secrete ale CIA în străinătate, închise de Barack Obama, potrivit ziarelor americane de miercuri, însă Casa Albă a contestat că este autoarea documentului publicat.
Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto şi-a anulat joi vizita programată săptămâna viitoare la Washington, unde urma să îl întâlnească pe preşedintele american Donald Trump, relatează BBC News.
Trump a insistat totodată că Washingtonul vrea să recupereze banii ce vor fi cheltuiţi cu ridicarea zidului de la Mexic, care se opune cu fermitate acestui lucru.
Republicanii din Senat au anunţat că Congresul va merge mai departe cu acest plan şi că va costa 12 până la 15 miliarde de dolari.
Pena Nieto a anunţat că a anulat vizita prevăzută pe 31 ianuarie după ce Trump i-a sugerat să facă acest lucru.
Trump vrea să impună o taxă de 20% asupra bunurilor importate din Mexic pentru a finanţa construirea zidului de la frontieră