O viziune şamanică despre minunea întoarcerii apelor Iordanului

În fiecare an, de sărbătoarea Botezului Domnului pe vechi (19 ianuarie), râul Iordan se întoarce înapoi, pentru a reaminti momentul istoric al intrării Mântuitorului în apele sale pentru a Se boteza de către Ioan şi a da mărturie a Dumnezeirii lui Hristos, adusă cu această ocazie de întreaga făptură creată, care „se izbăveşte de robia stricăciunii” (Rom. 8,21-22). Minunea întoarcerii apelor Iordanului a fost profeţită de către Psalmist, care spune: “Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi… Ce-ţi este ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?” (Ps. 113,2.4) şi este consemnată cu prilejul Sfinţirii Aghiazmei celei Mari de către o rugăciune specială, care spune: “Te-au văzut apele, Dumnezeule, şi s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”.

Descriind minunea de anul acesta, în contextul tensionat de după sinodul din Creta, siteul Mănăstirii Petru Vodă publică un articol menit să inducă în mintea celor ce îl citesc ideea că participarea la sinodul din Creta nu a afectat cu nimic slujirea episcopilor participanţi şi că, prin urmare, tevatura legată de acest sinod este fără rost.

Textul abordează problema minunii întoarcerii apelor Iordanului şi, după ce prezintă evenimentul care se petrece în fiecare an, ţine morţiş să puncteze: “faptul că minunea s-a petrecut, netulburat, în chip evident (precum se poate vedea în înregistrarea de mai jos, făcută ieri), la rugăciunile patriarhului Theofil al III-lea al Ierusalimului, alături de alţi episcopi co-liturghisitori, semnatari ai sinodului din Creta, arată că Harul lui Dumnezeu este în continuare prezent în Biserica Ortodoxă”¹ (s.n.).

Prima concluzie ce se poate deduce de aici este că, în ciuda mesajelor liniştitoare pe care le emite, cu îndemnuri la calm şi inacţiune, la Petru Vodă există o nelinişte reală legată de posibilitatea pierderii harului de către Biserică, ca urmare a sinodului din Creta, iar scriitorii mănăstirii recurg chiar şi la forme de argumentare şamanice pentru a demonstra că harul lui Dumnezeu nu a părăsit Biserica, chiar dacă o parte din ea se află cuprinsă de erezie. Această frică este izvorâtă probabil din conştiinţa faptului că sinodul din Creta “a avut anumite abateri de la învăţătura ortodoxă”, cum se exprima o altă producţie literară publicată pe siteul mănăstirii Petru Vodă. “Anumite abateri de la învăţătura ortodoxă” se numesc în limbaj bisericesc “erezii”, aşa că e posibil ca, între timp, autorii expresiei să fi înţeles şi că erezia nu începe odată cu “potirul comun”, cum este doctrina oficială a mănăstirii, ci cu propovăduirea publică a învăţăturii eretice, ceea ce s-a întâmplat deja în Creta.

Dacă ar fi să mergem după logica demonstraţiei acestui articol, o eventuală neîntoarcere a Iordanului înapoi ar fi fost semnul că harul lui Dumnezeu nu se mai află nicăieri în Biserica Ortodoxă, deci că Biserica Ortodoxă a dispărut complet din istorie. Asemenea consecinţă logică ar fi contrară revelaţiei divine, care ne spune că porţile iadului nu vor birui niciodată Biserica Ortodoxă (Mt. 16,18), că aceasta va rămâne prezentă în lume, chiar dacă sub formă de turmă (extrem de) mică (Lc. 12,32), până la momentul venirii lui Hristos (1Tes. 4,17; Apoc. 20,4). Doar nu îşi închipuie cineva că “toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apoc. 13,13) şi “sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe frunte şi pe mâna lor” (Apoc. 20,4) din zilele apocaliptice, care “au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani” (Apoc. 20,4) vor fi partenerii “eterodocşi” de “ecumenism lucid” ai episcopilor care au citit rugăciunile la Iordan sau ai împreună-semnatarilor sinodului din Creta, sau cei ce îşi irosesc energiile argumentând că “nu e încă momentul” să lupte contra celor ce vor diluarea Ortodoxiei! Dacă Iordanul ar fi refuzat să se întoarcă înapoi pentru că episcopii coliturghisitori au semnat la Creta, era oare de aşteptat ca în locul său să se întoarcă înapoi râul Moscova, sau râul Iskăr din Sofia, sau râul Kura din Tbilisi, pentru că episcopii de acolo nu au semnat?

Faptul că Iordanul s-a întors înapoi nu ar trebui să îi liniştească prea mult nici pe “coliturghisitorii” patriarhului Teofil al III-lea, nici pe ceilalţi ierarhi semnatari din Creta din întreaga Ortodoxie, nici pe cei ce menţin comuniunea liturgică cu ei, argumentând neconvingător împotriva întreruperii pomenirii. Teologic vorbind, harul lui Dumnezeu părăseşte o comunitate eretică în momentul în care aceasta este condamnată de către un sinod ortodox ca erezie şi este scoasă în afara Bisericii. Episcopii săvârşitori ai tainelor sau ierurgiilor în cadrul Bisericii Ortodoxe, care au căzut într-o erezie ca cea a ecumenismului, îşi pierd harul odată cu caterisirea lor de către un sinod ortodox care condamnă erezia la care se fac părtaşi. Biserica Ierusalimului nu a fost încă pusă sub anatema unui sinod ortodox, care să anatemizeze sinodul din Creta şi să caterisească pe episcopii eretici participanţi la sinodul respectiv şi promotori ai ereziei ecumenismului, prin urmare, nici nu era de aşteptat ca Iordanul să nu se întoarcă înapoi pentru că slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari a fost oficiată de nişte episcopi părtaşi la o erezie propovăduită de către un sinod încă necondamnat de către un sinod ortodox.

Când analizăm minunea întoarcerii Iordanului la Bobotează trebuie luate în calcul şi alte considerente decât vrednicia episcopilor coliturghisitori:

1. Iordanul s-a întors înapoi pentru că, în urmă cu 2000 de ani, în apele sale S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Minunea se săvârşeşte în fiecare an pentru a-L preamări pe Dumnezeu şi pentru a reactualiza acel eveniment la care a participat întreaga făptură creată, nu pentru a da certificate de ortodoxie săvârşitorilor sfinţirii aghiazmei mari din acel loc.

2. Minunea s-a săvârşit pentru că în lume există milioane de creştini ortodocşi care nu s-au contaminat în niciun fel cu erezia din Creta, există Biserici autocefale întregi care nu au participat la acel sinod. Iordanul nu este proprietate a Bisericii Ierusalimului, ci este un loc sfânt pentru ortodocşii din întreaga lume.

3. Este la fel de uşor să considerăm că Iordanul s-a întors înapoi de dragul celor care în ţările ortodoxe luptă contra ecumenismului pe faţă pe cât le este celor de la Petru Vodă să creadă că a făcut-o de dragul episcopilor coliturghisitori de pe malurile sale. De fapt, este mai uşor să credem că Dumnezeu săvârşeşte minuni de dragul celor ce luptă pentru Ortodoxie în Biserici ca cea Ortodoxă Română, îndurând persecuţii şi oprobriu, decât de dragul celor ce citesc rugăciunile de sfinţire a Aghiazmei Mari după ce au semnat documentele eretice din Creta.

Ne putem mulţumi măcar cu faptul că nu s-a spus că minunea s-a săvârşit tocmai pentru că episcopii coliturghisitori au participat la sinodul din Creta şi “au mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”.

Sperăm că nu vom avea parte şi de relatări de “confirmare” a ortodoxiei episcopilor ecumenişti cu prilejul coborârii Sfintei Lumini în noaptea de Înviere a Domnului. Ar fi prea mult.