Preacuvioase Părinte Stareţ Hariton, preacuvioşi, preacucernici Părinţi şi preacuvioase Maici, iubiţi credincioşi, onoraţi invitaţi şi onorată asistenţă
Cu toate că, în tradiţia liturgică şi pastorală a Bisericii Ortodoxe, se pune accentul pe evenimentul unic al Marii Treceri spre veşnicie al omului şi mai puţin pe cel al zilei de naştere, nu pot să trec cu vederea ziua de 10 februarie, când s-a născut Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin, cel care, prin viaţa sa jertfelnică şi frumoasă, a dat o semnificaţie deosebită şi începutului vieţii sale, prin felul cum a săvârşit călătoria, cum a dus lupta cea bună şi cum şi-a încheiat viaţa.
Întrucât iubitul nostru Părinte Justin a trăit firesc şi intens viaţa Bisericii, după învăţătura şi modelul Sfinţilor Părinţi, la toate nivelurile vieţii pastorale, consider că, cuvioşia sa, reprezintă pentru noi toţi, dovada palpabilă a lucrării harului în Biserica mântuitoare a lui Hristos şi a Neamului Românesc.
Cei care trăiesc în Biserică, nesocotind sau fără să lucreze în ei harul şi harismele Sf. Duh, trăiesc o himeră şi o amăgire, iar toată viaţa lor devine o închipuire nefondată sau „neîntemeiată fantezie”[1], cum ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.
Părintele Justin a reprezentat coloana vertebrală a demnităţii eclesiale şi a demnităţii naţionale, în vremuri de răstrişte şi jale, prin putarea Crucii pe Golgota acestei lumi nedrepte şi fără de Dumnezeu.
În această lume a terorii ideologice şi a relativizării credinţei, Părintele a spus adevărul în cadrul iubirii şi ne-a arătat iubirea în cadrul adevărului, la toate nivelurile, atât în timpul vieţii sale, cât şi în clipa morţii. Cu alte cuvinte, ne-a arătat cum să trăim şi cum să murim, cum să ne asumăm bucuria vieţii, dar şi crucea bolii, a jertfei pentru Biserică şi Neam, a suferinţei, spre bucuria Învierii.
Viaţa duhovnicească a cuvioşiei sale a avut la bază echilibrul firesc între viaţa liturgică, mistică, pastorală, şi cuvântul propovăduit cu timp şi fără timp. A avut darul să simtă şi să transmită faptul că, Ortodoxia este artă a rugăciunii, a vieţii, artă a morţii (ars moriendi) şi învierii în Hristos[2], trecând dincolo de litera Scripturii, care ne arată că, „contemplarea lui Dumnezeu este mai mare decât cunoașterea” intelectuală, decât o emoție sau simțuri, pe care Părinții o numesc „ochii credinței”, „Duhul”, sau „îndumnezeirea”[3].
Cu aceşti ochi ai credinţei a văzut de departe apropierea lupului, de staulul Turmei lui Hristos şi a ne-a atenţionat cu dragoste, că dacă nu suntem pregătiţi să facem faţă colţilor lupului, va fi mai greu să ne apăram de răcnetul şi colţii leului din pustie (1 Petru 5, 8) sau de viclenia lui Antihrist.
Unii păzitori ai staulului au sfătuit pe oiţe şi pe mieluşei, să stea liniştiţi, că îi trezesc ei când lupul este deja în staul, dacă nu sfâşiind deja turma, măcar să apuce, să se deghizeze în piei de oaie şi să pară că sunt colegi de turmă…!
Simpozionul este un lucru bun şi de mare cinste pentru organizatori, însă noi îl cinstim şi preţuim cu adevărat pe Părintele Justin, abia atunci când îi imităm viaţa şi îi ascultăm atenţionarea în duh şi realitate.
Preacuvioase Părinte Justin roagă-te pentru noi păcătoşii, să ne păzească Bunul Dumnezeu viaţa şi ţara noastră şi pe toată lumea, de cel viclean!
10 Februarie 2014. Catedrala Sf. Treime, Vatra Dornei. Pr. dr. Mihai VALICĂ
[1] Vezi pe larg Pr. Filotheu FAROS, Omul fără chip. Înstrăinarea ethosului creştin, pp. 39; 63. [2] Vezi 1 Corinteni 15, 22.
