Citez din articolul Bob Boyce’s un-requested VeriChip and associated tumor removed:
Boyce a avut in cele din urma si al doilea implant VeriChip inlaturat impreuna cu tumoarea asociata. De data aceasta personalul chirurgical a documentat implantul cu fotografii, ‘’corpul strain’’ fiind plasat de catre chirurg intr-un recipient sigilat pentru a stabili lantul probelor in custodie.
Anul trecut am raportat ca Bob Boyce, un foarte venerat inventator de sisteme de electroliza ultra-eficienta si a unui circuit de baterie cu autoincarcare (exploatand energia din mediu, posibil din energia punctului zero) a contractat cancer terminal si ca punctul de origine a fost un microcip VeriChip pe care cineva l-a implantat in umarul lui drept fara stirea sau permisiunea lui.
El a avut deja un cip eliminat, dar s-a dovedit ca un alt cip era inca acolo, implantat mai profund, fapt confirmat de un X-Ray.
El a trait cu acest cip timp de un an, dar in final a fost eliminat ieri la spitalul regional Fannin in Blue Ridge, Georgia.
Personalul chirurgical de la Fannin a fotografiat cipul atunci cand a fost scos din tesuturi, si l-au pus intr-un recipient medical, etichetat „corp strain” si sigilat de catre chirurg.
Culoarea albastra a tesutului este de la un colorant ce a fost injectat pentru a accentua celulele canceroase.
Astfel de cipuri au fost documentate pentru a instiga uneori tumorile unde acestea au fost implantate (ref), cum a fost si cazul cu Boyce (ref).
Boyce a postat pe website-ul lui fotografii ale procedurii impreuna cu comentariul:
„Unii au spus ca acest VeriChip a fost o plasmuire a imaginatiei mele. Ei bine, acesta eliminare „imaginara” a VeriChip-ului a fost documentata pe film chiar de catre personalul chirurgical.
http://www.bobboyce.org/photos/IM001969.jpg
Un al doilea microcip implant VeriChip a fost scos ieri din umarul lui Bob Boyce, care a fost plasat acolo fara stirea sau consimtamantul sau. Culoarea albastra este de la un colorant ce marcheaza celulele canceroase, a caror formare odata cu implantul VeriCip nu este ceva necomun. (ref)
http://www.bobboyce.org/photos/IM001971.jpg
‘’Corpul strain’’ VeriChip pus intr-un recipient medical si sigilat de catre chirurg.
Prima data cand Boyce a observat ceea ce s-a dovedit a fi primul din cele doua chipuri, a fost la inceputul lui Aprilie, 2009 cand lucra cu un fost asociat, Bob Potchen, de la Precombustion Technologies Inc. (PTI), acum numit ‘’Celula’’, pe care l-a intalnit prima oara in Iulie 2008. Potchen, anterior cu NSA implementa tehnologia lui Boyce cu generatorul de hidroxi unui produs pe care urma sa-l scoata pe piata. Relatia dintre ei a devenit tot mai tensionata si Boyce se pregatea sa plece.
Dupa ce a baut o bautura ‘’invioratoare’’ adusa de Potchen, Boyce a atipit la un birou din PTI, dormind pe tot parcursul noptii. Cand s-a trezit si-a simtit umarul drept ca fiind amortit; cand l-a frecat a simtit un nodul tare si mic, acolo. Avand recent cancer de piele benign eliminat, Boyce a presupus ca si acest nodul este doar o alta tumoare si nu s-a mai gandit la el, pana cand pielea a inceput sa se inroseasca si umarul lui a devenit foarte inflamat cateva luni mai tarziu.
Cand s-a intors in laboratorul sau a observat ca umarul lui „transmitea” RF (frecvente radio) sub forma de radiatii. Apoi, cand tumoarea care se formase acolo i-a fost inlaturata, s-a uitat la microcipul de marimea unui bob de orez inainte ca doctorul sa ia tesutul pentru a fi examinat la patologie. El a cercetat apoi diferite companii care produc microcipuri implantabile, si a vazut ca cipul care i-a fost scos din umar se potrivea cu cipul proiectat de compania VeriChip. In particular, exista un strat subtire alb de cauciuc – ca un invelis pe un capat pe care creste tesutul, in felul acesta cipul sa nu migreze. Raportul de la potologie nu a mentionat despre cip.
Datorita politicilor acestei situatii, Boyce a gasit cu greu un chirurg care sa-i sustraga cipul si sa documenteze eliminarea acestuia. Cand al doilea cip a fost eliminat Boyce a vrut de data aceasta sa se asigure ca exista un “sir de probe” adecvat si legal, asa cum a fost certificat de chirurg cand l-a pus in recipientul medical, care a fost sigilat, etichetat, datat si semnat de catre chirurg.
Motivul de cearta a lui Boyce a fost ca Potchen, care a lucrat anterior la Military Intelligence, facea modificari la dispozitivul generator de hidroxi care, spunea Boyce, reducea eficienta celulei. Inainte de aceste modificari, celula dadea rezultate foarte bune cand era instalata in vehicule de testare. Intr-un caz, kilometrajul a unui camion a crescut de la 5,5 mpg (mile pe galon) la 11,7 mpg – mai mult decat dublu.
Boyce a descris o serie de modificari pe care Potchen le-a facut in numele de a face productia celulei mai ieftina, dar care a lucrat impotriva eficientei intr-un mod semnificativ. „Era ca si cum sabota sistemul intentionat pentru a discredita terenul.”
Boyce a retras aprobarea lui cu privire la dizpozitivul lui Potchen si a publicat preocuparile sale pe unele forumuri despre hidroxi. Discutia de acolo este lunga si prelungita si inca in desfasurare. Aceasta e cea mai recenta postare.
Ironic, operatia de ieri a lui Boyce a fost exact la un an dupa ce am postat un articol:
Suspectul implantator de cip a lui Boyce, indentificat
Fotografiile cu cipul au fost facute de catre personalul chirurgical. VeriCip-ul (numit din motive politice „corp strain”) a fost eliminat din tesutul (devenit albastru de la colorantul folosit pentru a identifica tesutul canceros) si sigilat de catre chirurg int-un recipient medical. O parte a problemei cu rezolutia neclara este ca acestea sunt fotografii ale fotografiilor facute de personal. Bob are acestea postate pe site-ul lui la http://www.bobboyce.org/cancer.htm
Nu recomand sa va uitati la aceste fotografii in timp ce mancati, lucrul pe care l-am facut eu in aceasta dup-amiaza cand m-am uitat prima oara la ele.
Bob mi-a trimis aceasta fotografie pe 10 Decembrie, aratand cusaturile sale de la operatie. Observati cicatricea din fata cusaturilor, probabil de la interventia chirurgicala de anul trecut.
De asemenea, el mi-a trimis aceste rapoarte medicale de anul trecut.
Rapoarte de Radiologie/Patologie din 2009
Raportul patologic din 2009 cand tumoarea lui Boyce indusa de VeriCip a fost inlaturata impreuna cu cipul, nu s-a mentionat corpul strain. Raportul de radiologie de pe partea dreapta a fost de la radiografiile facute cand Boyce a descoperit ca un al doilea cip inca era incorporat in umar.
Comentarii
Chirurgi dispusi sa elimine astfel de cipuri sunt greu de gasit
In Decembrie 10, 2010 11:17 AM MST, Dr. John Hall a scris:
Recent am citit articolul tau despre inventatorul din Georgia, dl Bob Boyce. Sunt medic din Texas specializat in anestezie si managementul durerii..Sunt autor al cartii „A New Breed: Satellite Terrorism in America” (O noua metoda: Terorism prin satelit in America) si gazda website-ului www.satweapons.com.
De-a lungul ultimilor zece ani m-am ocupat de multi pacienti de aici si din alte state care suspectau cipuiri efectuate in ascuns. Subiectul cartii mele este lupta unui fost pacient si ex-logodnica, care a fost victimizata de un PI grup (investigatori privati) care utilizau metode avansate de supraveghere. De atunci am devenit un activist impotriva experimentarii „non-consensuale” si am gasit implanturi la mai multe persoane care mi-au trimis scanarile lor. Aceasta este o problema nationala in crestere care a primit foarte putina atentie din partea mas-mediei. O mare majoritate a acestor pacienti sunt etichetati ca fiind deliranti si in continuare victimizati de catre comunitatea medicala, in mare parte ignoranta la avansarile tehnologiei de supraveghere.
As fi foarte interesat sa vorbesc cu domnul Boyce pentru a afla care chirurg a dorit sa realizeze excizia sa. Pacientii in care am identificat implanturi au probleme in a gasi chirurgi dispusi sa le elimine, de multe ori se recurge la fabricarea unui accident in scopul de a obtine chiar si o radiografie sau un MRI pentru a le identifica, cu atat mai putin sa le excizeze. Daca va este permis, va rog sa ii trimiteti mai departe mesajul meu si adresa mea de mail. Dl Boyce ar putea fi de mare ajutor pentru altii cu probleme similare. Va multumesc pentru timpul acordat.
– – – –
Sterling a raspuns:
Ar trebui sa stii de Dr. Roger Leir, specializat in eliminarea cipurilor implantate de extraterestrii. El a fost intervievat la Coast to Coast AM pe 5 Noiembrie, 2010.
http://www.coasttocoastam.com/show/2010/11/05
Am sunat in acea noapte, dupa interviu, deoarece facusem in acea zi un articol despre cativa din ceilalti oaspeti invitati la emisiune:
http://pesn.com/2010/11/06/9501720_Colbern_confirms_Hutchison_frequency_generator_effects/
Comentariu saccsiv:
Nu stiu ce sa zic. Despre acest cercetator si cercetarile sale nu stiu mai nimic. Nu-mi dau seama nici cat de reala e istoria asta cu implantul. Nu-mi place ultima parte din articol, cea cu extraterestrii.
Informatii despre cipuri implantate pe ascuns apar din cand in cand:
VIDEO: IMPLANTARE IN SECRET A CIPURILOR RFID?
Repet insa, nu stiu ce sa zic despre articolul cu Bob Boyce. L-am postat mai mult spre dezbatere.