Spovedania este o Taina a Bisericii prin care ni se iarta pacatele. Daca am pastra in noi curatenia si sfintenia pe care o dobandim la Sfantul Botez, poate n-ar mai fi nevoie de spovedanie. Asa insa, cand copiii cresc mai mari de sase-sapte ani, incep sa faca fel de fel de pacate, de greseli din ce in ce mai mari – toate obrazniciile. Si de aceea, la sapte ani copiii trebuie sa vina sa se spovedeasca.
Spovedania este ca o baie in care ne spalam de toate intinaciunile launtrice, sufletesti. Stiti dumneavoastra, daca cineva, fiind murdar, nu s-ar spala macar o saptamana, cred ca ar mirosi foarte urat ! Dar, daca macar un an nu s-ar spala ? Sunt unii oameni care nu se spovedesc ani de zile ! Daca nu s-ar spala ani de zile, cred ca ar trebui sa stea multe zile sa-si curete mizeria de pe trupul omenesc, asa de mult s-ar aduna mucegaiul si putrezirea materiei pe trupul lor nespalat !
Cam asa se intampla cu Sfanta Spovedanie ! Sunt persoane care se ingrijesc cu regularitate, insa sunt unii, care nu se spovedesc cu anii. Am intalnit persoane care treizeci de ani nu s-au spovedit; altii, batrani de 80 de ani, atunci au venit sa se spovedeasca. Cat a trebuit sa sufere acest suflet omenesc, ca si poata sa-si parasca toate pacatele facute in toata viata lui ! In cartea lui Iov este acest cuvant : Daca ar fi viata omului numai de o zi, nu ar fi fara de pacat !
Noi facem pacate si cu gura, vorbind vorbe netrebnice, si cu ochii, privind ce nu trebuie sa privim, si cu urechile, auzind ce nu trebuie sa auzim. Cu toate simturile noastre suntem infectati de aceste rautati, de aceste lucruri urate care spurca launtrul nostru. Si cum ati mai auzit, trupul nostru este numit templu al Duhului Sfant, Biserica Dumnezeului Celui viu. Acest templu al Duhului Sfant trebuie pastrat in curatenie pentru ca in el locuieste Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant.
Daca in fiecare zi ne intinam, ne spurcam viata cu tot felul de pacate si patimi, acest launtru al nostru cum mai arata inaintea lui Dumnezeu, Cel atotsfintit si atotcurat ? De aceea este nevoie de aceasta spalare launtrica, care se face prin Sfanta Spovadanie. Este insusi Taina lacrimilor. Pentru ca, asa cum prin Sfantul Botez ne curatim prin apa sfintita a Botezului, tot asa in cursul vietii noastre, cu lacrimi spalam sufletul de pacatele noastre. Este aceasta Taina a Pocaintei, a regretului, a parerii de rau de tot ceea ce am facut in viata pana in clipa in care ne botezam, prin ” botezul lacrimilor si al sfintei cainte „. De aceea taina aceasta este mare.
Daca luam Sfanta Impartasanie fara spovedanie, riscam sa fim pedepsiti de Dumnezeu, pentru ca am indraznit ca, in acest vas urat si murdar, care a devenit trupul nostru, sa punem acest margaritar de mare pret, Sfanta Impartasanie, Care este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.
Stiti dumneavoastra viata Sfintei Maria Egipteanca, acea mare pacatoasa, care se retrasese in pustiul Palestinei, unde a stat 47 de ani fara sa se spovedeasca si care, prin cainta puternica si prin plans din toata inima pentru tot ceea ce pacatuise in viata, a ajuns la o atat de mare sfintenie, incat, atunci cand o intalneste Sfantul Zosima, duhovnicul trimis de Dumnezeu pentru ea in pustiu, facand rugaciune inainte de a vorbi ei, Sfanta Maria Egipteanca, pe cand se ruga, se inalta mai bine de un cot in sus, in vazduh . Atata sfintenie dobandise prin cainta, prin lacrimi. Pentru ca a pacatuit 17 ani in Egipt, prin fel de fel de desfranari, dar tot asa de mult i-a trebuit pana s-a despatimit, tot 17 ani. In acest rastimp s-a chinuit fara de mancare, fara de imbracaminte, fara asternut pe pamantul gol, adeseori fierbinte de soarele torid al pustiului, sau rece, in noptile reci din Orient. Statea acolo si plangea, se caia si ruga pe Dumnezeu sa i se stearga toate pacatele sale, incat la rugaciune plutea in vazduh. De aceea zic, mare este Taina aceasta a Spovedaniei, cand o inlelegem asa cum se cuvine. Trebuie sa ne ridicam cu ea, trebuie sa ne curaltim, asa cum ne spalam cu apa curata pe trupul murdar.
Cine primeste spovedania ?
Arhiereul sau preotul. De la inceput, Sfintii Apostoli erau cei care marturiseau. Aduceti-va aminte de niste pacatosi de pe vremea aceea, Anania si Safira, care s-au marturisit la Sfantul Apostol Petru, pe care l-au mintit si unul si altul ! Au murit deodata ! Si au fost ingropati in gradina casei unde se spovedeau inaintea lui Dumnezeu. Deci, la inceput Apostolii spovedeau. Ei au ales arhiereii, arhiereii hirotonesc preoti si atunci savarsesc preotii aceste Taine, ca si Taina Spovedaniei. Pentru pacate mai mari pe care preotul nu poate sa le dezlege, pacate grele, ii trimite pe cei pacatosi la prea sfintitii arhierei ca sa-i dezlege, daca se pot dezlega.
Cei care se spovedesc trebuie sa fie crestini ortodocsi. Dumneavoastra stiti, cei care v-ati spovedit de mai multe ori pana acum in viata dumneavoastra si n-ati ramas nespovediti si necuratati, nespalati si nepregatiti pentra primirea Sfintei Impartasanii. Inainte de a va spovedi, fara indoiala ca fiecare va ganditi la viata dumneavoastra, la pacatele savarsite pana atunci.
Unii insa nu se gandesc. Vin in genunchi si asteapta sa-i intrebi. Noi nu facem ancheta ca sa stim cine si cum a pacatuit. La spovedanie vine fiecare indemnat de constiinta care il mustra, dupa cum gasim marturie de la Dumnezeu in Psalmi : Cu mustrari pentru faradelegi ai subtiat sufletul lui ca panza unui paianjen, si se curata singur : ” Iata am facut asta, asta, asta !” Nu se spune insa numai o insirare de pacate; asta n-are valoare. Daca le spune, trebuie sa se marturiseasca cu toata parerea de rau, cu toata cainta, cu toata sinceritatea si durerea launtrica, ca a fost in stare sa greseasca atat de mult inaintea lui Dumnezeu, Care ne da tot ce ne trebuie, ca sa putem vietui. Insa sa nu-I calcam ini picioare poruncile Lui si sa traim o viata dezordonata. Pentru ca pacatele noastre, care sunt pacate de moarte, leaga harul de la Dumnezeu, leaga infierea Lui. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, ci suntem copii ai dezordinei, ai rautatii, ai ratacirilor, precum fiul cel ratacit din Evanghelie.
De aceea zic, cand venim la Sfanta Spovedanie ne gandim, ne pregatim mai dinainte. Nu trebuie un anumit timp sa stai, sa te gandesti, ci mergand pe drum, la servici sau chiar in casa, notati undeva pe un carnetel ceea ce te apasa pe constiinta pentru ca la spovedanie, diavolul insusi ascunde pacatele. Asa se intampla, cum spunea cineva acest lucru. Cand esti liber sau esti cu viata, oricum te apleci catre pacat. Si diavolul iti sopteste : ” Nu o sa stie nimeni ca ai gresit !” si te acopera cu un fel de patura si te indeamna la pacat, si pacatuiesti. Atunci tipa, cu toata puterea, decat sa te faci de batjocura, de ras. Pentru ca diavolul iti sopteste : ” Ai gresit, ticalosule „, si cauta sa te duca la disperare.
Pare ca diavolul poarta o sulita cu care te impunge si impinge la pacat, o patura sub care iti ascunde pacatele si dupa aceea o trambita ca sa-ti urle pacatele tale, sa te faca de batjocura, sa te descurajeze, ca sa nu mai ai curaj sa fugi la Dumnezeu. Si de aceea, impotriva acestor unelte diavolesti care te indeamna la pacat si la deznadejde, sa avem curajul acesta, sinceritatea, sa ne param pe noi se cu toate amanuntele cele ascunse, cele secrete ale pacatelor dinlauntru.
Unde se poate face spovedania ?
Spovedania se face de obicei in Sfanta Biserica, intr-un loc mai retras ca sa nu auda nimeni. De aceea, rugam pe crestinii care doresc sa se spovedeasca sa stea departe de cel care se spovedeste, deoarece, fiecare are nevoie de o taina a lui, sa-si pastreze viata in taina. Sunt anumite ” colturi ” inlauntrul nostru, in care, asa cum este gunoiul pe covor, asa sunt pacatele noastre inainte de spovedanie. Nu trebuie sa stie nimeni, nici ce a facut in public adeseori. De aceea, este bine sa fie taina cand se spovedeste cineva. Si secretul spovedaniei se pastreaza. Preotul care divulga secretul marturisirii era si este pedepsit, asemenea preotilor din antichitatea crestina, nu numai bizantina. Celor care divulgau secretul spovedanie, li se taia limba si erau inchisi pe viata. Asa de severa era aceasta pedeapsa. Deci, cei care vin la spovedanie sa se spovedeasca cu toata increderea, ca ceea ce spun ei, spun inaintea Mantuitorului Hristos.
La spovedanie, noi, preotii sau arhiereii, suntem numai unelte sau persoane care primesc vizibil marturisirea dumneavoastra, pentru ca Acela la Care ne marturisim este Insusi Mantuitorul Hristos. De aceea zic, sa va marturisiti cu sinceritate, ca deja El cunoaste pe fiecare, cunoaste ce avem inlauntrul nostru, in inima noastra. Este un loc in Evanghelia de la Sfantul Ioan in care se spune : Iisus stia ce este in om.
Cand trebuie sa ne spovedim ?
De obicei de patru ori pe an, in cele patru posturi : postul Craciunului, al Sfintilor Apostoli, al Sfintei Marii si mai ales in Postul Pastelui. Atunci se cuvine sa ne spovedim. Insa unii crestini, care sunt mai sarguinciosi, se spovedesc mai des, de doua-trei ori in Postul Mare, si in celelalte posturi tot asa. Sa facem asa, precum se intampla cand ne murdarim de noroi sau de altceva, ne spalam ori de cate ori ne manjim. Daca pacatuiesti in fiecare zi, in fiecare zi ar trebui sa te spovedesti. Cand esti murdar, atunci te spela; cand esti pacatos, atunci te spovedesti si faci aceasta curatire launtrica.
La spovedanie se dau niste canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niste mijloace de indreptare. De pilda, unii au pacatuit cu trupul mult si atunci i se dau metanii, care sunt semn de mare pocainta adica aplecarea capului, a fruntii pe pamant si spunand acea rugaciune scurta : ” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul „. Inmultirea acestor metanii ajuta la curatirea trupeasca. Cand gresim cu trupul, ispasim in trup. Insa, sunt si pacate sufletesti, de pilda cel al nestiintei. Pacatul nestiintei este pedepsit. Preotul ii da canon sa se informeze, sa stie ce este cu el, cu fiecare din noi. Atunci ii dam sa citeasca din Sfanta Scriptura. anumite capitole, din Noul Testament, sau in Filocalie sau in alte carti duhovnicesti, ca sa poata sa-si dea seama ce raspundere avem pentru sufletele noastre.
Pentru aceea, facem aceste lucruri intre Biserica si dumneavoastra, pentru mantuirea noastra, deoarece ne spune Mantuitorul : Nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Preotii fac parte din Trupul lui Hristos, Biserica Dumnezeului celui viu. Sa cautam aceste mijloace de curatire, aceste ajutoare de spovedanie, de curatire launtrica inainte de impartasirea noastra, ca sa ne putem impaca cu Dumnezeu si sa primim harul Lui mereu asupra noastra. Sa pastram mereu harul Invierii, deoarece prin pacatele pe care le facem ne dezmostenim, Dumnezeu nu ne mai recunoaste ca pe niste fii ai Sai, ci ca pe fii ai pacatului, ca niste fii ai zilei, fii ai durerii. De aceea facem aceste lucruri lasate prin porunca dumnezeiasca, ca sa ne putem incredinta lui Dumnezeu viata si sufletele noastre si sa ne putem impartasi cu totii de bunatatea Lui.
La cei vechi, in primele secole crestine, IV – VI, era foarte aspra canonisirea de indreptare. Cei pacatosi, care aveau pacate grele, stateau in pridvor si nu aveau dreptul sa aduca daruri la Altar. Pacatosul statea in afara Sfintei Liturghii, nu statea in biserica. Unii stateau in genunchi la intrare si isi cereau iertare de la credinciosii care intrau in biserica. Se luau niste masuri foarte aspre, ca sa-si poata da seama de pacatosenia lor si ca sa se poata indrepta. Si se indreptau cu adevarat, pentru ca faceau aceste canoane, aceste asprimi ale canoanelor cu foarte multa parere de rau.
Noi acum dam canoane usoare si metanii pentru cei care fac pacate cu trupul. Si vine peste o saptamana-doua, doamna si spune : ” Parinte, canonul este foarte greu. Nu pot sa fac o suta de metanii pe zi ! Foarte mult ! Va rog sa mai taiati !” ” Doamna, zic eu, daca vreti sa ramaneti nespalata si pacatoasa, sa nu mai faceti metanii ! Acest mijloc trebuie luat inaintea lui Dumnezeu pentru ca esti bolnava si ai nevoie de tratament, de doctorii ! Ia doctoriile pe care ti le recomanda doctorii, caci daca nu le iei, ramai mai departe bolnava !” Asa si cu aceste mijloace de indreptare, de curatire launtrica.
De aceea zic, cand se dau metanii, zile de post, rugaciuni, milostenii sau alte mijloace de indreptare, sa stiti ca sunt pentru indreptarea noastra, pentru pacea noastra launtrica. Pacatul este cel mai mare dusman al omului, al crestinului, pentru ca el desparte pe om de Dumnezeu. Chiar mai mult. Daca se poate, trebuie sa dam, ca sa primim. Am intalnit si persoane carora le-am dat o suta de metanii pe zi si au facut trei sute, pentru ca fiecare a ajuns la constiinta de sine, ca este foarte pacatos si impovarat. Si i-am zis : ” Foarte bine ai facut !”
Asa spune si Sfantul Serafim de Sarov, marele sfant rus, ca, la spovedanie, canoanele care se dau sunt mijloace de indreptare, nu sunt primejdii. Facandu-le, adunati pace in suflet, adunati mangaiere sufleteasca, adunati credinta si dragoste de Dumnezeu. Cu cat te rogi mai mult si mai atent, cu cat te asupresti cu postul si cu rugaciunea, cu atat capeti launtric acel cheag duhovnicesc cu care poti sa aduni ce este sfant si ce este bun in sufletul tau.
Adesea suntem ca niste tinichele sunand a gol, fara credinta, fara evlavie, munciti de ganduri mereu; si nu poti sa te rogi lui Dumnezeu cum trebuie, te rogi formal. Adeseori se roaga crestinii cu cuvinte aiurea. Se spovedesc asa, dupa cum se roaga, cu neatentie. Dupa un sfert de ora, jumatate de ora, nici nu stie ce face, citeste cu ochii trupesti si cu mintea este pe alte coclauri. O asemenea rugaciune si un astfel de canon, Dumnezeu nu primeste.
Sunt persoane care spun : ” N-am pacate !” Este o mare greseala sa spui asa. O greseala impotriva lui Dumnezeu, Care ne spune prin Sfantul Evanghelist Ioan : Nu este om fara greseala. Oricat ai fi de atent la viata ta, tot iti scapa niste greseli cu gandul, cu mintea. La ratacirile cu mintea Dumnezeu nu ia aminte. Si este o jignire adusa lui Dumnezeu, pentru ca stai de vorba cu El, dar gandindu-te in alta parte. Ganditi-va, daca cineva ar fi la un mininstru in audienta si dansul ii spune ceva si el ii raspunde niste cuvinte aiurea, altceva, nu ceea ce trebuie sa spuna, este dat afara. Dar Dumnezeu, Care este atotsiiutor, este prezent in orice clipa din viata noastra, stie tot ce am facut noi si ce facem. La marturisire e vorba sa recunosti ceea ce ai facut, sa recunosti cu sinceritate si cu parere de rau si cu hotararea de a nu mai face. Preotul da dezlegare la sfarsisul spovedaniei, insa iti iarta pacatele doar daca promiti solemn ca nu le mai repeti. Daca le repeti, pacatele devin indoite. Asa ca, frati crestini, tineti seama de luenirile pe care le faceti in viata dumneavoastra.
Postul. Un post, macar de o saptamana inainte de a primi Sfanta Impartasanie, eu cred ca este suficient, dar cainta sa fie deplina. Atunci cand te spovedesti, sa te caiesti din toata inima ta, din toata fiinta ta, ca sa poti sa fii iertat cu adevarat. Talharul pe cruce s-a mantuit intr-un ceas, caci si-a cunoscut greselile lui si a recunoscut si nevinovatia Mantuitorului Hristos, Care-i spune Ti se iarta pacatele tale. Astazi vei fi cu Mine in rai !
Depinde foarte mult de intensitatea acestei cainte. Inainte de a va spovedi, faceti-va un examen de constiinta. Este foarte necesar. La rugaciunile de seara, la rugaciunea a treia catre Sfantul Duh sunt mai multe pacate insirate, si la rugaciunea de dimineata catre Sfantul Inger pazitor sunt multe pacate mentionate.
Sa multumim lui Dumnezeu ca ne este martor si poate ierta aceste pacate. De aceea va rog sa luati seama.
Cititi va rog si articolele:
