CANONUL 1 Gangra (OSÂNDA CELOR CE DEFĂIMA CĂSĂTORIA)

Dacă cineva ar defăima nunta, şi pe ceea ce se culcă cu bărbatul său, credincioasă fiind şi evlavioasă, ar urgisi-o sau ar defăima-o, ca şi cum nu ar putea intra în împărăţia cea cerească, să fie anatema.

(5, 51 ap.; 13 TruL; 4, 9, 10, 14 Gang.)

CANONUL 2 Gangra (ÎNFRÂNAREA FĂŢARNICĂ)

Dacă cineva ar osândi pe cel ce cu evlavie şi cu credinţă mănâncă carne, afară de sânge şi de jertfă idolească şi de sugrumat, ca şi cum acela nu ar aveanădejde din cauză că se împărtăşeşte cu carne, să fie anatema.

(51, 53, 63 ap.; 67 TruL; 14 Ancir.; 86 Vasile cel Mare)

CANONUL 3 Gangra (ROBI, SCLAVI ŞI STĂPÂNI)

Dacă cineva, sub pretext de evlavie, ar învăţa pe un sclav să defaime pe stăpân şi să-şi părăsească slujba, şi să nu slujească stăpânului său cu bunăvoinţă şi cu toată cinstea, să fie anatema.

(82 ap.; 4 sin. IV ec; 85 Trui; 64, 82 Cartag.; 42 Vasile cel Mare)

CANONUL 4 Gangra (APĂRAREA CLERULUI CĂSĂTORIT)

Dacă cineva ar afirma că nu se cuvine a primi cuminecătura de la un presbiter însurat, când liturghiseşte aceasta, să fie anatema.

(5 ap.; 3 sin. ec; 13, 48 Trul.; 1, 9, 10 Gang.; 4 Cartag.)

CANONUL 5 Gangra (OSÂNDA HULITORILOR BISERICII)

Dacă cineva ar învăţa despre casa lui Dumnezeu că este de dispreţuit, ca şi adunările dintr-însa, să fie anatema.

(80 Trul.; 20 Gang.; 11 Sard.)

CANONUL 6 Gangra (SCHISMA ŞI OSÂNDA EI)

Dacă cineva ar săvârşi slujbele cele bisericeşti intenţionat împotriva Bisericii, defăimând Biserica, şi ar voi să lucreze cele ale Bisericii, nefiind împreună cu presbiterul, împotriva socotinţei episcopului, să fie anatema.

(31, 47 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 2, 5 Antioh.; 14 Sard.; 10, 11 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II; 1 Vasile cel Mare)

Continuând şirul osândirii învăţăturilor greşite ale eustaţienilor, în acest canon sunt anatematizaţi toţi cei ce defăima Biserica şi pe preoţii ei, vizându-se astfel preoţii eustaţienilor, care se considerau singurii adevăraţi.

CANONUL 7 Gangra (CHIVERNISIREA PRINOASELOR)

Dacă cineva ar vrea să ia rodurile aduse pentru Biserică sau a le da celor ce sunt afară de Biserică împotriva socotinţei episcopului, sau a aceluia căruia i s-au încredinţat acestea, şi n-ar voi să procedeze după so­cotinţa aceluia, să fie anatema.

(4, 38, 41 ap.; 26 sin. IV ec; 35 Trul.; 11, 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 8 Gang.; 24, 25 Antioh; 26, 33 Cartag.; sin. III; 10 Teofil Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 8 Gangra (CHIVERNISIREA PRINOASELOR)

Dacă cineva ar da sau ar primi rodurile destinate Bisericii fără de epis­cop şi de cel ce este rânduit pentru orânduirea carităţii, să fie anatema, şi cel ce dă, şi cel ce primeşte.

(4, 38, 39, 41 ap.; 26 sin. IV ec; 25 Trul.; 11, 12 sin. Vil ec; 15 Ancira; 7 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. I-II; 10 Teofil al Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 9 Gangra (OSÂNDA CELOR POTRIVNICI CĂSĂTORIEI)

Dacă cineva se dedică fecioriei şi înfrânării nu pentru bunătatea şi sfinţenia fecioriei, ci pentru că scârbindu-se se îndepărtează de căsătorie, să fie anatema.

(5, 51 ap.; 3 sin. ec; 16 sin. IVec; 13, 40, 48 Trul; 1, 4, 10, 14 Gang.; 4 Cartag.)

CANONUL 10 Gangra (OSÂNDA CELOR CE BATJOCORESC CĂSĂTORIA)

Dacă cineva dintre cei ce trăiesc în feciorie pentru Domnul, şi-ar bate joc de căsătoriţi, să fie anatema.

(5, 41 ap.; 3 sin. ec; 16 sin. IV ec; 13, 40, 48 Trul.; 1, 4, 9, 14 Gang.; 4 Cartag.)

CANONUL 11 Gangra (AGAPELE)

Dacă cineva ar defăima pe cei ce fac agape din credinţă, şi cheamă la agape pe fraţi pentru cinstea Domnului, şi dacă n-ar voi a se face părtaşi chemărilor fiindcă dispreţuiesc ceea ce se face, să fie anatema.

(74 Trul.; 27, 28 Laod.; 42 Cartag.)

CANONUL 12 Gangra (EVLAVIA FĂŢARNICĂ)

Dacă vreunul dintre bărbaţi, din asceză părută, întrebuinţează haină învelitoare şi, ca şi cum prin aceasta ar avea dreptatea, ar defăima pe cei ce cu evlavie poartă mătăsuri şi pe cei ce întrebuinţează îmbrăcămintea obştească şi obişnuită, să fie anatema.

(27 Trul.; 16sin. VII ec.)

CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEŞMINTE BĂRBĂTEŞTI)

Dacă vreo femeie, din asceză părută, şi-ar schimba îmbrăcămintea şi, în locul hainei femeieşti obişnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.

(62 Trul.)

CANONUL 14 Gangra (OSÂNDA CELOR CE DEFĂIMA CĂSĂTORIA)

Dacă vreo femeie ar părăsi pe bărbatul său şi ar vrea să se retragă, scârbindu-se de căsătorie, să fie anatema.

(5, 48, 51 ap.; 13, 87 Trul.; 1, 4, 9, 10 Gang.)

CANONUL 15 Gangra (ÎNDATORIRILE PĂRINŢILOR FAŢĂ DE COPII. ASCEZA NU DEZLEAGĂ DE ÎNDATORIRILE LEGALE FAŢĂ DE COPII)

Dacă cineva şi-ar părăsi copiii, şi nu i-ar mai creşte, şi nu i-ar îndrepta cât atârnă de el, spre cuvenita cinstire de Dumnezeu, ci sub pretextul as­cezei i-ar neglija, să fie anatema.

(35 Cartag.)

CANONUL 16 Gangra (ÎNDATORIRILE COPIILOR FAŢĂ DE PĂRINŢI. EVLAVIA NU-I DEZLEAGĂ PE COPII DE ÎNDATORIRILE LEGALE FAŢĂ DE PĂRINŢI)

Dacă oarecare fii s-ar depărta de părinţi, mai ales de cei credincioşi, sub pretext de evlavie, şi nu ar da cuvenita cinste părinţilor, prefăcându-se de către ei evlavia, să fie anatema.

(1, 14, 15 Gang.)

CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ŞI TUNDĂ PĂRUL)

Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, şi-ar tunde părul ce i 1-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.

(1, 13, 14 Gang.)

CANONUL 18 Gangra (DUMINICA NU SE POSTEŞTE)

Dacă cineva, pentru asceză părută, ar ajuna duminica, să fie anatema.

(66 ap.; 16 sin. IV ec; 55 TruL; 14 Ancira; 29, 49, 51 Laod.)

CANONUL 19 Gangra (POSTURILE SĂ SE ŢINĂ ÎN CINSTE)

Dacă vreunul dintre cei ce practică asceza, fără nevoie trupească, ar dispreţui şi ar dezlega posturile cele transmise îndeobşte şi care se păzesc de Biserică, având acela şi mintea întreagă, să fie anatema.

(69 ap.; 29, 56, 89 TruL; 49, 50, 51, 52 Laod.; 1 Dionisie Alex.; 15 Petru Alex.; 8, 10 Timotei al Alex.)

CANONUL 20 Gangra (CINSTIREA SFINŢILOR)

Dacă cineva întrebuinţând socoteală dispreţuitoare şi scârbindu-se ar prihăni adunările ce se ţin în cinstea mucenicilor sau liturghiile ce se fac într-însele şi pomenirile lor, să fie anatema.

(31 ap.; 4 sin.Nec; 31, 80 TruL; 5 Gang.; 5 Antioh.; 11 Sard.; 83 Cartag.)

CANONUL 21 Gangra (EVLAVIA ŞI ÎNFRANAREA FĂŢARNICĂ SE OSÂNDESC)

Acestea însă le scriem nu spre a stârpi pe cei ce voiesc să practice asceza în Biserica lui Dumnezeu potrivit scripturilor, ci pe cei ce iau pretextul as­cezei spre mândrie, ridicându-se împotriva celor ce vieţuiesc mai simplu, şi pe cei ce introduc inovaţii împotriva scripturilor şi Canoanelor bisericeşti. Aşadar, noi încă admirăm şi fecioria cea cu smerenie şi primim înfranarea ceea ce se face cu demnitate şi cu evlavie şi aprobăm retragerea cu smere­nie de Ia lucrurile lumeşti şi cinstim legătura venerabilă a nunţii şi nu defăimăm bogăţia cea după dreptate agonisită şi împreunată cu caritatea şi lău­dăm simplitatea şi cumpătul în îmbrăcăminte, care serveşte numai pentru simpla acoperire a trupului; iar de Ia năzuinţele spre moliciune şi lux în îm­brăcăminte ne întoarcem şi casele lui Dumnezeu le cinstim şi adunările care se fac într-însele ca sfinte şi folositoare le îmbrăţişăm, nu închizând în casă cinstirea de Dumnezeu, ci cinstind toate locaşurile zidite în numele lui Dumnezeu şi adunarea ce se face în Biserică spre folosul obştei o aprobăm şi facerile de bine îmbelşugate ale fraţilor, ce se fac potrivit predaniei bise­riceşti pentru săraci, le lăudăm şi, scurt zis, dorim să se facă în Biserică toate cele predanisite de dumnezeieştile scripturi şi de Predania Apostolică.

(31, 51, 53 ap.; 4 sin. IV ec; 27, 80 TruL; 16 sin. VII ec; 5, 20 Gang.; 5 Antioh.; 11 Sard.; 83 Cartag.)

X