Sfintele Canoane ale Sinodului al patrulea local de la Antiohia (anul 341)

CANONUL 1 Antiohia (PRAZNUIREA PAŞTILOR)

Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărârea marelui şi Sfântului Sinod întrunit în Niceea în prezenţa evlaviosului şi de Dumnezeu preaiu-bitorului împărat Constantin, în privinţa sfintei sărbători a mântui­toarelor Paşti, să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă celor bine hotărâte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori pres-biter ori diacon, va îndrăzni după hotărârea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Pastile cuevreii, Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte, ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut mul­tora pricină de stricăciune şi de zăpăcire; şi nu numai pe aceştia îi cateri­seşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, decare i-a făcut părtaşi sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu.

(7, 64, 70, 71 ap.; 7 sin. II ec; 11 TruL; 7, 37, 38 Laod.; 34, 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 2 Antiohia (AFURISIRE ŞI AFURISIŢI)

Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu partici­pă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfân­ta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Bise­rică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare; nu Ie este iertat însă să comu­nice cu cei excomunicaţi, nici umblând în case să se roage împreună cu cei ce nu se roagă împreună cu Biserica, nici să se primească în altă Biserică cei ce nu se adună împreună în altă Biserică. Iar de se va vădi că oarecaredintre episcopi, sau presbiteri, sau diaconi, sau oarecare din canon (cata­logul clericilor) va comunica cu cei excomunicaţi, acesta încă să fie exco­municat ca unul ce tulbură canonul Bisericii.

(9,10, 11,12,15, 28, 32, 33, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. ec; 11, 13 sin. IVec; 17, 66, 80 Trul.; 8,11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 9, 11 Sard.; 9, 10, 23, 106 Cartag.)

CANONUL 3 Antiohia (CLERUL SE MUTĂ NUMAI DUPĂ PRAVILĂ)

Dacă vreun presbiter, ori diacon, ori, în genere, oricine dintre cei din preoţie, părăsindu-şi parohia sa, se va duce în alta, apoi desăvârşit mu-tându-se, va încerca să petreacă timp îndelungat în altă parohie, acela să nu mai liturghisească, mai ales dacă, episcopul său propriu chemându-I şi sfătuindu-1 să se întoarcă în parohia sa, nu va asculta. Iar de va stărui înnerânduială, desăvârşit să se caterisească din slujbă, încât nicidecum să nu se mai reintegreze la locul său de serviciu. Iar dacă, caterisit fiind pen­tru această pricină, l-ar primi alt episcop, şi aceia să primească epitimia de la sinodul obştesc, ca unul care desfiinţează legiuirile bisericeşti.

(15, 16 ap.; 15, 16 sin. l ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 4 Antiohia (STAREA CLERICILOR CATERISIŢI (RĂSPOPIŢI)

Dacă vreun episcop caterisit de sinod, ori presbiter, ori diacon caterisit de episcopul său propriu ar îndrăzni să săvârşească ceva din slujba preoţească potrivit celor obişnuite a le îndeplini mai înainte, ori ca epis­cop, ori ca diacon, acela să nu mai poată avea nădejde la alt sinod nici de reintegrare, nici de a se putea apăra. Iar cei ce comunică cu ei, toţi să se lepede de la Biserică, şi mai ales dacă, cunoscând ei hotărârea cea dată împotriva celor amintiţi mai sus, ar îndrăzni să comunice cu dânşii.

(28 ap.; 5 sin. ec; 6 sin. II ec; 29 sin. IV ec; 12, 15 Antioh.; 3, 4, 5, 14 Sard.; 29, 65 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 5 Antiohia (SCHISMA)

Dacă vreun presbiter ori diacon, defăimând pe episcopul său, s-a despărţit pe sine de Biserică şi a făcut adunare osebită şi a ridicat altar şi, chemându-1 episcopul, nu s-ar supune, nici nu ar voi să i se plece, nici să-1 asculte, fiind chemat întâia şi a doua oară, acela desăvârşit să se cateri­sească şi nicidecum să nu mai dobândească serviciul, nici să nu mai poată primi cinstea sa. Iar de ar stărui în a tulbura şi răzvrăti Biserica, acela prin stăpânirea externă să se pedepsească ca un tulburător.

(31 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sard.; 10, 11 Cartag.; 9, 13, 14, 15 sin. I-II; 1 Vasile cel Mare)

CANONUL 6 Antiohia (STAREA CELOR AFURISIŢI)

Dacă cjneva a fost excomunicat de episcopul său, acela să nu se primească mai înainte de alţii, dacă nu s-ar primi de însuşi episcopul său, sau ţinându-se sinod şi prezentându-se, s-ar apăra şi, convingând sinodul, ar primi altă sentinţă. Şi hotărârea aceasta are valoare pentru mireni şi presbiteri şi diaconi şi pentru toţi cei din canon.

(12, 13, 16, 32 ap.; 5 sin. ec; 6 sin. II ec; 20 Laod.; 13 Sard.; 11,29, 133 Cartag.; 1 sin. Sof.)

CANONUL 7 Antiohia (SCRISORI SAU CĂRŢI CANONICE)

Nici unul dintre străini să nu se primească fără scrisori de pace.

(12, 13, 32, 33 ap.; 11, 13 sin. IV ec; 17 TruL; 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 7, 8, 9 Sard.; 23, 106 Cartag.)

CANONUL 8 Antiohia (SCRISORI SAU CĂRŢI CANONICE)

Nici presbiterii rurali să nu dea scrisori canonice, decât numai către episcopii învecinaţi să trimită scrisori; horepiscopii neprihăniţi însă să dea scrisori de pace.

(12, 13, 33 ap.; 11, 13 sin. IV ec; 17 TruL; 13 Ancira; 10 Antioh.; 42, 57 Laod.; 32, 106 Cartag.)

CANONUL 9 Antiohia (AUTOCEFALIA ŞI AUTONOMIA)

Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe episcopul proestos din capitala metropolă şi care deţine purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părţile toţi cei ce au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă precădere în cinste, şi ceilalţi episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul, potrivit vechiului canon în vigoare al Părinţilor noştri, decâtnumai cele ce privesc fiecare parohie în parte şi ţinuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire peste parohia sa şi s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia şi să aibă grijă de tot ţinutul supus cetăţii sale; aşa ca să şi hirotonească atât presbiteri, cât şi diaconi, şi să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă fărăepiscopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotinţa celorlalţi.

(34 ap.; 4, 6, 7 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36, 39 TruL)

CANONUL 10 Antiohia (HOREPISCOPII)

Sfântul Sinod a hotărât ca cei de pe sate, sau de la ţară, sau aşa-numiţii horepiscopi, de ar fi şi luat hirotonie de episcop, să-şi cunoască măsuradrepturilor lor şi să cârmuiască bisericile supuse lor şi să se mulţumească cu îngrijirea şi administrarea acestora, să aşeze adică citeţi şi ipodiaconi şi exorcişti şi să se mulţumească cu înaintarea acestora; dar să nu îndrăznească a hirotoni nici presbiteri, nici diaconi fără episcopul din cetatea căreia este supus atât el, cât şi teritoriul lui. Iar de ar îndrăzni cineva să calce cele hotărâte, acela să se caterisească şi să se lipsească de cinstea ce o are. Şi horepiscopul să se facă de către episcopul cetăţii, căreia este pus.

(8 sin. ec; 14 sin. VII ec; 13 Ancira; 14 Neocez.; 8 Antioh.; 57 Laod.; 89 Vasile cel Mare)

CANONUL 11 Antiohia (ÎNFĂŢIŞAREA CLERULUI LA CĂPETENIA STATULUI)

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau, în genere, oricine din canon s-ar porni să meargă la împăratul, fără ştirea şi scrisorile episcopilor din eparhie şi mai ales ale celor din capitală, acela să se izgonească şi lepădat să fie nu numai din comuniune, ci şi din demnitatea de care era părtaş, ca unul care cutează să supere urechile preaiubitorului de Dumnezeu împăra­tul nostru împotriva orânduirii bisericeşti. Iar de ar cere vreo nevoie ur­gentă a se adresa împăratului, aceasta să o facă cu chibzuirea şi socotinţa episcopului capitalei eparhiei şi a celor ce sunt într-însa, şi cu scrisorile acestora să se înzestreze pentru călătorie.

(6 sin. II ec; 7, 8, 9, 21 Sard.; 12 Antioh.; 104, 106 Cartag.)

CANONUL 12 Antiohia (APELUL CLERICILOR LA CĂPETENIA STATULUI. ÎMPĂRATUL NU ESTE INSTANŢĂ BISERICEASCĂ)

Dacă vreun presbiter, sau diacon caterisit de episcopul său, sau şi un episcop caterisit de sinod ar îndrăzni să molesteze urechile împăratului, cuvenindu-se a se adresa sinodului mai mare al episcopilor, şi dreptatea ce socoteşte că o are să o supună mai multor episcopi, şi să aştepte de la dânşii cercetarea şi sentinţa; iar dacă el dispreţuind pe aceştia ar molesta pe împăratul, apoi acela nu este vrednic de nici o iertare, nici loc de apă­rare să aibă, nici nădejde de reintegrare viitoare să nu aştepte.

(28, 74 ap.; 6 sin. II ec; 9, 17 sin. IV ec; 7, 8, 9, 14, 21 Sard.; 4, 11, 15 Antioh.; 29, 65, 104,105, 106 Cartag.)

CANONUL 13 Antiohia (MUTAREA (TRANSFERAREA) IERARHILOR)

Nici un episcop să nu îndrăznească să se mute de la o eparhie la alta şi să hirotonească pe oarecare în Biserică pentru îndeplinirea slujbei, nici să aducă cu sine pe alţii, decât numai dacă s-ar duce chemat fiind prin acela în al cărui teritoriu s-ar duce. Iar dacă, nefiind chemat de cineva, s-ar duce fără rânduială pentru hirotonirea oarecărora şi pentru orânduireaafacerilor bisericeşti care nu-I privesc pe dânsul, să fie nule cele făcute de dânsul, şi el încă să-şi ia pedeapsa cuvenită nerânduielii sale şi întreprin­derii ilegale, caterisit fiind imediat de acum înainte de Sfântul Sinod.

(14, 35 ap.; 15 sin. ec; 2 sin. II ec; 8 sin. III ec; 5 sin.IV ec; 17 TruL; 13 Ancira; 21, 22 Antioh.; 3, 15 Sard.; 48, 54 Cartag.)

CANONUL 14 Antiohia (SCAUNELE (INSTANŢELE) DE JUDECATĂ PENTRU EPISCOPI)

Dacă vreun episcop s-ar judeca pentru oarecare învinuiri, apoi s-ar în­tâmpla să nu fie de acord în privinţa lui episcopii din eparhie, unii adică declarându-1 nevinovat pe cel ce se judecă, iar alţii vinovat; spre a scăpa de toată îndoiala, Sfântul Sinod a hotărât ca episcopul mitropoliei (mitro­politul) să cheme din eparhii învecinate pe alţi câţiva episcopi, care să ho­tărască şi să dezlege îndoiala, spre a întări împreună cu episcopii cei ai eparhiei pricina supusă spre judecare.

(28, 74 ap.; 6 sin. II ec; 1 sin. III ec; 9, 17 sin. IV ec; 4, 12, 15 Antioh.; 3, 4, 5, Sard.)

CANONUL 15 Antiohia (JUDECAREA EPISCOPILOR.SCAUN UNIC DE JUDECATĂ. INSTANŢĂ UNICĂ)

Dacă vreun episcop, pârât pentru oarecare vinovăţie, s-ar judeca de către toţi episcopii din eparhie şi toţi de acord ar aduce împotriva lui o hotărâre, aceasta să nu se mai judece de alţii, ci să rămână întărită sen­tinţa dată cu unanimitate de către episcopii din eparhie.

(28, 74 ap.; 5 sin. ec; 6 sin. II ec; 9, 17, 29 sin. IV ec; 4, 12, 14 Antioh.; 3, 4, 5 Sard.; 29, 65 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 16 Antiohia (RĂPIRE DE SCAUN EPISCOPAL)

Dacă vreun episcop fără episcopie, aruncându-se pe sine asupra unei biserici fără episcop, ar răpi scaunul fără hotărârea sinodului complet, acela să fie lepădat, chiar dacă poporul întreg pe care 1-a răpit l-ar alegepe el. Iar sinod complet este acela la care este prezent şi cel al capitalei, mitropolitul.

(14 ap.; 15 sin. I ec; 5 sin. IV ec; 20 TruL; 21 Antioh.; 1, 2, 17 Sard.; 48 Cartag.)

CANONUL 17 Antiohia (EPISCOPUL CARE NU-ŞI IA SCAUNUL ÎN PRIMIRE)

Dacă vreun episcop, luând hirotonie de episcop şi rânduindu-se a câr-mui poporul, nu ar primi slujba, nici nu s-ar îndupleca să meargă la bise­rica încredinţată lui, acela să fie excomunicat până când fiind silit ar pri­mi sau până când sinodul complet al episcopilor eparhiei ar hotărî altceva în privinţa Iui.

(36 ap.; 16 sin. ec; 29 sin. IV ec; 37 Trul.; 18 Ancira; 18 Antioh.; 17 sin. I-II; 1,2, 3 Chirii Alex.)

CANONUL 18 Antiohia (EPISCOPUL CARE NU-ŞI POATE LUA ÎN PRIMIRE (OCUPA) SCAUNUL) ‘

Dacă vreun episcop nu ar merge la parohia pentru care a fost hirotonit nu din pricina sa, ci sau din cauza refuzului poporului, sau pentru altă pricină care nu s-a produs din partea sa, acela să fie părtaş si de cinste, si de slujbă, numai să nu neliniştească afacerile Bisericii unde ar petrece; şi să primească acela ceea ce va hotărî sinodul complet al eparhiei, judecând cele ce i s-au supus.

(36 ap.; 16sin. lec; 29 sin. IVec; 37 Trul; 18 Ancira; 17 Antioh.; 17sin. I-II; 1,2,3, Chirii Alex.)

CANONUL 19 Antiohia (ALEGEREA ŞI HIROTONIA EPISCOPULUI)

Episcopul să nu se hirotonească fără sinod şi fără prezenţa celui din capitala eparhiei şi acesta neapărat fiind de faţă, mai bine este să fie îm­preună cu dânsul toţi împreună-slujitorii din eparhie şi pe care cel din ca­pitală se cuvine a-i chema prin scrisoare. Şi mai bine este de se vor întruni toţi; iar de va fi cu greu aceasta, totuşi negreşit trebuie să fie de faţă mai mulţi ori prin scrisori să consimtă, şi aşa, sau cu prezenţa celor mai mulţi, sau prin votul lor, să se facă instituirea; iar de s-ar face altceva împotriva celor hotărâte de sinodul prezent, hirotonia să nu aibă tărie. Şi de s-ar face instituirea potrivit canonului hotărât, dar unii s-ar opune din pofta lor deşartă, să aibă tărie votul celor mai mulţi.

(1 ap.; 4, 6 sin. ec; 3 sin. VII ec; 12 Laod.; 6 Sard.; IC-pol; 13,

49 C

arţag.)

CANONUL 20 Antiohia (SINOADELE MITROPOLITANE)

Pentru trebuinţele bisericeşti şi pentru dezlegarea pricinilor contro­versate, s-a hotărât că este bine să se ţină în fiecare eparhie de două ori pe an sinoadele episcopilor: întâi adică după a treia săptămână a sărbătorii Paştilor; astfel ca în a patra săptămână a Cincizecimii să se încheie sino­dul cel din capitală, înştiinţând pe episcopii eparhioţi; iar sinodul al doi­lea să se ţină la idele lui octombrie, care este a zecea zi a lunii Iperverteu; ca la aceste sinoade să vină presbiterii şi diaconii şi toţi celor ce li se pare că sunt nedreptăţiţi, şi de la sinod să dobândească judecată. însă să nu poată oarecari să ţină sinodul, fără aceia cărora Ii s-au încredinţat mitropoliile.

(37 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 sin. II ec; 19 sin. IV ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 40 Laod.; 18, 73 Cartag.; 6 Laod.)

CANONUL 21 Antiohia (MUTAREA EPISCOPILOR (TRANSFERUL))

Episcopul să nu se mute de la o parohie la alta, nici din voia sa arun-cându-se, nici silit de popor, nici constrâns de episcopi, ci să rămână la biserica pentru care a fost sortit de la început de Dumnezeu; şi să nu se strămute de la ea, potrivit hotărârii date acum mai înainte în această privinţă.

(46 ap.; 15 sin. 1 ec; 5 sin. IV ec; 20 Trul.; 16 Antioh.; 1, 2, 17 Sard.;

48 C

arţag.)

CANONUL 22 Antiohia (AUTONOMIA EPARHIALĂ)

Episcopul să nu intre în cetate străină, care nu este supusă lui, nici în ţinutul care nu ţine de el, pentru hirotonia cuiva, nici să nu aşeze presbi-teri sau diaconi în locurile supuse altui episcop, decât numai cu voia epis­copului propriu al ţinutului. Iar de ar îndrăzni cineva una ca aceasta, hi­rotonia să fie nulă şi dânsul să primească epitimie de la sinod.

(35 ap.; 15 sin. ec; 2 sin. II ec; 8 sin. III ec; 5 sin. IVec; 17 Trul.; 13 Ancira; 3, 15 Sard.; 48, 54 Cartag.)

CANONUL 23 Antiohia (EPISCOPIA NU SE MOŞTENEŞTE)

Să nu fie iertat ca episcopul să aşeze în locul său pe altul moştenitor, chiar de ar fi sfârşitul vieţii, iar de s-ar face ceva de acest fel, fără tărie să fie aşezarea. Şi să se păzească legiuirea bisericească ce zice că nu trebuie să se pună altfel episcop decât numai cu sinod şi cu hotărârea episcopilor, care după adormirea ctlui răposat au puterea de a promova pe cel vrednic.

(1, 30, 76 ap.; 4 sin. ec; 3 sin. VII ec; 22, 49 Cartag.) Reia şi întăreşte prevederile can. 76 ap.

CANONUL 24 Antiohia (CHIVERNISIREA BUNURILOR BISERICEŞTI)

Bine este ca cele ale Bisericii să se păstreze pentru Biserică cu toată grija şi cu buna conştiinţă şi cu credinţă către Atotvăzătorul şi Judecătorul Dumnezeu. Acestea se cuvin a se chivernisi cu judecata şi stăpânirea episcopului căruia îi este încredinţat poporul întreg şi sufletele celor ce se adună la biserică. Şi cunoscute să fie cele ce aparţin Bisericii,cu ştirea presbiterilor şi diaconilor dimprejurul lui, ca aceştia să ştie şi să nu le fie necunoscut care sunt cele proprii ale Bisericii, încât nimic să nu le fie ascuns; ca, de se întâmplă episcopului să moară, cunoscute fiind lu­crurile cele ce aparţin Bisericii, nici acestea să nu lipsească şi să nu se piardă, nici cele proprii ale episcopului să nu se surpe sub pretextul lucrurilor bisericeşti. Căci drept şi plăcut este atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi a oamenilor ca cele proprii ale epicopului să Ie lase oricărora ar voi el; iar cele ale Bisericii pentru dânsa a se păstra şi nici Biserica să nu sufere vreo pagubă, nici episcopul să nu fie lipsit de bunurile sale în fa­vorul obştesc sub pretextul Bisericii, sau cei ce-i aparţin să cadă în proces şi pe lângă aceasta, dânsul după moarte să se acopere de ocări.

(38, 39, 40, 41 ap.; 22 sin. IV ec; 35 Trul.; 22, 26, 81 Cartag.)

CANONUL 25 Antiohia (EPISCOPUL ESTE ÎNTÂIUL CHIVERNISITOR AL BUNURILOR EPARHIEI)

Episcopul să aibă stăpânire asupra lucrurilor bisericeşti ca să le chivernisească pentru toţi cei ce sunt lipsiţi, cu toată evlavia şi frica de Dumnezeu; dar să se împărtăşească şi el de cele trebuincioase, dacă ar fi lipsit, la nevoile sale constrângătoare, şi fraţii care se găzduiesc la dânsul, încât să nu fie lipsiţi în nici un chip, după dumnezeiescul Apostol, care zice: „Având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea ne vom îndestula” (I Tim. 6, 8); iar de nu s-ar îndestula cu acestea, ci ar schimba lucrurile biseri­ceşti pentru trebuinţele sale casnice şi veniturile Bisericii, sau rodurile ţa­rinilor nu le-ar chivernisi cu ştirea presbiterilor ori diaconilor, ci casnici­lor săi sau rudelor, sau fraţilor sau fiilor săi le-ar da puterea de a le chi­vernisi, ca astfel prin unii ca aceştia să se păgubească pe ascuns gestiunea Bisericii, acela să dea seamă sinodului eparhiei. Iar dacă şi în alt chip s-ar învinui episcopul sau presbiterii cei împreună cu el, ca şi cum cele ce aparţin Bisericii, sau din ţarine, sau din altă afacere bisericească, le iau eipentru sine încât să strâmtoreze pe săraci şi astfel să acopere de clevetire şi ocară atât gestiunea Bisericii, cât şi pe cei ce chivernisesc în felul acesta, – aceştia să fie puşi în ordine, hotărând Sfântul Sinod cele cuvenite.

(35, 38, 40, 41 ap.; 26 sin. IV ec; 12 sin. VII ec; 10, 11 Teofil Alex.; 2 Chirii Alex.)

Scroll Up