CANONUL 1 Neocezareea (OSÂNDA PREOTULUI CARE SE CĂSĂTOREŞTE DUPĂ HIROTONIE, COMITE ADULTER SAU ESTEDESFRÂNAT)

Presbiterul, dacă se va însura, să se scoată din treapta sa, iar de va fi desfrânat sau va comite adulter, să se excludă cu desăvârşire şi să se su­pună penitenţei.

(5, 26, 51 ap.; 14 sin. IV ec; 3, 6, 13, 21, 30 Trul.; 10 Ancira; 16 Cartag.; 2, 69 Vasile cel Mare)

CANONUL 2 Neocezareea (CĂSĂTORIA CU DOI FRAŢI)

Femeia, dacă se va mărita cu doi fraţi, să se scoată din comuniune până la moarte; totuşi, dacă în vremea morţii va zice că, făcându-se sănătoasă, va desface căsătoria, atunci din milă va avea pocăinţă. Iar dacă va muri femeia, întru acest fel de căsătorie fiind, sau bărbatul, atun­ci pentru partea rămasă în viaţă cu Anciravoie va fi pocăinţa.

(19 ap.; 54 TruL; 23, 68, 76, 78, 87 Vasile cel Mare)

CANONUL 3 Neocezareea (OSÂNDA CĂSĂTORIILOR NEPRAVILNICE , NELEGALE)

Pentru cei ce cad în mai multe nunţi este învederat timpul hotărât pen­tru penitenţă, dar întoarcerea şi credinţa lor Ie scurtează timpul penitenţei.

(19 Ancira; 7 Neocez.; 4, 50, 80 Vasile cel Mare)

CANONUL 4 Neocezareea (HARUL AFARĂ DE PĂCAT)

Dacă cineva poftind o femeie, îşi propune a se culca cu dânsa, dar hotărârea sa nu va deveni faptă, se vede că prin har a fost scăpat.

(70 Vasile cel Mare)

CANONUL 5 Neocezareea (CATEHUMENI1)

Catehumenul care a intrat în Biserică şi stă la locul catehumenilor, dacă va păcătui, de este dintre îngenunchetori, să asculte fără să mai păcă-tuiască; iar dacă şi ascultător fiind va păcătui, să se excludă din Biserică.

(2, 11, 12, 13, 14 sin. ec; 96 TruL; 19 Laod.; 20 Vasile cel Mare; 4, 6 Timotei Alex.; 5 Chirii Alex.)

CANONUL 6 Neocezareea (BOTEZUL COPIILOR. BOTEZUL ESTE INDIVIDUAL)

Femeia gravidă trebuie să se lumineze (boteze), când va vrea; căci ceea ce naşte nu este părtaşă întru aceasta cu cel născut, pentru ca să se arate voinţa proprie a fiecăruia Ia mărturisire.

CANONUL 7 Neocezareea (CĂSĂTORIA A DOUA)

Presbiterul să nu mănânce la nunţile celor căsătoriţi a doua oară, de­oarece nunta a doua cere penitenţă; cine va fi acel presbiter care, prin participarea sa la ospătare, aprobă aceste nunţi?

(17 ap.; 3 TruL; 19 Ancira; 3 Neocez.; 1 Laod.; 3, 12 Vasile cel Mare)

CANONUL 8 Neocezareea (DESPĂRŢIREA CANONICĂ A CLERULUI, PENTRU ADULTERUL SOŢIEI. DIVORŢULCANONIC AL CLERULUI)

De se va vădi în public că soţia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni în slujba preoţească. Iar dacă dânsa va comite adulter după hirotonie, el este dator să o demită; iar de va vieţui cu dân­sa, nu poate ţine slujba ce i s-a încredinţat.

(18 ap.; 3, 6, 13, 26 Trui; 27 Vasile cel Mare)

CANONUL 9 Neocezareea (PĂCATELE DE DINAINTE DE HIROTONIE)

Presbiterul, dacă s-a înaintat după ce mai înainte a păcătuit în trup, şi va mărturisi că a păcătuit înainte de hirotonie, să nu jertfească, rămâ­nând în celelalte, pentru zelul său de altfel; căci mulţi au zis că şi hiroto­nia iartă cele mai multe păcate. Iar dacă el însuşi nu mărturiseşte şi nu se poate dovedi arătat, atunci el însuşi are puterea de a hotărî ce să facă.

(25, 61 ap.; 2, 9, 10 sin. ec; 6 sin. 11 ec; 4, 21, 23 Trul.; 12 Ancira;, 8, 10, 12 Neocez..; 3, 32, 51, 70, 82, 89 Vasile cel Mare; 3, 6 Teofil Alex.)

CANONUL 10 Neocezareea (PĂCATELE DE DINAINTE DE HIROTONIE)

Aşijderea şi diaconul, de va cădea în acelaşi păcat, să aibă numai treapta slujitorului bisericesc.

(25, 61 ap.: 2, 9, 10 sin. ec; 6 sin. 11 ec; 4, 21, 23 Trul: 12 Ancira; 1, 8, 9, 12 Neocez.; 3, 32, 51, 70, 82, 89 Vasile cel Mare; 3, 6 Teofil Alex.)

CANONUL 11 Neocezareea (VÂRSTA CANONICĂ PENTRU PREOŢI)

Presbiterul mai înainte de 30 de ani să nu se hirotonească, de ar fi chiar bărbat vrednic pentru toate, ci să aştepte. Căci Iisus Hristos la 30 de ani s-a botezat şi a început să înveţe.

(14 Trul.)

CANONUL 12 Neocezareea (CEI BOTEZAŢI ÎN STARE DE BOALĂ)

Dacă cineva bolnav fiind s-a luminat prin botez, nu se poate înainta la presbiterie; căci credinţa lui nu este din convingere, ci din nevoie; fără numai poate în urma zelului şi credinţei sale şi de mai apoi şi din lipsa de oameni (candidaţi).

(46, 47, 49, 50. 61, 75, 80 ap.; 2, 9 sin. ec; 7 sin. II ec; 95 TruL; 3, 13, 47 Laod.; 10 Sard.; 45 Cartag.; 1 sin. I-II;1, 5, 89 Vasile cel Mare; 4, 5, Chirii Alex.; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 13 Neocezareea (CLERUL DE LA ŢARĂ ŞI CEL DIN CETĂŢI)

Presbiterii de la sate nu pot jertfi în biserica cetăţii, fiind de faţă epis­copul sau presbiterii cetăţii; nici a da pâinea, nici paharul în timpul rugăciunii, iar dacă cei din urmă nu sunt de faţă, şi singuri vor fi chemaţi la rugăciune, atunci să dea pâinea şi paharul.

(15 ap.; 15, 16 sin. ec; 6 sin. IV ec.)

CANONUL 14 Neocezareea (HOREPISCOPII)

Horepiscopii însă sunt după chipul celor şaptezeci de ucenici; şi ei ca împreună liturghisitori ai episcopilor, cinstindu-se pentru zelul lor faţă de săraci, pot să aducă jertfă în biserica din cetate.

(8 sin. I ec; 14 sin. VII ec; 13 Ancira; 8, 10 Antioh.; 57 Laod.; 89 Vasile cel Mare)

CANONUL 15 Neocezareea (NUMĂRUL DIACONILOR)

Potrivit Canoanelor, diaconii trebuie să fie şapte, oricât de mare ar fi cetatea. Despre aceasta însă te vei încredinţa din Cartea Faptelor.

(18 sin. I ec; 7, 16 TruL; 20 Laod.)

X