Sfintele Canoane ale Sinodului IV ecumenic de la Calcedon (anul 451)

CANONUL 1 Sin. IV ec. (ÎNTĂRIREA CANOANELOR PRIMELOR TREI SINOADE ECUMENICE)

Am găsit că este cu dreptate (bine) să se ţie Canoanele aşezate de către sfinţii Părinţi la fiecare sinod de până acum.

(2 Trul.; 1 sin. VII ec; 1 Cartag.)

CANONUL 2 Sin. IV ec. (OSÂNDA SIMONIEI)

Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni episcop ori horepiscop, ori presbiteri, ori diaconi, ori pe altcineva dintre aceia care se numără în cler, sau pentru bani ar înainta (ar institui, ar rândui) econom sau ecdic (apărător, avocat bisericesc)sau paramonar sau pe oricine din cler (din rândul slujbaşilor bisericeşti) pentru câştig ruşinos pe seama sa, cel dovedit că a făcut aceasta să se primejduiască în privinţa propriei sale trepte (spiţe), iar cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negoţ; ci să fie străin de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar dacă cineva s-ar vădi (ar apărea) ca mi­jlocitor în astfel de apucături (afaceri) ruşinoase şi nelegiuite (neîngăduite),să cadă şi acesta din treapta sa, dacă ar fi cleric, iar dacă ar fi laic sau călugăr (trăind călugăreşte), să fie dat anatemei.

(29 ap.; 22, 23 Trul.; 4, 5, 15, 19 sin. Vil ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Scrisoarea pastorală a lui Ghenadie; Scrisoarea pastorală a lui Tarasie)

CANONUL 3 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE ÎNDELETNICIREA CU TREBURI INCOMPATIBILE CU STAREA CLERICALĂ)

A venit la Sfântul Sinod (Ia cunoştinţa Sfântului Sinod) că oarecari din­tre cei cuprinşi (incluşi) în cler se fac arendaşi ai averilor străine pentru câştig ruşinos şi se îndeletnicesc cu treburi (afaceri) lumeşti, apoi, lenevin-du-se în slujirea lui Dumnezeu şi alergând prin casele oamenilor, din iu­bire de argint iau asupra lor şi mânuirea (administrarea) de averi. De aceea, sfântul şi marele sinod a orânduit (hotărât)ca de acum înainte ni­meni, nici episcopul, nici clericul, nici monahul, să nu ia în arendă averi, nici să se vâre (amestece) pe sine în chivernisirea(administrarea) lucrurilor lumeşti, afară numai dacă ar fi chemat cumva după legi la epitropia de neînlăturat (obligatorie) a nevârstnicilor (minorilor),sau dacă episcopul cetăţii l-ar rândui să poarte grija lucrurilor bisericeşti sau a orfanilor sau a văduvelor neajutorate sau a persoAnelor care mai ales au trebuinţă de ajutor bisericesc pentru frica lui Dumnezeu. Iar dacă cineva de acum înainte ar încerca să calce cele orânduite (hotărâte), unul ca acela să se supună pedepselor bisericeşti.

(20, 81, 83 ap.; 7 sin. IV ec; 10 sin. VII ce; 16 Cartag.; 11 sin. 1-11)

CANONUL 4 Sin. IV ec. (MONAHII SE SUPUN JURISDICŢIEI IERARHIEI BISERICEŞTI)

Cei care cu adevărat şi fără prihană (curaţi) petrec viaţa cea singu­ratecă (monahală) să fie învredniciţi de cinstea cuvenită. Dar fiindcă unii, folosind chipul monahal cu făţărnicie, tulbură bisericile şi treburilepolitice, pribegind cu nepăsare prin cetăţi, ba purtându-se cu gândul să-şi întemeieze lor şi mănăstiri, s-a părut (sinodului) ca nimeni şi nicăieri să nu zidească sau să ridice mănăstire sau casă de rugă(biserică) fără învoirea episcopului cetăţii.

Iar cei care trăiesc viaţa monahală fie în vreo cetate, fie la ţară, să se supună episcopului şi să păzească liniştea şi să petreacă numai în post şirugăciune, rămânând neîncetat în locurile în care au fost rânduiţi; să nu tulbure nici treburile (lucrurile)bisericeşti, nici cele ale vieţii obşteşti (lumeşti), nici să nu se amestece în ele părăsindu-şi mănăstirile lor, fără numai dacă ar fi rânduiţi de către episcopul cetăţii pentru vreo trebuinţă urgentă (arzătoare). Iar în mănăstiri să nu se primească nici un sclav (rob)pentru a se face monah fără învoirea stăpânului său. Iar cel ce ar călca această orânduire (hotărâre) a noastră orânduim să fie afurisit (excomuni­cat),pentru ca să nu se hulească numele Iui Dumnezeu. Iar episcopul cetăţii trebuie să poarte grijă trebuitoare mănăstirilor.

(82 ap.; 24 sin. IV ec; 40-49, 85 Trul.; 17-21 sin. VII ec; 3 Gang.; 63 Cartag.; 1-7 sin. I-II)

CANONUL 5 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE TRANSFERAREA CLERULUI)

în privinţa episcopilor sau clericilor care umblă din cetate în cetate, s-a părut că trebuie să aibă tărie(vigoare) Canoanele care au fost aşezate de Sfinţii Părinţi în privinţa aceasta.

(14, 15 ap.; 15, 16 sin. ec; 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 13, 21 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 6 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE HIROTONIA FĂRĂ DESTINAŢIE)

Nimeni să nu fie hirotonit fără sorocire (destinaţie, absolut fără legătură, legat de vreun loc), nici presbiterul, nici diaconul, nici altcineva oarecare din starea bisericească (clericală); numai dacă cel ce se hirotoneşte va fi anume sorocit (destinat) pentru biserica unei cetăţi sau a unui sat, sau al­tarului(sanctuarului) unui mucenic (martir), sau mănăstiri. Iar în privinţa celor hirotoniţi fără soroace (destinaţie), sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca o astfel de hirotesie(hirotonie) să fie fără tărie şi ca nicăieri să nu poată sluji(lucra), spre ocara celui ce i-a hirotonit.

(75 ap.; 15, 16 sin. ec; 13 Neocez.)

CANONUL 7 Sin. IV ec. (CINUL PREOŢESC ŞI CEL CĂLUGĂRESC SA NU IA SLUJBĂ LUMEASCA)

Am hotărât (orânduit) ea cei ce au fost rostuiţi(aşezaţi) odată în cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească; iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se reîntoarcă la aceea ce mai întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei.

(6, 20, 81, 83 ap.; 3, 16 sin. IV ec; 21 Trul; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II)

CANONUL 8 Sin. IV ec. (ORICE CLERIC SA FIE SUB JURISDICŢIA UNUI EPISCOP)

Clericii aşezămintelor (azilurilor) pentru săraci şi ai mănăstirilor şi ai altarelor mucenicilor (sanctuarele martirilor) să rămână sub cârmuirea (ju­risdicţia, ascultarea) episcopilor ce sunt în fiecare cetate, după predania (tradiţia) Sfinţilor Părinţi şi să nu se tragă(sustragă) cu trufie de sub oblăduirea episcopului propriu. Iar cei ce îndrăznesc să răstoarne o astfel de tocmire (orânduire) în orice chip, şi cei ce nu sunt supuşi propriului lor episcop, dacă ar fi clerici, să fie supuşi pedepselor Canoanelor, iar dacă ar fi monahi sau mireni (laici), să fie afurisiţi (excomunicaţi).

(15, 16 sin.Iec; 6, 10 sin. IV ec.)

CANONUL 9 Sin. IV ec. (SE RÂNDUIESC INSTANŢELE DE JUDECATĂ BISERICEASCĂ)

Dacă vreun cleric are pricină (vreun litigiu) cu alt cleric, să nu lase pe episcopul său propriu şi să alerge la judecătorii lumeşti, ci mai întâi să se cerceteze treaba (chestiunea, cauza) de către episcopul său propriu sau, cu învoirea aceluiaşi episcop, de către aceia pe care i-ar voi amândouă părţile să se întocmească (stabilească) cele ale dreptăţii (să se facă judeca­ta). Iar dacă cineva ar purcede (proceda)împotriva acestora, să se supună cercetărilor(pedepselor) canonice.

Iar dacă vreun cleric are pricină (litigiu) cu episcopul său propriu sau şi cu un alt episcop, să se judece de către sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă un episcop sau cleric ar avea neînţelegere cu mitropolitul aceleiaşi eparhii (mitropolii), să fie luat (solicitat judecător) exarhul diecezei sau sca­unul împărăteştei cetăţi a Constantinopolului şi de către acesta să se judece.

(74, 75 ap.;- 6 sin. ec; 6 sin. II ec; 17, 19, 21, 28 sm.IV ec; 8 TruL; 14, 15, 20 Antioh.; 40 Laod.; 4 Sard.; 8, 10, 11, 12, 15, 18, 19, 59, 104, 107, 128, 129, 130, 132 Cartag.)

CANONUL 10 Sin. IV ec. (CLERICII SĂ LOCUIASCĂ ÎN LOCALITATEA UNDE SLUJESC)

Să nu fie îngăduit ca un cleric să se numere deodată la bisericile a două cetăţi, adică la aceea pentru care de la început s-a hirotonit şi la aceea la care a fugit, fireşte ca la una mai mare – din poftă după slavă deşartă. Iar cei ce ar face aceasta să fie aşezaţi iarăşi(repuşi) la biserica lor, la care de la început au fost hirotoniţi şi numai acolo să slujească.

Iar dacă cineva ar fi fost transferat de la o biserică la alta, acela să nu aibă nici o împărtăşire la treburile bisericii celei dintâi sau la acelea ale altarelor(sanctuarelor) martirilor sau ale aşezămintelor (azilurilor)pentru săraci sau pentru primirea străinilor care (ţin) se găsesc sub acea (Biseri­că). Iar cei ce ar îndrăzni ca, după orânduirea (hotărârea) acestui mare şi ecumenic sinod, să facă ceva dintre cele care au fost acum oprite (in­terzise), a orânduit (hotărât) sfântul sinod să cadă din propria lor treaptă.

(15 ap.; 15, 16 sin. ec; 5, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 TruL; 15 sin. VII ec; 3 Antioh.; 15, 16, 19 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 11 Sin. IV ec. (CĂRŢILE SAU EPISTOLELE CANONICE)

Am orânduit (hotărât) ca toţi săracii şi cei care au trebuinţă de ajutoare să călătorească, după ispitire (şi verificare), cu scrisori şi adică numai cu scrisori bisericeşti de pace, nu cu scrisori de recomandare(de încredinţare), pentru că scrisorile de recomandare se cade să se dea numai feţelor (persoAnelor) care stau sub bănuială.

(12, 13, 32, 33 ap.; 13 sin. IV ec; 17 TruL; 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 7, 8, 9 Sard.; 23, 106 Cartag.)

CANONUL 12 Sin. IV ec. (ALCĂTUIRILE BISERICEŞTI SĂ NU SE SCHIMBE PRIN INTERVENŢIE LA PUTEREA LUMEASCĂ)

A venit (la cunoştinţa noastră) că împotriva aşezămintelor (legilor) bis­ericeşti, alergând la stăpâniri, au tăiat în două o eparhie (mitropolie) prin act împărătesc (rescript, carte împărătească), aşa încât din această pricină sunt doi mitropoliţi în aceeaşi eparhie(mitropolie). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit(hotărât) ca de acum înainte să nu se mai îndrăzneascănimic de acest fel de către vreun episcop, iar cel ce va încerca (întreprinde) un lucru ca acesta să cadă din treapta (spiţa) sa. Iar cetăţile câte s-au şi cinstit(onorat) cu numele de mitropolie prin scrisori(rescripte, cărţi) îm­părăteşti, precum şi episcopul care ocârmuieşte acea Biserică să se bucu­re (beneficieze)numai de cinste, păstrându-se adică pe seama adevăratei mitropolii drepturile ei proprii.

(34 ap.; 6, 7 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36, 39 TruL)

CANONUL 13 Sin. IV ec. (CĂRŢILE CANONICE ALE CLERULUI)

Clericii străini şi necunoscuţi să nu slujească nicidecum şi nicăieri în altă cetate fără scrisori de recomandare (încredinţare) de Ia episcopul lor propriu.

(12, 13, 32, 33 ap.; 11 sin. IV ec; 17 TruL)

CANONUL 14 Sin. IV ec. (CĂSĂTORIA CLERULUI INFERIOR)

De vreme ce în unele eparhii (mitropolii) se permite citeţilor (lectorilor) şi cântăreţilor să se căsătorească(şi după hirotesie) sfântul sinod a orân­duit (hotărât) să nu fie îngăduit vreunuia dintre aceştia să ia femeie etero-doxă. Iar cei ce dintr-o astfel de căsătorie au şi dobândit copii, dacă nu au apucat să-i boteze Ia eretici pe cei născuţi dintr-înşii, să-i aducă pe aceştia la împreunarea cu soborniceasca Biserică (în comuniunea Bisericii sobor­niceşti), iar dacă nu i-au botezat, să nu poată (să nu le fie permis) să-i boteze pe aceştia la eretici şi nici să-i lege spre căsătorie cu eretic ori cu iudeu ori cu păgân, decât numai dacă faţa (persoana)care vrea să se lege (prin căsătorie) cu cel ortodox va făgădui (promite) că va trece la credinţa orto­doxă. Iar dacă cineva ar călca această orânduire (hotărâre) a sfântului sin­od, să fie supus pedepsei canonice.

(26, 45, 65 ap.; 6, 72 Trul.; 10, 31, 34, 37, 39 Laocl; 21 Cartag.)

CANONUL 15 Sin. IV ec. (FACEREA DIACON1ŢELOR)

Femeia înainte de 40 de ani să nu se sfinţească(hirotesească, consacre) întru diaconiţă, dar şi aceasta(să se facă) după o ispitire cu luare-aminte (cercetare temeinică). Iar dacă primind hirotesia şi rămânând un timp oa­recare în slujbă, se dă pe sine căsătoriei, batjocorind harul lui Dumnezeu, una ca aceasta să fie dată anatemei, împreună cu acela ce s-a legat cu ea.

(19 sin. ec; 14, 40 Trul.; 44 Vasile cel Mare)

CANONUL 16 Sin. IV ec. (FEMEILE ÎNCHINATE DOMNULUI SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ)

Nu este îngăduit ca fecioara care s-a închinat(consfinţit, consacrat) pe sine Domnului Dumnezeu, de asemenea nici monahiilor (călugăriţelor), să încheie căsătorie. Iar dacă s-ar afla făcând aceasta, să fie afurisite (exco­municate). Dar am orânduit (hotărât) ca episcopul locului să aibă putere de a fi cu pogorământ(umanitar, cu omenie, cu îngăduinţă) faţă de acestea.

(7 sin. IVec; 44, 46, 47 Trul.; 19 Ancira; 6, 18, 19, 20, 60 Vasile cel Mare)

CANONUL 17 Sin. IV ec. (DESPRE PRESCRIPŢIE ŞI CA UNITĂŢILE BISERICEŞTI SĂ SE RÂNDUIASCĂ DUPĂ CELE DE OBŞTE)

Parohiile cele de la ţară (de pe câmp) sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care le ţin (deţin, stăpânesc) şi mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul) celor treizeci de ani s-a iscat (născut) sau s-ar putea isca (naşte) vreo neînţelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că se nedreptăţesc (năpăstuiesc) să facă pâră (să introducă acţiune) de­spre acest lucru Ia sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-ar ne­dreptăţi de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte (can.9 IV).

Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în viitor), atunci alcătuirilor politice şi obşteşti să urmeze şi orânduirea parohiilor bisericeşti.

(6 sin. ec; 9 sin. IV ec; 25 Trul.)

CANONUL 18 Sin. IV ec. (OSÂNDA CONSPIRAŢIEI)

Fărădelegea de moarte a conjuraţiei (crima conspiraţiei), sau a ortăcirii (a facerii de ceată, a unirii tainice în ceată) se opreşte cu totul şi de către legile din afară (din afara Bisericii, de stat) – cu mult mai vârtos se cuvine a se apăra (interzice) să se facă aceasta în Biserica lui Dumnezeu.

Dacă, aşadar, vreun cleric sau călugăr ar fi găsit fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcAne (curse)episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă.

(31, 55, 84 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

CANONUL 19 Sin. IV ec. (SINOADELE MITROPOLITANE SĂ SE ŢINĂ DE DOUĂ ORI PE AN)

A venit la urechile noastre (la auzul nostru) că în eparhii (mitropolii) nu se fac sinoadele episcopilor statornicite (hotărâte) de Canoane şi că din pricina aceasta multe lucruri bisericeşti care au trebuinţă de îndreptare se părăsesc (neglijează). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca, potrivit Canoanelor Sfinţilor Părinţi, episcopii din fiecare eparhie(mitropolie) să se adune laolaltă de două ori pe an, acolo unde ar socoti episcopul mitropoliei(mitropolitul), să se îndrepteze toate câte s-ar ivi. Iarepiscopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetăţile lor şi în acelea petrecând în stare de sănătate şi fiind slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat(inevitabilă) şi strâmtorătoare, să se mustre frăţeşte.

(34, 37 ap.; 5 sin. ec; 2 sin. II ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 20 Antioh ■ 40 Laod.; 18, 73 Cartag.)

CANONUL 20 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE TRANSFERAREA CLERULUI)

Aşa cum am şi orânduit (hotărât), nu este permis să fie rânduiţi la Biserica altei cetăţi clericii care slujesc la o Biserică, ci să se mulţumească cu aceea la care s-au învrednicit a sluji dintru început, afară de aceia (cu excepţia acelora) care, pierzându-şi de nevoie propria lor patrie, au trecut la altă Biserică.

Iar dacă vreun episcop, după această orânduire(hotărâre), ar primi pe un cleric care se cuvine (aparţine)altui episcop, i s-a părut (sinodului) să fie afurisit(excomunicat) atât cel primit, cât şi cel ce 1-a primit, până când clericul care s-a mutat se reîntoarce la Biserica sa proprie.

(15 ap.; 15, 16sin. ec; 5, 10, 23 sin. IVec; 17,18 Trul.; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 21 Sin. IV ec. (SĂ FIE VERIFICAŢI CEI CE PÂRĂSC PE CLERICI)

Clericii sau laicii care pârăsc pe episcopi sau pe clerici să nu se pri­mească la pâră de-a dreptul şi fără ispitire (verificare), ci mai întâi să se cerceteze faima lor.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 8,11, 12, 13, 30, 128, 129 Cartag.)

CANONUL 22 Sin. IV ec. (MOŞTENIREA IERARHILOR SA NU SE ÎNSTRĂINEZE)

Să nu se îngăduie clericilor ca după pristăvirea(moartea) episcopului lor să răpească bunurile(lucrurile) care i se cuvin (aparţin) aceluia, după cum se apără (opreşte aceasta) şi celor care le iau în primire; iar cei ce ar face aceasta să se primejduiască în privinţa treptelor proprii.

(40 ap.; 35 Trul; 34 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.)

CANONUL 23 Sin. IV ec. (OSÂNDA CLERICILOR ŞI A MONAHILOR VAGABONZI)

A venit la urechile (la auzul) sfântului sinod că unii clerici şi monahi, nicidecum împuterniciţi de către episcopul lor, ba câteodată chiar fiind afurisiţi(excomunicaţi) de către acela, apucând să meargă la împărătescul Constantinopol, petrec timp îndelungat într-însul, scornind (provocând) zguduiri (agitaţii) şi tulburând rânduiala (întocmirea) bisericească,răstoarnă (strică) şi casele unora.

Drept aceea sfântul sinod a rânduit (hotărât) ca unor ca aceştia mai întâi să li se atragă luare-aminte(să fie avertizaţi) prin apărătorul (avo­catul, defensorul, ispravnicul – avocatus sau quaestor ecclesiae) preasfinteiBiserici din Constantinopol, ca să se îndepărteze din cetatea împărăteas­că. Iar dacă (aceştia), neruşinându-se, ar stărui (persista) în aceleaşi fapte, să fie alungaţi şi fără voia lor prin acelaşi ispravnic (ecdic) şi să se reîn­toarcă la locurile lor (sa apuce locurile lor).

(15 ap.; 15, 16 sin. 1 ec; 5, 10, 20 sin. IV ec; 17, 18 Trul; 3, 11 Antioh.; 7, 8, 9, 15, 16Sard.; 54, 75, 97 Cartag.)

CANONUL 24 Sin. IV ec. (MĂNĂSTIRILOR SĂ NU LI SE SCHIMBE DESTINAŢIA)

Mănăstirile odată sfinţite (consacrate) cu învoirea(aprobarea) episcopu­lui să rămână pentru totdeauna mănăstirii şi bunurile (lucrurile), averile care atârnă (ţin)de ele (le aparţin lor) să se păstreze, şi acestea(mănăstiri) să nu se mai facă locaşuri lumeşti; iar cei care ar îngădui (ierta) să se facă aceasta să fie supuşi certărilor celor din Canoane

(4 sin. IV ec; 49 Trul.; 13, 17 sin. VII ec; sin. 1-11; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 25 Sin. IV ec. (SCAUNELE VACANTE DE IERARHI SA SE OCUPE ÎN DECURS DE TREI LUNI)

De vreme ce unii dintre mitropoliţi, după cum am auzit din zvon, lasă fără grijă (neglijează) turmele încredinţate lor şi amână hirotoniile epis­copilor, i s-a părut sfântului sinod ca hirotoniile episcopilor să se facă în cuprinsul (înăuntrul) a trei luni (în decurs de trei luni), afară dacă nu cum­va vreo trebuinţă de neînlăturat (inevitabilă) ar rândui (determina) ca tim­pul amânării să se prelungească. Iar dacă (mitropolitul) nu ar face acest lucru, el să fie supus certărilor(pedepselor) bisericeşti, iar venitul Bisericii văduvite să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici.

(58 ap.; 19, 35 Trul.; 11, 12 Sard.; 71, 121, 123 Cartag.; 17 sin. I-II)

CANONUL 26 Sin. IV ec. (FIECARE EPARHIE SĂ AIBĂ ECONOM)

De vreme ce în unele Biserici, după cum am auzit din zvon, episcopii mânuiesc (administrează) fără economi bunurile Bisericii, i s-a părut (sino­dului) ca fiecare Biserică ce are episcop să aibă şi econom din clerul pro­priu (al Bisericii), care să chivernisească(administreze) cele bisericeşti după socotinţa episcopului său, ca nu cumva să fie fără de martori gos­podărirea Bisericii şi ca din (lucrul) acesta să se risipească bunurile ei şi să se înfiereze (stigmatizeze)preoţimea cu defăimarea; iar dacă el (episcopul) nu ar face lucrul acesta, să fie supus dumnezeieştilor Canoane

(38, 41 ap.; 25 sin. IV ec; 35 Trul.; 11, 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 7, 8 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin./-//; 10 Teojil Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 27 Sin. IV ec. (OSÂNDA CELOR CE RĂPESC FEMEI)

Sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca cei ce răpesc femei sub cuvânt de căsătorie, sau părtaşii, sau sfătuitorii celor ce le răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi laici, să fie daţi anatemei.

(67 ap.; 92 Trul; 11 Ancira; 22, 25, 26, 30, 36, 42 Vasile cel Mare)

CANONUL 28 Sin. IV ec. (PRIVILEGIILE SCAUNULUI DINCONSTANTINOPOL ŞI DIASPORA CREŞTINĂ)

Urmând întru totul orânduirilor (hotărârilor) Sfinţilor Părinţi şi cunos­când canonul abia citit al celor 150 de Dumnezeu preaiubitori episcopi, care s-au întrunit în împărătescul Constantinopol, în noua Romă, submarele Teodosie, fostul împărat de pioasă amintire, aceleaşi le orânduim (hotărâm) şi le statornicim şi noi, despre întâietăţiie (privilegiile) preasfin-tei Biserici a aceluiaşi Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce şi scau­nului Romei vechi părinţii după dreptate i-au dat (conferit) întâietatea (privilegiul) pentru (motivul) că cetatea aceea era cetate împărătească.

Şi cei 150 episcopi preaiubitori de Dumnezeu, îndemnaţi (împinşi) de acelaşi ţel (scop, considerent), au dăruit (conferit) întâietăţi (privilegii) egale Preasfântului scaun al Romei noi, socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu împărăţia şi cu senatul(sinclitul) şi care a dobândit întâietăţi (privilegii)deopotrivă (egale) cu ale vechii Rome împărăteşti; în­tocmai ca şi aceea să se facă de mare (mărească, să se înalţe) şi în lucrurile cele bisericeşti fiind a doua după aceea.

De asemenea (s-a hotărât) ca numai mitropoliţii diecezei Pontului, a Asiei şi a Tracici, precum şi episcopii din ţinuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se hirotonească de către pomenitul preasfânt scaun al Preasfintei Biserici din Constantinopol; şi adică, fiecare mitropolit aldiecezelor pomenite, împreună cu episcopii din eparhie(mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie(mitropolie) după cum se rânduieşte (po­runceşte) prin dumnezeieştile Canoane; iar mitropoliţii pomenitelor dieceze să fie hirotoniţi, după cum s-a spus, de către arhiepiscopul Constantinopo-lului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut alegeri într-un glas (unanime) şi i s-au adus lui la cunoştinţă.

(34 ap.; 4,6,7 1 ec; 2, 3 sin. II ce; 8 sin. III ec; 9, 17 sin. IV ec; 36, 39 Trul.; 8 Anlioh.)

CANONUL 29 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE RETROGRADAREA TREPTELOR PREOŢIEI)

A-l aduce (al coborî) pe episcop în treapta presbiterilor este ierosilie (sacrilegiu). Iar dacă vreo pricină dreaptă îi îndepărtează pe aceia (pe episcopi)de Ia lucrarea episcopală, nu se cade ca ei să aibă(deţină) nici loc de presbiter. Iar dacă fără vreo vinovăţie grea (gravă) au fost îndepărtaţi din dregătorie, să se reîntoarcă iarăşi la vrednicia (demnitatea) episcopală.

Anatolie, preaevlaviosul arhiepiscop al Constantinopolului, a zis: „Aceştia despre care se spune că au fost coborâţi de la vrednicia (demni­tatea)episcopală în treapta presbiterului, dacă sunt condamnaţi din unele pricini binecuvântate, cu drept cuvânt nu sunt vrednici nici măcar de cin­stirea presbiterului, iar dacă fără vreo pricină (cauză)binecuvântată au fost coborâţi (retrogradaţi) într-o treaptă mai mică, sunt vrednici, dacă s-ar vădi (arăta)nevinovaţi, să-şi ia din nou vrednicia (demnitatea)episco­pală şi preoţia”.

(36 ap.; 8 sin. ec; 3, 26 Trul.; 1, 2 Ancira; 9 Neocez.; 27, 70 Vasile cel Mare)

CANONUL 30 Sin. IV ec. (PRIVILEGIUL ARHIEPISCOPULUI ALEXANDRIEI FAŢĂ DE SINODUL PROPRIU)

Deoarece preaevlavioşii episcopi ai Egiptului au amânat până acum a iscăli scrisoarea preacuviosului arhiepiscop Leon, nu însă pentru că s-ar împotrivi credinţei soborniceşti, ci zicând că este obiceiul în dieceza Egiptului a nu se face nimic de acest fel fără încuviinţarea (aprobarea) şi porunca (dispoziţia)arhiepiscopului şi cer să li se facă lor îngăduinţă (pă­suire) până la hirotonia viitorului episcop al marii cetăţi a Alexandrinilor, ni s-a părut nouă că este lucru cu bună cuviinţă (binecuvântat) şi cu ome­nie ca acestora să li se dea îngăduinţa (acorda concesia) de a rămâne în propria lor stare (treaptă) în cetatea împărătească până ce se va hirotoni (aşeza, institui) arhiepiscopul marii cetăţi a Alexandrinilor. Drept aceea, rămânând ei în propria lor stare (treaptă), să dea asigurări (scrise) – (să ofere garanţii) – dacă acest lucru le este cu putinţă, sau prin jurământ se vor face vrednici de crezământ.

(6, 20, 25, 34, 81 ap.; 9 Antioh.; 7 Sard.; 10, 64, 82 Vasile cel Mare)

Scroll Up