Sfintele Canoane ale Sinodului I ecumenic de la Niceea (anul 325)

CANONUL 1 Sin. I ec. (AUTOMUTILAŢII NU POT FI CLERICI)

Dacă cineva în boală s-a tăiat cu meşteşug (s-a operat) de către medici, sau de către barbari s-a tăiat, acesta să rămână în cler; iar dacă cineva să­nătos fiind s-a tăiat pe sine, acesta, chiar dacă se numără în cler (chiar dacă este membru al clerului), se cade să înceteze (a mai face parte din cler) şi de acum înainte, nici unul dintre cei de felul acesta nu trebuie să seînainteze (în cler).

Precum este lucrul vădit că (aici) se vorbeşte despre cei ce fac isprava aceasta înadins şi care îndrăznesc să se taie pe ei înşişi; tot la fel (este vădit că) dacă oarecari au fost scopiţi (făcuţi eunuci) de către barbari sau de către stăpâni, însă altminterea s-ar găsi vrednici, pe unii ca aceştia canonul îi primeşte în cler.

(21, 22, 23,24 ap.; 8 sin. I-II)

CANONUL 2 Sin. I ec. (NEOFIŢII SĂ NU FIE PRIMIŢI ÎN CLER)

Deoarece multe s-au făcut împotriva canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip, la stăruinţa oamenilor, încât oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în scurtă vreme au fost catehizaţi se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu botezarea se înaintează Ia episcopat sau la presbiterat, s-a socotit că este bine ca de acum înainte nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de mai multă ispitire celui care se catehizează (catehumenului) şi după botez. Căci este lămurită Scriptura apostolică ce zice: „Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă şi în lanţul (cursa),diavolului” (I Tim. 3, 6). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo păcătuire sufletească cu privire la o per­soană(a unei persoAne) şi s-ar dovedi de către doi sau trei martori, unul ca acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar face (ar proceda) împotriva acesto­ra, aceluia i se va pune Ia îndoială calitatea de cleric (în privinţa aparte­nenţei Iui la cler), ca unul care a cutezat să se împotrivească marelui sinod.

(61, 75, 80 ap.; 9 sin. ec; 9, 10 Neocez.; 3 Laod.; 10 Sard.; 17 sin. I-II; 89 Vasile cel Mare; 1, 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 3 Sin. I ec. (CLERICII SA NU AIBĂ ŢIITOARE)

Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie episcopului, fie presbiterului, fie diaconului, fie oricui dintre cei care sunt în cler, să li se îngăduie a avea femeie împreună locuitoare (concubină), afară doar de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoAne cu privire la care a fugit toată bănuiala (prin care a scăpat de sub toată bănuiala).

(5, 26 ap.; 5, 12, 13 Trul; 18, 22 VI ec; 19 Ancira; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 4 Sin. I ec. (ALEGEREA ŞI HIROTONIA EPISCOPILOR)

Se cuvine aşadar ca episcopul să se aşeze (catistaste)de către toţi (epis­copii) cei din eparhie (mitropolie, provincie), iar dacă ar fi greu un lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie stăruitoare (presantă, constrângătoare), fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, îm­preună alegători făcându-se şi cei absenţi şi consimţind prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare eparhie (mitropolie)mitropolitului.

(1 ap.; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 1 C-pol; 13, 49, 50 Cartag.)

CANONUL 5 Sin. I ec. (SINOADELE MITROPOLITANE)

În privinţa celor ce au fost excomunicaţi (afurisiţi)de către episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) fie dintre cei din cler, fie dintre cei din starea laică, să se ţină rânduiala cea după canonul care hotărăşte căcei scoşi (izgoniţi, afurisiţi) de către unii să nu se primească de către alţii. Să se cerceteze însă ca nu cumva aceştia să fi ajuns excomunicaţi din împuţi­narea sufletului (din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altă scădere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta să fie cer­cetat după cuviinţă, s-a socotit (părut) că este bine să aibă Ioc (să se ţină) sinoade în fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie), pentru ca obştea tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei)adunaţi la un loc să cerceteze întrebările cele de acest fel şi, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva episcopului, după dreptate să fie socotiţi de către toţi excomunicaţi până când obştei episcopilor i s-ar părea (potrivit) să aducă în privinţa acestora o hotărâre echitabilă. Iar sinoadelesă aibă loc (să se ţină) unul înaintea Patruzecimii, pentru ca înlăturând orice puţină­tate de suflet, darul să se aducă curat lui Dumnezeu; iar al doilea, cam în vremea toamnei.

(12, 13, 16, 32, 33, 34, 37 ap.; 2, 6 sin. 11 ec; 11, 13, 19 sin. IV ec; 6 sin. Vllec; 17TruL; 6, 7, 8, 11, 20 Antioh.; 40, 41, 42 Laod.; 9, 13 Sarcl.; 11, 18, 23, 29, 73, 106 Cartag.; 1 Sofia)

CANONUL 6 Sin. I ec. (EXARHATELE. ALEGEREA EPISCOPILOR)

Să se ţie obiceiurile cele vechi, cele din Egipt şi din Libia şi din Penta-pole, aşa încât episcopul din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acesta este şi obiceiul episcopului Romei. De asemenea şi în Antiohia şi în celelalte eparhii(provincii) să li se păstreze Bisericilor întâietăţile(privilegiile).

Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni epis­cop fără încuviinţarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul caacesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată şi după canonul bisericesc, i s-ar împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul(hotărârea) celor mai mulţi.

(34 ap.; 4 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36 Trui; 9, 16, 19 Antioh.; 13 Cartag.)

CANONUL 7 Sin. I ec. (CINSTIREA SCAUNULUI DIN IERUSALIM)

Deoarece a avut tărie obiceiul şi vechea predanie(tradiţie) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se cinstească (să se bucure de cinste), să aibă ur­marea(continuarea) cinstei (acesteia), păstrându-se însă pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate).

(34 ap.; 2 sin. II ec; 12 sin. IV ec; 36 Trul.; 19 Antioh.)

CANONUL 8 Sin. I ec. (PRIMIREA SCHISMATICILOR ÎN BISERICĂ)

In privinţa celor ce s-au numit pe sine cândva catari(curaţi), iar acum (se reîntorc) vin la sobornicirca şi apostoleasca Biserică, i s-a părut sfântu­lui şi marelui sinod ca punându-se mâinile asupra lor, să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) şi vor urma dogmele bisericii soborni­ceşti şi apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtăşire)şi cu cei că­sătoriţi a doua oară, şi cu cei care au căzut în vremea prigoAnei (perse­cuţiei), cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocăinţă) şi s-a hotărât so­rocul(termenul de iertare), – aşa încât aceştia (catarii) să urmeze întru toate dogmele Bisericii soborniceşti. Prin urmare, aceştia toţi, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt) în oraşe, numai singuri cei care s-ar găsi hirotoniţi,(adică) cei ce se găsesc în cler, să rămână în acelaşi chip (în acelaşi cin, în aceeaşi stare).

Iar dacă acolo unde (există) episcop sau presbiter al Bisericii sobor­niceşti se reîntorc (revin) oarecari(dintre clericii catari), este învederat că episcopul Bisericii va avea vrednicia de episcop, iar acela ce se numeşte episcop la aşa-zişii catari va avea vrednicia de presbiter; afară numai dacă nu cumva i s-ar părea episcopului (potrivit) să-1 împărtăşească pe acesta la cinstea numelui. Iar dacă lui nu i-ar plăcea acest lucru,(atunci) pentru ca totuşi să se vadă că el este în cler, să i se găsească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate.

(68 ap.; 7 sin. II ec; 95 Trul; 14 sin. VII ec; 13 Ancira; 14 Neocez.; 8, 10 Antioh.; 6 Sard.; 47, 57, 66, 69, 99 Cartag.; 1, 47, 89 Vasile cel Mare; 12 Teofil Alex.)

CANONUL 9 Sin. I ec. (ISPITIREA CELOR CE INTRĂ ÎN CLER)

Dacă cineva fără de cercetare a fost înaintat(rânduit) presbiter, sau făcându-i-se ispitirea şi-a mărturisit păcatele, şi mărturisindu-se el, oa­menii fiind mişcaţi, au pus mâinile pe unul ca acestaîmpotriva canonului, pe acesta canonul nu-1 primeşte (în cler), căci Biserica sobornicească apă­ră(revendică) numai ceea ce este fără de prihană.

(25, 61 ap.; 2, 10 sin. ec; 9, 10 Neocez.; 17 sin. I-II; 3, 5, 6 Teofil Alex.; 89 Vasile cel Mare)

CANONUL 10 Sin. I ec. (CEI CE AU CĂZUT ODATĂ DE LA CREDINŢĂ NU POT INTRA ÎN CLER)

Oricâţi dintre cei căzuţi (de la credinţă) au fost înaintaţi (în cler) fie din neştiinţă, fie cu ştiinţă mai dinainte (a stării lor) din partea celor ce i-au înaintat, aceasta nu aduce slăbire (prejudiciu) canonului bisericesc, pentru că după ce se vor cunoaşte, se caterisesc.

(62 ap.; 9 sin. ec; 1, 2, 3, 9, 12 Ancira; 10 Petru Alex.; 73 Vasile cel Mare; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 11 Sin. I ec. (TREPTELE POCĂINŢEI CELOR CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ)

în privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea aver­ilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ci(să fie totuşi trataţi cu îndurare). Deci câţi dintre ei ca(nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească(să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte Ia rugăciuni cu poporul.

(62 ap.; 12, 13, 14 sin. 1 ec; 4, 5, 6, 7, 8, 9, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 43 Cartag.; 2, 11 Grig. Nyssa)

CANONUL 12 Sin. I ec. (POCĂINŢA CELOR CE VIN DIN OASTEA PĂGÂNĂ)

Iar cei ce au fost chemaţi de har şi au arătat la început zel (pornire) le­pădând cingătorile, iar după aceea s-au întors ca câinii Ia propria lor vomitătură, încât unii şi arginţi (bani) au cheltuit şi prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujbă în oaste, aceştia zece ani să se plece (să cadă, să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toţi aceştia trebuie să se cerceteze bunăvoinţa şi felul căinţii. Iar câţi arată întoarcerea lor cu fapte, dar nu de formă (cu chipul), ci cu frică şi cu lacrimi şi cu răbdare şi cu faceri de bine, aceştia împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vorîmpărtăşi neapărat de rugăciuni (vor participa la rugăciunile comune), epis­copului fiindu-i îngăduit săhotărască (să dispună) ceva şi mai omenos (blând) cu privire la aceştia. Iar câţi au suferit (suportat) cu nepăsare (în­depărtarea de la rugăciuni) şi au socotit că pentru reîntoarcere le este de ajuns forma(aparenţa) intrării în Biserică, să plinească întru totul(întoc­mai, pe deplin) timpul (penitenţiei).

(62, 83 ap.; 11, 13,14 sin. I ec; 102 Trul.; 4, 5, 6, 7, 8, 9, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 23 Cartag.; 2, 11 Neocez.; 2, 3, Petru Alex.; 3, 73, 74, 75, 81, 84 Vasile cel Mare; 2, 4, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 13 Sin. I ec. (ÎMPĂRTĂŞIREA MURIBUNZILOR)

în privinţa celor care stau să moară (dintre căzuţi)să se observe şi acum vechea şi canonica lege, încât dacă cineva stă să moară, să nu fie lip­sit de cea mai de pe urmă şi mai trebuitoare merinde. Iar dacă fiind dez­nădăjduit şi luând împărtăşirea, s-ar număra din nou(vor rămâne) între cei ce trăiesc (între cei vii), acela să fie împreună cu cei ce iau parte numai la rugăciune. Dar peste tot şi în privinţa oricui ar sta să moară, cerând a se face părtaş de cuminecătură (a se împărtăşi cu Euharistia), (stabilim ca) episcopul, cu cercetare (ispitire),să-1 facă părtaş sfântului dar (prosforei, să-1 împărtăşească).

(52 ap.; 11, 12 sin. ec; 6, 22 Ancira; 2 Neocez.; 1 Cartag.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 14 Sin. I ec. (POCĂINŢA CATEHUMENILOR CĂZUŢI)

în privinţa celor care au fost şi care au căzut (de la credinţă), i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca aceştia numai trei ani să fie ascultători (în treap­ta ascultării), iar după aceea să se roage cu catehumenii.

(2, 11, 12, 13 sin. ec; 96 Trul.; 5 Neocez.; 19 Laod.; 20 Vasile cel Mare; 4, 6 Timotei Alex.; 5 Chirii Alex.)

CANONUL 15 Sin. I ec. (TRANSFERAREA CLERULUI ESTE OPRITĂ)

Pentru multa tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14, 15), care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă cineva, după această orânduire a sfântului şi marelui sinod ar încerca să meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desăvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela).

(14, 15 ap.; 4 sin. II ec; 5, 6, 10, 20 sin. IV ec; 18 Trul.; 3, 13, 16, 21 Antioh.; I, 2, 3, 12, 16Sară.; 48, 54, 65, 71, 90 Cartag.)

CANONUL 16 Sin. I ec. (OSÂNDIREA CLERICILOR CARE SE MUTĂ SINGURI)

Câţi dintre presbiteri sau diaconi, sau peste tot, cei ce se numără în cler (sunt socotiţi în rândul clerului), în chip cutezător, neavând înaintea ochilor nici frica lui Dumnezeu, nerecunoscând nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, aceştia nu trebuie să fie primiţi nicidecum în altă Biserică, ci trebuie să fie siliţi ca să se reîntoarcă în parohiile (eparhi­ile) lor; sau dacă stăruiesc (persistă), trebuie să fie excomunicaţi (să fie fără de împărtăşire). Iar dacă ar şi îndrăzni cineva să răpească pe cel ce este al altuia (aparţine altuia) şi să-1 hirotonească în Biserica lui, fără încuviinţa­rea episcopului propriu de la care a fugit cel ce este numărat în cler (este socotit în rândul clerului), să fie hirotonia (lui) fără tărie.

(14, 15, 16 ap.; 15 sin. ec; 5, 10, 20, 23 sin. IVec; 17, 18, 20 Trai; 3, 21 Antioh.; 1, 2, 13, 15, 16 Sard.; 20, 54, 80, 90 Cartag.)

CANONUL 17 Sin. I ec. (OSÂNDIREA DOBÂNZII ŞI A CAMETEI)

Deoarece mulţi dintre cei care se numără în canon(sunt socotiţi în rân­dul clerului) urmărind lăcomia şi câştigul ruşinos (alergând cu lăcomie la câştig ruşinos),au uitat dumnezeiasca Scriptură care zice: „argintul său nu 1-a dat pentru camătă (dobândă)” (Ps. 14, 5); şi dând împrumut cer su­timi (procente), sfântul şi marele sinod a socotit a fi cu dreptate, că dacă după această orânduire, s-ar găsi cineva luând camătă din îndeletnicire (cu treaba aceasta, cu cămătăria), sau astfel învârtind lucru, sau cerând îna­poi odată şi jumătate, sau orice altceva născocind pentru câştig ruşinos, sase caterisească din cler şi să fie străin de canon (de starea clerului).

(44 ap.; 10 Trul.; 19 sin. VII ec; 4 Laod.; 5, 16 Cartag.; 2, 14 Vasile cel Mare; 3 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 18 Sin. I ec. (LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI)

A venit la sfântul şi marele sinod (ştirea) că în unele locuri şi cetăţi, dia­conii dau presbiterilor cuminecătura (euharistia), ceea ce nici canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa să dea trupul lui Hristos celor ce jertfesc(celor ce aduc sfânta jertfă). S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură (euha­ristie, împărtăşanii) chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor (în rânduielile, tocmelile lor),ştiind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbi-terii. Să primească aşadar după rânduială cuminecătura (euharistia) după presbiteri, dându-le-o lor fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconic

(15, 39 ap.; 15 sin. 1 ec; 7, 16 TruL; 5 Antioh.; 20 Laod.)

CANONUL 19 Sin. I ec. (ERETICII PAVLICHIENI)

în privinţa pavlichienilor care au alergat (s-au întors)mai pe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduială ca ei să fie neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-au numărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţi din nou să se hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însă cercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în privinţa celor număraţi(socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi rânduială(procedură). Am pomenit însă şi pe diaconitele numărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat în­tre laici.

(46, 47, 49 ap.; 15 sin. IV ec; 95 TruL; 6, 126 Cartag.; 1 Vasile cel Mare)

CANONUL 20 Sin. I ec. (OPRIREA ÎNGENUNCHERII ÎN UNELE ZILE)

Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii(îngenunchează) duminica şi în zilele Cincizeciniii – pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare.

(66 ap.; 66, 90 TruL; 18 Gang.; 29 Laod.; 15 Petru Alex.; 91 Vasile cel Mare; 1 Teofil Alex.)

X