CANONUL 1 Grigorie Taum., al Neocezareei (PĂCATELE CELOR PRINŞI, ROBIŢI, DE BARBARI)
Nu mâncările ne îngreuiază pe noi, sfinţite papă, dacă cei robiţi au mâncat cele ce le-au pus înaintea lor cei ce-i stăpâneau pe ei; mai ales fiindcă toţi sunt de părerea că barbarii, care au năvălit în părţile noastre,n-au jertfit idolilor. Iar Apostolul zice: „Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele pentru mâncări, dar Dumnezeu le va desfiinţa şi pe acela, şi pe acestea” (I Cor. 6, 13). Dar şi Mântuitorul, care curăţeşte ‘oate mâncările, zice: „Nu cele ce intră în gură spurcă pe om, ci cele ce ies” (Matei 15, 11). Iar în privinţa necinstirii femeilor robite, batjocorindu-se de barbari trupurile lor, acestea să nu se osândească toate la fel. Căci, dacă viaţa vreuneia şi mai înainte era prihănită, mergând după ochii celor desfrânaţi, precum s-a scris, este evident că deprinderea de desfranare se presupune şi în timpul sclaviei, şi unele ca acestea nu trebuie să se împărtăşească prea uşor de rugăciuni. Dar, dacă vreuna vieţuind în deplină castitate şi mai înainte a dovedit viaţă curată şi afară de orice bănuială, şi acum de silă şi de nevoie a căzut în ocară, în privinţa acesteia avem pildă din Deute-ronom, despre fecioara pe care un om a găsit-o în câmp şi siluind-o s-a culcat cu dânsa: „Tinerei, zice Sfânta Scriptură, să nu-i faceţi nimic, căci nu este păcat de moarte în această fecioară, căci precum s-ar scula omul asupra aproapelui său şi ar omorî sufletul lui, aşa este lucrul acesta, a strigat fecioara, dar n-a fost cine să-i ajute” (Deut. 22, 26. 27). Aşa este şi aceasta.
(62, 67 op.; 11 sin. I ce; 27 sin. IVec; 4, 5 Ancira; 14 Petru Alex.; 49 Vasile cel Mare)
CANONUL 2 Grigorie Taum., al Neocezareei (OSÂNDALĂCOMIEI Şl EXPLOATĂRII, A PRĂDĂRII ŞI ACÂŞTIGULUI URÂT)
Groaznică este lăcomia, şi nu se pot cita într-o scrisoare dumnezeieştile scripturi, în care se spune că este grozavă şi înfricoşată nu numai tâlhăria, ci în general lăcomia şi atingerea de cele străine, pentru agonisirea urâtă; şi orice de acest fel este de lepădat de Biserica lui Dumnezeu. Iar cei ce în timp de prigoană, „întru atâta suspin şi atâtea plângeri, îndrăznesc să creadă că timpul aducător de toată pierzarea este pentru ei timp de câştig, aceştia sunt oameni necinstitori de Dumnezeu şi urâţi de Dumnezeu şi care întrec orice răutate. Drept aceea s-a hotărât ca toţi aceştia să se lepede, ca nu cumva să vină urgia peste tot poporul şi mai întâi peste întâi-stătătorii care nu cercetează aceste lucruri; căci mă tem, precum zice Scriptura: „Nu vei pierde cu cel nelegiuit pe cel drept” (Fac. 18, 23); căci zice Sfânta Scriptură: „Desfrâul şi lăcomia sunt cele prin care vine urgia lui Dumnezeu peste fiii pierzării” (Col. 3, 6); „deci nu vă faceţiîmpreună părtaşi ai lor; că aţi fost oarecând în întunerec, iar acum lumină întru Domnul; ca fiii luminii să umblaţi, căci rodul luminii este întru toată bunătatea, şi dreptatea, şi adevărul, cercând ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi lucrurilor celor fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos mustraţi-le chiar, căci cele făcute în ascuns de dânşii ruşinos este chiar a le spune; iar toate vădindu-se de lumină se arată” (Efes. 5, 6-13). Unele ca acestea le zice Apostolul. Iar unii, care au fost pedepsiţi pentru lăcomia lor din timp de pace, dacă chiar în timp de urgie iarăşi se vor îndrepta spre lăcomie, câştigând din sângele şi din pieirea unor oameni, care au fost alungaţi, sau robiţi, sau ucişi, ce trebuie să se aştepte altceva de la acest lucru, decât că cei ce practică lăcomia îngrămădesc urgie atât asupra lor, cât şi asupra poporului întreg?
(5 Cartag.; 14 Vasile cel Mare; 6 Grig. Nyssa)
CANONUL 3 Grigorie Taum., al Neocezareei (OSÂNDA CÂŞTIGULUI NECINSTIT)
Oare nu Ahar, fiul lui Zara, din greşeală luând din cele aduse lui Dumnezeu, peste toată adunarea lui Israel s-a făcut urgia? Şi acesta singur a păcătuit, dar oare singur a murit întru păcatul său? Şi nouă ni se cuvine în acel timp să considerăm anatemă tot ce nu este al nostru şi câştig străin. Căci şi acel Ahar a luat din pradă; aceştia acum tot din pradă; dar acela a luat cele de la vrăjmaş; iar aceştia, acum, de la fraţi, câştigându-şi câştig de pieire.
(72 ap.; 10 sin. I-II; 61 Vasile cel Mare; 6, 8 Grig. Nyssa)
CANONUL 4 Grigorie Taum., al Neocezareei (OSÂNDA PRĂDĂRII)
Şi nimeni să nu se amăgească pe sine nici ca şi cum ar fi găsit; căci nici celui ce găseşte ceva nu se cuvine a câştiga; căci Deuteronomul zice: „Să nu treci cu vederea văzând viţelul fratelui tău sau oaia rătăcind pe cale, ci întorcându-te să le întorci la fratele tău; iar dacă fratele tău nu este aproape de tine sau nu-1 cunoşti, le vei aduna pe ele şi vor fi cu tine până ce le-ar căuta fratele tău şi le vei da lui; aşa vei face cu asinul lui, şi aşa vei face cu haina lui, şi aşa vei face cu tot ceea ce a pierdut fratele tău, cu orice a pierdut el, şi tu le-ai aflat” (Deut. 22, 1-3) nu numai ale fratelui de le-ar găsi, ci şi ale vrăjmaşului. „Intorcându-te”, aşa spune Deuteronomul. Iar înExod se spune că zice „le vei întoarce la casa stăpânului lor” (leş. 23, 4). Iar dacă nu este îngăduit a câştiga dacă fratele tău, sau vrăjmaşul, în vreme depace ar lenevi şi s-ar desfăta, neîngrijindu-se de ale sale, cu cât mai puţin când este în nenorocire şi fuge de vrăjmaşi, şi silit îşi părăseşte ale sale?
(6 Grig. Nyssa)
CANONUL 5 Grigorie Taum., al Neocezareei (LUCRURILE GĂSITE)
Dar mulţi se amăgesc pe sine ţinând în locul lucrurilor lor pierdute, pe cele străine ce au găsit; căci dacă voradii şi goţii au tratat cu ei ca vrăjmaşi, apoi ei se fac altora voradi şi goţi. Deci am trimis la voi pe fratele şi împreună bătrânul Eufrosiu, pentru acestea, ca să dea şi acolo asemenea fel de procedare, după cel de aici, şi ale căror scuze se cuvine a se primi, şi care trebuie să se oprească de la rugăciuni.
CANONUL 6 Grigorie Taum., al Neocezareei (LIBERAREA ROBILOR. ROBII, SCLAVII SCĂPAŢIDIN PRINSOARE SUNT LIBERI)
Ni s-a vestit însă nouă că în ţara noastră se face un lucru de necrezut, negreşit de necredincioşi şi de nelegiuiţi, şi de cei ce nu cunosc nici numele lui Dumnezeu; că adică unii la atâta cruzime şi neomenie au ajuns, încât reţin cu sila pe unii dintre sclavii scăpaţi de la barbari. Trimiteţi pe câţiva prin ţară, ca să nu cadă fulgere peste cei ce fac unele ca acestea.
(85 TruL; 3 Gang.; 64 Cartag.)
CANONUL 7 Grigorie Taum., al Neocezareei (VÂNZĂTORII DE FRAŢI. , OSÂNDA CELOR CE SE FAC UNELTE ALE BARBARILOR).
Deci cei ce s-au numărat între barbari şi s-au dus cu ei în robie, uitând că au fost odată din Pont şi creştini, şi s-au sălbăticit într-atâta încât ucid chiar pe cei de neam cu dânşii, sau cu lemn, sau prin sugrumare, şi arată barbarilor, care nu ştiau, căile sau casele, aceştia trebuie să se oprească şi de Ia ascultare, până ce adunându-se sfinţii, şi Duhul Sfânt înaintea lor, ar hotărî ceva de obşte în privinţa lor.
(9 Ancira; 11, 13 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)
CANONUL 8 Grigorie Taum., al Neocezareei (OSÂNDA CELOR CE PRĂDEAZĂ)
Iar pe cei ce au îndrăznit să năvălească asupra caselor străine, dacă, acuzaţi fiind, s-ar dovedi, să nu-i învredniceşti nici de ascultare; iar dacă singuri ar mărturisi şi vor da înapoi ceea ce au luat, să se umilească în rândul celor ce se convertesc.
(61 Vasile cel Mare; 2 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)
CANONUL 9 Grigorie Taum., al Neocezareei (LUCRURI GĂSITE DIN PRĂZI)
Iar cei ce în câmp au găsit ceva, sau în casele lor din ce au lăsat barbarii, dacă se vor dovedi, fiind acuzaţi, de asemenea să fie între cei ce se smeresc; iar dacă vor mărturisi singuri şi vor da înapoi, să-i învredniceşti şi de rugăciune.
(61 Vasile cel Mare; 2, 5, 8 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)
CANONUL 10 Grigorie Taum., al Neocezareei (RÂNDUIALA PENTRU CEI CARE DAULUCRURILE PE FAŢĂ. SĂ NU CEARĂ RĂSPLATĂ)
Iar cei ce îndeplinesc porunca trebuie să o îndeplinească afară de orice câştig urât, nici să nu ceară răsplată de denunţ, sau de salvare, sau de găsire, sau ori cu ce nume le numesc pe acestea.
(4, 5 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)
CANONUL 11 Grigorie Taum., al Neocezareei (TREPTELE POCĂINŢEI)
Plângerea este afară de uşa casei de rugăciune, unde stând cel ce a păcătuit, trebuie să se roage credincioşilor celor ce intră ca să se roage pentru el. Ascultarea este înăuntru de uşa din tindă, unde trebuie să stea cel ce a păcătuit până la catehumeni, şi de acolo să iasă; ca auzind, zice Vasile cel Mare, Scripturile şi învăţătura, să se scoată afară şi să nu se învrednicească de rugăciune; iar prosternarea este ca înăuntru de uşa bisericii stând, să iasă cu catehumenii; şi starea împreună, ca să stea împreună cu credincioşii şi să nu iasă cu catehumenii; cea mai de pe urmă este împărtăşirea cu Sfintele Taine.
(11 sin. 1 ec; 4, 8, 9 Ancira; 22, 56, 75, 81, 83 Vasile cel Mare)
