Arbitrul partidei Arsenal Londra – Paris Saint-Germain, disputată sâmbătă, la Kallang, în cadrul International Champions Cup, nu a dat cu banul înainte de startul jocului.Â
În schimb, s-a dat cu un card de credit, fapt care nu a scăpat atenţiei fanilor, care au postat mai multe mesaje pe reţelele de socializare.
Înainte de start, căpitanii Mesut Ozil şi Adrien Rabiot şi-au dat mâna şi au aşteptat obişnuitul dat cu banul, ceea ce nu s-a întâmplat, folosindu-se de fapt un card de credit.
Mirror.co.uk explică motivul folosirii cardului de credit: competiţia este sponsorizată de Union Pay International, companie care activează în domeniul serviciilor bancare.
Arsenal s-a impus cu scorul de 5-1 în meciul cu Paris Saint-Germain, în faţa a aproximativ 50.000 de spectatori. Au marcat Ozil ’13, Lazasette ’67, ’71, Holding ’87 şi Nketiah ‘90+4 pentru Arsenal, respectiv Nkunku ’60 (penalti) pentru PSG.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!