Definiții
Supremația papală și infailibilitatea papală sunt două erezii strâns legate una de alta. Supremația papală este pretenția papei de a fi împărat și dumnezeu, adică stăpân suprem peste cele materiale și spirituale. Este evident că, dacă se consideră dumnezeu, consideră că este și infailibil. De aici rezultă a doua erezie, cea a infailibilității papale, conform căreia papa nu poate greși.
Forme de exprimare
De-a lungul timpului, aceste erezii s-au exprimat în mai multe forme:
- „Papa ține locul lui Dumnezeu pe pământ”;
- „Papa este cel care sprijină Biserica și o păzește în unitate indestructibilă”;
- „Papa este Iisus Hristos Însuşi, ascuns sub vălul trupului”;
- „Papa este Dumnezeu pe pământ”;
- „Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”;
- „Sfânta Scriptură primește puterea și autoritatea de la Papa”;
- „Toată puterea Bisericii emană de la Papa”;
- „Papa e izvorul preoției”;
- „Cel mai important lucru din religia creștină este infailibilitatea Papei”;
- „Papa și ca învățător privat este infailibil”.
La prima vedere, aceste afirmații exprimă lucruri diferite. Însă la o cercetare teologică atentă se poate constata că ele sunt echivalente. Toate exprimă aceeași idee: „Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”.
Ce spun papii despre ei
Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) urmărea atragerea ortodocșilor la papism și spunea că unirea se poate dobândi numai prin recunoașterea lui ca Pontif Suprem, ca cel mai înalt ocârmuitor spiritual și vremelnic al Bisericii universale și ca unic reprezentant al lui Hristos pe pământ și împărțitorul a tot harul.[1] Într-o enciclică din 1894, el declara: „Noi ţinem pe acest pământ locul lui Dumnezeu cel Atotputernic”.[2] Iar într-o enciclică din 1896, considerându-se urmaș canonic al Sfântului Apostol Petru, declara: „Prin voinţa şi porunca lui Dumnezeu Biserica se întemeiază pe Sfântul Petru, la fel cum o clădire se bazează pe fundamentul ei. Acum natura corectă a unei fundații este de a fi un principiu de coeziune pentru diferite părți ale clădirii. Aceasta trebuie să fie o condiție necesară de stabilitate și rezistență. Eliminați-o și întreaga clădire va cădea. Este, prin urmare oficiul Sfântului Petru acela ce sprijină Biserica și o păzește în unitate indestructibilă.”[3]
Papa Pius al X-lea (1903-1914) a spus: „Papa este nu numai un reprezentant al lui Iisus Hristos, ci este Iisus Hristos Însuşi, ascuns sub vălul trupului.”[4]
Papa Pius al XI-lea (1922-1939) a rostit următoarele: „Voi ştiţi că sunt Sfântul Părinte, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, Vicarul lui Hristos, ceea ce înseamnă că eu sunt Dumnezeu pe pământ.”[5]
Ce spun „teologii” papistași despre papa
Dominicanul Martin de Tropau (sec. XIII) îl egala pe papă cu Hristos. Alţii îl numeau „Dominus Deus noster Papa”.
Ereticul Toma de Aquino (sec. XIII) declara supunerea faţă de papă ca o condiţie a mântuirii.
În secolul al XIV-lea, italianul Augustinus Triumphus şi spaniolul Alvarus Pelagius considerau că nimeni nu poate să apeleze de la papă la Dumnezeu şi că nimeni nu poate să intre la „Consistorium Dei” decât prin mijlocirea papei, care este purtătorul cheilor de la Consistoriul vieţii veşnice. Triumphus mai spunea că numai papa este mijlocitor între Dumnezeu şi poporul creştin.[6]
Ereticul Alvarus Pelagius a alcătuit în 1340 o lucrare care cuprindea ansamblul doctrinelor papistășești de la Gregoriu VI până la acea dată. El scrie : „Nici chiar un Sinod ecumenic nu poate să judece pe Papa, chiar nici pentru erezii. Dacă într-o privință lumea întreagă ar fi de altă opiniune, nu de a Papei, ar trebui să urmăm părerea Papei, pentru că Papa e superior tuturor. De la el primesc Sinoadele ecumenice concesiune de a se aduna, de la el autoritatea și jurisdicțiunea, nu el de la ele. Fiecare Papă are toată puterea pe pământ, pe care a avut-o Christos ca om. Precum Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu, așa este și Papa după chipul lui Christos și reprezintă pe Christos pe pământ. Întru atâta Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu. Papa este Adam, Biserica este Eva cea făcută din trupul lui Adam. Puterea papei nu are nici număr, nici măsură.”[7]
Ereticul Silvester Prierias, așa numitul „Magister sacri palatii”, afirmă că: „Este eretic acela care nu recunoaște pe Papă ca normă infailibilă, de la care și Sfânta Scriptură primește puterea și autoritatea ei.”[8]
Ereticul Albertus Pighius scrie : „Christos a dat numai lui Petru și scaunului său (adică papalității, n.n.) privilegiul infailibilității. Papa și ca învățător privat este infailibil, și este peste putință ca un Papă să fie eretic.”[9]
Iezuitul Gregoriu de Valentia scrie : „În adevărul despre infailibilitatea Papei este cuprinsă suma și lucrul de căpetenie a religiunei creștine. Papa, ori studiază chestiunea, ori nu, vrând a hotărî, de bună seamă nu greșește în hotărârea sa.”[10]
Ereticul Abraham Bzovius, în scrierea „Pontifex romanus”, din 1619, afirmă : „Papa e izvorul preoției din a cărui scaun apostolesc curge toată dignitatea episcopească.”[11]
Din păcate, chiar unii foşti ortodocşi, adepţi ai unirii cu papa, îl considerau pe acesta Dumnezeu. După ce în sinodul de la Florenţa, cei mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, trădători ai Ortodoxiei, au recunoscut supremaţia papei, un trimis al patriarhului de Alexandria declara papei Eugeniu IV acestea: „Tremur înaintea ta, eu praf şi cenuşă, tu Dumnezeu pe pământ. Da, tu eşti Dumnezeu pe pămînt şi Hristos şi vicarul Lui, capul şi învăţătorul Bisericii universale, căruia îi sunt date cheile pentru a închide şi deschide paradisul cui vei voi tu, regele regilor.”[12]
Cum să se întoarcă papii la Ortodoxie, când şi unii foşti ortodocşi admit că papa este Dumnezeu pe pământ ?
Combaterea acestor erezii
Absurditatea acestor erezii este evidentă. Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este unul singur, iar papii sunt mulți. Hristos este Persoană Dumnezeiască, nu omenească. Este și om, în sensul că are și fire omenească; dar nu are ipostas omenesc, ci dumnezeiesc. El este Fiul lui Dumnezeu, Care, prin întrupare, a luat fire omenească. Este o singură Persoană în două firi (dumnezeiască şi omenească). Iar papii sunt persoane omenești. Nici un papă nu poate să fie Hristos! Nici un papă nu poate să fie infailibil!
„Papii romani timp de o mie de ani şi ceva au lucrat în folosul mândriei lor şi al minciunii, nu al lui Hristos, nu al Bisericii Lui, născocind o mulţime de învăţături false – despre primatul papal în biserică, despre infailibilitatea papală, despre azime la Liturghie, despre împărtăşirea numai cu Trupul, nu şi cu sângele lui Hristos, despre purgatoriu şi altele; au îngrămădit atâtea dogme noi, nemaiauzite, încât este cu neputinţă ca cineva să se mântuiască, dar ei cred că este cu putinţă – pentru cel ce mărturiseşte credinţa catolică şi minciuna catolică o socoteşte adevăr.”[13]
Sfântul Ioan de Kronstadt se întreabă: „Cine e papa?” Şi răspunde: „Un idol, nu Hristos.” [14]
Sfântul Ioan spune că „marea greşeală constă tocmai în dogma infailibilităţii, fiindcă papa este un om păcătos şi nemernic, dacă el crede despre sine că este infailibil. Să ne gândim câte erori colosale, fatale pentru sufletele omeneşti a născocit biserica catolică papală, în dogme, în rituri, în dreptul canonic, în slujbele dumnezeieşti, în relaţiile ostile dintre catolici şi ortodocşi, în ponegririle şi calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, în injuriile aduse Bisericii Ortodoxe şi creştinilor ortodocşi ! Şi de toate vinovat este papa, pasă-mi-te infailibil şi doctrina iezuiţilor lui, duhul falsităţii şi duplicităţii lor.”[15]
de prof. dr. Ioan Vlăducă
– va urma –
Bibliografie
- Simeon Popescu, profesor de Teologie în Sibiiu, Desvoltarea primatului papal și influența lui asupra Creștinătăței, Ed. autorului, Tiparul Tipografiei Archidiecezane, Sibiiu, 1882.
- Prof. Teodor M. Popescu, Cezaropapismul romano-catolic de ieri şi de azi, Ortodoxia, anul III, nr. 4, oct-dec. 1951.
- Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Spiritul misionar al Vaticanului şi concepţia papistă despre unirea Bisericilor, Ortodoxia, anul III, nr. 4, oct-dec. 1951.
- Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița.
- Ne vorbeşte Sfântul Ioan de Kronstadt, Ultimul Jurnal mai-noiembrie 1908, Ed. Egumeniţa.
- http://www.papalencyclicals.net/Leo13/l13praec.htm
- http://www.papalencyclicals.net/Leo13/l13satis.htm
[1] Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Ed. Cartea Ortodoxă, p. 181-182.
[2] Great Encyclical Letters of Pope Leo XIII, 20 June 1894, cf. Viața şi nevoinţele celui între sfinţi Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, p. 196-197
[3] Papa Leon XIII, Enciclica Satis cognitum, 29 iunie, 1896.
[4] Cf. Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Ed. Cartea Ortodoxă, p. 197.
[5] Ibidem, p. 196-197.
[6] cf. Prof. Teodor M. Popescu, Cezaropapismul romano-catolic de ieri şi de azi, Ortodoxia, anul III, nr. 4, oct-dec. 1951, p. 513-517.
[7] Cf. Simeon Popescu, Desvoltarea primatului papal și influența lui asupra Creștinătăței, Sibiiu, 1882, p. 95.
[8] Ibidem, p. 96.
[9] Ibidem, p. 97.
[10] Ibidem, p. 100.
[11] Ibidem, p. 101.
[12] cf. Prof. Teodor M. Popescu, Cezaropapismul romano-catolic de ieri şi de azi, Ortodoxia, anul III, nr. 4, oct-dec. 1951, p. 516.
[13] Ne vorbeşte Sfântul Ioan de Kronstadt, Ultimul Jurnal mai-noiembrie 1908, Ed. Egumeniţa, p. 53.
[14] Ibidem, p. 102.
[15] Ibidem, p. 70.
Hehehe….poz(n)a face 100 de puncte! 🙂
”Infailibilul”, cum de nu poate porunci vântului să nu-i înfășoare poalele mantiei papale roșii pe cap?!
Poate, dar nu vrea sa faca asta in fata unor oameni pacatosi ca noi. Va dati seama, cum ne priveste el de sus, Infailibilul, (pui sa nu se deoache!)! Noi pacatosii ar trebui sa ne cutremuram la vederea lui????
,, Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut”,( Psalm 13:3)
Lumina Sfinta vine la ortodocsi nu la catolici, iar agheasma ortodoxa nu se strica precum apa „sfintita” a papistasilor. Sint doar doua elemente, din multe altele, prin care se certifica Adevarul revelat dreptei credinte.
heh, daca papii de dupa 1054 se cred „infailibili” , in protestantismul eretic nascut din alta erezie („romano catolicismul”) toti se cred „infailibili” si „mantuiti” prin interpretarea draceasca „sola Scriptura/Fide”
Cea mai mare erezie este „filioque”. Si s-a terminat orice discutie.
Pe limba omului simplu, prin „filioque” papa/catolicii il fac mincinos pe Dumnezeu Fiul. Daca Iisus spune ceva, si papa spune ca e altfel si ca el are dreptate, atunci rezulta clar afirmatia de mai sus, = nebunie din partea lor.
Ti se blocheaza creierul.
Dar, explicatia care o da un sfant, este ca prin filioque, papa il trimite pe Fiul langa Tatal, ca sa zica ca il inlocuieste el-papa, pe Iisus, aici pe pamant. Si daca el e inlocuitorul lui Iisus pe pamant, apoi normal ca e primul, e infailibil…
Iisus spune:
„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. ”
Pai ce vrei mai clar?
Si s-a gasit creatura sa-L contrazica pe Dumnezeu Fiul, si sa zica „nu e asa, io stiu mai bine, si e cum spun eu, purcede de la Tatal si de la Fiul”
Aceasta este nebunia, si toate celelalte decurg de aici.
Întâmplător,fara sa stiu,am fost astăzi la un interviu pentru ocuparea unui job la un catolic,interviu sustinut in fata a patru catolici,din discuție aflu ca unul era chiar consilier a lui Gherghel.Oameni inteligenti cu un comportament rafinat,..M-a surprins unitatea si dorinta aprinsă de la cel mai înalt nivel până la cel mai mic (ca functii)pentru prezența la venirea ereticului papa,pentru ei nimic rau fiind adânciti în rătăcirea lor……in schimb,azi am realizat cat de dezbinati suntem noi Ortodocsii intre noi,cât de mult lipsește unitatea noastră organizatorică,dorinta de ati apăra propria credinta,propria identitate si bineînțeles,cata presiune apasă pe Părinții Marturisitori,noi care le urmă suntem mulțimea vidă în materie de mărturisire,Ași de-am fi în materie de cunostinte teologice..Ne lipsește unitatea în cea ce privește inițiativa,pe facebook suntem uniti în doar în a vorbi dar maine tot dezbinati ne trezim..
Cel care spala picioare și suferă persecuții, cel care se roagă se ne rugam pentru el, cel care vine în România ca prieten ortodocșilor, cel care este piatra biserici și ce a primit porunca de a ocroti tuturor. Interpretarea rău credincioasa și traduceri fără contextualizari a textelor care spune voința lui Cristos către Petruș și succesori lui e abuziva în cărți aduse, ca de obicei. Sa știți ca lumea intelectual dogmatica și pastoral din toate lume ortodocșilor admite preeminencia in iubire al episcopul din Roma.
Alvaro Liniers Portillo,
Si pana la urma cine are dreptate, papa sau Dumnezeu Fiul?
Álvaro, si acaso no lo sabes, la verdadera y única Iglesia de Dios Jesús Cristo es la Iglesia Ortodoxa. Si tú crees que hay otra iglesia que sea la verdadera iglesia de Dios, estas muy equivocado. Sería una buena idea informarse sobre este tema. Seria por tu bien. Vale?
Fratilor,hai s-o dam pe fata:Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan este profet sau nu este?!Nebuneste intreb.Este,deoarece el a scris Apocalipsa.Si toti sfintii apostoli impreuna cu el.Ce spune el in una din epistolele sobornicesti?!”cine spune ca Hristos nu a venit in trup,antihrist este…”dar papa ce spune?!ca el este infailibil(„hristos”)Intelegeti?!