Potrivit site-ului grecesc Romfea, se pare că modelul noii „biserici unificate“ a Ucrainei va fi acela al Bisericii Ortodoxe a Cretei [care este autonomă, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, n.r.], al cărui lider va fi mitropoliti și nu patriarh, așa cum pretinde acum Filaret Denissenko. Agenția de informații religioase Romfea a publicat în facsimil prima pagină a proiectului inaugural Carta Bisericii din Ucraina, care, se spune că, a fost aprobat de către Sinodul Patriarhului Ecumenist Bartolomeu. De asemenea, conform Romfea, ar fi menționat în mod explicit că Patriarhia Ecumenică are sub controlul său mănăstirile stavropighii, în timp ce Sfântul Mir ar fi primit de noua Biserica exclusiv de la Istanbul. În mod similar, Biserica Ucrainei nu va putea efectua nicio canonizare [cum este și în cazul Bisericii Autocefale a Greciei], ci va depune cererile pentru aceasta la Patriarhia Ecumenică, care va da aprobarea finală. Vicepreședintele Bisericii Ortodoxe Ucraineene, Arhiepiscopul Nicolas Danilievitch, care a comentat problema alcătuirii statutului, a declarat:
„Este foarte surprinzător faptul că nu Biserica însăși [adică „noua” Biserică Autocefală] este cea care își stabilește statutul. Toate bisericile care au primit anterior autocefalia și-au stabilit propriile statute.”
În cele din urmă, trebuie menționat faptul că președintele Poroșenko a declarat că va merge la Constantinopol cu șeful ales al noii Biserici locale, cu ocazia primirii Tomosului autocefaliei. În plus, potrivit informațiilor publicate de site-ul orthochristian.com „sinodul unificării“ va avea loc în biserica Sfânta Sofia din Kiev, sâmbătă 15 decembrie și va fi convocat de pseudo-mitropolitul Emmanuel al Franței.
Publicăm mai jos traducerea documentului publicat în facsimil de către Romfea.gr:
„Proiectul statutului Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
a. Dispoziții generale
1. Biserica Ortodoxă din Ucraina, al cărui lider Domnul nostru Isus Hristos, este un membru al celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și este indisolubil legată de Biserica Mamă a Constantinopolului și, prin urmare, de oricare altă Biserică Autocefală Ortodoxă.
2. Biserica Ortodoxă din Ucraina are autocefalie, [spune statutul] acordată de către Biserica Mamă a Constantinopolului, adică Patriarhia Ecumenică. Aceasta este acordată pe baza învățăturii Scripturii, a sfintelor Canoane, al Tomosului patriarhal și sinodal +++, principiile tradiției Bisericii, precum și carta sa, în conformitate cu aceste .
3. Membrii Bisericii Autocefale din Ucraina sunt toți creștinii ortodocși din această țară, indiferent de naționalitatea lor. Creștinii ortodocși ucraineni ai diasporei ortodoxe sunt în responsabilitatea pastorală a ierarhilor delegați ai Patriarhiei Ecumenice, în conformitate cu Sfintele Canoane (28-lea al Sinodului IV Ecumenic, a se vedea 8-lea canon al Sinodului I Ecumenic).
4. Biserica Autocefală din Ucraina, având valabilitate legală în condițiile prevăzute de Constituția și legile Ucrainei cooperează cu autoritățile civile în cadrul dreptului constituțional și canonic-ecleziastic în ceea ce privește promovarea unității bisericești (și cu eterodocșii? n.r.), apărarea libertății religioase, precum și pentru alte chestiuni de interes comun.
b. Sfântul Sinod al ierarhiei
1. Puterea bisericească supremă este Sfântul Sinod al ierarhiei [adică adunarea episcopilor, n.r.], convocat de mitropolitul de la Kiev, în calitate de președinte al său, și de toți ierarhii eparhioți, aleși și hirotoniți canonic și fiind în funcție.
2. Sediul Sfântului Sinod al Ierarhiei este situat în Kiev.
Astora li s-a intunecat mintea cu totul.