X

“Nuntă” GAY în familia REGALĂ a Marii Britanii

de null
Daily Express

Lordul Ivar Mountbatten, verişor al reginei Elisabeta a II-a, se va căsători cu partenerul lui de viaţă în cadrul unei ceremonii care va reprezenta prima nuntă gay din istoria familiei regale britanice.  Lordul Mountbatten va fi condus la altar de fosta lui soţie, potrivit unui articol publicat sâmbătă pe site-ul revistei People, potrivit agerpres.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Lordul Ivar Mountbatten, în vârstă de 55 de ani, se va căsători cu James Coyle într-o capelă privată construită pe domeniul său din comitatul Devon în vara acestui an.

Ivar Mountbatten, devenit în 2016 primul membru al familiei regale din Marea Britanie care a anunţat în mod public că este homosexual, a fost căsătorit cu Penelope Thompson, căruia prietenii îi spun Penny, între anii 1994 şi 2011.

„Nu simţeam neapărat nevoia să mă căsătoresc din nou, pentru că am făcut deja acest lucru o dată şi am deja nişte copii minunaţi, însă fac asta pentru James”, a declarat lordul britanic într-un interviu acordat tabloidului Daily Mail.

„James nu a avut viaţa stabilă de care eu am avut parte. Vreau să îi ofer acest lucru”, a adăugat el.

James Coye a dezvăluit că mariajul lui cu lordul britanic va fi „o căsătorie foarte modernă” şi că „nu a existat o cerere formală în căsătorie, ci doar o acceptare a unei iubiri foarte mari”.

Penny, care îl va conduce pe fostul ei soţ la altar, spune că această idee insolită aparţine celor trei fiice ale cuplului – Ella, în vârstă de 22 de ani, Alix, în vârstă de 20 de ani, şi Luli, în vârstă de 15 ani.

„Mă simt foarte emoţionată. Sunt foarte impresionată”, a dezvăluit Penny pentru Daily Mail. „Eu şi Jamie ne-am înţeles de minune din primele 10 secunde după ce ne-am văzut prima dată”, a adăugat ea.

Spre deosebire de nunţile regale tradiţionale, ceremonia religioasă se va realiza de această dată într-un cadru restrâns, la care vor participa doar rudele mirilor şi câţiva prieteni apropiaţi.

Cu toate acestea, cuplul a invitat „aproximativ 120 de prieteni” la petrecerea de după nuntă.

„Vom avea mâncare delicioasă şi muzică bună. Nu vor exista efigii reprezentând doi bărbaţi în costum de ginere pe tortul de nuntă, nici porumbei albi, nimic de acest fel”, a dezvăluit James Coyle.

„Probabil vom avea brânzeturi în loc de tort de nuntă”, a adăugat Ivar Mountbatten.

Vestea despre apropiata căsătorie a lordului Mountbatten a venit la aproape o lună după ce prinţul Harry s-a căsătorit cu Meghan Markle în cadrul unei ceremonii regale ce a avut loc la Castelul Windsor.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Cum sa fie conduși la altar? Aceasta nu e o căsătorie, ci o noua lovitura bine calculată dată lui Hristos. O trădare din interior a ereziei anglicane ce se cere imitată! Astfel se dă tonul pentru noua linie a modei! Cum nu vii tu, Țepeş, Doamne?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button