Alexandru Rafila, ales membru în Comitetul Executiv al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Acesta vrea vaccinarea obligatorie a adultilor

mai 27, 2018 3693 2 http://bit.ly/2GVlZS7

Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a aprobat vineri prin vot nominalizarea din partea Regiunii Europene a OMS a prof. dr. Alexandru Rafila drept membru în Comitetul Executiv. al organizaţiei, potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii.

Comitetul Executiv al OMS este compus din 34 de membri calificaţi din punct de vedere tehnic, aleşi pentru un mandat de trei ani, şi dezbate şi aprobă agenda Adunării Mondiale a Sănătăţii şi rezoluţiile care vor fi supuse aprobării celor 194 de state membre.

Totodată, Comitetul Executiv se reuneşte la Geneva în cel puţin două sesiuni pe an şi propune statelor membre principalele direcţii de acţiune la nivel global pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă în domeniul sănătăţii stabilite de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Unul dintre obiective se referă la asigurarea unei vieţi sănătoase şi bunăstării pentru toţi locuitorii, iar statele membre sunt îndemnate să adopte deciziile politice şi administrative necesare pentru realizarea acestor deziderate.

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Alexandru Rafila, ales membru în Comitetul Executiv al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Acesta vrea vaccinarea obligatorie a adultilor”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. gigi
    # 27 mai 2018 at 10:41

    Pai de asta a fost ales, ca are aceleasi interese ca ale OMS, a industriei pharma si a fundatilor care le sponsorizeaza gen Melinda si Bill.

    Un mic grup de oameni cu bani si putere au ajuns sa se creada dumnezei si au decis prin propaganda si actiuni care par benefice sa puna in aplicare un genocid mut care din punctul lor de vedere salveaza planeta si omenirea de cea ce cred ei ca este cea mai mare problema in prezent, suprapopularea.

    Nu cred ca exista om mai prost si mai diabolic decat cel care se crede destept si crede ca prin crima fata de aproape face bine cuiva.

  2. SAVONAROLA
    # 27 mai 2018 at 18:25

    De acord! Să înceapa dumnealui sa se vaccineze primul înaintea tuturor.

Scrie un comentariu

Scroll Up