Sefii serviciilor secrete romanesti lupta pe fata impotriva nationalismului … Iata ce declara Iulian Fota, Constantin Dudu Ionescu si Eduard Hellvig despre: dacism, Mihai Eminescu, lupta anti otomana, Mihai Viteazul, Vlad Tepes si multe altele

Iulian Fota, directorul Colegiului National de Informații, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, face afirmații năucitoare într-un interviu acordat Revistei 22 din 22 mai 2018.

Revista 22:

Care sunt semnele antieuropene pe care le distingeți?

Iulian Fota:

Sunt multe și nu sunt constante. În primul rând, această temă a identității naționale. Teama că, prin integrarea în UE și NATO sau prin globalizare, identitatea națională a României este pusă în discuție. În al doilea rând, vedem acest reviriment al protocronismului, al dacismului, al acestor teorii stupide prin care noi redevenim buricul Europei, teorii fără niciun fel de relevanță practică, nefundamentate științific, dar care prind. Dacă nu mai suntem daco-romani, ci doar daci și deci renunțăm la partea noastră latină, acesta ar putea fi un pas clar pe drumul antioccidental pe care deja au pornit destui.

Revista 22:

Coaliția pentru Familie intră tot în această paradigmă antioccidentală?

Iulian Fota:

Absolut. Poate e și îngrijorarea legitimă pentru declinul demografic al României. Dacă ne uităm în istoria României de la 1859 încoace, se vede o anumită recurență în astfel de manifestări antioccidentale. După fiecare moment important, bazat pe colaborarea strânsă cu Occidentul, vedem o recrudescență a naționalismului, a autohtonismului. Eminescu era un antipașoptist pentru că era acea luptă de putere între noua elită politică – burghezia, bancherii, comercianții – și vechea elită, cea care era bazată pe proprietatea pământului, moșierii, și aceștia îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism. În anii de după primul război mondial reușim realizarea României Mari după o strânsă colaborare cu Occidentul. Urmează în perioada interbelică o recrudescență a autohtonismului, a naționalismului, apare Mișcarea Legionară. Apare o contestare a Occidentului, cu teme pe care le auzim și azi: că Vestul ne tratează ca o țară de mâna a doua, că ne ține în genunchi.

Constantin Dudu Ionescu este directorul Oficiului pentru Informaţii Integrate si nașul de cununie al șefului SRI, Eduard Raul Hellvig:

MIȘCĂRI SPECTACULOASE LA PREȘEDINȚIE. Generalul Ion Oprișor, secretarul CSAT, a fost trecut în rezervă. Constantin Dudu Ionescu va primi toate informațiile secrete venite de la SRI, SIE, Interne și Armată.

Despre gandirea sa, iata ce putem citi la http://blog.prospectiv.org/2014/07/cum-invrajbeste-romania-marile-puteri.html:

CADI, după cum am arătat, e un think tank neoliberal din România finanţat de Atlas Foundation, Konrad Adenauer Stiftung, CATO Institute, The German Marshall Fund of the United States (GMF), Americans for Tax Reform Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Coca Cola, Business Angels Netzwerk Deutschland (BAND) şi BRD. CADI este parte a organizaţiilor internaţionale Atlas Foundation, Economic Freedom Network şi Stockholm Network şi are ca parteneri instituţionali The Swiss Confederation Institute; Ambasada Marii Britanii în România; Institutul de Studii Populare; Institutul Ludwig von Mises România; Cato Institute; Heritage Foundation; Institute for Humane Studies; Institute for Economic Studies; Institute for Market Economics şi Mercatus Center at George Mason University.
Cu sprijinul financiar ar GMF şi al Balkan Trust for Democracy, CADI a organizat în colaborare cu Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale mese rotunde precum „Cultura strategică şi societatea civilă”. Temele de discuţie anunţate de organizatori au fost legate de mobilizarea societăţii civile din România pentru a accepta militarizarea vieţii academice româneşti. Astfel, s-a discutat despre „paşi către o coaliţie a societăţii civile pentru reforma sistemului de securitate; dezvoltarea culturii strategice în cadrul universităţilor civile; oportunităţi de cercetare şi colaborare”. Spiritul în care s-a discutat a fost, după cum transpare chiar din prezentarea publicată pe websitul CADI, cel al instrumentalizării grosolane a istoriei românilor prin denunţarea „naţionalismului antiliberal îngust” care alimentează „tradiţia izolaţionistă de non-cooperare” a românilor cu marile imperii.

Un exemplu grăitor al acestui tip de de-culturare imperială a românilor ni-l oferă dezbaterea CADI menţionată mai sus, pe parcursul s-a ajuns la următorul consens:

„Constantin Dudu Ionescu, fost secretar de stat al Ministerului Apărării Naţionale: Undeva în faţa casei bunicilor e o cruce ţinută la mare cinste, a unor stră-străbunici “eroi şi patrioţi” omorâţi de otomani. Se spune că trebuiau să facă săpun pentru un convoi sau grup de turci care se întorceau în Istanbul, şi ei isteţi au pus pietre în mijlocul calupilor de săpun. Ghinionul a fost că turcii au descoperit mai devreme frauda şi s-au întors din drum să-i scurteze de cap. Faptul că acea cruce e ţinută la mare cinste e semnificativ pentru discuţia noastră despre cultura strategică. Ne arată că există în România o tradiţie izolaţionistă de non-cooperare în care încălcarea unui contract e luată drept patriotism. Evident, povestea arată şi cât de eficientă e atitudinea respectivă pentru securitate.

CADI: Probabil că aici ar sta atribuţiile societăţii civile, să demaşte avataruri ale acestui tip de cultură strategică. De exemplu şi acum manualele de istorie ridică în slăvi cuceritori precum Mihai Viteazul sau pure acte de terorism ale unui Vlad Ţepeş, ca urmare a unui naţionalism antiliberal îngust.”

Eduard Hellvig, seful SRI, scria in articolul sau Naţionalismul – un cal troian pentru Europa:

Un cerc de foc se strânge în jurul Europei. Războiul bate la poarta sudică şi estică a acestui continent vulnerabil strategic, energetic, demografic şi nu numai. Dar Europa Unită – proiectul ce menţine de aproape şapte decenii pacea între naţiuni despărţite de râuri de sânge de-a lungul istoriei – e ameninţată, înainte de toate, de un pericol intern tot mai agresiv de la un an la altul: naţionalismul.
Întoarcerea la naţionalism ar echivala cu sfârşitul Uniunii Europene, cu tot ce înseamnă aceasta pentru cetăţenii săi – de la abolirea graniţelor şi aspiraţia la o viaţă mai bună, la libertăţile democratice esenţiale, în primul rând cea de exprimare. Denunţarea democraţiei liberale de către premierul Viktor Orban şi opţiunea sa declarată pentru modele ca Rusia, China şi Turcia constituie un semnal de alarmă în acest sens, care trebuie să nască un răspuns pe măsură.

[…]

În aceste condiţii, Europa responsabilă, Europa democratică, Europa care se revendică din viziunea lui Adenauer şi a celorlalţi părinţi ai arhitecturii comunitare, această Europă care înţelege că numai unită poate răzbi în noul context geopolitic şi economic global are nevoie de o reacţie hotărâtă şi solidară. Iar pentru state de frontieră, direct vizate de pericolul extern, precum România, devine vitală respingerea oricăror derapaje naţionaliste şi consolidarea apartenenţei la valorile democratice europene. Nu putem construi o Uniune Europeană pentru secolul XXI dacă ne întoarcem la valorile secolului XIX.

Pentru ca rătăcirile naţionaliste şi anti-democratice să nu mai poată fi posibile cu adevărat, e nevoie de consolidarea urgentă a statului de drept, prin combaterea corupţiei ce distruge fibra statală şi morală a unei naţiuni. E evident şi atât de aproape exemplul dezolant al Ucrainei şubrezite din interior, în deceniile premergătoare agresiunii ruse. De asemenea, devine o problemă de importanţă strategică îmbunătăţirea actului de guvernare, pentru a reda cetăţeanului încrederea în cei pe care-i votează. Iar aici e datoria partidelor de a-şi primeni rândurile şi de a ieşi din paradigma clientelar-tribală patentată de PSD şi copiată şi de alte formaţiuni.

Pentru prima dată după căderea comunismului, pericolul extern ne obligă să conştientizăm că trebuie să facem un efort atât de necesar pentru ancorarea în sfera valorilor şi normelor europene. Nu de teama comisarilor Bruxelles-ului, nu de gura vreunei cancelarii vestice, nu sub rigla criteriilor de aderare – ci pentru a ne apăra dreptul la viaţă într-o societate democratică, în calitate de membri ai familiei euroatlantice. E cazul să trecem de la formă la fond, atât decidenţi, cât şi alegători. Altfel, ar însemna că ne-am furat căciula de 25 de ani. Iar vina pentru un eventual dezastru nu va fi nici la Moscova, nici în altă parte, ci în propria noastră curte.

Elemente care au sunat poate abstract pentru mulţi în aceşti ani – necesitatea unei societăţi civile autentice, vii şi interiorizarea valorilor europene, a toleranţei în primul rând – devin factori decisivi în rezistenţa societăţii la ameninţările multiple. Cultura democratică e anticorpul fundamental, iar democraţia participativă principalul baraj în calea derapajului neo-naţionalist. Să nu uităm, în acest sens, că diferenţele de dezvoltare şi de bunăstare sunt direct proporţionale cu sănătatea unei democraţii participative.