Schitul Orășeni rezistă eroic de un an în fața atacurilor dezlănțuite ale ecumeniștilor

Mai 5, 2018 15854 2 http://bit.ly/2rlOVwY
de teolog Mihai-Silviu Chirilă

.

Se împlinește azi un an de când părintele Ioan Ungureanu și credincioșii parohiei “Schimbarea la Față a Domnului”, Schit Orășeni, din Protopopiatul Botoșani rezistă eroic împotriva atacurilor dezlănțuite ale angajaților MMB, care nu s-au dat în lături de la absolut nimic pentru a cuceri această redută a Ortodoxiei din România.

Pe 5 mai 2017, o armată de preoți, însoțiți de jandarmi și polițiști, s-au înființat la Schit Orășeni pentru a-l scoate cu forța pe părintele Ioan Ungureanu din slujire, după ce acesta întrerupsese, în august 2016, pomenirea ierarhului moldovean pentru participarea acestuia la sinodul din Creta și semnătura pusă pe documentele eretice ale acelui sinod.

Slujbașii MMB s-au izbit de determinarea poporului credincios. Acesta a făcut zid în jurul preotului său, care timp de 17 ani le-a fost un păstor adevărat, pregătindu-i pas cu pas, om cu om, pentru momentul în care trebuia să își facă mărturisirea în apărarea propriei credințe.

Gestul angajaților MMB era unul de disperare și venea după o înfrângere colosală suferită cu câteva luni înainte, pe 9 februarie, la Rădeni, unde încercaseră în aceeași manieră să preia schitul nemțean. Motivația acestui gest era dată de faptul că pe 16 mai 2017 Patriarhia Română săvârșea canonizarea celor trei sfinți protectori ai Schitului: Sfinții Sila, Paisie și Natan. Patriarhia pregătea mari manifestări cu acea ocazie, iar Schitul Orășeni le era de mare trebuință în acest itinerar festiv. Trebuie precizat că procedurile de canonizare a sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au bazat în mare măsură pe munca titanică de cercetare a preotului Ioan Ungureanu, cel care acum trebuia alungat din ctitoria pe care a făcut-o de la zero în complexul Schit Orășeni, care este un colț de rai din toate punctele de vedere, pentru ca de munca sa să se bucure cei care au semnat documentele eretice din Creta.

A fost voia Sfinților Sila, Paisie și Natan ca pe 16 mai 2017 slujba dedicată lor să se țină de către un sobor de preoți nepomenitori, alcătuit din majoritatea preoților care întrerupseseră pomenirea la acel moment, la care schisma nu își făcuse încă apariția și toți erau în același gând, lucru care s-a vădit și peste o lună, când sub patronajul acelorași sfinți în Botoșani s-a ținut singura sinaxă de referință din lupta antiecumenistă din România, în care s-au trasat liniile ortodoxe ale luptei, evitându-se cu grijă derapajele schismatice.

După această înfrângere usturătoare, slujbașii MMB au declanșat un atac furibund împotriva părintelui. În presa națională imaginea de om și preot a părintelui Ioan a fost terfelită într-o manieră inimaginabilă pentru niște oameni ai Bisericii. A fost șantajat în fața camerelor de luat vederi, fiind anunțată o dare a sfinției sale în judecată pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. Inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, care a făcut anunțul că a fost amenințat cu moartea de părintele, nu a fost în stare să probeze aceste acuzații nici măcar în fața unui tribunal bisericesc, în care a avut calitatea de acuzator (procuror), ele fiindu-i scoase din sarcină părintelui Ioan. Împotriva inspectorului bisericesc s-a formulat o plângere penală pentru șantaj, așteptându-se încă verdictul justiției.

În ciuda faptului că era acuzat public de șantaj, preotul Chirilă a continuat să îl hărțuiască în fel și chip pe părintele Ioan Ungureanu, formându-și în localitate un grupuleț de credincioși pe care i-a învrăjbit contra parohului lor și îi folosește ca masă de manevră, cu speranța cuceririi parohiei în numele acelora. La această lucrare și-au adus contribuția din plin primarul, Lucian Borfotină, și viceprimarul Liviu Stănuc, care practic de atunci lucrează pentru MMB mai curând decât pentru statul român.

La plângerile repetate ale părintelui la prefectură, prefectul nu a luat nicio măsură pentru ca autoritățile comunale să își reintre în funcțiile prevăzute de lege. Nici primul-ministru de la acea vreme nu a considerat necesar să reinstaureze legalitatea în acea parte a țării, în care se pare că s-a format un fel de jamahirie clericală, condusă de cei doi , inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă și vicar administrativ preot Marian Timofte.

Subminarea parohiei din interior, în stil sectar, a fost dublată de un atac psihologic la adresa preotului și a preotesei sale. Astfel, în toamna anului trecut, un părinte din școala unde preoteasa Violeta Ungureanu își desfășoară de decenii o activitate încununată cu toate distincțiile existente în branșă a formulat o plângere penală contra acesteia, pe motiv că i-ar fi agresat copilul la ore. Plângerea a fost preluată de televiziunea națională, care a batjocorit-o pe profesoară în fața întregii națiuni, ilustrând cazul cu imagini de arhivă de prin altă parte a țării, unde un cadru didactic chiar agresa un copil. După ce s-a obținut acest efect media, plângerea părintelui a fost retrasă de la parchet.

Către sfârșitul anului asupra părintelui s-a formulat plângerea halucinantă de… terorism și trafic de arme!!! Părintele Ioan a fost acuzat de câțiva consăteni iresponsabili de trafic de arme pe filieră ucraineană. Deși o astfel de informație se raportează obligatoriu SRI de către orice autoritate a statului care intră în posesia ei, conform legii de combatere a terorismului, în acest caz, poliția locală și-a asumat “anchetarea” cazului, chemându-i la postul de poliție pe cei considerați “complici” ai părintelui și întrebându-i dacă știu ceva despre armele acestuia. Despre neseriozitatea acestui demers ne dă mărturie și faptul că părintele Ioan a putut de atunci trece nestingherit de câteva ori frontiera statului român și a celui ucrainean, ca dovadă că această acuzație nu a depășit niciodată granițele satului în care a fost născocită, iar autoritățile competente nu au nicio idee despre faptul că asupra sfinției sale existe asemenea plângeri.

La data de 12 noiembrie 2017, aceiași slujbași MMB au năvălit în plină slujbă în biserica monument istoric, pe care au vandalizat-o cu ajutorul unor indivizi rămași neidentificați până acum. Scopul acestui asalt a fost alungarea cu forța a părintelui Ioan din biserică. Deși aveau un efectiv numeros, agresorii nu au reușit să îi înfrângă pe cei câțiva credincioși prezenți în acel moment la biserică, iar alungarea părintelui a fost iarăși dejucată, cu voia lui Dumnezeu.

Jadarmeria, venită la fața locului, nu a intervenit pentru a-i opri pe vandalizatori, în schimb i-a amendat pe câțiva dintre sătenii prezenți la slujbă, pe motiv că au fost împiedicați de către aceștia să își desfășoare misiunea. Până acum, jandarmeria nu a explicat public care era misiunea sa în acea zi, dat fiind faptul că autoritățile bisericești nu sunt învestite cu putere de executor judecătoresc, iar Jandarmeria nu are atribuția de a participa la punerea în aplicare a deciziilor judecătorești bisericești, care nu se pun în aplicare cum manu militari decât în situația în care sunt întărite printr-o decizie judecătorească laică definitivă și executorie. Comandantul local al Jandarmeriei a declarat într-o consfătuire ținută în acea zi la Prefectură că jandarmii se aflau acolo la cererea MMB. Sătenii amendați au contestat amenzile în justiție.

În ianuarie 2018, MMB a încercat să submineze autoritatea Consiliului parohial, organizând așa-zise alegeri pentru Consiliul parohial la mănăstirea Zosin, la acestea participând un număr de săteni care nu întrunesc 10 la sută dintre membrii parohiei, pentru ca Adunarea parohială să fie legal constituită, conform Statutului BOR. În paralel, părintele Ioan a ținut alegeri statutare și a ales un Consiliu parohial votat cu peste 80 la sută dintre membrii parohiei.

La sfârșitul lunii aprilie 2018, MMB l-a trimis în judecată pe părintele Ioan Ungureanu, în vederea evacuării sale din parohie în procedură de urgență. În locul părintelui Ioan ar trebui să fie adus un preot ecumenist numit Constantin Bolohan, care de câteva luni frecventează sporadic parohia, a încercat să recruteze de partea sa credincioșii, nereușind mare lucru, și-a înscenat o tentativă de lovire cu mașina de către părintele Ioan în Săptămâna Patimilor, când, circulând prin sat, l-a văzut pe părintele venind în urma sa cu mașina și a virat spre stânga pentru a-l determina pe părintele Ioan să îl lovească cu mașina și a putea ulterior să se plângă că a fost victima unei tentative de omor. Șofer agil, părintele Ioan a evitat coliziunea.

Primul termen al procesului de evacuare a fost pe 4 mai, al doilea fiind stabilit exact pe data de 16 mai, de ziua Sfinților Sila, Paisie și Natan. Decizia judecătorului de a acorda acest termen pune MMB în imposibilitatea de a sluji și anul acesta de ziua Sfinților ocrotitori ai schitului la Orășeni. Sfinții Sila, Paisie și Natan refuză prezența ecumeniștilor în ctitoria patronată de ei.

În paralel, MMB l-a trimis în judecată pe părintele pentru exercitarea slujirii preoțești fără acordul autorităților bisericești. Este primul caz din țară în care se merge până acolo. În acest moment, episcopul local a făcut tot ce putea face posibil contra părintelui Ioan pentru a-l persecuta. Părintele Ioan, cu ajutorul lui Dumnezeu, este încă în picioare.

Sunt multe alte șicane, mai mari sau mai mici, pe care părintele Ioan, familia sa și credincioșii le-au suferit în acest an. De la amenințări, la bătăi și la injurii, de la refuzul primăriei de a-i înnoi viza de reşedinţă pe buletin la tăierea abuzivă a curentului în curtea bisericii, care este monument istoric, cei implicați contra sfinției sale nu s-au dat în lături de la nimic.

Un rol nefast l-a jucat în această perioadă și scindarea luptei antiecumeniste, odată cu apariția tendinței schismatice, care, în zilele noastre își conturează tot mai clar traiectul înspre ieșirea din Biserica Ortodoxă și aderența la o structură paralelă de tip neostilist. Această tendință, provocată de un radicalism extrem, a slăbit capacitatea de luptă a celor două baricade aflate în linia întâi a luptei antiecumeniste. Dacă rezistența în fața MMB a schitului Rădeni a fost puternic slăbită mai cu seamă din cauza aderării unora dintre preoți și viețuitori la ideologia schismatică propovăduită de monahul Sava Lavriotul și de preotul Staicu, la Schit Orășeni această ideologie nu a prins deloc, oamenii din această parohie refuzând categoric să iasă din Biserica Ortodoxă Română și să îi condamne ca eretici pe cei ce încă nu au întrerupt pomenirea ierarhului. În ianuarie 2018 noul Consiliu parohial din Orășeni a votat Proiectul de Rezoluție din ianuarie ca document programatic, alături de Rezoluția de la Botoșani, din iunie 2017, al luptei ortodoxe împotriva ecumenismului. Există semne că și cei de la Rădeni încearcă să iasă din gruparea în care au intrat. Să dea Dumnezeu să facă ce trebuie!

Cu toate acestea, sătenii Schitului Orășeni au resimțit din plin faptul că au rămas singuri pe baricadele luptei împotriva ecumeniștilor MMB, mai ales în situațiile în care cei ce ar fi trebuit să le fie alături la greu le-au întors spatele, în cel mai fericit caz. S-a ajuns până acolo încât ecumeniștii au folosit “sinaxa” de la Roman ca argument că părintele Ioan a fost abandonat de către cei alături de care a luptat.

Pe măsură ce lupta celor ce doresc să păstreze calea ortodoxă echilibrată s-a intensificat împotriva tendinței schismatice, sătenii din Orășeni s-au pomenit că trebuie să lupte și contra acestei ispite mari.

Într-o vizită inopinată, înainte de a se duce în Serbia și a participa la sinaxa episcopului Artemie, unde a asistat la hirotonirea necanonică a unui preot care a fost trimis ulterior în Rusia de către un horepiscop hirotonit, la rândul său, necanonic, monahul Efrem de la Prodromu a dorit să “conslujească” cu părintele Ioan. Cum a ajuns pe la epicleza Sfintei Liturghii, monahului atonit i s-a spus să aștepte până la sfârșitul slujbei, dacă dorește să vorbească cu părintele. Supărându-se, le-a reproșat vajnicilor răzeși care păzesc poarta schitului de năvala ecumeniștilor că “apără Ortodoxia cu bâta”, comparându-i cu cei de la Zosin care nu au permis câtorva săteni să participe la alegerea consiliului parohial în ianuarie. O comparație cu totul deplasată.

De curând, unii duhovnici și-au retras ucenicii de la Schit, pe motivul că la schit s-a creat “secta lui Chirilă”. Unii ucenici ai acelor duhovnici nu s-au mulțumit să plece de la Schit, ci au decis că se cuvine să influențeze pe sătenii rămași să îl părăsească pe părintele Ioan. Deși aceste demersuri nu produc niciun rezultat, lasă totuși un gust amar.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, și cu rugăciunile Sfinților Sila, Paisie și Natan, Schitul Orășeni va rămâne în picioare ca o insulă a Ortodoxiei într-o mare ecumenistă.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Schitul Orășeni rezistă eroic de un an în fața atacurilor dezlănțuite ale ecumeniștilor”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. ioachim
    # 10 mai 2018 at 22:46

    amin.

  2. P.M.
    # 15 mai 2018 at 5:49

    Cred ca aceste atacuri care se desfasoara sub toate caile posibile,multe din ele penbile prin prisma participantilor(alesii locali ca exemplu) au loc cu acordul Tatalui Ceresc pentru A vedea pana unde e dispus parintele Ioan Ingureanu sa duca lupta;au fost preoti care la cea mai mica presiune au renuntat la lupta,au tradat;Dumnezeu nu il va lasa atat timp cat e hotarat in credinta.

Scrie un comentariu

Scroll Up