X

LIDERUL Coreei de Nord şi cel al Coreei de Sud au DAT MÂNA la GRANIȚA dintre cele două state

de null

Kim Jong Un a păşit pentru prima dată în Coreea de Sud, în zona demilitarizată de la frontiera celor două Corei. A dat mâna pentru prima dată cu liderul de la Seul. Primele declarații indică optimism în privința rezultatelor summitului. Prima rundă de discuții a durat două ore.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Acesta este primul summit inter-coreean din ultimul deceniu și al treilea din istorie.  Are atât o încărcătură politică, dar și una simbolică.

 

Președintele Coreii de Sud a sosit primul la locul întâlnirii. L-a întâmpinat pe Kim Jong Un la linia de demarcație dintre cele două Corei.

Jurnaliștii au observat că la fața locului nu mai erau soldați în uniforme. Au fost zâmbete, o strângere de mână și pași istorici.

Kim Jong Un a fost primul lider al regimului de la Phenian care a făcut un pas în Coreea de Sud de la sfârșitul războiului din Coreea, din 1953.

A urmat și un gest neprevăzut. Președintele Moon Jae In a fost invitat să pășeasca și el, simbolic, pe teritoriul Coreii de Nord.

Cei doi lideri s-au îndreptat spre locul discuțiilor, așa numita Casă a Păcii, salutați de o gardă de onoare în ținuta istorică.

“Acum începe o nouă istorie. O eră a păcii, începând de la originea istoriei’, a scris Kim Jong Un în Cartea de onoare.

În prima declarație, președintele Moon Jae a apreciat gestul lui Kim Jong Un de a trece frontiera drept un simbol al păcii.

MOON JAE IN, preşedintele Coreii de Sud:

“Sper să putem avea o conversaţie cu rezultate mari şi să ajungem la un acord, astfel încât să putem oferi cetăţenilor noştri şi tuturor celor din întreaga lume, care au speranţe de pace, un mare cadou.”

KIM JONG UN, liderul Coreii de Nord:

“Sper să putem avea o conversaţie sinceră cu privire la problemele care ne procupă, pentru a aduce rezultate bune”.

Au fost instalate ecrane uriașe, unde au rulat imagini de la întâlnirea celor doi lideri atât în apropierea zonei demilitarizate, cât și la Seul, în stațiile de tren.

Summitul inter-coreean se dorește a fi și o prefață la întâlnirea dintre președintele Trump și Kim Jong Un din mai sau iunie, pe tema denuclearizării Peninsulei Coreene.

Phenianul a anunțat săptămâna trecută suspendarea testelor nucleare și cu rachete.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Comunitatea internaţională în frunte cu SUA, Coreea de Sud şi Coreea de Nord, au perspective diferite în privinţa realizării păcii în Peninsulă Coreeană şi denuclearizarea statului nord-coreean.

    Thae Yong-ho, dezertor nord-coreean, fost ambasador în Marea Britanie, oferă lămuriri într-un interviu acordat postului american de ştiri CNN în emisiunea Amanpour.

    Coreea de Nord este o ţară unică şi specială, lumea trebuie să înţeleagă asta, pentru că este singurul loc în care oamenii sunt privaţi de informaţii din exterior. Conducerea nord-coreeană se pricepe foarte bine la crearea unei realităţi alternative oferind o perspectivă diferită despre liderul nord-coreean, sistemul său de conducere şi intenţiile lor reale. Mass-media şi sistemul de propagandă din Coreea de Nord deformează realitatea spunând cetăţenilor săi că atmosfera de pace din Peninsula Coreeană este o realizare directă a liderului nord coreean, fiind o consecinţă a încheierii cu succes a programului său de dezvoltare a armamentului nuclear. Sunt foarte sceptic şi nu cred deloc că liderul nord-coreean va renunţa la armamentul său nuclear, scopul lui Kim Jong-un este să obţină acceptarea comunităţii internaţionale a statutului de putere nucleară a Coreei de Nord. Panmunjom, locul unde se ţine summitul inter-correan din 27.Apr.2018, este văzut de sud-coreeni ca un simbol al păcii, unde se dă o şansă păcii mondiale, dar pentru nord-coreeni este un simbol al victoriei, fiind locul în care America a fost forţată să semneze un act de capitulare. Astfel propaganda nord-coreeană va livra cetăţenilor nord-coreeni imaginea unui lider foarte puternic, al unei ţări recunoscute ca putere nucleară, asigurându-i o lungă continuitate la putere.

    De aceea Kim Jong-un nu a vorbit niciodată de denuclearizarea Coreei de Nord ci despre denuclearizarea Peninsulei Coreene, o mare diferenţă, fiind concepte diferite. Denuclearizarea Peninsulei Coreene înseamnă că nu va exista nicio ameninţare cu armă nucleară din exterior iar denuclearizarea Coreei de Nord ar avea loc atunci când se va renunţa la arma nucleară la nivel mondial.

    https://edition.cnn.com/videos/world/2018/04/26/intv-amanpour-north-korea-defector-thae-yong-ho.cnn/video/playlists/amanpour/

    Kim Jong Un”confirmed the common goal of realizing, through complete denuclearization, a nuclear-free Korean Peninsula.”

    Kim Jong-un ‘confirmă ţelul comun al realizării, prin denuclearizare completă, a unei Peninsule Coreene fără armament nuclear’.

    https://edition.cnn.com/asia/live-news/north-korea-south-korea-summit-intl/index.html

    1. ”DENUCLEARIZARE”

      ”Coreea de Nord şi Coreea de Sud confirmă obiectivul comun de a obţine, prin intermediul unei denuclearizări totale, o peninsulă coreeană non-nucleară”. Ele ”împărtăşesc punctul de vedere potrivit căruia măsurile iniţiate de Coreea de Nord sunt foarte semnificative şi cruciale în vederea denuclearizării peninsulei coreene şi convin să-şi joace rolul ce le revine şi să-şi asume responsabilităţile în această privinţă”. Ele ”convin să caute în mod activ susţinerea şi cooperarea comunităţii internaţionale în vederea denuclearizării peninsulei coreene”.

      https://www.news.ro/externe/afp-elemente-cheie-ale-declaratiei-de-la-panmunjom-semnata-de-kim-jong-un-si-moon-jae-in-1922404527002018041418085066

      Așadar Thae Yong-ho are dreptate: denuclearizarea Peninsulei Coreene.

  2. http://www.cirp.org/library/cultural/kim1/
    Intrebările băieților sud coreeni sunt de tipul I’m Korean, not Jewish. Why am I circumcised?
    https://www.reddit.com/r/AskReddit/comments/70fhlx/serious_why_circumcise_korean_boys/
    Rata cirumciziei în S. Coreea e de peste 95% Practic acum sioniștii vor să-i circumcidă și pe cei din Nord. Pentru imperialismul evreo- american Coreea Unită este un obiectiv major. De asta îi și imping pe cei doi berbeci de la spate ca să-și dea mâinile. Practic o Coreea unită va însemna închiderea cercului de baze americane în coastele Rusiei. Se știe deja că pe teritoriul Nord corean SUA urmează cât de curând să instaleze un scut de tip Deveselu. Americanii sunt și la Polul Nord așa că mai rămânea de acoperit cu baze teritoriul nord corean. Odată înconjurată de americani, sateliți de ai lor, …Rusia a intrat in ultimul ei ev ca stat, nu ca putere, căci Gorbaciov a pus-o iremediabil pe butuci. Ce o să facă Putin cu arma nucleară și cu tot arsenalul cu care se laudă când va fi atacat din toate direcțiile de la Nprd la Sud și de la Est la Vest. Deocamdată cu unirea koreelor americanii mai bat un cui în cușciugul Rusiei. Apoi instaurarea noii ordini mondiale va fi un fleac…totul se va face cu mare repeziuciune..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button