Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, la 25 aprilie 2018, o întrevedere cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel.
Cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Statul Israel bazate pe o tradiție de 70 de ani.
Premierul român a exprimat satisfacție pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părții române privind încheierea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicina, inovație antreprenorială pentru domenii high-tech și care va stimula interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări. In acest context, au fost abordate si aspecte privind cooperarea in domeniul militar, strategic si al securitatii cibernetice.
Totodată, a fost evidențiat interesul ambelor părți de a organiza cea de a treia ședință comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018, fiind subliniată necesitatea organizarii unor contacte la nivel de oameni de afaceri.
În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare existentă în formatul de colaborare multilateral, inclusiv în ceea ce privește susținerea reciprocă a candidaturilor.
Premierul israelian a salutat adoptarea de catre Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Nu mai doresc sa primesc de la Ortodox Info mesaje , m-au socat anumite articole postate la mine pe pagina despre sex, perversiuni, violenta impotriva animalelor ,etc .
Am considerat ca articolele transmise de acest site vor fi mult mai aproape de Dumnezeu ,de anumite reguli de convietuire in societate dar m-am inselat .
Burcea Luminita
Ai fix doua comentarii pe acest portal. Acesta si:
http://ortodoxinfo.ro/2018/01/18/58470/comment-page-1/#comment-27621
Comentariul din link-ul de mai sus dovedeste care-i de fapt problema ta.
Dezaboneaza-te.
La preș