Când statul român nu-și mai recunoaște propriile acte: cazul unui român discriminat prin interdicția de a participa la dezbaterile PUBLICE pe tema noilor documente de identitate

Mar 30, 2018 3168 2 http://bit.ly/2H8Vluh

Întrucât la datele de 13, respectiv 27.02.2018 nu am fost lăsat sa particip la nici una din cele doua ședințe ale Comisiei pentru administrație publica și amenajarea teritoriului în cadrul cărora s-au purtat discuții privind proiectul de lege privind noile acte de identitate pe motiv ca „scanerul nu citește acest tip de document” (livretul meu militar), consider ca am fost discriminat, etc. și prin urmare trimit prezentul demers.

Cu respect, inginer geolog Barbir Gabriel Danut

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
cuvinte cheie:
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Când statul român nu-și mai recunoaște propriile acte: cazul unui român discriminat prin interdicția de a participa la dezbaterile PUBLICE pe tema noilor documente de identitate”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Pr. Iovita Vasile
    # 31 martie 2018 at 18:22

    Domnule Barbir,
    Indiferent ce vor spune autoritatile statului roman, sunteti un biruitor, pentru ca aveti dreptatea de partea dumneavoastra. Dumnezeu sa va ajute sa duceti aceasta lupta buna pana la capat si sa ne tineti la curent cu evolutia lucrurilor.

    • Gabriel Barbir
      # 1 aprilie 2018 at 19:08

      Multumesc, parinte ptr. sustinere si gandul bun. „Taci tu, sa vorbeasca fapta ta”. Nu vreau sa bravez; doar trebuie sa ma apar si nu numai pe mine ptr. ca atunci ar fi vorba de altceva: nu sunt diplomat, nu pot sa stau insa nepasator. In fiecare copil pe care-l intalnesc, ii vad pe ai mei si in ei il vad pe Hristos (” Dumnezei sunteti” spune un psalm); deci nu pot sa accept ca Hristos, sa fie inlantuit din nou intr-un mod insa mult mai pervers… Biruitor nu poate fi decat Hristos. Eu incerc, cu ajutorul lui Dumnezeu sa merg inainte indiferent de piedici in sensul „indrazniti, eu am biruit lumea”, nu pot sa mimez ca-mi duc povara (crucea) pe care mi-a cantarit-o Hristos. „Jugul meu e usor” Maine, la orele 10:30, respectiv 12:00 sunt programate doua procese penale la Curtea de Apel Suceava in care noi suntem persoane vatamate. Sistemul, condus de vrajmasii crucii lui Hristos a facut in asa fel incat ne-au pus pe noi sa platim amenzi judiciare. Ambele procese de maine sunt ca urmare a unor somatii. Sa stiti ca in codul de procedura penala (vechi sau nou) termenul de „persoana vatamata” nu este definit. Desi avem dreptate din toate punctele de vedere, judecatorii fac tot posibilul sa ne culpabilizeze ptr. indrazneala de a ne apara. Suntem constienti: desi toate legile in vigoare, inclusiv cele europene raportate la Art. 20, alin. (2) din Constitutie ne sunt favorabile, nu avem nici o sansa d.p.d.v. lumesc. Multumim lui Dumnezeu ptr. toate si ceea ce tine de noi, facem: cum sa nu bem paharul pe care ni l-a randuit Mantuitorul nostru? Am fi nebuni! Cerem (incercam fara falsa smerenie) rugaciunile sfintiei voastre si a tuturor celor care vor dori. Dosarele au numerele: 710/39/2017 si 192/39/2018. Miercuri la Inalta Curte se va judeca de la ora 9:00 dosarul nr. 710/39/2017/a2.1 in care am invocat o exceptie de neconstitutionalitate. Doamne ajuta! Iertati. Hristos a inviat!

Scrie un comentariu

Scroll Up