DIN POVESTILE PARINTILOR MEI: Chestii din al doilea razboi mondial ce nu apar in manuale sau nu apar pe nicaieri

Mar 15, 2018 5784 7 http://bit.ly/2qEBKa0
de Saccsiv
Soldiers of the Red Army

Foto: http://albumwar2.com/soldiers-of-the-red-army-captured-in-vyazma/

Acum un an postam Din povestile parintilor mei (partea 1).. Il reiau, caci intre timp  au aparut multi cititori noi. Dar il si completez, caci eram dator si cu a doua parte.

Asadar:

 

Sunt o corcitura. Mama mea e aproape nemtoaica iar tatal moldovean. Iata cateva povesti din viata lor.

 

MAMA

Mereu se lauda ca e nemtoaica si nu sasoaica sau svaboaica, caci neamul ei ar fi venit in Transilvania mult dupa ceilalti. Asa o fi, n-am stat sa cercetez vreodata.

Tatal ei a fost grec, insa i-a parasit pe cand mama mea inca era nenascuta. La cativa ani insa, a ramas orfana cu totul, caci cea care i-a dat viata a murit de leucemie.

Si a ajuns astfel s-o cresca o bunica. Mult a mai indragit-o pe batrana aceea si mult imi mai povestea despre ea. Cea mai frumoasa perioada din copilaria ei. De fapt unica …

Dar orice e frumos e si scurt. Caci, ce le-a trecut prin mintea aia de nemtalai reci rudelor ei? S-o ia de langa bunica, deoarece o batrana nu prea culta nu putea, nu-i asa, sa-i ofere educatia necesara. Dar nici ei nu puteau s-o creasca, caci deh, erau oameni cu multa treaba, asa ca au dus-o la un soi de orfelinat cu pretentii. Nemtesc si el si care aplica conceptii din categoria ultimului racnet ce deja bantuia continentul.

Acolo, de exemplu, toate erau la comun si nu se accepta nici o iesire din front. A acceptat si ea doctrina asta, dar doar pana la momentul palariutei, de care amintea si la batranete. Ca venise in vizita bunicuta ei, pe care o iubea atat de mult, si i-a facut cadou dragutul obiect vestimentar. Deci palariuta nu mai era o palariuta, ci legatura cu batranica indragita, de langa care fusese atat de brutal smulsa. Avea valoare de simbol. O alta fetita insa, n-a tinut cont de aspectul asta si dupa o vreme si-a pus-o pe cap, fudulindu-se cu ea prin curte. Cand a descoperit disparitia, nestiind cine i-a luat-o, i-a luat ceva vreme mamei mele pana s-o gaseasca, iar cand a gasit-o, n-a mai stat la poveste, ci i-a smuls-o de pe cap, plecand cu ea victorioasa. Victorie efemera si riposta crunta a personalului orfelinatului impotriva micii calcatoare a regulii fundamentale “toate la comun”. Iar de atunci, din te miri ce motiv, primea bataie. Si atata bataie a tot primit cat a stat pe acolo, ca sa-i ajunga o viata. Dar dupa fiecare astfel de bataie si mai hotarata devenea in a nu respecta socialistele reguli ale stabilimentului, asa ca, la un moment dat, unei asistente i se facu pana la urma mila si i-a contactat pe furis rudele indemnandu-i: “luati-o de aici sau moare”.

Si au luat-o, iar dupa multe sfatuiri intre ei, au hotarat s-o creasca una dintre surorile mamei sale. Avea 9 ani, iar bunicuta ei intre timp murise.

Cativa ani a fost cat de cat bine in noua sa locatie, dar a venit razboiul si o data cu el si multe intamplari exceptionale. Voi mai aminti in acest articol doar de un singur episod.

Era deja o mica adolescenta foarte ravnitoare in a merge la ceea ce multi nemti numeau “biserica”: la lutherani. Si din cat ii invatau aia acolo pe enoriasi si din cate mai citea si din “Biblia” lor, bagase la cap ca nu trebuie sa curveasca si ca musai sa ramana fecioara pana la casatorie.

Dar cand colo, ce sa vezi? Pe cand national-socialismul era inca pe cai mari iar Romania aliata lui Hitler, taman de acolo de unde se astepta mai putin au inceput sa vina indemnuri la desfranare de cea mai joasa speta. Ca Germania dorea cat mai multi copii de rasa ariana, asa ca sistemul alese ofiteri germani considerati buni pentru raspandirea genei prin cat mai multe tinere nemtoaice bune de prasila. Si tocmai “biserica” aia a lor se gasise sa schimbe dogmele de asa natura incat sa gaseasca motive “intemeiate” cum ca nu e curvie ci o treaba nobila. Ba mai mult, cum aproape intreaga comunitate de germani trecea mai des sau mai rar pe acolo, “preotul” le-a convins pe toate adolescentele etniei sa se urce in camioanele pregatite special pentru deplasarea spre locurile orgiilor in numele binelui natiei. Nu insa si pe mama mea, care, dupa cum ati observat, era reactionara de mica. Asa ca “preotul” a pedepsit-o stergandu-i numele din catastifele “bisericii”, ceea ce pentru ei era un soi de excomunicare.

Si i-a prins bine. Caci nu dupa multa vreme, Germania a pierdut razboiul iar cand sovieticii au pus stapanire pe Romania, au stabilit ca un numar imens de nemti, sasi sau svabi din Transilvania trebuie sa ajunga in Siberia. Doar pentru ca etnia era germanica, necontand daca au colaborat sau nu cu wehrmacht-ul in vreun fel sau cu national-socialistii sau indiferent de orice. Din motive de ei stiute insa, actiunea trebuia desfasurata rapid si cum nu-i interesa decat sa iasa la numar, au dat navala in “bisericile” lutherane, au luat catastifele si i-au saltat dupa numele gasite. Iar mama mea nu mai era scrisa acolo si nici matusa ei, care se maritase cu un roman si se botezase ortodox. In rest, cam toate rudele au ajuns in Siberia, de unde dupa ani de zile s-au mai intors doar cativa …

  

TATA

Moldovean. Nimic special in copilaria si adolescenta sa. Apoi a venit razboiul si a intrat in aviatie. A facut ambele fronturi, atat cel din rasarit cat si cel de dupa 23 august 1944. Iata cateva povesti interesante din acea vreme:

Fotografiile

Pe cand navaleam ei impotriva sovietelor, propaganda germana raspandea printre militari fotografii cu copii scheletici ce trebuiau eliberati din lagarele bolsevice.

Apoi au intors romanii armele si dupa ce sovieticii au ajuns in lagarele Germaniei naziste, propaganda de la rasarit a inceput si ea sa imprastie fotografii printre militari. Cu copii scheletici. Cu … aceiasi copii scheletici.

Iar tatal meu si camarazii sai n-au stiut nici pana la batranete cum sa explice treaba asta. Erau convinsi ca au existat lagare in care sovieticii chinuiau oameni si erau la fel de convinsi ca si germanii au avut astfel de lagare. Dar de ce acele fotografii?

Romanii care nu stiau ca sunt romani

Frontul de est. Deci dusmanii erau sovieticii, aliatii erau germanii. Teatrul de operatiuni: adanc in teritoriul Rusiei, dar nu mai tin minte exact pe unde.

Nu era ora de ora si zi de zi batalie si misiune. Mai erau si momente de acalmie, cand interactionau cu localnicii. Astfel, fiind ei cu unitatea langa un satuc, spre uluirea lor afla ca toti cei de acolo vorbeau … romaneste. Arhaic, dar romaneste. Tatal meu cauta sa le afle istoria, cum, de ce, de cand, ce-i cu aceia pe acolo. Credea ca i-a deportat Stalin nu cu foarte multa vreme in urma. Insa respectivii nici nu stiau ca sunt romani sau moldoveni sau ceva de genul. Isi spuneau nu mai stiu cum si povesteau ceva despre un anume Tar care le mutase in vechime satul cu totul dar nu mai stiau de unde anume plecasera. Evident, acei localnici au fost si mai uluiti afland ca exista o tara unde cu totii vorbesc limba lor …

Ciobanasul rus matematician

Tot frontul de est, tot Rusia, tot un moment de acalmie. Profita si bantuie impreuna cu cativa camarazi imprejurimile. Gasesc un loc parca rupt de realitatea cruda a razboiului, natura, frumos, relaxare. Pe acolo, un ciobanas rus cu niste animalute. Mai povestesc cu el una ala, apoi, ca sa-si omoare timpul, se apuca sa faca oarece probleme de matematica, caci oricum, ca aviatori, trebuiau sa cunoasca anumite parti din aceasta stiinta. Si rezolva ei acolo ce rezolva pana cand dau de o problema careia nu puteau deloc sa-i dea de cap. O intorc ei pe toate fetele si isi incalzesc creierii, dar degeaba. In timpul asta, ciobanasul, un copilandru descult si saracacios, isi vedea de ale ciobaniei. Dar vazandu-i cum se muncesc cu cartulia aceea, se aproprie sfios si ii intreaba care-i treaba. Asa, oleaca de rusa, cat sa se inteleaga cat de cat, mai stiau si soldatii romani, deci ii spun ca-i vorba despre matematica. Tanarul se lumineaza la fata si ii roaga sa-l lase si pe el sa incercere. Astia insa, se uita la el precum academicienii la un trib bantu, adica, ceva de genul: de unde pana unde matematica la un copil rus, sovietic, descult, murdar si imbracat vai de mama lui?

Si cand colo, uluire totala: tac pac, ciobanasul o rezolva. Astia, cu intrebarile: cum de stie, de unde stie? Tanarul raspunde firesc: de la scoala.

Asa i-a ramas tatalui meu in cap ca fac rusii o scoala net superioara restului Europei. Eu nu stiu ce scoala faceau sovieticii la vremea aia sau daca nu cumva micul rus era geniu.

O blonda politruk

Frontul de vest. Adica viceversa, aliatii erau sovieticii iar dusmanii erau germanii. Teatrul de operatiuni, pe undeva prin Ardeal. Prietena tatalui meu ramane insarcinata. Planuri de viitor, chestii, iubire, doreau sa se casatoreasca. Sarcina avanseaza, bucurie, vise. El mai pleca in misiune, mai venea, ca aviatorii. Femeia nu locuia departe, deci totul parea o insula de fericire intr-un ocean de lacrimi.

Dar insula s-a scufundat, caci conflagratiile scot fiara din om. Iar unii oameni chiar s-au nascut fiare si razboiul li se pare oportunitatea de a se manifesta in voie. O chestie sigur mai putin stiuta de catre majoritatea din voi este ca Armata Rosie la acel moment al razboiului era formata din doua valuri. Primul ducea greul razboiului de cucerire al teritoriilor stapanite de germani si era format preponderent din rusi destul de educati. Pe masura ce primul val avansa, venea in urma sa cel de al doilea val. Adica dezastrul. Un soi de trupe de nationalitate incerta dar sigur si cu sange mongoloid in vene, cruzi, needucati, nascuti parca cu placerea de a ucide, viola si jefui. Mai erau si rusi printre ei, dar repet, acestia nu reprezentau majoritatea.

Pleaca deci tatal meu nu stiu pe unde, femeia ramane acasa, iar un grup de specimene din astea intra peste ea. Vor s-o violeze, ea se lupta, o lovesc in burta, se declanseaza avortul. Revine tatal meu si se declanseaza iuresul. Toti militari, toti inarmati, taraboi mare. Femeia moare in bratele sale, el e decis sa moara cu ei de gat, urlete ca la razboinici, deja de tambalau stia intreg cartierul. Si cand totul ajunsese la punctul care pe care, brusc intra pe usa un soldat sovietic ce zbiara ingrozit ca vine cutareasca. Moment in care din hiene insetate de viol si sange cum erau, respectivii soldati ai Armatei Rosii ajung instant stane de piatra, incapabile de a mai schita macar un gest, putand doar repeta cate unul: nu ea, nu ea.

Dar intr-adevar ea era cea care a intrat pe usa. O frumoasa tanara blonda, pe al carei chip nu puteai citi nimic dar prin ai carei ochii albastri, parca de metal, transmitea tot ceea ce avea de transmis. Era intruchiparea mortii reci si tacute. Iar intreaga sa prezenta era cu atat mai terifianta cu cat era de o frumusete rara. Violatorii o stiau. Era singura fiinta umana de care se temeau pe acest Pamant. Cand a vazut-o unul dintre ei, a facut pe el. Dar asa, din picioare si din pozitia de stana de piatra. De fapt toti soldatii sovietici din acea parte a frontului o stiau si tuturor le era groaza de ea. De la cel mai mic si pana la cel mai mare in grad. Ea nu avea grad. Era peste grade. Ea era totul: judecator, procuror, pluton de executie. Si daca avea chef, putea schimba orice ordin de lupta si putea destitui pe absolut oricine.

Intrata in casa, n-a intrebat nimic. A radiografiat scena cu acei ochi incredibili, apoi atat le-a spus: “Urmati-ma!”. I-a dus in spatele casei si i-a impuscat. Singura s-a dus cu ei, nu i-a dezarmat si i-a executat pe rand cu cate un glonte in cap. Iar aia n-au piuit nimic, n-au incercat sa riposteze sau sa fuga sau sa se tavaleasca pe jos cerand indurare. Era ziua platii pentru toate grozaviile pe care le facusera pe acest Pamant iar zeita razboiului venise sa-si ia plata.

Nu-mi amintesc ce zicea tatal meu ca era acea femeie, caci eram inca un copil si au trecut decenii de atunci. Dar cred ca era politruk.

 

Daca stiti si voi astfel de istorii de la parintii sau bunicii vostri, scrieti si le voi publica. Astfel de amintiri nu trebuie sa se piarda.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
7 Comentarii la “DIN POVESTILE PARINTILOR MEI: Chestii din al doilea razboi mondial ce nu apar in manuale sau nu apar pe nicaieri”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. morosanu
    # 15 martie 2018 at 14:51

    Impresionant.
    Alexander Soljenitin zugraveste in cartea sa Arhipelagul Gulag starea societatii rusesti de la inceputurile bolsevismului (1919) pana la moartea lui stalin (1953) la fel ,cu cazuri izolate din gulagurile rusesti (precursoarele lagarelor naziste) de oameni de o bunatate extrema si altii , de o salbaticie extrema.
    Putem afla afla din aceasta carte cam cat valoreaza viata unui om , cateodata o tigara, alta data o crima sau mai multe era un atu pentru avansarea in grad.
    De citit si discursul lui Soljenitin la Deschiderea anului universitar la Harvard 1978.

  2. SD
    # 15 martie 2018 at 16:26

    Un frate al bunicii mele dinspre tata a facut razboiul..
    Terminase seminarul din Cernauti dar a fost luat pe front.
    Cand a ajuns la Don au dat de sate românești.
    Au intrat in vorba cu localnicii si vorbeau românește.
    I-au intrebat ce sunt ei, iar un batran le-a raspuns: suntem daci.

    • redactor
      # 15 martie 2018 at 16:43

      SD

      Deci acei romani nu fusesera mutati pe vremuri? Acolo se stiau de pe vremea dacilor? Foarte interesant.

      • SD
        # 16 martie 2018 at 13:11

        Satele acelea erau cu oameni care vorbeau o limba româneasca,
        aveau un port simplu românesc: itari, camesi, opinci… etc.
        Fratele bunicii mele era o persoana educata si comunicativa si a vorbit cu ei.
        El a ramas uimit de ce a intalnit acolo.

        Mi-a povestit si o scena din razboi, despre lacomie: in acea zona de campie, ei si-au sapat gropi / santuri / transee ca sa se protejeze de atacul rusilor. Cand un ofiter român a fost împușcat, un soldat s-a dus la el să-i ia ceasul.. a iesit din groapa lui dar a fost si el înpușcat și a murit.

  3. vali
    # 15 martie 2018 at 20:43

    Parintii mei si bunica imi povesteau ca nemtii dadeau o ciocolata sau o patura pt ceva de mancare. De rusi le era frica, fff frica cica cand se anunta ca vin rusii, toti fugeau in padure sau pe unde apucau… ascundeau sau luau cu ei animalele domestice, ca sa nu le ia rusii…
    Dupa al 2lea razboi a fost o foamete mare. Mama povestea ca a dat un ceas de mana din aur masiv, pe o punga de faina. Un covor, care cica era deosebit, pe un sac de cartofi. Pana la urma a dat absolut tot ce era in casa, bijuterii, mobile, haine, toate au fost date in schimbul mancarii.
    Si in legatura cu frica de rusi, la revolutie, tatal meu era la Bucuresti. Vreo 2 zile n-am avut nici o veste de la el si a reusit sa telefoneze, era f panicat, ingrozit, ne spunea, aproape tipa sa ne ascundem in subsolul blocului ca vin rusiiiiiiiii, „ascundeti-va!!!! Fugitiiiii!!” Cica la Bucuresti se spunea ca Moldova e invadata de rusi….. El era ingrozit, dupa atatia ani, inca ii era teama de rusi……….

  4. # 15 martie 2018 at 22:34

    Da, dar numai că sub regimul bolșevic aveau să asi găsească sfârșitul sumedenie de ruși exterminați in gulaguri

  5. Iulia Dragoș
    # 17 martie 2018 at 18:24

    Bunicul meu povestea în familie cum că armata sovietică a obligat armata română să lupte, tot timpul, în primele linii ale frontului. Soldații români erau constrânși să deschidă drumul și să elibereze calea armatei sovietice, astfel încât au fost sacrificați și jertfiți mulți dintre ostașii noștri pentru marile victorii ale ” vitejilor și curajoșilor ” soldați ruși, pe care aceștia le datorează, în mare parte, armatei române.Și au continuat tot așa, rușii, să se plimbe, nestingheriți, în urma glorioasei noastre armate române, până când au ajuns în apropierea Berlinului. Atunci au oprit armata română și-au intrat ei, singuri și victorioși în Berlin, mărșăluind pe străzile orașului ca mari eliberatori ai acestuia.

Scrie un comentariu

Scroll Up