X

Sute de firme au intrat în INSOLVENȚĂ din cauza noului COD FISCAL

de null

 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Zeci de firme din industria uşoară sunt la un pas de a pune lacătul pe uşă.  Multe dintre cele care lucrează în sistem lohn au intrat deja în insolvență, dar – spun specialiştii – noul cod fiscal va agrava situaţia.

Numai în Bihor, numărul societăţilor comerciale care s-au închis în ianuarie este dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rodica Ardelean şi-a dedicat aproape toată viaţa pantofilor. În urmă cu două decenii, şi-a deschis o fabrică şi de atunci lucrează în sistem lohn pentru parteneri italieni. Revoluţia fiscală aproape că i-a ruinat însă afacerea.

Rodica Ardelean, proprietara unei firme: “Nu mai putem face faţă plăţilor, nu ne mai putem achita datoriile şi astea toate duc la insolventa. Noi, cei care lucrăm în lohn, dacă nu vom avea nişte preţuri corecte, vom închide.”

Şi Vera Galea a fost în domeniu peste 30 de ani. Acum însă, fabrica unde lucrau 45 de angajaţi este aproape goală.

Vera Galea: “Preţurile foarte mici la manoperă, datoriile către stat mari. Şi noile reguli care te-ngroapă, practic. Cel mai bine, cam deodată, este să închizi.”

Iar specialiştii nu vin cu veşti bune.

Octavian Dan, analist economic: “Numărul mare al insolventelor este determinat de anumite măsuri care au fost implementate cu ocazia revoluţiei fiscale şi care duc, în mod obligatoriu, la restructurarea unor activităţi şi câteodată la falimente. Spre exemplu industria uşoară. Acolo vom asista în următoarea perioadă la închiderea multor companii.”

Daniela Zapodeanu, preşedinte Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvență Bihor: “Poate mai mult în judeţul Bihor fiind un judeţ de graniţe, n-au mult de mers până în Ungaria, Austria, Germania unde îşi găsesc altceva şi renunţă la un business care este tot mai împovărat de fiscalitate.”

La 1 ianuarie 2018, numărul firmelor care au intrat în insolvență – la nivel naţional – a crescut cu 47%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În total, aproximativ 700 de societăţi au ajuns în această situaţie. Potrivit datelor Registrului Comerţului, primul loc l-a ocupat Capitala, apoi s-au clasat judeţele Bihor şi Timiş.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Dar de ce nu se comunică cel puțin un motiv de închidere a firmelor ? Politica devine grețoasă când propaganda e grosolană !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button