Care sunt adevăratele cauze ale Sindromului Morții Subite Infantile (SMSI)? De ce vaccinarea este exclusă dintre ele?

mart. 1, 2018 3094 0 http://bit.ly/2qIKxHT

După cum s-a mai spus pe Health Impact News, în ciuda faptului că Statele Unite cheltuie pe „servicii medicale” mai mult decât oricare altă țară de pe glob, mortalitatea infantilă este una dintre cele mai ridicate, mai ales în comparație cu alte țări bogate și dezvoltate. Un studiu recent, publicat în ianuarie 2018 în cotidianul Health Affairs și care  compară rata mortalității la copii în 19 țări occidentale dezvoltate, plasează SUA pe ultimul loc. (Sursa.)

Este de asemenea un fapt binecunoscut că bebelușii din America primesc mai multe vaccinuri decât în orice altă țară.

Și cu toate acestea, agențiile guvernamentale din domeniul medical refuză să considere vaccinurile ca fiind o parte a problemei.

În interiorul SUA, statul cu cea mai mare rată a mortalității infantile, Mississippi, este (concidență??) și statul cu cea mai mare rată a vaccinărilor.

Neil Miller, publicist în domeniul cercetării medicale și director al Thinktwice Global Vaccine Institute, scria în 2014 că în timp ce sunt 130 de cauze oficiale pentru moarte infantilă, publicate în Clasificarea Internațională a Maladiilor, recunoscute și sancționate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) și de Organizația Mondială  a Sănătății (OMS), vaccinarea nu este printre ele.

Exista 130 de moduri oficiale prin care un bebeluș poate muri. Aceste categorii oficiale ale morții, sancționate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Maladiilor din SUA (CDC) și Organizația Mondială a Sănătății, sunt publicate în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD). Când moare un copil, medicul legist trebuie să aleagă dintre aceste 130 de categorii.

Cauzele oficiale ale morții listate în ICD includ aproape orice posibilitate – tragică – la care ne-am putea gândi.

Oricum, NU există o categorie de moarte infantilă cauzată de vaccinuri în această listă.

Acesta este un lucru straniu întrucât guvernul știe că vaccinurile au dizabilitat permanent sau au ucis copii – acesta fiind chiar motivul pentru care acum mai bine de 25 de ani Congresul a stabilit pentru vaccinuri o taxă pentru „dizabilitate sau moarte”, atunci când Legea privind Vătămările Cauzate de Vaccinarea Copiilor din 1986 (Legea publică 99-660) a înființat Programul Național de Compensații pentru Vătămările Cauzate de Vaccinuri (VICP). (Aici articolul integral)

Potrivit CDC, Sindromul Morții Subite Infantile (SMSI) rămâne una din cauzele cele mai importante ale morții bebelușilor în Statele Unite, doar in 2015 făcând 3700 de victime.

Dr. Viera Scheibner este unul dintre puținii oameni de știință și cercetători care au investigat SMSI și o posibilă legătură cu vaccinarea. Iată rezultatele cercetării ei, publicate pe Health Impact News:

 

Adevărata cauză a morții în pat (SMSI)

de Dr. Viera Scheibner (PhD)

Health Impact News

 

Premise

Din când în când se mai aprinde câte o discuție despre moartea subită infantilă (SMSI), mai popular cunoscută ca moartea în somn sau în pat.

Între 1986-1993 am fost implicată în înregistrarea respirației bebelușilor atât cu un monitor standard cât și cu un monitor computerizat (dezvoltat de răposatul meu soț Leif Karlsson) și am publicat rezultatele în Jurnalul Colegiului Australo-Asiatic de Nutriție și Medicină a Mediului (Scheibner 2004)

Am parcurs, de asemenea, cât am putut de mult studiile despre moartea subită publicate din 1960 încoace de alți autori vorbitori de engleză și simt că pot avea un cuvânt de spus la recentele discuții.

Moartea în pat (SMSI) a fost totdeauna prezentată ca un diagnostic prin excludere, cu insuficiente informații privind cauza și caracterizată prin pete hemoragice pe plămâni, pe pericard (membrana care învelește inima), pe timus (o glandă situată între plămâni, în spatele sternului) și pe alte organe.

Pentru un timp poziția de somn culcat pe burtă a devenit populară ca principală cauză pentru moartea în pat, fiind realizate numeroase cercetări în Regatul Unit si dintre care majoritatea au demonstrat contrariul, cum că poziția de somn pe burtă este una benefică. Apoi iarăși s-a mai revenit puțin asupra acestei păreri. Mai recent, dormitul mai multor persoane sau copii în același pat cu bebelușul a fost candidatul favorit pentru cauza morții subite. Părinții fumători au fost și ei candidați, pentru o scurtă perioadă.

Vaccinarea a fost în general ignorată sau respinsă ca fiind una dintre cauzele morții în pat (SMSI). Foarte puțini autori s-au aventurat în această zona tabu.

O trecere în revistă a cercetărilor privind sindromul morții subite infantile

Aproape că sunt de acord cu profesorul Mitchell și colegii săi (2009) care cred că „știm deja suficient”,  dar nu cu faptul că „există dovezi covârșitoare care arată că împărțirea patului cu alte persoane/copii/bebeluși reprezintă un risc major de producere a morții subite infantile pentru copiii cu mame fumătoare.”

Cei mai mulți cercetătorii ai sindromului morții în somn au publicat cu precădere o mulțime de articole privind foarte multe evenimente din viețile bebelușilor și doar câțiva s-au oprit și asupra unuia anume: vaccinarea. Dar chiar și atunci când au făcut-o, au respins-o aproape la unison ca fiind o cauză a SMSI.

E excepție o reprezintă Torch (1982, 1986a, b), un neurolog pediatru pensionat din Reno, Nevada, care a susținut trei prezentări la două Conferințe de Neurologie Pediatrică și în care a declarat foarte limpede și fără exprimări interpretabile că vaccinul DPT [vaccin combinat anti-difteric, anti-tetanos și anti-tuse convulsivă – n.tr.] poate fi o cauză încă nerecunoscută a morții subite infantile și a descris foarte clar și exhaustiv simptomatologia și patologia, concluzionând că vaccinarea DPT și moartea în somn sunt legate cauzal.

Torch (1982, 1986a, b), în mod clar dar și alții mai în necunoștință de cauză (Griffin și colectivul său, 1988), au observat același lucru: creșterea numărului de decese odată cu creșterea intervalului scurs de la vaccinare, cu creșterea numărului de injecții și cu creșterea în vârstă.

Munoz și colectivul său (1981) a studiat șoareci decedați în urma administrării de pertussigen în doze infinitezimale (nanograme), măsurându-le creșterea în greutate (sau scăderea); nu numai că șoarecii studiați au încetat să mai ia în greutate dar, în opt zile, patru din cei cinci șoareci studiați au murit. Chiar și cel care a supraviețuit a prezentat aceeași stagnare în creșterea greutății, la fel ca ceilalți patru șoareci morți.

Inutil să mai subliniez că acestea sunt aceleași zile critice pe care le-am descoperit și documentat și eu monitorizând respirația bebelușilor cu ajutorul Cotwatch [aparatul computerizat mentionat anterior, n.tr]

Din păcate (dar deloc surpinzător), Munoz și colectivul (1981) nu au reușit să înțeleagă rezultatul cercetărilor lor, interpretând că dacă niciun șoarece nu a murit în anumite zile, asta s-a datorat efectului protector al pertussigen în acele zile.

Absolut la fel s-a întamplat și cu cercetările profesorului Mitchell și ale colaboratorilor lui (Mitchell et al. 1995); în timp ce cercetările lor, corect retabelate de mine, demonstrau în mod clar concentrarea numărului de decese în jurul acelorași zile critice pe care le-am descoperit și documentat (Scheibner 2004), Mitchell și colaboratorii săi (1995) au concluzionat că „șansele de moarte subită sunt reduse în a patra zi de la imunizare” și, în consecință, imunizarea „ar putea chiar să reducă riscul de SMSI”  (deși vor menționa mai departe că nu pot spune acest lucru cu certitudine).

Departe de a arăta vreo protecție oferită de vaccinuri împotriva SMSI, datele lor demonstrează că toți bebelușii studiați au murit din cauza vaccinării DPT sau OPV (anti-poliomielitic), observându-se o aglomerare perfectă a cazurilor în jurul zilelor critice și fiind foarte limpede o creștere a numărului de decese în zilele critice 2, 7 și 10 și cu decese mai puține între acestea. Un număr ridicat al deceselor din ziua 1 constituie doar o supra-reprezentare a deceselor din ziua a doua, dintr-o oarecare teamă a medicilor de a nu înregistra decesele cu întârziere după vaccinare.

Datele obținute de Griffin și echipa sa (1988) despre decesul după vaccinare sunt de asemenea interesante. Ei au studiat așa-numitul caz „Morțile din Tennessee”: sute de copii au murit imediat după ce vaccinările DPT și OPV au devenit obligatorii în anumite state americane ca o condiție pentru înscrierea în sistemul educațional.

La fel ca și echipa lui Mitchell (1995), cea a lui Griffin (1988) a eșuat în încadrarea datelor în mod corect dar, odată ce au fost revizuite, patru grupe de vârstă sunt evidențiate imediat: grupul 1 include nou-născuții cu vârste între 1,5-2,5 luni (la acea vreme, în SUA primele doze de vaccin DPT și OPV erau administrate la vârsta de 6-8 săptămâni); grupul 2 include bebeluși cu vârste între 2,5-4 luni, care au decedat după cea de-a doua doză de vaccinuri DPT și OPV; grupul 3 este format din nou-născuți de 4-8 luni , care au decedat după cea de-a treia doză; grupul 4 cuprinde nou-născuții cu vârste între 8-12 luni și care dau restul deceselor survenite în urma celei de-a treia doze. Cele mai multe decese au survenit după prima sau a doua doză de vaccinuri. Cele mai multe dintre decese au fost întârziate (mai mult de 31 de zile de la vaccinare).

Departe de a arăta că nu există legătură între decese și administrarea de vaccinuri DPT și OPV, așa cum pretind autorii, datele lor încadrate corect dezvăluie trei fenomene importante:

  1. Bebelușii mai tineri mor mai devreme, la cei mai în vârstă decesul apare puțin mai târziu;
  2. Sensibilizare (intoxicare, anafilaxie – reacție imunologică puternică) în urma dozelor de vaccin primite;
  3. Creșterea numărului de decese odată cu creșterea intervalului dintre injecții – reacție întârziată (deces), fapt care este mai degrabă o regulă decât o excepție.

Erori fundamentale în concluziile cercetătorilor SMSI

În general, cea mai importantă eroare comisă de cercetătorii morții subite este aceea că ei nu s-au uitat la ceea ce li s-a întâmplat bebelușilor cu câteva zile ÎNAINTE de a deceda din cauza SMSI ci, în schimb, au încercat să identifice o presupusă categorie de bebeluși „cu risc crescut”. Adevărul este că orice nou-născut poate deveni „cu risc crescut” de deces atunci când este expus factorilor de stres (toxinelor) care îi suprasolicită sistemul.

Studiile pneumografice sunt făcute fără a acorda prea multă atenție timpilor de apnee și hypopnee, deși sunt descrise ca fiind probabil momentul în care viața le este în pericol. Din experiența mea, programarea studiilor pneumografice se face în funcție de disponibilitatea unui pat pentru echipele de studiu de peste noapte; asta poate lua câteva săptămâni și, în momentul când un bebeluș a fost admis pentru studiu, de obicei crizele au trecut deja iar rezultatele sunt irelevante.

Din cauza zilelor critice, chiar dacă bebelușii sunt admiși pentru studiu imediat, o monitorizare de 6-8 ore într-o noapte s-ar putea să nu prindă ziua critică. Răposatul Leif Karlsson și subsemnata am înregistrat longitudinal și non-stop timp de săptămâni și luni de zile în timp ce cercetătorii SMSI monitorizează doar pentru 6-8 ore pe parcursul unei nopți.

Acest fapt ne-a permis să observăm și să înregistrăm oră după oră efectul pe care îl au asupra respirației bebelușilor unele evenimente stresante (cum este vaccinarea) și, astfel, am descoperit și demonstrat existența zilelor critice în care apăreau puseele de respirație cauzate de evenimentele documentate, în cazul de față fiind vorba de administrarea vaccinurilor.

O altă greșeală a cercetătorilor SMSI este noțiunea de alarmă falsă. Ei numesc alarmă falsă orice alarmă care apare dar în urma căreia bebelușul nu moare. Noi numim aceste alarme „alarme de avertizare”; este nevoie de timp, chiar și pentru un bebeluș foarte bolnav, până când starea lui să se deterioreze în asemenea măsură încât să moară.

Noi am înregistrat și studiat aceste „false” alarme determinând că, de fapt, șablonul puseelor de respirație induse de stres nu este dat de apnee ci de respirație scurtă și de volum redus. Acestea pusee se grupează urmând modelul zilelor critice. Alarmele înregistrate urmează îndeaproape aceste zile critice.

Deficiența de vitamina C: scorbut indus de vaccinuri

Dr. Innis (2009) a studiat scorbutul sau, așa cum îl numește el, hipovitaminoza C, probabil pentru a evita cuvântul „scorbut”, care are mai multe înțelesuri. [n.tr: în limba engleză termenul scurvy, care înseamnă scorbut, mai are și sensul de „josnic”, ”ticălos”, „dezgustător”]. El s-a axat pe posibile efecte reciproce asupra mamelor fumătoare și bebelușilor lor și, în consecință, pe sindromul morții subite infantile, fără să-l intereseze și alte cauze în afara fumatului.

Pekarek și Rezabek (1959) au demonstrat că administrarea de vaccin DPT cobailor le produce acestora imediat un scorbut acut dar pe care șoarecii îl remediază în 24 de ore. Cu totul altfel stau lucrurile cu bebelușii umani, care nu au avantajul șoarecilor de a putea să-și producă singuri vitamina C în organism: oamenii, primatele, liliecii, porcușorii de Guineea, pentru a menționa doar câteva exemple, nu produc vitamina C în organism și sunt dependenți de alimentație pentru a furniza corpului această esențială vitamină.

Când bebelușilor umani li se administrează vaccinuri DPT și OPV, la fel ca în cazul șoarecilor lui Pekarek și Rezabek, ei de asemenea dezvoltă un scorbut acut care nu se remediază de la sine și persistă dacă nou-născuților nu le este administrată o doză suficient de mare de vitamina C (ascorbat de sodiu).

Asta însă se întâmplă destul de rar întrucât bebelușilor cu reacții adverse la vaccinuri și care sunt aduși la spital li se administrează antibiotice hepatotoxice și paracetamol, care agravează și mai mult lipsa de vitamina C.

După cum amplu demonstrează Hess (1920) în monografia sa, scrisă parcă cu mult înaintea vremurilor sale și care corespunde și acum sistemelor științifice moderne, scorbutul afectează toate sistemele corpului și duce la eliminarea colagenului, determinând fragilitatea vaselor sangvine, coagularea sângelui precum și alte afecțiuni hematologice care produc leziuni, hemoragii și disfuncționalități ale creierului, retinei și altor organe, inclusiv afectarea sistemului central de control al temperaturii, respirației, funcțiilor cardiace, presiunii sangvine precum și fracturi ciudate dar caracteristice ale oaselor și leziuni ale țesuturilor, etc.

Poate ar trebui să menționez evaluarea lui Hess (1920) privind sângerările la nivelul limbii și al periostului scapulei și claviculei ca unul dintre multele semne de scorbut, în timp ce cercetătorii „moderni” pun asemenea sângerări pe seama unor traume provocate.

Apropos, Dr. Kalokerinos, în cartea sa „Fiecare al doilea copil” îl creditează pe Dr. Harbin din Tamworth pentru că l-a alertat privind faptul că bebelușii aborigenilor australieni mor de scorbut după care l-a sfătuit să injecteze copiii cu vitamina C.

Injectarea unui număr de toxine și proteine străine direct în fluxul sangvin produce dezechilibre imunologice, printre altele  inversarea raportului dintre celulele T4 și T8 (Jefferys 2001) [n.tr: este vorba despre limfocitele T4 ajutătoare și cele citotoxice sau supresoare T8. Într-un organism sănătos, acest raport este de cca 1,4 în favoarea T4. În cazul organismelor cu dezechilibre imunologice, acest raport scade, devenind subunitar]

Bebelușii trebuie să doarmă pe spate – un sfat greșit

Mult trâmbițatul și glorificatul sfat de a pune bebelușii să doarmă pe spate este eronat: Beal (1986) a menționat fără alte comentarii că în Cehoslovacia 61% dintre morțile subite infantile survin în timpul somnului pe spate. Eu vin din Cehoslovacia și confirm că noi nu am adoptat niciodată moda să ne culcăm bebelușii pe burtică. Noi ne puneam nou-născuții să doarmă pe spate sau pe o parte (da, capetele lor creșteau turtite).

Concluzia pe care o tragem de aici este, desigur, că orice ar determina decesul bebelușilor, asta se va întâmpla în orice poziție ar dormi. Occidentul a adoptat poziția de dormit pe burtă pentru bebelușii născuți prematur după care au extins practica asta pentru toți nou-născuții. Într-adevăr, studii importante din Marea Britanie au demonstrat că poziția pe burtă este una benefică pentru că, întocmai ca bebelușii prematuri, cei normali respiră mai ușor și se oxigenează mai bine când dorm așa.

Chiar dacă unii autori leagă încă din anii ´70 moartea subită de poziția de somn (Beal and Blundell – 1978), între anii 1989-1992 și în anul 1995 sunt publicate în Arhivele Bolilor Copilăriei o serie de articole importante privind rezultatele studiilor efectelor poziției în somn asupra respirației și reglării temperaturii. Ideea era de a explica numeroasele decese infantile în care bebelușii erau găsiți scăldați de transpirație și încinși. Mă voi referi la fiecare dintre aceste articole.

Wailoo și echipa sa (1989) au studiat temperaturile organismului în somn la bebeluși de 3-4 luni. Au înregistrat în mod continuu temperatura rectală, cea a pielii și pe cea ambientală de peste noapte la bebeluși normali în vârstă de 3-4 luni, la ei acasă și în condiții de temperatură a camerei și învelire a copilului alese liber de către părinți. Au aflat astfel că temperatura rectală este mai mare de 370C atunci când copii sunt lăsați din brațe dar scade rapid la 36.40C într-o oră și jumătate după care se stabilizează pentru câteva ore înainte de a crește constant la loc pe măsura apropierii orei de trezire.

Acest tipar este mai degrabă legat de momentul când bebelușii sunt puși la culcare decât de un anumit moment la zilei. Nivelul și rata de scădere ale temperaturii nu s-au corelat cu nicio caracteristică a mediului termic. De asemenea, cercetătorii au mai descoperit că temperatura pielii se modifică peste noapte mult mai puțin decât cea rectală și că, pentru primele două ore de la culcare, nu există nicio corelație între temperatura pielii și temperatura rectală.

Concluzia lor a fost că la bebelușii de 4 luni există un ritm termic endogen foarte bine organizat și stabil.

Levene și McKenzie (1990) au folosit oximetria de puls pentru a măsura saturația de oxigen la nivel arterial transcutanat la bebeluși cu vârste cuprinse între 2-11 luni, atât culcați pe spate, cât și pe burtă, în timpul somnului. Au fost studiate: un grup de nou-născuți sănătoși (n=34), un grup cu infecții ale părții superioare a tractului respirator (n=13) și un grup cu infecții generalizate moderat severe ale părții inferioare a tractului respirator (n=17).

Nu au fost demonstrate diferențe clinice importante în niciunul dintr aceste grupuri, deși a existat un mic avantaj în poziția culcat pe burtă pentru grupul cu infecții la partea inferioară a tractului respirator. Efectul poziției de dormit în cazul bebelușilor cu infecții mai severe ale tractului respirator inferior în timpul somnului activ încă nu a fost încă descoperit.

Rawson și echipa sa (1990) au efectuat înregistrări continue ale temperaturii rectale la 32 de bebeluși în noaptea imediat următoare vaccinării DPT și le-au comparat cu înregistrările făcute înainte de vaccinare. Grosimea hainelor și a scutecelor dar și temperatura din cameră au fost și ele înregistrate. S-a aflat astfel că vaccinarea din ziua anterioară a dezechilibrat ritmul normal al temperaturii interne a corpului. Temperatura rectală a nou-născuților vaccinați era semnificativ mai ridicată de la două ore încolo în noapte.

Au mai aflat, de asemenea, că apar variații individuale considerabile ale nivelului de dezechilibru al ritmului termic. Aceste variații nu se corelau cu mediul termic. În ciuda acestor descoperiri, autorii au emis o negație prin care stipulau că nu există motive să presupună că aceste ușoare răspunsuri fiziologice la vaccinare sunt în vreun fel dăunătoare.

Petersen și echipa sa (1991) au urmărit efectul poziției de dormit asupra temperaturii corporale prin monitorizarea continua a temperaturii rectale a 137 de nou-născuți în timpul somnului, la ei acasă și în condiții de dormit stabilite de părinți. Au studiat trei grupe de bebeluși:

  1. Normali, cu vârste între 12-22 săptămâni, al căror ritm termic era deja dezvoltat;
  2. Normali, cu vârste între 6-12 săptămâni, al căror ritm termic era în curs de dezvoltare;
  3. Bebeluși care în timpul zilei fuseseră vaccinați DPT și al căror ritm termic era dezechilibrat.

Somnul pe burtă nu a fost asociat cu temperaturi rectale mărite la niciunul dintre bebelușii mai tineri și nici nu a amplificat dezechilibrul termic al bebelușilor vaccinați. La nou-născuții mai în vârstă, poziția de somn pe burtă nu a provocat dezechilibre ale temperaturii rectale în prima parte a nopții, cu toate că bebelușii care au dormit pe burtă s-au încălzit mai repede înainte de trezire, mai ales în camerele mai calde. Bebelușii care au dormit pe burtă fuseseră, pe de altă parte, născuți mai devreme decât perioada normală de gestație și prezentaseră majoritatea o greutate mai scăzută la naștere.

Autorii au concluzionat că bebelușii  își pot regla temperatura în mod eficient indiferent de poziția de dormit, chiar și în camerele mai calde dar și că somnul pe burtă ar putea face ușor mai dificilă eliminarea căldurii. Important, ei au mai scris că este dificil să stabilească dacă somnul pe burtă, chiar într-un mediu mai cald, poate induce hipertermie letală unor copii altfel normali și că „Probabil poziția de somn pe burtă este asociată  și cu alți factori de risc de moarte subită infantilă.”

Heimler și echipa sa (1992) au studiat efectul poziției de somn asupra ritmului respirator la nou-născuții înainte de termen. Ei au stabilit că respirația, evaluată după schimbul de gaze și funcționarea plămânilor, este mai bună la bebelușii care dorm pe burtă decât la cei care dorm pe spate. Influența poziției de somn asupra ritmului respirator, documentată cu pneumograme, s-a afectuat asupra a 14 copii cu recente apnee clinice.

Zece dintre copii au fost măsurați prin oximetrie și flux nazal simultan cu pneumograma prin metoda impedanței. Fiecărui bebeluș i s-au făcut pneumograme succesive, una în poziția culcat pe burtă și una în poziția culcat pe spate, fiind menținuți mai mult de șase ore în fiecare dintre poziții.

O creștere semnificativă în densitatea apneei și în respirația periodică au fost descoperite în cazul somnului pe spate, comparat cu somnul pe burtă. Nu au existat diferențe bazate pe poziția de somn cu privire la bradicardie [n.tr: puls lent, sub 60 de bătăi pe minut] sau apnee prelungită. Examinarea apneei obstructive, a celei mixte și a pauzelor cianotice nu au relevat diferențe consistente între cele două poziții de somn.

Autorii au concluzionat că aceste date reflectă o creștere a apneei centrale la copii născuți înainte de termen și ținuți predominant culcați pe spate. Cu alte cuvinte, somnul pe burtică este în avantaj față de cel pe spate. Au discutat despre posibile relații dintre schimbările de poziție și mecanica pulmonară. Au subliniat că în cazul evaluării pneumogramelor, trebuie ținut cont de poziția în care au fost făcute.

Cercetările menționate mai sus reprezintă observații solide și oneste desfășurate în condiții controlate. Toți autorii au concluzionat că poziția de somn pe burtă este o poziție benefică și nu una problematică, punând astfel serios sub semnul întrebării concluziile speculative necercetate privind somnul pe burtă ca având un rol cauzal în sindromul morții subite infantile (SMSI).

Într-adevăr, Beal (1986) a confirmat acest lucru în mod involuntar scriind că în Cehoslovacia 61% dintre bebelușii-victime ale SMSI au fost găsiți culcați pe spate. Ea nu a comentat acest fapt important, probabil pentru că cercetătorii cehi au asigurat-o că numărul de decese în somn în fosta Cehoslovacie era foarte mic. Oricum, mai este un factor important; eu provin din fosta Cehoslovacie și pot confirma că nu obișnuiam să ne culcăm copiii pe burtă, ci pe spate sau pe o parte.

Întreaga problemă a poziției de somn pe burtă și impactul privind SMSI evidențiază următorul fapt: dacă ai obiceiul să-ți culci copilul pe spate, cel mai probabil va fi găsit decedat pe spate; la fel, dintre copiii obișnuiți să doarmă pe burtă, cei mai mulți vor fi găsiți în această poziție după ce au suferit SMSI. Poziția de somn pe burtă în sine nu determină și nu contribuie la moartea în somn.

Pe baza cercetărilor de mai sus, de fapt s-ar putea chiar să prevină SMSI. Opinia mea personală este că, atât timp cât bebeluși care dorm atât pe spate cât și pe burtă decedează, există un alt factor decât poziția în somn care determină decesul.

Peste cercetarea de mai sus, bine documentată și relevantă, vine și cea a lui North și a echipe sale, care au publicat un studiu ce vine și anulează totul, menținând poziția de som pe burtă ca fiind una avantajoasă. Studiul cifrelor și graficelor lor arată, oricum, ceea ce au arătat și celelalte studii pe acest subiect: scăderea bruscă a temperaturii când bebelușii adorm iar apoi o creștere lentă cam de la ora 3:00 dimineață încolo, pe măsură ce bebelușii încep să se trezească.

În consecință, ce cauzează SMSI?

Răspunsul este chiar în numele său: SMSI – Sindromul Morții Subite prin Imunizare.

 

Despre autor

Dr. Viera Scheibner este cercetător științific principal (pensionat), având doctoratul obținut la Universitatea Comenius din Bratislava. După o eminentă carieră științifică în micropaleontologie, timp în care a publicat 3 cărți și circa 90 de articole științifice în publicații din Australia și alte țări, a studiat ritmurile respiratorii ale nou-născuților folosind aparatul de monitorizare Cotwatch dezvoltat de răposatul ei soț Leif Karlsson la mijlocul anilor ´80. Bebelușii prezentau semnale de alarmă după vaccinare, indicând că sunt sub stres. Acest fapt a adus-o pe Scheibner în contact cu subiectul vaccinurilor. Astfel a început să studieze sistematic publicații de medicină ortodoxă care tratau problemele vaccinării. Până în prezent a colectat și studiat mai mult de 100.000 de pagini de publicații medicale.

REFERINȚE

Scheibner 2004.  Dynamics of critical days as part of the dynamics of non-specific stress syndrome discovered during monitoring with Cotwatch breathing monitor. J ACNEM; 23 (3): 10-14)

Torch WC. 1982.  Diphtheria-pertussis-tetanus (DPT) immunization: A potential cause of the sudden infant death syndrome (SIDS).  Neurology; 32 (2): A169-170.

Torch WC. 1986a.  Characteristics of diphtheria-pertussis-tetanus (DPT) postvaccinal deaths and DPT-caused sudden infant death syndrome (SIDS): a review. Neurology; 36 (Suppl 1): 148.

Torch 1986b.  Diphtheria-pertussis-tetanus (DPT) immunization may be an unrecognized cause of sudden infant death (SIDS) and near-miss syndrome (NMS): 12 case reports.  Neurology; 32 (2): 149.

Griffin MR, Ray WA, Livengood JR, and Schaffner W. 1988.  Risk of sudden infant death syndrome after immunization with diphtheria-tetanus-pertussis vaccine.  New Engl J Med; 319: 618-613.

Munoz JJ, Aral H, Bergman RK, and Sadowski PL.  1981.  Biological activities of crystalline pertussigen from Bordetella pertussis.  Infection and Immunity; 33.  Biological activities of crystalline pertussigen from Bordetella pertussis.  Infection and Immunity; 33): 820-826.

Mitchell et al. 1995.  Immunisation and sudden infant death syndrome.  Arch Dis Child; 73: 498-501

Innis MD.  2009.  SIDS: should epidemiology be questioned? Yes!  BMJ.com (18 October).

North RG, Petersen SA, and Wailoo MP.  1995. Lower body temperature in sleeping supine infants.  Arch Dis Childhood; 72: 340-342.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Scrie un comentariu

Scroll Up