Iata ce putem citi pe blogurile fratilor Daniel Vla si Vlad Herman:
Nu a fost tânăr mai schingiuit ca el la Pitești”
- Născut: 16 Martie 1921
- Locul nașterii: Oncești, Bacău
- Ocupația la arestare: student
- Întemnițat timp de: 11 ani
- Întemnițat la: Buchenwald, Rostok, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti, Jilava
- Data adormirii: 26 Iulie 1959
- Locul înmormântării: închisoarea Jilava
„Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri Când duhul tău te minte. Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai inainte! Căci drumurile-n spirit nu suferă intoarceri.”
„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l „disciplineze” în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă [la Jilava n.n.] era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază.”
(Octavian Voinea – Masacrarea studenţimii române, de Gheorghe Andreica)
***
„Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fraţii mei de suferinţă… Mulţi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau nişte îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprişan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.”
(Dumitru Bordeianu – „Mărturisiri din mlaştina disperării”)
***
„Altul, dintre cei mai schingiuiţi de Ţurcanu a fost Costache Oprişan, şeful Frăţiilor de Cruce pe întreaga ţară. (…) A trecut de mai multe ori prin toate fazele reeducării, de fiecare dată Ţurcanu declarându-l nesincer. În Camera 4 Spital se mai puteau vedea până în 1952 urmele sângelui său, iar Ţurcanu, chinuind odată pe un tânăr din Frăţiile de Cruce îi spusese chiar:
– Vreau să-ţi ţâşnească sângele până-n tavan, să facă acolo uniunea mistică cu sângele lui Oprişan.”
(Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti)
***
„Abia ne aşezasem pe preş, că presupusul de mine Ţurcanu (Sobolevschi) începe iar vorba:
– Noi suntem hotărâţi să distrugem pe toţi bandiţii, să distrugem Mişcarea Legionară. Hai bădie Costache (moldovenii obişnuiseră să spună la şefii legionari „bădie”), i se adresa iar lui Oprişan, cu acelaşi ton batjocoritor, dublat însă acum şi de ură, parcă, spune, din câte banditisme ai făcut tu, le-ai spus pe toate la anchetă?
– Da, tot, zise cel întrebat. Iarăşi: Ia auziţi, măi!, ca mai înainte şi sar o mulţime pe bietul om, îl imobilizează apucându-l de mâini şi de picioare, îl apleacă pe priciul din stânga uşii, îi trag pantalonii jos şi cu curelele ce le aveau, mai înguste şi mai late, încep să-i tragă nenumărat. Zbaterea e imposibilă şi ţipătul astupat de căluşul din gură, ca la Securitate. Numai gemetele ne măreau fiorul, căci noi, ceilalţi patru, priveam îngroziţi scena. Când s-au săturat, l-au lăsat.”
(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla si Aiud)
***
La un semnal, cu un urlet ce aducea cu urletul fiarelor din pădure, au năvălit cu toţii asupra lui.
Călcat în picioare, lovit din toate părţile, în scurt timp şi-a pierdut cunoştinta. Dar loviturile n-au încetat. Până la urmă a fost întins pe un prici şi cu nişte curele (de unde or fi apărut curelele ?) a fost luat sistematic din cap până la picioare şi de la picioare până la cap.
Când obosea o echipă de torţionari, se schimba cu alta. Cred că a durat acest supliciu ore întregi.
(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)
***
„Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de „reeducare”. Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul, obligandu-i pe toţi cei care au fost candva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să-l bată, să-l scuipe, să-l chinuie şi să spuna minciuni despre el, să se dezică, să-şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L-am vazut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!”
(Eugen Măgirescu – Moara dracilor)
***
„Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui în continuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătăi. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!” ” (Emil Sebeșan)
***
Nici nu bănuiam că voi fi iar martor la o altă scenă cutremurătoare. (…) Tocmai când începusem să mă întreb care vor fi fost motivele pentru care l-a ocolit până acum pe Oprişan, de cum a intrat ca o nălucă în cameră Ţurcanu s-a îndreptat direct spre el şi l-a smuls de pe prici, târându-l în mijlocul „careului magic” (cum singur îl botezase)!
Din pricina anchilozei provocate de pozitia îndelungată de Sfinx [poziţie de tortură n.n], Oprişan n-a fost în stare să se menţină pe picioare. Spre deosebire de dincolo, aici nu s-au găsit decât vreo doi să facă haz. În mod sigur, nu îşi recăpătase controlul picioarelor, asta era prima senzaţie. Ţurcanu îl burduşea ţinându-l ca pe o marionetă, agăţat într-o mână, şi-l răsucea ca pe un spânzurat, să-l vedem bine. Deodată i-a dat drumul, iar Costache (cum îl tot „mângâia” şeful) s-a prăbuşit pe mozaic, frecându-şi gambele de zor, abia stăpânindu-şi senzatiile dureroase, de care ne aminteam foarte bine. După ce l-a privit impasibil, cu braţele înfipte în şolduri, l-am auzit mormăind ca pentru sine: „Las’ că te dezmorţesc io Costache!” Şi a început să joace pe el ca ursul, frâmântându-l cu toată greutatea sa de om bine îmbuibat. Suit pe piept a coborât în călcâie spre abdomen, căutându-i sistematic stomacul, apoi ficatul, pancreasul şi intestinele, spre a i le zdrobi. Oprişan, sub greutatea şi călcările îndesate ale Şefului, nici nu se putea văita. De mai multe ori a vrut să spună ceva, însă cu respiratia întreruptă la fiecare apăsătură, n-a ieşit nici un sunet. (…)
Oprişan închisese ochii sufocat de tusea aceea suspectă, ceea ce l-a iritat pe călău, care i-a tras câteva şuturi în coaste. „Faci pe mortu’? Las’ că te înviez io! N-ai grijă! Tot de mâna mea ai să mori, dar nu acum, ci când oi vrea io!” Şi i-a mai ars câteva şpiţuri. După ce i-a făcut semn lui Zaharia, s-a adresat lui Mărtinuş: „Luati-l de-aici. Ştiti voi cum se dezmorţesc picioarele.”
L-au smuls ca pe-un nimic de jos. A apărut un ciomag ca din senin, şi cu o iuţeală neomenească au despărţit două mese în paralel zburând „feţele de masă” cât colo şi cu ciomagul între ele, din propriile obiele au răsucit o legătură cu care i-au blocat picioarele în dreptul gleznelor, iar cu un ştergar răsucit i-au legat mâinile în dreptul gambelor. Cineva l-a apăsat puternic pe umeri strigându-i să se aşeze în fund. Zaharia i-a trecut ciomagul între genunchi şi brate, l-au ridicat şi l-au aşezat pe ciomag între cele două mese. Sărmanul Oprişan s-a balansat de câteva ori cu capul în jos, ca într-un leagăn. I-au înfundat gura cu propria batistă după care s-au dat în lături, gâfâind, îndreptându-şi ochii spre Ţurcanu, care i-a spus lui Zaharia să-i aplice lovituri peste bocanci, până îi va zîce stop.
Întreaga cameră asista ca la ceva obişnuit. Cunoscuseră destui „ranga” la Securitate. Zaharia a început a lovi la tălpi, rar şi cu forţă. De neimaginat la un iubitor de muzică! Mai ales că îl vedeam cum se ambala pe măsură ce lovea, iradia de plăcere, de ceea ce făcea! Aflasem la Braşov că simţi fiecare lovitură trasă la tălpi, drept în moalele capului. Durere care persistă zile, săptămâni după aceea, simţindu-ţi capul strâns ca într-o menghină. (…) Zaharia nu se oprise nici când a văzut clar că Oprişan nu mai reacţiona la lovituri şi nici când Ţurcanu a ridicat mâna. Doar când vocea autoritară a şefului a strigat stop, a „înghetat” cu bâta suspendată în aer. Obosise lovind şi numărând. Se oprise la puţin sub douăzeci! În timp ce l-au lăsat jos, şi-l dezlegau, lui Oprişan i se bălăngănea capul, iar ochii mi s-au părut holbaţi. I-au scos batista din gură înroşită. Trăia panica specifică pierderii respiraţiei, din cauza hemoragiei ce-l făcea să-i gâlgâie sângele în gât.
(Ştefan Ioan I. Davidescu – Călăuză prin infern, vol. II)
***
„La urmă, când ne-au îngrozit cu bătaia, ne-au pus să ne batem şi noi, unul pe celălalt. L-au adus, rezemându-se de paturi, pe Gioga, să-l bată, mai bine zis să dea şi el în Costache Oprişan, în cel pe care îl stimase şi îl iubise ca pe un om superior din toate punctele de vedere. Bietul Costache devenise mijloc de verificare a desolidarizării tuturor celorlalţi de Mişcarea Legionară. Devenise numai o rană. Peste câteva luni, când aveam să ne reîntâlnim, încă se mai vedeau pe spate şi pe fese cicatricile liniare cauzate de loviturile de curea aplicate de ai săi. Dar el le-a spus celor care l-au întrebat şi nu fuseseră cu noi, ca să ştie cauza, că sunt urme de la Securitate [Ca să acopere greşelile fraţilor de suferinţă, căzuţi în reeducare n.n].”
(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla şi Aiud)
***
„Era într-o stare fizică atât de proastă pentru că fusese torturat în Piteşti vreme de trei ani. L-au bătut peste piept, peste spate până i-au distrus plămânii. Dar el se ruga toată ziua. El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos.”
(Pr. Gheorge Calciu – Taina Dragostei, martirii neamului românesc)
Sursa: fericiticeiprigoniti.net
Iata-l si pe Monahul Teodor Stanescu povestind despre martiriul lui Constantin Oprisan si despre tortionarul Eugen Turcanu. Inregistrarea a fost facuta in 01 oct 2011 la Aiud in osuarul cu sfintele moaste.
