Teoria VASELOR COMUNICANTE

feb. 12, 2018 11665 19 http://bit.ly/2H82yuu
de Saccsiv

Image result for Maica Domnului care plange

Propun spre dezbatere tema din titlu, in incercarea disperata de a reinvata cu totii sa dialogam. Caci am uitat s-o facem, aruncand cu cuvinte grele si urandu-ne verde din ficati.

Fratilor, e firesc sa existe pareri diferite pe o anumita tema. Asa a fost de la inceput, inca din vremea Sfintilor Apostoli. Sa ne amintim ce scrie la Faptele Apostolilor., capitolul 15:

Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi.

Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.

Deci ei, trimişi fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor şi făceau tuturor fraţilor mare bucurie.

Şi sosind ei la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.

Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise.

Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt.

Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.

Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă.

Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.

Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm?

Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.

Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri.

Şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă!

Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său.

Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este scris:

„După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta,

Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea”.

Lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute din veac lucrurile Lui.

De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri, se întorc la Dumnezeu,

Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge.

Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetăţile propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă.

Atunci apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi cu Barnaba: pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi.

Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!

Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea,

Noi am hotărât, adunaţi într-un gând, ca să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,

Oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.

Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare:

Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!

Deci cei trimişi au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea, au predat scrisoarea.

Şi citind-o s-au bucurat pentru mângâiere.

Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mângâiat prin multe cuvântări pe fraţi şi i-au întărit.

Şi petrecând un timp, au fost trimişi cu pace de către fraţi la apostoli.

Iar Sila s-a hotărât să rămână acolo, şi Iuda a plecat singur la Ierusalim.

Iar Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia, învăţând şi binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului.

Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului.

Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan cel numit Marcu;

Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi.

Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru;

Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului.

Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.

 

Credeti ca vreuna dintre acele tabere il iubea mai putin pe Iisus Hristos?

Observati ca nu s-au invinovati unii pe altii ca sunt lepadati, lipsiti de Har sau eretici?

Oare nu putem discuta si intre noi altfel decat precum cei dintr-o casa de nebuni?

Evident, printre noi exista atat intrusi ecumenisti cat si vechi activisti stilisti. Fiecare cu misiunea lor, primii urmarind dezbinarea miscarii nepomenitorilor iar ultimii urmarind atragerea unui cat mai mare numar de nepomenitori spre schisma. Ca atare, orice demers pentru o dezbatere civilizata pare sortita esecului din start. Caci vine activistul si baga o din aia urata gandita special sa te scoata din sarite, tu nu te mai poti stapani si uite asa se alege praful.

Sa ne straduim totusi sa ne abtinem.

Eu nu sunt de acord cu teoria vaselor comunicante si de aceea voi si da mai jos citate in acest sens. Dar sunt dispus sa ascult si alte pareri.

Asadar, spunea la un moment dat Parintele Theodoros Zisis:

 

Gandirea de tip schismatic ce duce pana la urma la schisma care afirma ca: – nu mai exista episcopi ortodocsi pe acest pamanat pe motiv ca ei sunt in comuniune cu semnatari la Creta, adica teoria vaselor comunicante (aplicata de sinoadele paralele stiliste) inainte de condamnarea Sinodala a persoanelor eretice, ideea vaselor comunicante se aplica obligatoriu dupa condamnarea de catre un Sinod a persoanelor eretice, nu inainte de condamnarea lor, de abia atunci cine ramane in comuniune cu patriarhul Bartolomeu, Daniel, Chiril, vor fi la randul lor eretici, pana atunci nu, ideea de contaminare magica de catre erezie prin comuniune, ingradirea de erezie avand rolul de a nu incuraja pe episcopul ce invata erezia in erezia lui, de a protesta si de a nu fi partasi la invatatura lui eretica. Gandirea de tip protestant eretic prezbiterian, anume ca numai sunt episcopi pe pamant ortodocsi si intemeierea in chip ascuns a unei biserici formata numai din preoti, fara posibilitatea succesiunii apostolice. Vederea exagerata si fara discernamant a ideilor si a faptelor unor episcopi ortodocsi marturisitori ce au facut greseli in raport cu marturisirea lor ce a schimbat cursul istoriei Bisericii, minciuno sinodul din Creta nemaifiind panortodox si nici acceptat datorita luptei acelor ierarhi si preoti. 

 

Iata si o analiza a fratelui Daniel Vla postata la Comentariu despre Sinaxa de la Roman:

Să luăm punctul doi din mărturisirea celor ce s-au strâns la Roman.

 

„2. Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie.Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.”

 

Oare așa se pune problema? Comuniunea celor care ezită să se rupă de ecumeniștii convinși cu aceștia este oare întotdeauna erezie?  Dar comuniunea celor care deja s-au îngrădit cu cei care ezită este și ea erezie?

Vedem că și sfinții au aplicat iconomia în cazuri de acest fel. Să ne amintim din nou de Sfântul Teodor Studitul:

 

Iar despre celelalte întrebări (dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă deci trebuie să ne împărtășim de la un preot al [acelui] episcop ortodox) am răspuns și în alte [dăți], în scrisorile către Evod, că:

  • Pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el să nu liturghisească împreună cu ereticii.Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic.

  • Dacă preotul unui astfel de [episcop] este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el [preotul; să vină, să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox; și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea.– Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

 

Aici Sfântul Teodor Studitul infirmă teoria vaselor comunicante (adică a căderii ereziei prin inter-comuniune, de la mitropolit căzut în erezie, la episcop ortodox și preot ortodox).

Vedem că pe nici unul din cei doi care sunt în comuniune, direct (episcopul) sau indirect (preotul), NU-I numește eretici, înainte de condamnarea sinodală a celui căzut în erezie (mitropolitul)!

 

Dar dacă [preotul] pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are viețuire fericită, , chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște — de vreme ce doar [acolo la liturghie], din frică, îl pomenește [pe episcopul eretic] —, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvinteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul [de acest fel]. – Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

 

Oricum am privi acest text, se vede clar că aici Sfântul acceptă o anumită comuniune cu un preot ce ezită să rupă comuniunea cu un episcop căzut în erezie, din frică (în anumite condiții). Așadar NU îl numește eretic! Tot de aici vedem că Sfântul Teodor arată că există două feluri de a avea părtășie cu episcopul.

 

Dacă cineva mănâncă în chip nepăsător cu cel ce a binecuvântat adulterul, sau cu alt eretic, să ne păzim să nu mâncăm împreună cu unii ca aceștia, chiar dacă ei fățăresc ortodoxia. Căci nu păzesc poruncă Apostolului, care zice nici să mâncăm cu unii ca aceștia (cf. I Cor. 5, 11). Dar nu trebuie mai mult iscodit și cercetat dacă cineva a mâncat cu cel care a mâncat împreună cu un eretic și altul cu acesta, căci atunci, dacă mergem așa cu înlănțuirea, trebuie să ne despărțim de toți. Iar acest lucru este al celor ce-și iubesc voia proprie, iar nu al sfinților. Până la acesta [la cel ce mănâncă cu ereticii] rămâi și nu trece mai departe. Nu cumva din neștiință [sfinții] nu au cercetat și nu ne-au vestit nouă acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta să treci dincolo de hotarele pe care le-au pus Părinții noștri. – Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

 

Aici, afirmă păstrarea comuniunii cu credincioșii care au indirect comuniune cu ereticii. Așadar nici pe aceștia NU-I numește eretici și nici părtași la erezie.

Și iarăși un celebru citat, din aceeași scrisoare:

 

În legătură cu întrebările tale, felurit va fi răspunsul. Ai întrebat pentru ce dumnezeiescul Chiril a făcut iconomie ca să nu se despartă de cei din Răsărit care pomeneau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, acesta fiind eretic, dacă [aceia] țineau întregi dogmele cele mai drepte și cele mai importante ale dreptei credințe? Căci așa a scris și cel ce a pomenit acestea, cel întru sfinți Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei, în cuvântul lui Despre iconomie, de care ne-am și folosit în lucrarea scrisă de noi cu multă osteneală și intitulată: Despre universala iconomie. Așadar, dezlegarea a dat-o însuși cel ce a și istorisit-o (și nu a spus [rezolvarea] în altă parte, și e destul să nu mai căutăm alta; iar din pricina limpezimii ei, și cele ținute de noi să urmeze aceeași gândire).

[…]

Așa au făcut sfinții prin iconomii, după cum și marele Chirii în acest caz. Căci pe bună dreptate a răbdat puțin încetineala răsăritenilor decât, neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecare către ceea ce era eretic. Căci ce altceva era această acceptare a lor pe jumătate, odată ce credința era propovăduită în chip ortodox, și prin aceasta ei dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei? Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potențial anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu prin cuvânt. Apoi, când au ajuns desăvârșiți la minte, atunci Sfântul s-a unit cu ei întru totul.

Oare nu și noi ne arătăm făcând același lucru? Când unii care sunt într-un cuget cu noi se deosebesc în ceva de noi iar faptul de a renunța la acrivie nu aduce multă întristare, și noi, de bună seamă, primim părtășia cu ei, ca nu cumva din cauza a ceva mic — ceva mic care mai pe urmă s-ar putea îndrepta — să nimicim totul. Dar acest lucru ține de cei neiscusiți, nu de iconomii tainelor lui Dumnezeu. Un asemenea fapt este a face pentru o vreme iconomie în cuvânt și purtare în ceea ce privește judecata și adevărul și legea, dar nicidecum în ce privește fărădelegea și minciuna.

 

Din toate cele de mai sus reiese că cel puțin Sfântul Teodor Studitul îi contrazice pe cei ce s-au strâns în sinaxa de la Roman, pe 25 ianuarie.

Așadar, NU orice fel de comuniune cu erezia și cu ereticii (necondamnați sinodal) este erezie!

În punctul 3, (Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.) la fel, sunt contraziși de Sfântul Teodor Studitul.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
19 Comentarii la “Teoria VASELOR COMUNICANTE”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Silvestru Sterie
    # 12 februarie 2018 at 6:50

    Întreruperea comuniunii cu erezia trebuie să cuprindă, obligatoriu:
    – şi întreruperea comuniunii cu erezia, în minte – cu gândurile eretice (primirea gândului rău de la diavol care îl îndeamnă să rămână în această comuniune cu erezia este un gănd eretic, iar neprimirea acestui gând rău şi primirea gândului bun…);
    – şi întreruperea comuniunii cu erezia, în vorbă – cu învăţăturile eretice (îndemnul la comuniune cu erezia este o învăţătură eretică, iar îndemnul la întreruperea comuniunii cu erezia … );
    – şi întreruperea comuniunii cu erezia, în faptă – cu faptele eretice (comuniunea cu erezia este o faptă eretică, iar întreruperea comuniunii cu erezia … ).
    Întreruperea comuniunii cu erezia este absolut obligatorie pentru cel care vrea să fie ortodox – pentru cel care vrea să aibă nădejde foarte mare de mântuire, fericire adevărată, libertate adevărată, o viață cu adevărat liberă, uşoară, o viaţă cu tot ceea ce vrea (un ortodox este mulţumit cu ceea ce are şi ştie că are tot ceea ce-i este de folos), pentru cel care vrea să aibă o conștiință liberă (liberă de rele, liberă de mustrările conştiinţei, nechinuită), pentru cel care vrea raiul.
    Cine vrea să fie ortodox trebuie să trăiască tot timpul aşa cum a zis Dumnezeu, trebuie să facă tot timpul voia lui Dumnezeu (deoarece doar aşa – hotărât permanent pe calea credinţei ortodoxe – va fi fericit şi în viaţa aceasta şi în veşnicie, doar aşa va avea viaţa şi fericită şi uşoară, doar aşa va avea permanent şi nădejde foarte mare de mântuire şi iubire…), deci un ortodox trebuie să facă tot timpul ce este bine, adică: să primească gândurile ortodoxe şi să nu primească gândurile rele; să vorbească vorbe ortodoxe şi să nu vorbească vorbe rele; şi, să facă fapte ortodoxe şi să nu facă fapte rele.

  2. Silvestru Sterie
    # 12 februarie 2018 at 6:55

    Cunoaştem un om după roadele sale care sunt făcute până în clipa de faţă (în trecut), dar în clipa de faţă nu ştim dacă mai are aceste roade şi de aceea este rău să judecăm pe cineva ca păcătos deoarece nu ştim cum este acesta acum, în clipa de fată.

    Învățăturile eretice, faptele eretice, nu pot exista fără primirea gândurilor eretice în mintea ereticului.

    Deci:
    Cine are fapte eretice (comuniunea cu erezia este o faptă eretică) are sigur 100% şi cuget eretic;
    Cine are fapte eretice este eretic şi în faptă şi în gândire (are sigur 100% şi cuget eretic);

    Cine are învăţături eretice – învaţă erezii şi pe alţii (îndemnul la comuniune cu erezia este o învăţătură eretică), are sigur 100% şi cuget eretic;
    Cine are învăţături eretice – învaţă erezii şi pe alţii, este eretic şi în învăţătură (şi în faptă – învăţătura este tot o faptă) şi în gândire (are sigur 100% şi cuget eretic);

    Cine primeşte gănduri eretice primeşte erezii în minte (primirea gândului rău de la diavol care îl îndeamnă să rămână în această comuniune cu erezia este un gănd eretic) şi are sigur 100% cuget eretic;
    Cine primeşte gânduri eretice primeşte erezii în minte şi este eretic în gănire (are sigur 100% cuget eretic) şi putem spune că este eretic şi în învăţătură şi în faptă (se îndeamnă pe sine la erezii şi se învaţă pe sine erezii, iar această învăţătură este tot o faptă);

    Cine vrea să fie ortodox trebuie să trăiască tot timpul aşa cum a zis Dumnezeu, trebuie să facă tot timpul voia lui Dumnezeu (deoarece doar aşa – hotărât permanent pe calea credinţei ortodoxe – va fi fericit şi în viaţa aceasta şi în veşnicie, doar aşa va avea viaţa şi fericită şi uşoară, doar aşa va avea permanent şi nădejde foarte mare de mântuire şi iubire…), deci un ortodox trebuie să facă tot timpul ce este bine, adică: să primească gândurile ortodoxe şi să nu primească gândurile rele; să vorbească vorbe ortodoxe şi să nu vorbească vorbe rele; şi, să facă fapte ortodoxe şi să nu facă fapte rele.
    .
    În clipa în care cineva primește gândul rău (şi cineva care ştie şi cineva care nu ştie, pentru că nu ştie deoarece nu vrea să ştie) și gândește că ar fi un lucru bun să rămână în comuniune cu erezia şi primind gândul rău hotărăşte în mintea sa să rămână în comuniune cu erezia sau gândeşte că este un lucru rău să rămână în comuniune cu erezia, dar primind gândul rău hotărăşte în mintea sa să rămână în comuniune cu erezia, în acea clipă acest cineva schimbă învățătura ortodoxă și este eretic.

    • gheorghe
      # 13 februarie 2018 at 11:33

      Domnu’ Sterie,
      Cred ca abordarea interventiilor Dumneavoastra excede mesajul articolului – macar in aceasta problema dureroasa a efectelor semnarii …. (stim ce si unde si cine) sa fim mai cumpaniti atat atat in cercetare cat si in exprimare.
      Vad ca ne predati o grila logica unde nu e loc decat de „alb” si „negru”, ori „0” si „1”.
      Aici eu vad altfel, mai este si un „i”, ceva care transcede perceptia si impresia ca gandim bine astfel cum propuneti (nu cred ca ati stabilit).
      „i” care inseamna irational in sensul de ne-priceput-cu ratiunea ca este transcendental, duhovnicesc si nu este impotriva ratiunii – sint „planuri” diferite desi continute in aceeasi „felie” de viata.
      ————
      PS1: folosirea sistematica a verbului a trebui mi se pare ca denota o povara psihologica de frica fata de stapan, care va fi acela…
      Nu „trebuie”, ci „poate” – daca faci asa, poti sa obtii… da’ nu te obliga nimeni si nimic.
      …. mai putin daca’ti dai singur suturi … pretinzand ca altul o face, ceea ce ar fi si hilar si nesanatos.
      ————
      PS2: daca omul ar trai tot timpul ortodox nu ar mai avea bevoie de nimic dupa impartasire ca nu mai greseste, nu-i asa? …. caci asta e logica expunerii din postare!?! Ar fi „cam” bun de mantuire in fiecare clipa.
      Asa a ajuns in Rai talharul crucificat cu Iisus deodata?
      Va rog sa nu va suoarati insa nu sint de acord cu „tehnologii” de mantuire – ca om gresesc, pacatuiesc si – nedorind sa raman in spurcaciune si pacat – merg sa ma spovedesc si rog pe Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa fiu mai tare in fata ispitelor si slabiciunilor mele.
      Pai, dupa cum spuneti – eu nu sint ortodox fiindca nu am facut ce trebuie!, nu-i asa?
      Atunci de ce mai e pocainta, canonirea, spovedirea, … IERTAREA???
      Astea nu sint pentru ortodocsi?
      ——————–
      inca o data, rog sa nu luati interventia mea ca invitatie la „combat” ci ca o alta abordare a aceleiasi dorinte, de a fi mai buni si mai drepti spre a merita mantuirea.

  3. Alexandru
    # 12 februarie 2018 at 10:04

    Problema este pusa corect si articolul era necesar dar vedeti cat timp a trecut de la sinodul talharesc si pana acum pentru a se ajunge la o formulare potrivita a situatiei?

    Cu siguranta ca ar fi fost mult mai multi marturisitori ai adevarului si poate chiar reactii din partea unor episcopi daca se putea crea, dupa cum bine spune autorul, un dialog al oamenilor iar nu al surzilor.

    Extremismul aduce extremism si nu este de la Dumnezeu. Stilismul si ecumenismul.sunt doua extreme. Una mai periculoasa decat cealalta.

    Domnul si Maica Sa sa ne lumineze si sa ne ajute sa mergem spre Ei pe drumul marturisirii dreptei credinte dar … fara sa sarim gardu’ aiurea.

  4. Matiu Cosmin
    # 12 februarie 2018 at 14:14

    Ecumensimul este o tumoare canceroasa care se transmite, este bine sa ramana pe corpul tau sau este bine sa o inlaturi si s anu ai contact cu ea?

    Nu trebuie sa fie ce este da sa fie da si ce este nu sa fie nu?

    Ce este acum Pr Zisis care a slujit in comun cu ecumenistii? Care este deosebirea intre el si Sf Teodor Studitul?

    Daca un episcop sau preot pomeneste sau slujeste impreuna cu ereticii este si el la fel, indiferent cine ar fi acel episcop.

    Orice om poate sa cada iar in momentul in care conteaza mai mult atasamnetul tau fata de acel om decat dreptatea lui Hristos, nu suntem vrednici de Hristos.

  5. Alexandru TM
    # 12 februarie 2018 at 15:21

    Doamne ajuta,

    Tin sa mentionez de la bun inceput ca nu am avut cearta si nu urasc pe nimeni indiferent care ar fi marturisirea lui/ei.

    Marturisirea mea este urmatoarea „sunt pe nou”, rog pe Dumnezeu sa ma indrepte daca ratacesc iar pe frati sa ma mustere cu dragoste, :

    -Sunt ingradit, de erezia ecumenista prin neparticiparea la slujbele unde se pomeneste atat ierarhul semnatar in Creta cat si episcopul locului care nu sa impotrivit receptarii ereziei de catre Sinodul BOR

    -Marturisesc ca acolo unde este Adevarul de credinta acolo este Hristos, acolo unde nu este adevarul de credinta nu este Hristos, (Adica comuniunea Liturgica pomenitoare constienta de semnatura si participarea ierarhului in Creta.) adica este minciuna.

    – Numesc eretic pe cinva care desi marturiseste dogma ortotoxa, NU Osandeste Sinodul mincinos (frica,etc..) este in comuniune de LITURGHISIRE cu cei pomenesc pe Mitropolit , el insusi pomenind, inclin al numi eretic pana la la intoarcerea catre adevar pt ca vicleneste , unul ca acesta stiind ca face pacat si nedespartinduse din varii motive.

    -La noi in RO nu stiu de pozitia publica a unui episcop sa vorbeasca impotriva sinodului din Creta si facand-ul adunare mincinoasa , chit ca acest episcop pomeneste pe mitropolitul lui. Prin urmare cea ce spune SF Teodor , nu se aplica pt ca episcopul desi nu a fost in Creta , NU marturiseste impotriva miciunii, acceptand-o tacit. Preotii care se incradeaza doar la pomenirea episcopului neparticipant in Creta si care nu a osandit sinodul mincinos, i voi considera eretici in Cuget, avand comuniune cu erezia tacit prin episcopul nemarturisitor, ingaduitor la faradelegii.

    – Dupa sf. Teodor Studitul , Nu este numit eretic cel ce invata drept si nu stie despre erezia ierahului si pomeneste minciuno episcopul. Dar totusi Sfantul NU ingaduie impartasania (comuniunea liturgica) ci doar sa binecuvinteze si sa cante cu dreptsalvitorii, DACA NU a LITURGHISIT si daca nici nu stie sau e constient de o asa partsie sau comuniune la erezie. Deci nu ramane fara urmare nestiinta si Inconstienta lui.
    Noi neputand avea comuniune liturgica, cu unul de mai sus.

    Totusi cu toti de mai sus voi pastra o comuniune de vorbire, de bunacuviinta , si voi manca, dar nu ma voi inchina cu ei . Daca nu stie despre hotararule din sinod i voi explica si voi lasa sa binecuvinteze masa, lucru ca s-a si intamplat.

    Astept ale voastre ganduri.

    Va rog nu va smititi si aveti ingaduinta cu mine. Iertare.

    Mantuire

  6. Alexandru TM
    # 12 februarie 2018 at 17:56

    Buna Liliana,

    Scrie-mi pe [email protected]– . Bine inteles fara liniute.

    Cum slujeste Parintele Seba, nu am ami vazut in Banat. dar nici nu am mai dat de el de and s-a retras de la Dumitriu.

    Mantuire

  7. Nic
    # 12 februarie 2018 at 19:06

    Doamne ajuta! In zona Vrancei sau prin apropiere, cunoaste cineva vreun preot care slujeste Sfanta Liturghie nepomenindu-l pe Episcop?

  8. Andrei
    # 12 februarie 2018 at 19:12

    Felicitări, Redactori, pentru această viziune, pentru articol și pentru îndemnul cuprins în acesta!
    Doamne ajută!

  9. galeriu
    # 13 februarie 2018 at 0:33

    Vad ca esti dispus la dialog astazi. Asa ca pun si eu niste intrebari. Ce a facut sf Teodor Studitul este iconomie sau acrivie? Daca este acrivie la ce sinod s-a instituit obligativitatea ei? Daca este iconomie aceasta i-a fost insuflata de Dumnezeu sf-ului Teodor sau a facut el un calcul omenesc ca procedand asa va obtine efectul maxim si intoarcerea tuturor la ortodoxie? Vrei sa sustii ca toate conditiile istorice, dogmatice, politice, de dezvoltarea a tehnologiei de transporturi si comunicare, mediu social, morala sociala, numar de preoti si episcopi ortodocsi si invatati, numar de crestini si monahi invatati si virtuosi, pedepse trupesti aplicate celor care nu se supun stapanirii, etc. sunt identice si azi ca atunci si putem si noi aplica iconomia ca si sf Teodor? Vom obtine acelais rezultat ca el? Cand a sustinut sfantul Teodor ca ereticii chiar si cand face el iconomie cu un preot care are comuniune cu un episcop care gandeste ortodox dar nu lucreaza ortodox ca pomeneste pe mitroplitul sau eretic are har si preotie lucratoare? Poate a vrut sa spuna ca nu este nimic daca pentru un timp merge cineva la acel preot ca stie el de la Dumnezeu ca peste putin timp se vor intoarce aceia la ortodoxie si tot ce a lucrat acel preot devine lucrator si plin de har. Altfel nu ar fi spus in scrisoarea 53 catre citetul Stefan si cei impreuna cu el ca toate cele ale preotiei au fost ruinate ptr ca toti au coliturghisit cu ereticii si mai incolo ca hirotonia primita de la eretici devine lucratoare doar pentru ca aceia s-au intors la ortodoxie si nu au facut alte pacate care opresc de la preotie.
    Si apoi de unde ati luat voi teoria asta a vaselor comunicante? A publicat-o vreun sinod? A dogmatizat-o vreun sfant confirmat de biserica printr-un sinod. De fapt nu inteleg nici macar ce urmariti voi cu toate acestea? Aveti vreun plan, ceva? Ca eu nu stiu care dintre voi este ortodox ca si voi si Sava sustineti tot felul de… zi-i cum vrei!

    • redactor
      # 13 februarie 2018 at 0:41

      sa-ntelegem ca tu esti din ala si mai inrait, cu lipsa Harului, invaliditatea Sfintelor Taine s.a.m.d.

      • galeriu
        # 13 februarie 2018 at 14:34

        Eu zic asta? Eu ti-am, aratat ce zice sf Teodor Studitul si cred ca nu esti atent la ce-a spus el. Adica el zice ca toti care au co-liturghisit cu ereticii – si acest lucru nu a fost posibil decat inaintea sinodului ca dupa aceia ereticii au fost caterisiti – au ruinate toate ale preotiei. Eu nu stiu ca fiind toate ale preotiei altceva decat lucrarea sfintitoare a tainelor bisericesti. Trebuia sa spui tu care au fost cele ale preotiei care au fost ruinate de co-liturghisire daca tainele lor au ramas taine valide. Eu as mai putea sa dau citate si de la alti sfinti cum ar fi Dionisie Areopagitul care nici nu mentioneaza posibilitatea ca un ierarh care nu este sfant sa poata lucra tainele dumnezeiesti. Sau poate vrei sa citam de la sf. Simeon Noul Teolog care spune ca nici toti ierarhii care nu se declara eretici public din biserica adevarata dar lucreaza placerile si cauta slava de la oameni in ascuns si deci NU sunt de aceeasi curatie ca cetele ucenicilor lui Hristos nu lucreaza toti cele ale preotiei si nu sunt lasati de Dumnezeu sa lucreze cele sfinte ca sa nu fie arsi. Mai spune sfintia sf. Simeon ca iertarea pacatelor nu apartine nici macar acelora curati ci numai celor care se aseamana cu ingerii din cer. Sa mai spun de sf. Grigorie Palama, de sf. Grigorie Teologul, de sf. Nicolaie Cavasila, de sf. Maxim Marturisitorul, de sf. Simeon Evlasiosul parintele duhovnicesc al sf. Simeon Noul Teolog, si altii si altii care spun acelasi lucru?
        Eu si pe aici si prin alta parte tot caut sa-mi spuna si mie cineva daca Dumnezeu o lasa mai moale si cu mine. Daca ar putea exista posibilitatea asta sa fii si eretic si sa ai si taine pentru ca eu tare as vrea sa mai mananc un gratar de mititei cu bere buna daia Guiness asa cum mancam acum 15 ani. Dar tot cautand pe la sfintii astia mai mari nu dau decat de lucruri d-astea de ti se face pielea de gaina pe spinare si noaptea nu mai poti sa dormi. Nu se poate sa facem ceva sa se mantuie toata planeta asa in vile, cu limuzine, la picnic, etc.?

  10. Rares
    # 13 februarie 2018 at 2:57

    Un articol f bun, mltumim pt luminarea mintii si a sufletului, a multora care il vor citi cu atentie si cu suflet curat! Nadajduiesc sa-l citesca si cei care au pornit razboi nedrept impotriva Presfintitului Longhin, l-au defaimat, l-au jicnit si insultat, ma refer si la acei preoti de la Radeni care au semnat la Sinaxa de la Roman, nu stiu cum mai pot sluji Sfanta Liturghie? Acolo, la Judecata de la Roman, sau Consistoriul de la Roman, sau Schisma de la Roman a fost judecat si osandit si un frate de-al nostru,domnul Silviu Mihai Chirila, antiecumenist, luptator si aparator al Dreptei Credinte, al celor care Drept invata Cuvantul Adevarului. Daca adunarea de la Roman a fost ticluita sa se citeasca cele 68 de pragrafe impotriva cartii scrise de domnia sa, pentru a-l elimina in mod calomnios si nedemn de cei pe care i-a sustinut cu toata fiinta si i-a ajutat enorm, fara de care Radeniul nu ar fi exista la ora actuala ca un basion impotriva ecumenistilor, iata ca Bunul DUMNEZEU, care cunoaste inima si intentia fiecaruia, nu a ingaduit una ca asta, ba mai mult, toti cei care au semnat la Roman, au semnat impotriva voii Mantuitorului Iisus Hristos, au semnat erezie si schisma! Parinte Spiridon, daca aveti si veleitati literare, de ce nu ati scris o carte mai buna, mai ortodoxa, mai corecta, de ce sa analizati fiecare cuvant, propozitie, fraza, in bataia de joc si dispretul celor prezenti? Cum poate un preot, sau atatia preoti prezenti sa judece si sa condamne prin semnatura, intr-o veselie,o persoana care nu este prezenta??? Cum ati ingaduit asa ceva parinte Elefterie, pentru asta ati facut sinaxa nationala si internationala, sa judecati un frate care lupta cu tot ce poate si are mai bun pt apararea Dreptei Credinte? Cu ce drept parintele Pamvo iese la predica sa vorbeasca neadevaruri despre Presfintitul Longhin, s-a teminat invatatura Sfintei Evanghelii si continuam cu barfele de la Roman? De ce ne-am mai ingradit de erezia de la Creta si ii judecam pe cei ce au semnat,cand faptele noastre nu sunt mai bune, mai cinstite si mai cu frica de DUMNEZEU ca ale lor??? Noi venim la Radeni pt Sf Liturghie, pt liniste, rugaciune, intarire, nu venim pt a asculta rautati si colomnii, ura enorma impotriva Presfintitului Longhin, care DREPT INVATA CUVANTUL ADEVARULUI si ne-a invatat, indrumat cu dragoste si pe noi toti care am mers sa-i cerem sfat si binecuvantare. Multi crestini veneam la Radeni cu bucurie sa ascultam la sfarsit si cateheza domnului Chirila, si era pace, si era armonie, si era dragoste intre frati. Dar diavolul nu doame niciodata, si-a bagat coada, dar ca niste preoti smeriti si intelepti, trebuia sa va adunati si sa va sfatuiti cu totii, sa gasiti o solutie si sa va impacati, pentru ca rufele se spala in familie, si pentru ca nu e frumos sa ne stie o lume intreaga necazurile si neputintele noastre. Apoi vine si Sfantul si Marele post, sunteti fericiti cum ati rezolvat problema? Poate era mai discret sa mergeti la Vladica Longhin, era infinit mai intelept, primeati un sfat si bucurie in suflet, dar acum….cum intrati in Sf Altar cand ati prigonit pe nedrept zidirea lui Hristos pentru care S-a rastignit pe Cruce? Iar noi, credinciosii cum sa ne mai purtam in familie, cu sotia/ sotul, la servici, cu parintii,cu copiii, cu vecinii, la biserica unde toti ne ghiontesc si ne vorbesc nervos pt ca deranjam,suntem inghesuiti, ce sa facem, cum sa mai procedam noi cand la preotii in care ti-ai pus toata nadejdea vedem asa ceva…?! Iertati-ma ca m-ati smintit si ati smintit atata lume de tulburarea pe care o faceti, batem drumul degeaba pana la Radeni?! Iertati-ma! Va rog lasati dezbinarea, ca lumea nu stie incotro sa o mai ia, lasati-l pe pr Staicu cu filozofiile lui si pe monahul Sava la fel, nu va mai ocupati de razbunari, mai e timp acum sa arunci manusa, sa te dai expert in canoane si in erezii? DOAMNE miluieste-ne!

  11. Rares
    # 13 februarie 2018 at 3:18

    Un articol f bun, multumim pt luminarea mintii si a sufletului, a multora care il vor citi cu atentie si cu suflet curat! Nadajduiesc sa-l citesca si cei care au pornit razboi nedrept impotriva Presfintitului Longhin, l-au defaimat, l-au jicnit si insultat, ma refer si la acei preoti de la Radeni care au semnat la Sinaxa de la Roman, nu stiu cum mai pot sluji Sfanta Liturghie? Acolo, la Judecata de la Roman, sau Consistoriul de la Roman, sau Schisma de la Roman a fost judecat si osandit si un frate de-al nostru,domnul Silviu Mihai Chirila, antiecumenist, luptator si aparator al Dreptei Credinte, al celor care Drept invata Cuvantul Adevarului. Daca adunarea de la Roman a fost ticluita sa se citeasca cele 68 de pragrafe impotriva cartii scrise de domnia sa, pentru a-l elimina in mod calomnios si nedemn de cei pe care i-a sustinut cu toata fiinta si i-a ajutat enorm, fara de care Radeniul nu ar fi exista la ora actuala ca un basion impotriva ecumenistilor, iata ca Bunul DUMNEZEU, care cunoaste inima si intentia fiecaruia, nu a ingaduit una ca asta, ba mai mult, toti cei care au semnat la Roman, au semnat impotriva voii Mantuitorului Iisus Hristos, au semnat erezie si schisma! Parinte Spiridon, daca aveti si veleitati literare, de ce nu ati scris o carte mai buna, mai ortodoxa, mai corecta, de ce sa analizati fiecare cuvant, propozitie, fraza, in bataia de joc si dispretul celor prezenti? Cum poate un preot, sau atatia preoti prezenti sa judece si sa condamne prin semnatura, intr-o veselie,o persoana care nu este prezenta??? Cum ati ingaduit asa ceva parinte Elefterie, pentru asta ati facut sinaxa nationala si internationala, sa judecati un frate care lupta cu tot ce poate si are mai bun pt apararea Dreptei Credinte? Cu ce drept parintele Pamvo iese la predica sa vorbeasca neadevaruri despre Presfintitul Longhin, s-a teminat invatatura Sfintei Evanghelii si continuam cu barfele de la Roman? De ce ne-am mai ingradit de erezia de la Creta si ii judecam pe cei ce au semnat,cand faptele noastre nu sunt mai bune, mai cinstite si mai cu frica de DUMNEZEU ca ale lor??? Noi venim la Radeni pt Sf Liturghie, pt liniste, rugaciune, intarire, nu venim pt a asculta rautati si colomnii, ura enorma impotriva Presfintitului Longhin, care DREPT INVATA CUVANTUL ADEVARULUI si ne-a invatat, indrumat cu dragoste si pe noi toti care am mers sa-i cerem sfat si binecuvantare. Multi crestini veneam la Radeni cu bucurie sa ascultam la sfarsit si cateheza domnului Chirila, si era pace, si era armonie, si era dragoste intre frati. Dar diavolul nu doame niciodata, si-a bagat coada, dar ca niste preoti smeriti si intelepti, trebuia sa va adunati si sa va sfatuiti cu totii, sa gasiti o solutie si sa va impacati, pentru ca rufele se spala in familie, si pentru ca nu e frumos sa ne stie o lume intreaga necazurile si neputintele noastre. Apoi vine si Sfantul si Marele post, sunteti fericiti cum ati rezolvat problema? Poate era mai discret sa mergeti la Vladica Longhin, era infinit mai intelept, primeati un sfat si bucurie in suflet, dar acum….cum intrati in Sf Altar cand ati prigonit pe nedrept zidirea lui Hristos pentru care S-a rastignit pe Cruce? Iar noi, credinciosii cum sa ne mai purtam in familie, cu sotia/ sotul, la servici, cu parintii,cu copiii, cu vecinii, la biserica unde toti ne ghiontesc si ne vorbesc nervos pt ca deranjam,suntem inghesuiti, ce sa facem, cum sa mai procedam noi cand la preotii in care ti-ai pus toata nadejdea vedem asa ceva…?! Iertati-ma ca m-ati smintit si ati smintit atata lume de tulburarea pe care o faceti, batem drumul degeaba pana la Radeni?! Iertati-ma! Va rog lasati dezbinarea, ca lumea nu stie incotro sa o mai ia, lasati-l pe pr Staicu cu filozofiile lui si pe monahul Sava la fel, nu va mai ocupati de razbunari, mai e timp acum sa arunci manusa, sa te dai expert in canoane si in erezii? DOAMNE miluieste-ne!

  12. SOFIA
    # 13 februarie 2018 at 17:02

    Liliana
    parintele SEBASTIAN slujeste pt ca a deschis in MEHALA.Doamne ajuta

  13. SOFIA
    # 13 februarie 2018 at 17:27

    Acum mai mult ca oricind trebuie sa ne amintim cuvintele MINTUITORULUI spuse lui IUDA:Deschide-ti inima ,iuda ,nu mintea[adica ratiunea]

  14. Ioan
    # 15 februarie 2018 at 9:00

    Dar de părintele Ciprian Ioan Staicu, ce spuneți, se mai poate merge la el pentru spovedit, ca eu mergeam la el când aveam posibilitatea!?

Scrie un comentariu

Scroll Up