Pr. Zisis: Să nu vă înșelați nici de erezia ecumenismului, dar nici de schisma lui Sava!!!
Părintele Theodoros Zisis a combătut următoarea gândire extremistă ce duce până la urmă la schismă:
- nu mai există episcopi ortodocși pe acest pământ pe motiv ca ei sunt în comuniune cu semnatari la Creta, adică teoria vaselor comunicante (aplicata de sinoadele paralele stiliste) înainte de condamnarea Sinodală a persoanelor eretice;
- ideea vaselor comunicante se aplică obligatoriu după condamnarea de către un Sinod a persoanelor eretice, nu înainte de condamnarea lor, de abia atunci cine rămâne în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, Daniel, Chiril, va fi la rândul lui eretic, până atunci nu, ideea de contaminare magică de către erezie prin comuniune nu se aplică;
- îngrădirea de erezie are rolul de a nu încuraja în erezia lui pe episcopul ce învață erezia, de a protesta și de a nu fi părtași la învățătura lui eretică.
- gândirea de tip protestant eretic prezbiterian, anume că nu mai sunt episcopi ortodocși pe pământ și întemeierea în chip ascuns a unei biserici formată numai din preoți, fără posibilitatea succesiunii apostolice;
- vederea exagerată și fără discernământ a ideilor și a faptelor unor episcopi ortodocși mărturisitori ce au făcut greșeli în trecut, dar mărturisirea lor a schimbat cursul istoriei Bisericii, întrucât minciuno-sinodul din Creta nu a mai fost panortodox și nici acceptat datorită luptei acelor ierarhi și preoți.
Inseamna ca putem merge la bisericile unde este pomenit episcopul?
nu!!! inseamna ca puteti merge la slujbele preotului ce pomeneste un episcop ce este anti-creta, anti-ecumenist, chiar daca acesta pomeneste pe patriarh, care este de acord cu hotararile pseudo-sinodului din Creta. (ceea ce nu avem noi în Romania, dar la IPS Longhin puteti merge si la IPS Serafim de Pireu, cu toate ca niciunul dintre ei nu pomeneste direct vreun ierarh ecumenist sau care au semnat documentele din Creta)
nu mergeti la preotii si episcopii care pomenesc direct pe cretani!
Clar și la obiect ! Probabil Staicu și Sava iar le vor răstălmăci și vor face un ghiveci, acuzându-i de erezie pe cei doi părinți, ca și pe vlădica Longhin…
In Romania e clar ca nu avem un episcop la vedere anti creta, anti ecumenist…
Dar daca acestia de frica or face ce vor stapanii, dar totusi nu impun preotilor aplicarea lor si nici nu pedepsesc pt. hotararile de a nu oficia casatorii interconfesionale, rugaciuni in comun? Totusi….ar fi ceva si asta..zic si eu..
Fata de acei episcopi care pe fata se vad ca sunt ecumenisti si siluiesc preotii sa participe la evenimentele lor interconfesionale…
Niciun ierarh din BOR nu poate fi pomenit!
Daca nu se leapada cu capul descoperit de erezie(adica pe fata in public), după cum cu capul descoperit au acceptat-o(la creta, sau la sinodul local) nu-i putem pomeni.
Este important ca preotul sa marturiseasca pe fata, public, ca este impotriva minciuno sinodului din Creta si impotriva ecumensmului! Nu e suficient ca o face in particular, in ascuns… Daca nu e publica marturisirea lui, pe net, pe canalele de comunicare, in Biserica, atunci ce fel de marturisire face acela, care e marturisirea preotului respectiv? Sa zicem ca inca nu a ajuns la intreruperea pomenirii, dar macar sa marturiseasca, sa lupte, sa fie prigonit! Cine face asta in Romania? Daca sunt astfel de preoti, Slava Domnului! Eu stiu ca mai sunt cativa care marturisesc pe fata desi nu au intrerupt din motive de tactica pastorala inca pomenirea. Nu toti pot la fel, nu toti inteleg la fel si nu toti au aceeiasi cutezanta si lucrare. Sa ne aducem aminte de scrisoarea semnata si de Gheronda Gavriil si Gheron Iulian Prodromitul impreuna cu multi parinti aghioriti, anume ca nu trebuie sa judecam, sa osandim pe parintii care pomenesc din diferite motive, dar care marturisesc public impotriva ereziei. Preotul marturisitor, cu constiinta ortodoxa ar trebui ca sa mearga cu toata parohia la episcop si sa-l determine sa isi respecte ceea ce a jurat la Hirotonia intru episcop si anume sa marturiseasca impotriva ereziilor deci si impotriva minciuno sinodului din Creta, altfel sa i se intrerupa pomenirea. De trei ori ar trebui ca sa mearga toata turma eparhiei respective la episcop si sa-l roage sa se dezica de Creta in chip public, dupa care toata eparhia va sta linistita, altfel, toti preotii vor fi nevoiti sa-i intrerupa pomenirea. Cine a procedat astfel? Cine are cutezanta in Hristos si Adevar? Cine mai crede azi ca exista Hristos??? Daca insa preotii dupa ce au fost de trei ori la episcop si episcopul nu s-a lepadat de erezia din Creta, mai putem sa mai mergem la acei preoti care desi au vazut clar ca episcopul lor nu a ales Adevarul, totusi prefera comuniunea cu el? Iata cateva intrebari sincere pe care eu, nevredincul preot le ridic!
pai deocamdata sunt 3 episcopi cunoscuti anti ecumenism; IPS Damianos IPSLonghin IPS Serafim. or mai fi si altii prin Georgia Serbia Bulgaria sau Rusia din pacate nu le stiu numele…
kosk
Si in Bulgaria, caci au zis: “In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici”:
BRAVO BULGARIA: Sfantul Sinod al BISERICII ORTODOXE BULGARE respinge documentele MARELUI SINOD
https://saccsiv.wordpress.com/2016/11/24/bravo-bulgaria-sfantul-sinod-al-bisericii-ortodoxe-bulgare-respinge-documentele-marelui-sinod/
Ba mai mult, Biserica Ortodoxa Bulgara a parasit Consiliul Mondial al Bisericilor inca din 1998.
Cum puteti spune ca nu poate fi pomenit nici un ierarh BOR, din moment ce preasf. Pimen intruneste conditiile pe care le spune pr Zissis, el spunand preotilor care il trag de maneca ca el este anti Creta?
Pai din moment ce nu spune asta public, noi de unde sa stim? Vrem ceva cat de cat oficial, nu ce zice la ureche unora.
Va rog postati si acest fragment dintr-o profetie a parintelui Elpidie tradusa din greaca. http://monopatiagapis.blogspot.co.ke/2016/12/16.html „-Din pacate copilul meu, nu este al treilea rau, ci primul si baza de la care vor aparea celelalte doua pe care le-am mentionat. Este persecutia credintei noastre. Pentru ca fortele intunecate sa se pregateasca pentru venirea Antihristului și pentru acceptarea sa de către popor, vor începe un război nemilos împotriva adevăratilor creștini, ceea ce va duce la o mare persecuție. Multe biserici creștine vor ceda în fața presiuniilor insuportabile care va fi pusă asupra lor şi vor intra în pan-religia satanică care urmează să fie creată. Profetul fals va fi liderul. El va lucra în armonie cu Antihristul, ajutând popoarele să i se supună mai ușor. Simbolurile creștine și crucea vor fi eliminate și vor exista altele noi, care vor interpreta rolul antihristului. Canoanele sacre vor fi eliminate ca inutile, iar imnurile sacre vor fi schimbate cu cele noi care vor fi impuse de autoritatea satanică. Liturghiile divine așa cum le cunoaștem, vor înceta și vor fi sărbătorite în secret numai de către preoții credincioși adevăratului Hristos. Preoții(necucernici, neevlavioși) și înalții preoți(episcopii), care au declarat loialitate Antihristului, vor sărbatorii presupuse Liturghii divine, care totuși, vor fi inundate de duhul întunericului. Adevărații creștini vor fi persecutați peste tot. Persecuția va fi mare și fară precedent. În ciuda persecuției, cu toate acestea, mari sfinți vor apărea și multe minuni vor fi efectuate de ei. Îngerii și sfinții vor fi toți pe pământ pentru a întări adevărații creștini. În paralel cu biserica oficială a pan-religiei, care se va bucura de admirația generală a lumii din cauza presupuselor lucrări bune și caritabile, care se vor face în numele Antihristului, va apărea o altă Biserică, biserica catacombelor moderne. Va fi inundată de harul Duhului Sfânt și va consta dintr-o nenumărată armată angelică de creștini adevărați. Prima fază a acestui război va fi lansată de musulmani. Lumea creștină va avea momente teribile sub sabia musulmană. Apoi vor impune alte măsuri pentru supunerea totală a poporului la sistemul lui Antihrist. Cel mai important dintre toate va fi inserarea unui microcip în mâna dreaptă și numărul nenorocit al Antihristului pe fruntea poporului. -Noi părinte cum putem rezista tuturor acestor lucruri? -Prin credință și iubire divină în adevaratul Hristos! Cu aceste două virtuți, primii creștini au luptat împotriva persecutorilor păgâni. Această persecuție îi va ajuta pe oameni să înțeleagă că nu sunt creștini în moralitate şi credință, ci numai în tradiție. Nu în viața morală ci în obiceiuri. De aceea Dumnezeu va permite acest lucru ca să separe grâul de neghină. Adevărații creştini de cei falşi.” Va multumesc! Doamne ajuta!
redactor
Subscriu si eu!Unul singur am avut ,dar l-a luat Dumnezeu la El – arhiepiscopul Iustinian Chira,fie-i sufletul in rai cu sfintii
Greșit. Mai este unul singur in Romania ( cel puțin din câte știu eu) care nu a participat la sinodul Bor care a adoptat hatararile din Creta. A lipsit de la sinod , din cauza sănătății sale foarte precare. E vorba de p.S. Vasile Someșeanul. Cred că din păcate nu e in stare sa iasă din clădirea unde își duce suferință, darămite să slujească o Sf. Liturghie. El e bolnav încă dinainte de adunarea din Creta. Cercetați despre sfinția sa.
Pai trebuie sa dea macar un comunicat, o scrisoare deschisă cobtra ecumenismului si a pseudo-sinodului din Creta. Tacerea este tradarea Credintei, spune Sf. Grigorie Palama.
Marinela si Bogdan Ioan. documentati-va in privirea lucrarilor intalnirii de la Roman si vedeti ca eu am fost condamnat printre altele acolo si pentru ca am sustinut ideea corecta a fratiilor voastre ca episcopul Iustinian Chira si episcopul Vasile Somesanul nu s-au facut partasi la deciziile din Creta.
Cine este interesat pt actele fara CNP , sa ia legatura cu Gabriel Barbir, care are proces pe 12 feb. incepand cu ora 9-00 la Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti. Se poate asista la proces.
Eu cand am fost data trecuta la proces, eram putin in intarziere si am traversat bulevardul in diagonala, neregulamentar, si era politia rutiera chiar in fata mea. Sau dat jos repede din masina
ca sa ma prinda…au crezut ca vreau sa fug…dar m-am dus spre ei si am recunoscut ca am gresit. Cred ca au tinut cont de treaba asta si mi-au dat un avertisment… Dar pt asta au fost necesare actele mele , pe care le uitatsem acasa…si mi-a spus sa-i dau CNP-ul !
Atunci i-am spus ca nu-l stiu pe de rost, iar el mi-a spus ca fara CNP nu poate sa ma indentifice!
In final am sunat acasa si i l-am dat…intre timp i-am spus.. domnule, haideti sa va spun.. ca o ironie a sotii, eu tocmai pt asta m-am grabit si am traversat neregulamentar, pt ca ma grabesc sa ajung la procesul pt obtinerea actului fara CNP al prietenului meu…iar el m-a intrebat de ce asta? I-am spus pt ca eu am un nume si cu el vreau sa ma indentific…nu cu un numar…dovada o aveti chiar aici de fata…nu ma-ti intrebat cum ma cheama, ci mi-ati cerut CNP-ul..un numar!
Aici am deschis putin subiectul ca l-am vazut ca era interesat..si dupa ce i-am explicat cum a fost introdus CNP-ul …el singur a spus: domne asta pare ca la Aushwitz! Si m-a intrebat care a fost rezultatul la proces…i-am spus ca inca se mai judeca..vom vedea!
Pana la urma am ajuns la timp la proces…intarziase putin si doamna judecatoare.
Cine vrea, sa ia legatura cu fratele Gabriel, si o sa va fie de folos!
Gabriel Barbir: 0751 423 748
Doamne ajuta!
O carte pentru toti cei care vor sa afle cat mai multe despre cnp,minuni contemporane nestiute pana acum ies la lumina in legatura cu acest nr dracesc cnp pe care multi il dispretuiesc si uita de el si ne adoarme diavolul si ne tine legat de sistem si ne vom trezii in fata faptului implinit cand ca un fur se vor scoate banii si vom alerga in stanga si in dreapta nevazand cu ochii sufletului pericolul real pentru ca nu am lasat loc harului sa lucreze sa ia dupa suflet intunericulsi inrauririle demonice pe care le aveam de la ele si vom fii prinsi in capcana.treziti-va opameni buni.Doamne ajuta.Aici este linkul de unde puteti Downloada Cartea:http://www82.zippyshare.com/v/YC0aSwNB/file.html
Fratilor azi am stat de vorba cu un calugar nepomenitor din Dobrogea acasa la mine care a slujit cu parintele Longhin si Onufrie in perioada sarbatorilor si nu au pomenit pe chiril,numai minciuni sfruntate,.Onufrie a luptat clar la sinodul din rusia cu documente,si este facut eretic,ce lupta mare duc ei.vai ,vai sa ne intoarcem cu smerenie,ca ne -a luat mandria ,sa mergem din casa in casa si la biserici sa vorbim cu oamenii adevarul lui Hristos despre sinod nu sa stam de judecarea oamenilor care lupta cu adevarat impotriva ecumenismului si incepem sa rastalmacim Adevarul,si asta se intampla de la prea multa ”desteptaciune” in care cadem cu toti daca nu ne smerim si nu facem ce e de facut
Va rog, cum il cheama pe acel calugar din Dobrogea si unde slujeste???
[email protected]
Ar fi normal ca numele acestui călugăr nepomenitor din Dobrogea să fie cunoscut, pentru că toți cei care întrerup pomenirea fac asta în mod public, cu toate implicațiile care rezultă. Nu există nepomenitor „în taină”, sau nepomenitor „neoficial”, pentru că nepomenirea trebuie să fie asumată public și oficial. Înțeleg că la Rădeni de exemplu, există un călugăr nepomenitor care nu a declarat oficial, la mitropolia de care aparține, acest lucru. Cum vine asta?
ereticul Serafim Joantă pupă mâna ereticului papa Francisc
Poate ca gresesc…
A astepta sa se adne intr-un SInod si sa condamne/afuriseasca/anatemizeze ereziile – de fapt, pe cei care au semnat in Creta… in situatia reala care arata ca practic toata ierarhia BOR a fost de acord ca e invatatura dreapta setul de erezii enuntate abil, rastalmacit, pervers….in Creta… eu crd ca este o insutire cu duhul minciunii.
Daca stim ca Harul, Duhul Sfant nu coboara in spurcaciune si vedem spurcaciunea in fapta/semantura – de fapt textul aprobat! [al] Episcopului (Arhiepiscop, Mitropolit, … Patriarh!?! – in drept ma consider sa le vad caderea, apostazia, din nefericire.
Pentru ierarhia administrativa (drepturi si obligatii ale subordonatilor…), pentru „istorie”, pentru relatiile internationale…. o fi o tactica sa astepti (zi de vara pana-n seara… la Sfantu-asteapta!” ca ei sa-si puna cenusa in cap si – adunandu-se intr-un Sinod, macar local! – cu torii sa se indrepte!
Asta este imposibil, caci nu exista drepti si apostaziati ci numai apostaziati.
Prin urmare, asteptarea unui Sinod de indreptare o fi dorit de subalterni dar nu are relevanta duhovniceasca.
Eu cred ca pot participa la slujbele unui pomenitor si sa declar „anaxios” cand parintele cere pomenirea lui X si/sau Y ierarh… cu nadejdea ca Sfantul Duh sa se pogoare cu mila si iubire asupra celui care se roaga din toata inima, cu credinta vie si nevoire crestineasca, … trecand peste defectele „tehnologice” ale preotului care osandesc hula la care se deda interesat…
Parintele Matei a ridicat o problema foarte corecta, legata de preotul care din motive tactice sau din neputinta nu poate inca intrerupe pomenirea, desi face marturisire antiecumenista.
Problema se pune si sub urmatorul aspect: ca urmare a presiunilor uriase facute de Patriarhia Romana asupra preotilor din teritoriu, un preot care nu intrerupe pomenirea, dar se duce de trei ori la episcop sa ii ceara sa condamne Creta risca sa fie acuzat in consistoriu de „contrazicerea publica a pozitiei oficiale a Bisericii” si sa fie caterisit pentru aceasta. Decizia Sfantului SInod din 16 decembrie 2016 este clara in aceasta privinta, iar frica de nepomenire ii poate face pe ierarhi sa nu mai astepte intreruperea propriu-zisa a nepomenirii, ci sa reactioneze preventiv.
Daca ar dori sa conslujeasca cu un preot nepomenitor si sa nu pomeneasca ierarhul in timpul acelei conslujiri, ar fi acuzat imediat de conslujire cu un preot caterisit, de vreme ce cei mai multi preoti marturisitori sunt deja caterisiti, si ar fi caterisit si el.
Daca si-ar face marturisirea publica, pe internet sau in alte media, prin care se dezice personal de Creta si de ecumenismul deciziilor acelui sinod, ar risca sa fie caterisit tot pentru contrazicerea opiniei publice a Bisericii.
Din analiza acestor riscuri, se pune intrebarea: daca exista un preot cu cuget ortodox, care doreste sa marturiseasca public contra sinodului din Creta nu ar trebui sa ia in calcul sa faca totusi pasul cel mare al intreruperii pomenirii, dat fiind ca chiar daca nu intrerupe pomenirea, dar condamna public sinodul din Creta, tot risca caterisirea pe care o risca si daca intrerupe din prima pomenirea?
Este probat ca ierarhii romani nu se lasa impresionati decat de intreruperea pomenirii. Orice alta actiune nu ii impresioneaza defel. Singurul lucru la care sunt receptivi este acesta. Singura forma reala de presiune este aceasta. Altfel, ierarhul isi vede linistit de treaba, chiar daca poate decide pana la un punct sa nu aplice nicio sanctiune unui preot care marturiseste antiecumenist, dar il pomeneste in continuare.
Cu tot respectul pentru preotii care inca nu au intrerupt pomenirea, dar cugeta ortodox, la un moment dat ei trebuie sa marturiseasca public aceasta cugetare ortodoxa a lor si e bine sa ia in calcul direct oprirea pomenirii pentru ca in felul acesta sa arate ca se separa de sinodul din Creta si de erezia lui, propovaduita de episcopul locului.
Cugetarea ortodoxa nu este de ajuns pentru a se delimita complet de erezia ierarhului pomenit si a rupe aceasta partasie involuntara cu ea si riscurile pe care le implica aceasta partasie asupra mantuirii, dar este de ajuns pentru ca acel preot sa nu fie considerat un eretic, asa cum il considera adeptii teoriei „caderii automate in erezie”, teoretizata si parafata de ultima intalnire a catorva preoti nepomenitori, teorie potrivit careia se pare ca pentru a fi eretic este suficient sa te afli la un moment dat intr-o anumita jurisdictie canonica condusa de un episcop eretic. Faptul ca s-ar putea sa nu fii bine informat, sa nu stii mare lucru despre problemele complicate din punct de vedere teologic, sa nu ai curajul marturisirii inca, sa nu fi inteles cum e cu nepomenirea, sa nu fii pregatit tactic, adica sa nu ai turma inca pregatita sa te urmeze, nu pare a conta pentru adeptii acestei teorii, asa cum nu conteaza lucrul fundamental ca nu ai cugetare eretica.
Situatia este asemanatoare si in cazul credinciosilor, care, pentru a se delimita de erezia ecumenista trebuie sa recurga la intreruperea comuniunii bisericesti cu cei ce raman in erezie. In momentul in care constientizeaza ca trebuie sa faca acest lucru, daca nu reusesc sa il determine pe preoti sa intrerupa pomenirea, trebuie sa se indrepte catre preoti nepomenitori.
gheorghe
Din contra, asteptarea unui sinod pentru condamnarea celui din Creta are cea mai mare relevanta. Lupta cu erezia nu se opreste la intreruperea pomenirii,ci dupa sinodul de condamnare.Astea sunt 2 puncte importante in lupta cu erezia: unul opreste raspandirea ereziei(intreruperea pomenirii), iar altul condamna erezia(sinodul de condamnare). Toata nebunia asta care a impartit nepomenitorii in doua tabere porneste de la aceasta problema. Cei care nu mai asteapta sinodul de condamnare, gresesc si se substituie lui.De aici pleaca si derapajele pe care le mentioneaza si Parintele T. Zisis mai sus: considerarea TUTUROR ca find eretici, lipsa oricarui episcop ortodox etc.Acestia deja au condamnat si au tras linie.
Asadar, asteptarea unui sinod de condamnare este calea cea mai sigura pentru noi, una care ne fereste de derapaje si noi erezii. Binenteles ca exista si posibilitatea ca acest sinod sa nu se realizeze niciodata, tinand cont de apostazia vremurilor, iar daca Hristos ne gaseste doar in ingradirea de erezie, macar am facut tot ceea ce tinea de noi.
* să nu mai aștepte intreruperea propriu-zisă a pomenirii.
Cele spuse mai sus reprezinta cel putin o datorie morala pentru preot si pentru credinciosi, chiar daca canonul 15 I-II nu are o sanctiune expresa in privinta preotului care, constatand ca episcopul sau propovaduieste o erezie nu intrerupe pomenirea. canonul este facut in asa fel incat sa fie un instrument la indemana preotului, tinand seama si de realitatea din teren, si de modul in care preotul respectiv poate pune practic in aplicare acest canon. din acest motiv el este opozabil numai episcopului, adica este obligatoriu pentru acesta, in sensul ca ii impune episcopului ca preotul care a intrerupt pomenirea sa sa nu fie judecat si condamnat pentru acest lucru, ci cinstit ca un aparator al Ortodoxiei. asta nu inseamna ca este facultativ, deoarece nu exista legi facultative, ci exista legi facute pentru a facilita un anumit comportament, benefic pentru societate, si legi care interzic alt comportament nociv pentru societate.
din aceasta fraza a canonului, printr-o interpretare per a contrario se poate naste si aspectul de datorie morala cel putin a preotului. Daca cel ce opreste pomenirea ierarhului eretic este un aparator al Ortodoxiei, putem considera ca cel ce nu o face nu este un aparator al Ortodoxiei, motiv pentru care orice preot confruntat cu aceasta situatie trebuie sa isi puna problema: daca nu sunt aparator al Ortodoxiei in aceasta situatie, cum imi voi justifica inaintea lui Hristos harul Preotiei pe care El mi l-a dat pentru a-L propovadui si a pastra credinta Sa nestirbita?
Datoria credinciosului si a preotilor este sa nu se dezica de Hristos. Marturisirea nu este chiar la indemana oricui si nu e obligatorie pentru orici e in orice situatie. Dimpotriva, exista sfatuiri de a fi evitata expunerea spre pericolele eventuale, cum a facut Petru. Doar in cazul in care nu exista iesire,atunci este necesara marturisirea si chiar mucenicia, cum se vede la cei mai multi mucenici, care si-au implinit alergarea cand erau constransi sa jertfeasca. Au fost si cazuri speciale, dar nu constituiau regula.
Cuv. Paisie lauda pe profesorii care ii invatau pe copii istoria tarii si invatatura crestina in ascuns. La fel si pe crestinii care-si tainuiau credinta, dar nu se rusinau sa o marturiseasca daca intervenea situatia de neocolit.
O problema f importanta este in ce fel intervine partasia involuntara la erezia ierarhului semnatar in Creta. Prin simpla pomenire?
Ma refeream la crestinii din vremea stapanirii otomane.
Multumesc Mihai Silviu pentru raspunsul amplu. Cu adevarat marturisirea tine de cultivarea constiintei preotului si mireanului ortodox.
1.Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
2.Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;
17.Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns,
19. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.
20. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.
(II Petru 2;1-2,17-22)
άξιος,άξιος,άξιος IPS Longhin,Sfintitii Parinti,Parintele Preot Profesor Theodoros Zisis,Pr.Matei Vulcanescu,carora le cerem cu smerenie binecuvantare,si pe care ii purtam in rugaciunile noastre catre Atotputernicul Imparat ,Domnul cel Vechi de zile.
„Marii teologi ortodocşi ai secolului trecut – Părintele Iustin Popovici, Fotie Kontoglou, Leonid Uspenski, Alexandru Kalomiros – au denunţat ecumenismul, vlăguire a credinţei în Adevăr, în virtutea sfinţitoare a Adevărului (Ioan 17, 17). Fotie Kontoglou scria: „Astăzi au apărut alţi apostaţi, care nu sunt pur şi simplu vrăjmaşii icoanelor, iconomahi, ci vrăjmaşii Orthodoxiei, ortodoxomahi, şi care se erijează în apărători ai Ortodoxiei, la fel ca fariseii care se dădeau drept apărători ai Legii, pe care au desfiinţat-o.” ( Antipapika, Atena, 1993, pg. 68, articol apărut în martie 1965 în Orthodoxos Typos)
Concubinajul dintre pr. Staicu, monaul Sava si cei de la Radeni care canta in macabru cor,, corul hulitorilor,, nu va dura mult! Dar, vai acelora care cad in plasa lor si vor fi partasi la erezia si schisma ce au pus-o la cale. Sinaxa, sau adunarea de la Roman a durat de la 10 dim pana la orele 21, deci aprox 10 ore. De ce nu au facut publice toate discutiile, sa fie sinceri, transparenti, sau totul se face in culise? Sau parintilor de la Radeni,pe care ii considera moldoveni prosti si…si….si…, le-a trebuit mai mult timp sa inteleaga ce le spune guru, care pana acum ii vorbea pe la spate. Sa muste de fata ca-i loc mai curat, nu de la spate! Au iesit crizati de la adunarea din Roman, ore in sir de barfe si calomnii, si au spus extaziati, aproape toti pe care i-am intrebat cum a fost acolo, au zis, vai a fost harul duhului sfant peste noi, a fost maica domnului cu noi,harul ei peste toti cei prezenti, a fost o lucrare sfanta… Despre ce vorbim? Cand spui numai de rau si judeci pe fratele tau cu care ai pornit pe o cale si ai avut un cuget,iar acum ii dai cu piciorul in spate, acolo mai e prezent Harul DUHULUI SFANT, sau MAICUTA DOMNULUI? Sigur ca NU,acolo a fost ,, corul hulitorilor ,, cum bine spune parintele care a scris articolul, si il felicit pt verticalitate si obiectivitate. Veniti-va in fire si va deziceti de semnatura data la Roman, va rog din suflet, treziti-va pt ca e un joc foarte periculos pt noi, toti crestinii. Noi ne-am ingradit de ereziarhii din Creta, nu de aberatiile lui Staicu, Sava si altii ca ei! Si-a retras vreun ierarh semnatura din Creta? NU! Pt ca i-a cuprins febra ereziei si nu mai au putere, chiar daca ar vrea careva, corul hulitorilor care-i f f mare , nu le mai da voie sa gandeasca, sa-si cerceteze faptele si sufletul. Asa vor sa mearga la Spectacolul cel din urma! Sa nu fie! Dar cei ingraditi la Roman, sa se desfaca frumos, cu frica si cutremur, de aceasta legatura prin semnatura, de acest concubinaj periculos,sa se gandesca la mantuirea lor si a celor de sufletele carora vor raspunde in fata Dreptului JUDECATOR. Iar de la Presfintitul Longhin sa-si ceara smeriti iertare, pt ca numai niste oameni fara discernamant. fara inima si fara pic de credinta au putut sa-l otraveasca si sufleteste cu calomnii,denigrari,hule,injurii,minciuni si insinuari. Practic l-au desfiintat cu o mandrie demonica, ca om si ca Arhiereu! Sant ei in stare sa faca macar o parte din ce a facut sfintia sa, Lavra de la Banceni, Schiturile din apropiere, casele pt copii, pt batranii bolnavi, cladiri pt monahi,trapeze..etc, Casa de oaspeti unde primeste fiecare cazare si masa gratuit, unde vin mii si mii de oameni pt slujbe de noapte, sfinte Liturghii, alinare sufleteasca si cu tot necazul care este in lume. Mai pun la indoiala ca de unde si cu ce au facut atatea lucruri minunate acolo? Cu munca si rugaciune!!! Stiu ei,cei care ciugulesc versete si calomniaza, cate animale se cresc acolo, cate hectare de pamant se lucreaza acolo de primavara pana-n toamna,uneori si presfintitul merge la prasit pe camp. Stiu ei cata mancare,zeci de oale cu sarmale,camioane cu paine, sucuri,saci de faina , cartofi…..etc, haine…etc. le stie numai DUMNEZEU, toate acestea ajungand in azile de batrani, orfelinate, inchisori,la familii sarace ,acolo unde e nevoie si unde nu se mai gandeste nimeni la cel sarman, abandonat,umilit. Ce suflet si ce lucrare mareata are! DOAMNE; tine-l sanatos ca multe lacrimi a sters de pe fata celor sarmani si in suferinta. Multa alinare aduce la fiecare! Si se gaseste monahul Sava , si p Staicu cu cei de la Radeni, si adunatura de la Roman sa-l faca eretic! Oare nu le este frica de DUMNEZEU si rusine de oameni? Au ajuns de teapa p Tihon ,care se vade cata minte are in cap, cu vorbele pe care le spune despre Presfintitul Longhin, si la care va faceti partasi toti cei care ati semnat la Roman si ati pornit campania de denigrari! Rusine!!!
,, 8 februarie 2018 at 1:41
Limbajul ierom. Tihon la adresa arhiepiscopului Longhin:
Rus KGB-ist inselat si arogant.Saracul de el nu stie ce zice.Ce sa ceri de la un popa de mir
care bate calugari. ,,
Iarta-i DOAMNE, ca nu stiu ce spun! Cata intunecare poate avea acel suflet care improasca cu venin si fratii lui care il aproba si sunt in comuniune diabolica! Oare mai pot dormi linistiti???
Cat de adevarate si actuale sunt cuvintele acestea- MAI RABDA-NE DOAMNE!!!
Mai rabdă-ne ,Doamne, cum Maica iti cere
Mai lasă Pământul si bolta cu stele
E ultima luptă si vaiul din urma
Credinta e slabă si lupi sunt in turmă!
Ca via Ta Doamne, aproape-i uscată
Si n-are nici sevă, săracă-i de roadă
Si vindecă Doamne, poporul român
Si picură-n suflete, Crezul străbun !
Că valuri inalte se-abat peste noi
Si iadul porneste cu omul razboi,
În ceruri strămosii ne plâng neputinta
Vazând cum in noi se stinge credinta,
Cum pentru Hristos, in suflet nu-i loc,
Si Sfanta-i Lumină e azi sub obroc!
Mai rabdă-ne, Doamne, mai dă-ne o vreme
Chiar dacă Vicleanul, ne vrea a ne cerne,
Cat inca iubirea mai licăre-n noi,
Opreste Tu, Doamne al mortii razboi…!!!
( versuri de Eliana Popa) Mai rabda-ne DOAMNE si ne iarta! Ajuta-ne sa ne putem MANTUI cu totii !
Deasemenea se afirma la acea sinaxa schismatica de la Roman ideea ca IPS Serafim a mers la Barolomeu si i-a dat un tablou cu chipul sau… si aceasta alaturand doua imagini, una cu IPS Serafim care se intalneste cu Bartolomeu la Sinodul Greciei in Atena si se saluta, in ideea ca Bartolomeu nu este condamnat, si o alta poza in care niste colaboratori ai Radioului Piraiki Ekklisia dau un tablou lui Bartolomeu cu chipul lui Bartolomeu. Doua imagini alaturate, care nu au o legatura directa una cu cealalta, doar ca sa se arate cat de ” eretic” e un episcop care lupta impotriva ereziei de ani de zile…..Nu pot decat sa le urez indignat monahului Sava and Co spor in exagerari si cugete logico-omenesti. Daca ati ajuns ca sa negati exemplele patristice date de Parintele Theodoros Zisis care se demonstreaza istoric si sa-l numiti mincinos, asta intrece orice bun simt. Fratilor, ati cazut in cursa in care stilistii schismatici au cazut la 1925, si nu va prefaceti ca nu intelegeti ce va spun. Intelegeti prea bine, nu ma refer la vechiul calendar sau sinoade paralele, ci la modul de raportare la Adevar si smerenie. A apara Adevarul cu minciuna, dreptatea cu strambatatea si iubirea cu ura.
Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului” Sf. Grigorie Teologul – Cuvântul 6: Despre pace
Sunt intru totul de acord cu antevorbitorii mei ,Sfintitul Parinte Matei Vulcanescu,dl.teolog Mihai-Silviu Chirila,Ierom.Lavrentie si cu intrebarile adresate tuturor,la care ar trebui sa meditam in toata vremea.
Curajul marturisirii,ii poate duce pe unii preoti la pierderea casei parohiale in care locuiesc cu copiii,la pierderea turmei lui Hristos ,necatehizate(indrazneala de a catehiza credinciosii ar ajunge imediat la urechile arhepiscopului) si a oricaror avantaje materiale.In multe cazuri,sfintiile lor reprezinta unicii intretinatori ai unei familii numeroase.
Problemele de constiinta cu care se confrunta si se vor confrunta sunt extrem de grave.
Ereziarhii tradatori ai Ortodoxiei,nu s-au gandit o clipa macar la responsabilitatea pe care o au in fata lui Dumnezeu prin semnarea acelor documente mincinoase,condamnand astfel fara regrete,intreaga turma pe care le-a incredintat-o cu dragoste Mantuitorul Hristos,la pieire..Daca nu le-a fost frica de Hristos,oare mai cred in El?
Foarte buna intrebarea dl.teolog Mihai Silviu Chirila:”daca nu sunt aparator al Ortodoxiei in aceasta situatie, cum imi voi justifica inaintea lui Hristos harul Preotiei pe care El mi l-a dat pentru a-L propovadui si a pastra credinta Sa nestirbita?”
La aceasta intrebare trebuie sa raspunda toti slujitorii lui Hristos ,care nu au intrerupt inca pomenirea.
Un rol important in aceasta lupta antiecumenista il are pliroma ortodoxa,care cunoscand toate acestea tace in continuare sau spre rusinea noastra,dezgustati de „razboiul cel dintre noi” se reintorc la duhovnicii ,pe care i-au avut inainte(este efectul minciuno-sinaxei de la Roman si vorbesc in cunostinta de cauza,cu durere si amaraciune).Ce victorie pentru ecumenisti si ce exemplu negativ pentru toti cei care nadajduiau sa se desprinda de duhovnicii lor,care nu au intrerupt pomenirea presedintelui sinodului BOR.si a celor impreuna semnatari ai defaimatoarelor si ereticelor documente cretane.
” Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce bine-credincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele.Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei”Sf. Meletie Mărturisitorul – Carte în stihuri
Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului” Sf. Grigorie Teologul – Cuvântul 6: Despre pace
Sunt intru totul de acord cu antevorbitorii mei ,Sfintitul Parinte Matei Vulcanescu,dl.teolog Mihai-Silviu Chirila,Ierom.Lavrentie si cu intrebarile adresate tuturor,la care ar trebui sa meditam in toata vremea.
Curajul marturisirii,ii poate duce pe unii preoti la pierderea casei parohiale in care locuiesc cu copiii,la pierderea turmei lui Hristos ,necatehizate(indrazneala de a catehiza credinciosii ar ajunge imediat la urechile arhepiscopului) si a oricaror avantaje materiale.In multe cazuri,sfintiile lor reprezinta unicii intretinatori ai unei familii numeroase.
Problemele de constiinta cu care se confrunta si se vor confrunta sunt extrem de grave.
Ereziarhii tradatori ai Ortodoxiei,nu s-au gandit o clipa macar la responsabilitatea pe care o au in fata lui Dumnezeu prin semnarea acelor documente mincinoase,condamnand astfel fara regrete,intreaga turma pe care le-a incredintat-o cu dragoste Mantuitorul Hristos,la pieire..Daca nu le-a fost frica de Hristos,oare mai cred in El?
Foarte buna intrebarea dl.teolog Mihai Silviu Chirila:”daca nu sunt aparator al Ortodoxiei in aceasta situatie, cum imi voi justifica inaintea lui Hristos harul Preotiei pe care El mi l-a dat pentru a-L propovadui si a pastra credinta Sa nestirbita?”
La aceasta intrebare trebuie sa raspunda toti slujitorii lui Hristos ,care nu au intrerupt inca pomenirea.
Un rol important in aceasta lupta antiecumenista il are pliroma ortodoxa,care cunoscand toate acestea tace in continuare sau spre rusinea noastra,dezgustati de „razboiul cel dintre noi” se reintorc la duhovnicii ,pe care i-au avut inainte(este efectul minciuno-sinaxei de la Roman si vorbesc in cunostinta de cauza,cu durere si amaraciune).Ce victorie pentru ecumenisti si ce exemplu negativ pentru toti cei care nadajduiau sa se desprinda de duhovnicii lor,care nu au intrerupt pomenirea presedintelui sinodului BOR.si a celor impreuna semnatari ai defaimatoarelor si ereticelor documente cretane.
” Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce bine-credincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele.Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei”Sf. Meletie Mărturisitorul – Carte în stihuri
Sfintiei Sale,Parintele meu Duhovnic ,turmei sale binecredincioase ,care in ascultare si smerenie il urmeaza si tuturor celor care cu dragoste,pace si ganduri bune viziteaza acest blog ortodox ,un cuvant intelept,de intarire duhovniceasca din partea Sf.Ignatie Teoforul:
„Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”Sf. Ignatie Teoforul († 107)Sursa: PSB volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1979, pag. 159-160.