X

100 de ani de la decretul bolsevic anti Biserica

de null

Photo: pravoslavie.ru

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Astăzi, 02 Februarie, marchează 100 de ani de la adoptarea principalului decret bolşevic anti-Biserică, “Despre separarea Bisericii de Stat şi a Şcolilor de Biserică”.  Acest decret a stabilit şi proclamat caracterul secular al autorităţilor guvernamentale, toate actele de stare civilă fiind transferate în jurisdicţia autorităţilor civile, iar predarea crezurilor şi disciplinelor religioase a fost interzisă în toate instituţiile educaţionale. Toate proprietăţile existente în Biserica Rusă şi în societăţile religioase au fost declarate proprietate naţională, raportează pravoslavie.ru.

În pofida proclamării formale de libertate a conştiinţei şi confesiunii, o persecuţie religioasă fără precedent a început în ţară. În primii ani, multe mii de clerici şi laici au fost persecutaţi, proprietatea religioasă a fost confiscată, inclusiv bisericile şi mănăstirile, şi s-a dezvoltat o puternică propagandă ateistă.

Biserica a condamnat imediat cu asprime decretul. Consiliul Local a publicat un răspuns faţă de decret, susţinând că decretul de stat era, în ciuda pretenţiilor sale de libertate religioasă, o uzurpare malignă a întregii structuri a vieţii Bisericii Ortodoxe şi un act deschis de persecuţie asupra ei.

“Orice participare la publicarea acestei legislaţii, ostile Bisericii, şi încercări de aplicare a acesteia în viaţă este incompatibilă cu aparţinerea la Biserica Ortodoxă şi atrage ca urmare a acestei vine o pedeapsă ce poate culmina cu excomunicarea din Biserică (conform Canonului 73 al Sfinţilor Apostoli şi Canonului 13 al celui de-al şaptelea Sinod Ecumenic)”, afirmă decretul Bisericii.

Violenţa şi radicalele politici anti-religioase au fost întâmpinate cu rezistenţă şi opoziţie activă din partea oamenilor Bisericii sub formă de procesiuni cu cruce şi protejarea bisericilor şi mănăstirilor de jefuire / devalizare. Potrivit surselor sovietice, încercările credincioşilor de a proteja proprietatea Bisericii a însemnat 687 de morţi numai între Februarie şi Mai 1918.

Decretul adoptat n-a fost decât o zală dintr-un întreg lanţ de decrete anti-religioase ale acelor vremuri, proclamate de către bolşevici.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Ana Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE