Eu merg pe linia Sfantului Maxim Marturisitorul, adica mi-e suficienta intreruperea pomenirii Ierarhului cretan

Feb 1, 2018 16293 37 goo.gl/A45SG8
de Saccsiv

La inceput, dupa Sinodul din Creta, ma gandeam si eu ca aproape toti dintre cei ce n-au fost de acord cu documentele semnate acolo, cum o fi cu Harul? Si am permis si comentatorilor sa-si dea cu presupusul. Dar imi pare rau ca am facut-o, chiar daca uneori am folosit spamul in cazul celor ce au sarit calul si chiar daca n-am facut parte din cele doua grupari ce postulau cum e cu Harul la cei ce ii pomenesc pe Ierarhii cretani, grupari despre care puteti citi la:

OrtodoxINFO se delimitează de preoții semnatari ai Sinaxei de la Roman.

Si-l rog pe bunul Dumnezeu sa ma ierte, caci tare nu doresc sa hulesc impotriva Duhului Sfant si sa ajung in iad.

Asa ca voi ramane pe linia pe care sunt deja de multe luni, adica pe linia Sfantului Maxim Marturisitorul. Sa ne amintim:

 

Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia?

Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
– „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.”

Zis-au lui:
– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
– Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă(Galateni 1,8).

 

Adica, voi intreba si eu precum Sfantul la inceputul acestui citat dar atat. Sub nici o forma nu ma voi apuca sa osandesc sau sa pretind ca doar eu sau cei de un cuget cu mine ne vom mantui.

Altfel spus, imi este suficient Canonul 15 al Sinodului I-II al Sfantului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.):

 

”Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

 

Ca parere personala, nu cred ca va mai fi un astfel de Sinod, precum cele din vechime, care sa analizeze cum e cu ecumenismul, cu incepatorii sai si ce anateme trebuie date.

Pe linia asta deci voi continua sa vorbesc si sa scriu. Ce nu imi este insa clar: ce comentarii sa permit pe blog sau portal? Ce articole scrise de altii sa postez pe blog sau portal? E vorba despre aceasta tema, desigur. Pentru ca este evident ca multi antiecumenisti nu vor merge pe aceeasi linie cu mine, adica nu se vor abtine sa se limiteze la cele de mai sus, ci vor simti o acuta nevoie sa spuna vorbe de prisos. Iar daca nu mai permit astfel de vorbe, ei sigur vor merge sa dezbata prin alte parti si cine stie peste ce serpi dau pe acolo. Dar daca le permit, nu cumva se vor sminti si altii? Astept sugestiile fratilor de bun simt si buna credinta.

Iar pentru ca unii m-au intrebat una alta la rubrica de comentarii, raspund si aici, ca sa vada toata lumea. Voi folosi termenul scurt de nepomenitor atat pentru preotii care au intrerupt pomenirea Ierarhului ce a semnat in Creta sau a aprobat cele semnate acolo, cat si pentru mirenii ce participa la slujbele acestora si nu participa la slujbele celorlalti (pentru care voi folosi termenul scurt de pomenitori). Asadar:

N-am mai participat la Slujbele pomenitorilor inainte ca majoritatea dintre actualii preoti nepomenitori sa devina … nepomenitori.

Nu-mi voi boteza copilul a doua oara iar ce copii imi va mai da bunul Dumnezeu, ii voi boteza la preoti nepomenitori.

Pe cei pe care ii consideram frati, ii voi considera tot astfel, chiar daca deocamdata inca sunt pomenitori. Si voi sta la masa cu ei, indiferent ca sunt preoti sau mireni.

Ma inchin si ma voi inchina cand trec pe langa orice biserica ortodoxa, indiferent ce fel de preot slujeste acolo.

Am intrat si voi intra in orice biserica pentru a ma inchina la Sfintele Icoane si a saruta Sfintele Moaste. Nu insa in timpul slujbei pomenitorilor.

Doamne ajuta!

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
37 Comentarii la “Eu merg pe linia Sfantului Maxim Marturisitorul, adica mi-e suficienta intreruperea pomenirii Ierarhului cretan”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. nicu
    # 1 februarie 2018 at 15:33

    Asa zic si eu…si raman in limitele Rezolutiei de la Botosani.Iertati

  2. o oarecare
    # 1 februarie 2018 at 16:22

    Deja tu esti sistemul de referinta. Cine nu face ca tine greseste. Esti ca un mic papa.

    • Fratele Mihail
      # 1 februarie 2018 at 16:45

      @ o oarecare : bag seamă că tu faci ascultare de papa Staicu…😂

  3. o oarecare
    # 1 februarie 2018 at 17:36

    Mistouri si caterinka pe site ul asta…

  4. costel
    # 1 februarie 2018 at 17:37

    @o oarecare
    Care este problema ta? Ce nu-ti convine? Ce mai cauti pe aici daca iti sta in gat „sistemul de referinta”? Mergi pe basilica sau la „papa Staicu”, oriunde te simti mai bine, nimeni nu te tine cu de-a sila legata pe-aici! Daca esti tulburata, nu mai tulbura si pe altii, te rog. Multumesc.

  5. o oarecare
    # 1 februarie 2018 at 17:48

    Costel intr-adevar mi-ai dat un mesaj crstinesc plin de dragoste! Foarte folositor! Daca astia sunteti voi nepomenitorii,asta este atitudinea dupa ce intrerupi pomenirea, atunci ma intorc la pomenitori ca macar ei nu ma jignesc si se poarta cu mine cum trebuie, ma trateaza ca pe un om si nu ca pe un caine precum faci tu si cei asemenea tie.

  6. pr. nicolae
    # 1 februarie 2018 at 18:51

    bine ca mergi pe ”linia” sfântului Maxim. dar cand ai sa urmezi vieții lui?

    • redactor
      # 1 februarie 2018 at 19:46

      pr. nicolae

      Intrebare de drac.

      • pr. nicolae
        # 2 februarie 2018 at 12:19

        raspuns de inger

  7. Pr. Iovita Vasile
    # 1 februarie 2018 at 19:15

    Draga Oarecare,
    Nu esti o oarecare, esti de mare pret in fata lui Dumnezeu. In fata mea, de asemenea, mai ales ca te vad preocupata de mantuire. Nu te supara pentru oarecari jigniri, toti avem parte de ele. Mi-ar face placere sa-ti cunosc numele de botez tocmai pentru a te pomeni la Sfanta Liturghie, daca nu-ti cer prea mult. E-mail-ul meu: [email protected]. Daca te-ai delimitat de eretici, nu face drumul intors. Ramai nepomenitoare.

    • Ana Maria
      # 1 februarie 2018 at 20:47

      Sarut mana parinte, pt interventia dvs. pe acest portal.Ajutati-ne in continuare, caci avem mare nevoie in aceste momente.

  8. Vlad
    # 1 februarie 2018 at 19:27

    S-a ajuns din neveghere la prea multe dispute.
    Pentru mine, e important să știu că acela care a mărturisit cu capul descoperit erezia ecumenistă este eretic declarat. Pe ceilalți îi aștept încă să se întoarcă. Se numesc aceștia tot eretici sau doar părtaşi la erezie? N-am treabă. Eu nu fac parte dintre niciunii. Eu m-am îngrădit.
    Și e foarte important acest lucru. Grija mea de acum este doar să nu greşesc dogmatic în delimitarea mea, să nu alunec nici în erezie, nici în schismă.
    Problema harului e a lui Dumnezeu. La fel şi caracterul Sf. Taine. Că este sau nu har, că sunt sau nu valide Sf. Taine… nu e de competența mea. Pentru mine, e suficient că am înţeles şi am făcut îngrădirea.
    Sf. Taine ale mele, cele cu care mă împărtăşesc eu la nepomenitori, sunt valide în lumina Sf. Părinţi. Nu e treaba mea cum sunt Tainele celorlalţi, participanţi încă la slujbele pomenitoare. Are cineva dreptul să stabilească cine ia spre mântuire și cine ia spre osândă Sfintele Taine?
    Misiunea mea este aceea de a mărturisi tuturor adevărul de credinţă. Nu e treaba mea să mă alătur uneia sau alteia dintre partide, ca să… ce? Să dovedesc – cui? – că eu am dreptate? Cei din tabăra adversă nu-mi vor da nicicum dreptate. Ci doar se vor folosi de ocazie ca să mai transmită alte și alte injurii și batjocuri, folosindu-se abuziv de scrierile Sf. Părinți. Mă tem că și noi, folosind textele Sf. Părinți în astfel de dispute, ca să „dovedim“ că „dovezile“ lor sunt improprii, ajungem să le folosim tot abuziv. Și de aici nu câștigă decât diavolul.
    Toţi îngrădiţii de erezie au recunoscut Iconomia ca fiind îngăduită pentru o vreme, până înţelege fiecare, până se luminează fiecare, nu toţi au cunoştinţe dogmatice (mirenii) sau nu toţi au din prima curajul mărturisirii (preoţii).

    Ajunge cu cearta! Ajunge cu orice dispute, lupte şi contralupte, partide şi contrapartide
    Ne-am îngrădit? Bine!
    Ne-am mărturisit credinţa aşa cum am înţeles-o? Şi mai bine!
    De acum să plecăm genunchii în rugăciune şi să ne rugăm pentru puterea şi curajul mărturisirii, smerindu-ne și nevoindu-ne după voia lui Dumnezeu şi răbdând toate învinuirile, să nu răspundem la ocări cu alte ocări. Să urmăm drumul pe care am pornit, după urmele înaintaşilor ortodoxiei, în linişte şi în pace, răbdând până la capăt, fără a răspunde învinuirilor sau ocărilor, ca să moştenim cununa, şi mărturisind cu putere adevărul de credinţă de care ne-am încredinţat, prin mila lui Dumnezeu, fără a acuza pe cei ce încă nu l-au înțeles sau care-l acrivesc mai mult decât e cazul.
    Toate aceste dispute, scrisori şi răspunsuri, studii şi observaţii de zeci de pagini, poziţionări de partea unuia sau a altuia, dovezi și paradovezi…, ne ocupă o atât de mare parte din timpul şi aşa prea scurt, că nu o să mai avem vreme de nevoinţa personală care să ne dea puterea şi curajul mărturisirii şi în curând din toată lupta noastră antiecumenică va rămâne doar o lupă de partidă, fiecare având dreptatea sa, care la rândul ei, fiecare e bazată pe scrierile Sf. Părinţi.
    Doar nevoinţa personală, doar răbdarea batjocurii pe drept sau pe nedrept, doar blândeţea şi iertarea pot întări sufletul pentru adevărata luptă. Şi trăirea autentică prin naşterea din nou.

    De ce trebuie să dovedim dreptatea pe care o avem? Am înţeles-o? Foarte bine. S-o trăim! E o mare binecuvântare de la Dumnezeu că am înţeles-o. Sunt încă atât de mulţi care n-o discern încă. Înțelegerea aceasta nu e un merit al nostru, ci un dar de la Dumnezeu. Să avem îngăduinţă şi faţă de cei cărora încă nu le-a fost dat să înţeleagă. De ce facem noi din darul primit un merit personal? De ce transformăm adevărurile de credință în motive de jigniri față de alții sau de autosuficiență față de noi?
    Ce-i pasă diavolului că eşti îngrădit sau nu dacă te poate prinde cu alte neputinţe? El tocmai acum stă mai cu acrivie pe sufletul nostru, poate-poate ne face să alunecăm ori în schismă, ori în înşelare, ori în slavă deşartă, ori în lâncezire şi gata… S-a dus toată lupta noastră. Că mândria poate anula orice jertfire ai fi gata să dai pentru îngrădire. Aceasta se cheamă căderea în sus, când te bați cu pumnul în piept că ai dreptate. Ajungi ca fariseul, te mândreşti că eşti smerit, te mândreşti că ai dreptate.
    Acestea sunt câteva gânduri pe care mi le-am scris mie în sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi 2018, dar văd că sunt necesare și pentru alții. De aceea le postez aici ca și comentariu la articolul de mai sus. Mă doare sufletul foarte tare când întâlnesc atacuri la persoană și pe grupurile nepomenitorilor. Asta dovedește că îngrădirea încă nu ne-a schimbat cu nimic. Nu ne-a înduhovnicit cu nimic. Nu ne-a crescut cu nimic. Nu ne diferențiem cu nimic de pomenitori sau de cei pe care-i condamnăm, judecându-i.
    Îmi cer din suflet iertare dacă am supărat pe cineva. Am scris ceea ce simt.

    • nicu
      # 1 februarie 2018 at 20:02

      „Intelegerea aceasta nu e un merit al nostru,ci un dar de la Dumnezeu”…asa este

    • # 1 februarie 2018 at 21:58

      Vlad,
      Mulțumim mult! Avem cu toții nevoie de asemenea cuvinte, de asemenea sentimente sincere și curate. Mă bucur nespus că nu au ramas simple gânduri ascunse lăuntric, și că au devenit cuvinte ale dragostei care ne pot ajuta la vreme de încercare. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

      • Vlad
        # 2 februarie 2018 at 12:35

        Sărut mâna, părinte. Dumnezeu să vă dea putere în lupta în care ați pornit. Și să ne păstreze uniți.

    • redactor
      # 1 februarie 2018 at 23:00

      Ai dreptate Vlad, cand spui ca „singur smerenia”, vorba Sf. Parinte Arsenie Papacioc, ne poate pune in valoare darul ce l-am primit pentru a ne ingradi de erezie si pentru a putea duce aceasta cruce pana la capat.
      Avem insa datoria de a oferi o alternativa corect dogmatica la extremele lansate de cei ce nu si-au gasit linistea prin intreruperea pomenirii si riscă sa duca oameni spre pierzare, compromitand intreaga miscare. De aceea ne si delimitam de ei, aratand uneori si ce metehne mai au pentru a opri oamenii din iuresul lor spre iad.
      Nu avem pretentia ca nu mai si gresim, insa e bine ca frati ca tine isi aduc contributia prin sfaturi si rugaciuni spre ajutorul tuturor.
      Mulțumim!

      • Vlad
        # 2 februarie 2018 at 12:11

        Dogmatica cea corectă nu este o alternativă! E cu certitudine singurul drum drept. Suntem datori să ne-o manifestam în orice situație. Să o mărturisim cu capul descoperit în orice ocazie.
        Eu vorbeam însă despre atacurile la persoană, despre învinuiri și numiri ale persoanelor, despre lupte corp la corp între persoane.
        Dacă recunoaștem că dreapta înțelegere e un dar de la Dumnezeu, să ne temem când învinuim persoanele care nu au înțeles încă. Dacă nu se îndura Dumnezeu de noi și eram și noi printre cei ce nu au înțeles încă? Dacă ne va lua Dumnezeu darul acesta înapoi? Dacă lupta aceasta dintre noi ne va lăsa lipsiți de darul acesta al dreptei înțelegeri? Sau dacă ne va doborî vreo mascată mândrie, pe care, din cauza luptelor și judecării altora, nu mai avem discernerea s-o recunoaștem și s-o biruim, fiind deja implicați în altă luptă, cea împotriva persoanelor care nu au deprins încă dreapta înțelegere?
        Eu mă tem de acest lucru și mi se pare că nu-mi ajunge întreg timpul fiecărei zile să mulțumesc cu recunoștință Domnului că m-a binecuvântat cu puterea și curajul îngrădirii de erezia ecumenistă. Eu nu le meritam. E darul Lui.
        Acum mă rog cu stăruință nu numai să nu mi-l ia Dumnezeu, ci să se îndure și să-l dea la câți mai mulți, la toți cei care își pun serios problema mântuirii.
        Discernerea cea bună, dreapta înțelegere, vederea corectă a învățăturii lui Dumnezeu, este o mică parte din vederea lui Dumnezeu (iertată fie-mi afirmația, că nu e de nasul nostru), care se poate pierde foarte ușor. O mică neatenție la smerita cugetare și apoi gata… Câtă nevoință este necesară pentru recăpătarea ei o știm din scrierile sfinților, a înaintașilor Ortodoxiei.
        Să fim deci cu teamă și cu grijă mare!

      • Vlad
        # 2 februarie 2018 at 12:20

        Mi-am permis să scriu aceste comentarii tocmai pentru că eram de acord cu articolul lui Saccsiv. Nu doresc polemici, nici chiar bine intenționate.
        Doream doar ca pe site-urile antiecumeniste să nu mai întâlnim aceste gen de dispute și apostrofări unii către alții, mai ales la secțiunile de comentarii.
        Să dovedim prin purtarea noastră, prin grija noastră, prin dragoste și iertare, dar mai ales prin răbdarea ocărilor („fericiți cei prigoniți pentru dreptate…“) că darul îngrădirii lucrează la inima noastră și o și curăță în același timp. Așa să ne ajute Dumnezeu

      • pr. nicolae
        # 2 februarie 2018 at 12:38

        d.le redactor,
        imi cer iertare, dar nu stiu dacă aveti calitatea de „a oferi o alternativa corect dogmatica”.
        observ ca in ziua de astăzi toti sunt experti in sfintii părinti, toti suntem interpreti ai sfintelor canoane, fiecare creăm „alternative” pentru altii, insa după cum se arată situatia actuală a nepomenitorilor tare mi se pare ca.si bate joc dracul de ei. poate gresesc dar eu stiu ca unde este Duhul Sfânt este pace și înțelegere… si mai ales unitate.
        toti isi dau cu parerea, alcatuiesc tot felul de studii care mai de care mai elaborate dpdv patristic, dar cati dintre cei care se pretind a fi făclii ale dreptei credinte s-au curătit de patimi si s.au ridicat măcar la luminarea dumnezeiască.
        tot ii aduceti pe marii sfinti ca pilde pe care sa le urmati, uitati insa un lucru: atunci cand sfântul Maxim s.a impotrivit ierarhiei eretice nu era doar curat de patimi, ci era indumnezeit. de aceea si cuvintele lui nu erau decat cele izvorâte în mintea lui indumnezeită de Duhul lui Hristos. Realitatea cruntă este ca numai avem astfel de călăuze îndumnezeite care să lumineze calea unor intunecati la minte ce suntem și vorba aceea: in tara orbilor chiorul este impărat.

        poate o sa spuneti ca tot vorbe de drac sunt si astea. drac nu sunt si nu voi fi vreodata. insa voia lui nu pot sa spun ca nu am facut.o pt ca as fi mincinos.

        PS: sunt pomenitor, sunt impotriva sinodului din Creta si a ecumenismului pe care.l consider asemenea Sfântului Iustin Popovici „panerezeia” veacului nostru.

        • Raluca
          # 19 februarie 2018 at 6:43

          Și atunci, cu toată dragostea, ce e de făcut?? Să-i pomeniți în continuare „în unitate” pe ecumeniști, deoarece numai un sfânt, ca Sfântul Marcu se poate împotrivi ecumenismului? Asta este soluția dumneavoastră dogmatică? Și această coabitare în „pace” și „înțelegere” cu ecumenismul, unde credeți că va duce în timp? Vi se pare soluția ideală? Adică și cu Hristos, și cu ecumenismul? Mai bine să nu facă nimeni nimic, ce să ne mai deranjăm, că merge și așa. Asta e rezolvarea?

    • Apa trece, pietrele rămân.
      # 1 februarie 2018 at 23:53

      Subscriu.

      • redactor
        # 2 februarie 2018 at 0:25

        pana la urma tu esti aceeasi persoana cu „o oarecare”? ca aveti acelasi email

        • Apa trece, pietrele rămân.
          # 2 februarie 2018 at 5:50

          Începând de ieri, a început sa semneze și altcineva ,, o oarecare”. Părerea mea e ca e , un oarecare”. Am postat multe comentarii cu numele ,, o oarecare”. Însă nu voi mai posta. E interesant de știut cu ce adresă de mail figurează comentariile de ierI semnate ,,o oarecare”, căci nu-mi apărțin. Bucurii!

  9. STOP RFID (Viorel Ghica)
    # 1 februarie 2018 at 21:27

    https://www.youtube.com/watch?v=X-XLMJiste4

  10. Coprie
    # 1 februarie 2018 at 21:31

    Cred că se înțelege mai bine de ce a pus Sf. Maxim acele întrebări despre Taine și despre Duhul Sfânt:

    „– Din ce cauză nu eşti în comuniune cu el? au zis ei.

    Iar el a răspuns:

    – Pentru că prin cele nouă Capitole (puncte) de unire întocmite la Alexandria (în iunie 633) şi prin Ekthesis-ul întocmit în acest oraş de Serghie (638) ca şi prin Typos-ul edictat în continuare aici în anul al 6-lea al indicţiei (în 647-648), acesta a respins cele patru Sfinte Sinoade Ecumenice; şi pentru că pe cele ce le-au dogmatizat prin Ekthesis le-au abrogat prin Typos depunându-se din treaptă (caterisindu-se) pe ei înşişi de tot atâtea ori. Prin urmare, cei osândiţi de ei înşişi şi de către cei din Roma şi caterisiţi, pe lângă aceasta şi de Sinodul care a avut loc aici în anul al 8-lea al indicţiei (Sinodul Lateran, în 649), ce fel de liturghie (μυσταγογιαν) vor mai săvârşi sau ce fel de Duh se va pogorî asupra celor săvârşite de unii ca aceştia? (Absenţa dreptei-credinţe atrage după ea şi pierderea harului şi deci nevalabilitatea Euharistiei şi a Tainelor săvârşite de heterodocşi sau eretici. Această atitudine rigoristă a Sfântului Maxim face plauzibil evenimentul descris în „Viaţa“ siriacă care ne relatează faptul că, la instigarea Sfântului Maxim, călugăriţele unei mănăstiri din Constantinopol, unde fusese deţinut sfântul – se pare că înaintea acestui proces – au călcat în picioare „euharistia“ săvârşită de preotul lor în comuniune cu patriarhul eretic al Constantinopolului, drept pentru care au fost arse pe rug)

    Atunci i-au spus:

    – Aşadar, tu singur te vei mântui şi toţi ceilalţi vor pieri?

    Iar el le-a zis:

    – Cei trei tineri, care nu s-au închinat idolului la care s-au închinat toţi oamenii, n-au osândit pe nimeni (Dn III, 18), fiindcă nu se uitau la cele ale altora, ci cum să nu cadă ei înşişi din adevărata cinstire a lui Dumnezeu. Tot aşa şi Daniel, aruncat în groapa cu lei (Dn VI, 16), n-a osândit pe nimeni din cei care nu se rugau lui Dumnezeu potrivit decretului lui Darius, ci s-a uitat la el însuşi şi cele ale lui preferând mai degrabă să moară decât să supere pe Dumnezeu şi să fie biciuit de conştiinţa proprie pentru călcarea legilor firii. Să nu-mi dea Dumnezeu nici mie să osândesc pe cineva sau să spun că numai eu mă voi mântui! Prefer însă mai degrabă să mor decât să am conştiinţa tulburată că am alunecat în vreun fel oarecare în ce priveşte credinţa. (Mai bine martiriul decât erezia, mai bine moartea în singurătate, dar în adevăr şi ortodoxie, decât viaţa în pseudo-comuniunea heterodoxiei, fie ea şi „ecumenică“)

    7. Atunci i-au spus:

    – Şi ce vei face dacă romanii se vor uni cu bizantinii? Căci iată că ieri au sosit apocrisiarii (emisarii) Romei şi mâine se vor împărtăşi cu patriarhul; şi va fi evident pentru toţi că tu i-ai întors de la credinţă pe romani; căci negreşit când ai fost luat pe sus tu de acolo, ei s-au unit cu cei de aici. (Aluzie la emisarii Bisericii Romei veniţi să negocieze – după condamnarea definitivă în martie 654 a sfântului papă martir Martin I la exil în Crimeea, condamnare acceptată însă mult prea uşor – sfinţirea noului papă ales, Eugeniu I, om conciliant, a cărui alegere fusese organizată de exarhul imperial. „Faptul că Sfântul Martin I e încă în viaţă şi protestează în scrisori contra acestei proceduri le ridică acestora, cum remarcă mai încolo Sfântul Maxim, orice drept de a angaja scaunul Romei în materie dogmatică. Comuniunea lor cu patriarhul monotelit Petru – 654÷668 – nu-i angajează decât pe ei înşişi. Totodată, se vede că la Constantinopol era binecunoscut rolul hotărâtor al Sfântului Maxim la Sinodul Lateran care condamnase în 649 oficial atât monotelismul, cât şi Typos-ul.“ – GARRIGUES, Le Martyre – „Roma acceptă o apropiere care seamănă cu un compromis în chiar momentul în care episcopul ei legitim e deportat, iar teologul ei cel mai ferm era în proces. Nu se va pierde ocazia de i se arăta grotescul situaţiei şi de ai se reproşa faptul de a fi, în sensul strict al cuvântului, mai papist decât papa“ – GARRIGUES, Maxim le Confesseur, la Charite, avenir divin de l’homme)

    El însă le-a zis:

    – Chiar dacă cei care au venit se vor împărtăşi, nu vor aduce nici un prejudiciu scaunului Romei, pentru că n-au adus nici o scrisoare pentru patriarh; şi nu sunt deloc convins că romanii se vor uni cu cei de aici dacă ei nu vor mărturisi că Domnul şi Dumnezeul nostru vrea şi lucrează mântuirea noastră după fiecare din firile din care, în care şi care este El.

    Şi ei i-au spus:

    – Dar dacă romanii se împacă cu cei de aici, ce faci?

    Şi el le-a zis:

    – Duhul Sfânt îi anatemizează prin Apostolul Pavel chiar şi pe îngerii care ar inova ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit (Ga I, 18) (Referinţa la Ga I, 18 îl arată pe Sfântul Maxim departe de recunoaşterea harismei unei pretinse infailibilităţi scaunului Romei ca atare)

    Şi ei au spus:

    – Este aşa de necesar să se vorbească de „voinţe“ şi „lucrări“ în Hristos?

    Iar el a răspuns:

    – Este absolut necesar dacă vrem să fim drept-cinstitori ai lui Dumnezeu potrivit adevărului. Fiindcă nimic din cele ce sunt nu subzistă fără o lucrare (energie) naturală. Căci Sfinţii Părinţi spun limpede că nici o fire (natură) nici nu există, nici nu este cunoscută fără energia care o caracterizează în mod fiinţial. Iar dacă o fire nici nu este, nici nu e cunoscută fără energia care o caracterizează în mod fiinţial, cum este cu putinţă ca Hristos să existe şi să fie cunoscut ca Dumnezeu şi om adevărat prin fire fără energia Lui divină şi cea umană? Fiindcă, după Sfinţii Părinţi, leul care şi-a pierdut nu mai e leu şi câinele care şi-a pierdut lătratul nu mai e câine (SF. DIONISIE AREOPAGITUL, Despre numele divine). Şi orice alt lucru care şi-a pierdut ceva constitutiv lui în mod natural nu mai este ceea ce era.

    Atunci ei au spus:

    – Ştim într-adevăr că aşa stau lucrurile. Dar să nu-l întristezi pe împăratul care a făcut Typos-ul numai pentru pace, iar nu pentru suprimarea a ceva din cele înţelese în Hristos şi care pentru pace a poruncit „iconomia“ tăcerii asupra expresiilor care creează diviziune.

    Atunci aruncându-se la pământ, robul lui Dumnezeu a zis cu lacrimi:

    – Bunul şi evlaviosul stăpân (împărat) nu se cade să se supere pe smerenia mea. Fiindcă nu pot să întristez pe Dumnezeu tăcând asupra celor ce El Însuşi a poruncit să fie grăite şi mărturisite. Dacă potrivit dumnezeiescului Apostol El Însuşi este Cel Ce „a aşezat în Biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând, dascăli“ (Ef IV, 11), atunci este evident că El este Cel Ce a greşit prin aceştia. Dar întreaga Sfântă Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Sfinţii Dascăli şi Sfintele Sinoade ne învaţă că Dumnezeul întrupat vrea şi lucrează după divinitatea şi umanitatea Sa. Pentru că nu este lipsit de nimic din cele prin care este cunoscut ca Dumnezeu şi din cele prin care este recunoscut ca om, afară de păcat (Evr IV, 15). Iar dacă e desăvârşit după fiecare din acestea, ca Unul Ce nu este lipsit de nimic în fiecare din ele, atunci este limpede că acela care nu mărturiseşte că este Ceea Ce este împreună cu toate însuşirile naturale inerente Lui, după fiecare din cele în care şi care El este, falsifică cu totul taina Lui.

    8. După o scurtă tăcere, plecându-se unii spre alţii, au zis:

    – De unde poţi arăta că întâi-stătătorii scaunului Constantinopolului resping Sinoadele Ecumenice?

    Iar el le-a zis:

    – Faptul a fost arătat deja în parte din cele grăite de mine la Roma cu domnul Grigorie, secretarul; acum, dacă stăpânul doreşte să-i fie arătate mai pe larg, să poruncească să i se dea permisiune nevrednicului vostru rob şi atunci voi indica nişte cărţi, pentru că ale mele mi-au fost ridicate, şi voi face limpede acest lucru pentru toţi fără nici un fel de argumente sucite.

    După care, grăind multe altele, au întors discuţia spre exerciţii şi teorii scripturistice, naturale şi tehnice, în care delectându-se au devenit mai veseli în dispoziţie şi au început a spune:

    – Ştie Domnul că ne-am folosit şi de acum nu vă vom mai supăra.

    9. Domnul Serghie însă i-a spus:

    – De multe ori am venit în chilia ta de la Sfântul Sava (din Roma) şi am ascultat învăţătura ta; şi Hristos îţi va ajuta şi nu vei mai fi supărat. Într-un singur lucru însă îi întristezi pe toţi, pentru că pe mulţi îi faci să se separe de comuniunea cu Biserica de aici (din Constantinopol).

    – Există cineva, a spus robul lui Dumnezeu, care spune că eu am zis: „Să nu stai în comuniune cu Biserica bizantinilor“?

    Domnul Serghie a răspuns:

    – Însuşi faptul că tu nu eşti în comuniune este pentru toţi ca un glas mare să nu stea nici ei în comuniune. („Indiciu al imensului credit spiritual de care se bucura Sfântul Maxim la Constantinopol şi în Imperiu, fapt care explică şi încrâncenarea pe care au depus-o autorităţile politice şi religioase mai întâi încercând să-l înduplece, apoi să-l reducă la tăcere şi să-l lichideze – GARRIGUES, Le Matyre..“)

    Atunci robul lui Dumnezeu a spus:

    – Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apără.”

    http://ortodoxinfo.ro/2018/01/21/actele-procesului-sfantului-maxim-marturisitorul-si-ucenicilor-lui/

    Se vede de aici că Sfântul îi considera ca și caterisiți, fiind anatemizați de atâtea sinoade. Poate observă cineva că situația nu este aceeași acum ca pe vremea Sf. Maxim. Însă și eu mă minunez, câteodată, de ce Taine pot săvârși cretanii. Însă rămân doar aici, că Tainele și Harul nu sunt de la mine, iar eu știu că sunt un om rău.

    • Ioan
      # 1 februarie 2018 at 22:31

      In cartea Strajerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apararea Ortodoxiei de Arhimandrit Vasilios Papadakis, editura Egumenita 2015, traducere din limba greaca de monahia Magdalena Niculescu, in partea intai (din perioada arianismului pana la restaurarea cultului sfintelor icoane), la capitolul IV – Luptele monahilor in perioada monotelismului (615-692), in subcapitolul 3 – Impresionantul act de marturisire al Sfantului Maxim dupa Sinodul din Lateran (649-662), se gasesc urmatoarele informatii:

      Citez de la pagina 222:

      „– Chiar dacă cei sositi se vor împărtăşi, nu vor putea aduce ei insisi niciun prejudiciu scaunului Romei, de vreme ce n-au cu ei nici o scrisoare catre patriarh. Dar eu nu sunt defel convins că romanii se vor uni cu cei de aici, dacă acestia nu vor mărturisi că Domnul şi Dumnezeul nostru este din fire voitor şi lucrător al mântuirii noastre după cele doua firi din care, în care şi care este.”

      Nota traducatoarei la acest citat este urmatoarea: Sfantul Maxim invata ca Hristos „este „in doua firi, din doua firi sau doua firi”, largind formula de la Calcedon, care spunea numai „in doua firi”. Era formula neo-calcedonenilor, care primea si expresia monofizitilor „din doua firi”, dar o ferea de sensul ca „din doua firi” a rezultat o singura fire, prin afirmarea cu sens contrar ca Hristos e „doua firi”, nevatamate, dar unite in asa fel, incat au dat un ipostas” (Parintele Dumitru Staniloae, Introducere la vol. Sfantul Maxim Marturisitorul, Scrieri (partea a doua): Scrieri si epistole hristologice si duhovnicesti, op. cit, p. 7).

  11. Pr. Iovita Vasile
    # 1 februarie 2018 at 21:39

    Draga Ana Maria,
    Daca la mine te referi, fac si eu ce poate face un mos de exact 67 de ani. Dumnezeu sa te-alduiasca. Asa spunem noi, ardelenii. Doamne ajuta.

    Domnule Vlad,
    Apreciez la superlativ interventia dumneavoastra echilibrata si plina de bune indemnuri pentru noi toti. La randu-mi, va indemn sa faceti cat mai multa misiune pentru luminarea oamenilor si aducerea lor la Hristos. Postati cat mai des Doamne ajuta.

    Dragii mei care postati,
    Nu va sfaditi pe cale, nu dati satisfactie diavolului. Ingaduiti-va unii pe altii, fiti intelegatori. Sa petreceti Sfanta Sarbatoare de maine in pace si inaltare duhovniceasca.

    • Ana Maria
      # 1 februarie 2018 at 22:27

      Multumesc Parinte, la dvs ma refeream. Doamne ajuta!

  12. # 1 februarie 2018 at 22:33

    ESTE BINE SA NU JUDECAM PE NIMENI , JUDECATA LUI DUMNEZEU NU SE ASEAMANA CU A OAMENENILOR. DOAMNE AJUTA

  13. Ioan
    # 2 februarie 2018 at 19:19

    Cred ca trebuie inteles contextul in care Sfantul Maxim Marturisitorul a rostit aceste cuvinte in ceea ce priveste Sfintele Taine, si anume, dupa condamnarea sinodala, prin anatematizare, a ereziei si nominala a ereziarhilor la Sinodul din palatul Lateran din Roma cea Veche de la anul 649, sinod care a fost convocat de Sfantul Martin, care a fost papa al Romei intre anii 649-655.
    Deoarece consider ca orice afirmatie pe care o fac in cele ale credintei trebuie sa aiba la baza Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie cuprinsa in Hotararile dogmatice si in Sfintele Canoane ale Sfintelor Sinoadelor Ecumenice si in consensul Sfintilor Parinti, voi cita in continuare urmatoarele:
    In cartea Strajerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apararea Ortodoxiei de Arhimandrit Vasilios Papadakis, editura Egumenita 2015, traducere din limba greaca de monahia Magdalena Niculescu, in partea intai (din perioada arianismului pana la restaurarea cultului sfintelor icoane), la capitolul IV – Luptele monahilor in perioada monotelismului (615-692), se gasesc urmatoarele informatii:
    Citez incepand de la pagina 211:
    „1. Politica imperiala unionista si luptele Sfantului Sofronie (615-638).
    In conditiile dificultatilor politice crescande cu care se confrunta Imperiul Bizantin, unirea cu monofizitii devenea o tinta dezirabila, cu atat mai mult cu cat ostilitatea acestora fata de Ortodoxie incepuse sa imbrace si un aspect politic. La inceputul secolului al VII-lea, imparatul Iraclie (611-641) intocmea planuri unioniste, dar esecul predecesorilor sai il silea sa se retina de la actiuni necugetate. De altfel, nici monofizitii n-ar fi acceptat unirea altfel decat in conditiile unor importante concesii, nici ortodocsii nu admiteau sub nici un chip sa se abata de la hotararea dogmatica a Sinodului de la Calcedon.
    In cautarea unei modalitati de infaptuire a unirii, sustinatorii ei au crezut ca au gasit-o in formula contradictorie: „doua firi in Hristos, dar o singura lucrare si vointa”. Se postula, cu alte cuvinte, ca deoarece in Hristos era o singura Persoana (Logosul Dumnezeiesc) (nota personala: in greaca „Logos” inseamna „Cuvant”), erau, prin urmare, si o singura lucrare si o singura vointa, lucrarea si vointa Logosului Dumnezeiesc.
    Un fervent adept al noii kakodoxii (nota personala: in greaca „kakos” inseamna „rau”, „doxa” inseamna „slava”) a fost patriarhul Serghie al Constantinopolului (610-639). Acesta s-a unit in 629, pe baza acceptarii tezei unei singure vointe si lucrari, cu episcopul monofizit Atanasie (nota personala: in greaca „monos” inseamna „unu”, „fisis” inseamna „fire”), pe care l-a si recunoscut ca patriarh al Antiohiei.
    In anul urmator, in scaunul Alexandriei avea sa urce Kyr, partizan al lui Sever, care a si purces neintarziat la lupta in vederea infaptuirii unirii cu monofizitii. Doua glasuri tunatoare s-au facut auzite atunci impotriva unirii. In Alexandria se aflau doi monahi vestiti, Sfintii Sofronie si Maxim, care nu numai ca nu s-au lasat convinsi de Kyr, ci s-au opus cu tarie oricaror concesii in vederea concilierii cu monofizitii. Sofronie „cel cu adevarat cuminte (nota traducatoarei: joc de cuvinte: grecescul „sofron” inseamna „intelept, cuminte, chibzuit”) si intelept sustinator al adevarului” s-a silit sa-l convinga pe Kyr sa paraseasca stradania unei „uniri vopsite cu apa”. Incercarii lui Kyr de a intari cu sentinte patristice teza unei singure lucrari, Sofronie i-a opus la randul sau alte cuvinte limpezi si neindoielnice ale unor Parinti recunoscuti de Biserica. El sustinea ca atat lucrarea, cat si vointa sunt trasaturi ale firii, si intrucat in Hristos au fost doua firi, urmeaza neindoielnic ca au fost si doua lucrari si doua vointe.
    Neputand sa-l convinga pe Sfintitul Sofronie, Kyr l-a indemnat in cele din urma sa mearga la Constantinopol si sa discute cu Serghie. In anul 633, Kyr s-a unit cu severienii din Egipt pe baza formulei: „o singura lucrare dumnezeiesc-omeneasca (teandrica) in Hristos”. Si in Siria s-au reusit destule afilieri ale monofizitilor. Serghie, care isi daduse pe fata „in multe chipuri boala lui” si corupsese „cea mai mare parte a Bisericii”, a recunoscut aceasta unire si in acelasi an s-a unit si cu ereticii armeni pe baza aceleiasi marturisiri kakodoxe.
    Sfantul Sofronie a mers la Constantinopol si a incercat sa-l converteasca pe patriarh, rugandu-l sa nu reinnoiasca o erezie ce fusese respinsa cu succes de Parintii de odinioara. Dar descumpanit de nepocainta lui Serghie, a mers in continuare la Ierusalim, unde i-a adunat pe monahi si pe ceilalti oameni ai Bisericii si le-a facut cunoscute conceptiile eretice ale patriarhilor si ale papei (papa Honoriu I, papa al Romei intre anii 625-638), invatandu-i totodata, spre intarire, dogma ortodoxa.
    Stingherit de rasunetul acestor glasuri ortodoxe, Serghie a decis sa paraseasca pentru moment monoenergismul (nota personala: in greaca „monos” inseamna „unu”, „energeia” inseamna „lucrare”) si sa se limiteze la mai temperatul monotelism (nota personala: in greaca „monos” inseamna „unu”, „thelema” inseamna „vointa”). Astfel, el le-a interzis partizanilor sai sa mai vorbeasca despre una sau doua lucrari. Acest lucru a atras batjocura monofizitilor, care ii luau in ras pe ortodocsi si spuneau: „Dupa ce calcedonienii, care cugetau mai inainte cele ale lui Nestorie, s-au dezmeticit, intorcandu-se la adevar si unindu-se cu noi prin marturisirea unei singure lucrari in firea lui Hristos cea una, acum, pornindu-se impotriva binelui, le-au lasat pe amandoua, nemaimarturisind nici una, nici doua (lucrari) in Hristos”.
    Dupa adormirea Sfantului Modest al Ierusalimului, Cuviosul Sofronie a fost ridicat in scaunul Sfintei Cetati (634) si a convocat un sinod care a condamnat atat monoenergismul, cat si monotelismul. In acelasi timp le-a trimis celorlalti patriarhi vestita sa „Epistola sinodala”, care lovea precum un trasnet erezia.
    Cu toate acestea, dupa moartea Sfantului Sofronie (638), Iraclie, in colaborare cu Serghie, a emis edictul numit Ekthesis, care instituia ca unică invatatură dreaptă doctrina despre o singura vointă. Ekthesis-ul a fost semnat si de cei cinci patriarhi, dar i s-au opus pe de o parte succesorii papei Honoriu, iar pe de alta parte Sfantul Maxim.”
    Comentariu personal: Cred ca se poate face o analogie intre Sinodul local de la Ierusalim din anul 634, care a condamnat atat monoenergismul cat si monotelismul, si Sinodul local de la Vancouver din anul 1983 al ROCOR care a dat anatemei ecumenismul si nenominal pe sustinatorii lui. Spun aceasta deoarece la aceste sinoade nu s-au condamnat nominal ereticii, ci doar erezia. Cred ca aceasta condamnare a ereziei intr-un sinod local reprezinta prima etapa in efortul pe care Biserica l-a facut de-a lungul istoriei pentru a ii vindeca pe fiii Ei care s-au imbolnavit de erezie. Corectati-ma daca gresesc!
    Citez in continuare:
    „2. Luptele Sfantului Maxim pentru condamnarea sinodala a monotelismului (638-649)
    Dupa publicarea Ekthesis-ului eretic al imparatului Iraclie, pentru Marturisitorul Maxim au inceput noi lupte. In anul 645 a sustinut la Cartagina o disputa publica cu patriarhul monotelit Pyr al Constantinopolului (succesorul lui Serghie), aflat in exil. In aceasta disputa, desfasurata in fata carmuitorilor politici si a mai multor episcopi, clerici si monahi din nordul continentului african (nota personala: Cartagina se afla in zona Tunisiei de azi), Sfantul a izbutit sa rastoarne convingerile eretice ale lui Pyr. In anul urmator, monotelismul avea sa fie condamnat de un sinod tinut in nordul Africii, „sufletul intregii miscari” fiind Sfantul Maxim. In continuare, insotit de Pyr, marele Marturisitor a mers la Roma, si cu sprijinul papei Teodor cei doi au luptat impreuna pentru apararea Ortodoxiei.
    Antiereticele Sfantului Maxim impotriva monotelismului s-au raspandit cu mare repeziciune in manastirile din nordul Africii si din Roma, care se opuneau cu tarie noii erezii. In aceste manastiri si-au gasit refugiul multi dintre monahii ortodocsi din Rasarit, adversari ai monotelismului. Rasunetul acestor riposte a reinsufletit, in chip firesc, si cugetul ortodox al monahilor din Constantinopol.
    In cele din urma, imparatul Constans al II-lea a emis in 648 un nou edict, cu numele de Typos, prin care interzicea sub amenintarea celor mai aspre sanctiuni dezbaterile privind una sau doua lucrari, respectiv una sau doua vointe in Hristos. In realitate, Typos-ul constituia „o deplina tagaduire a tuturor Sfintilor Parinti si a Sfintelor Sinoade, ba chiar a insesi tainei Persoanei lui Hristos Dumnezeu”, infatisandu-L pe Hristos „cu totul nelucrator si lipsit de vointa, adica lipsit de ratiune si de suflet si nemiscator”, asemeni dumnezeilor mincinosi ai paganilor.
    La indemnul Sfantului Maxim si la staruinta monahilor apuseni din Italia si nordul Africii, Sfantul Martin, papa al Romei (649-655), a decis convocarea unui sinod impotriva monotelismului. Sinodul s-a intrunit in 649 la palatul Lateran, cu participarea a o suta cincizeci de episcopi, lucrarile fiind dominate de personalitatea si teologia Sfantului Maxim.
    Cuviosul Parinte s-a bucurat, desigur, de sprijinul si colaborarea monahilor apuseni in pregatirea argumentelor patristice corespunzatoare si traducerea lor. Actele Sinodului au fost transpuse neintarziat in limba greaca. Anatemele impotriva ereziei au fost redactate direct in greaca de Sfantul Maxim si traduse ulterior in latina. Parintii sinodali au anatematizat trei patriarhi monoteliti ai Constantinopolului (nota traducatoarei: Serghie, Pyr si Pavel), unul al Alexandriei (nota traducatoarei: Kyr) si, desigur, edictele eretice Ekthesis si Typos. Marele Maxim „a fost mentorul acestui sinod”, care a adoptat inclusiv limbajul teologiei sale.
    La cea de-a doua intrunire a Sinodului au luat parte trei egumeni ai unor manastiri din Apus si unul din Lavra africana, precum si alti treizeci si doi de monahi apuseni care au dat „libellus” impotriva monotelitilor.
    Prin acest „libellus”, parintii cereau episcopilor lor sa nu treaca cu vederea nedreptatea si razboiul pe care credinta ortodoxa si Sinodul de la Calcedon le-au suferit din cauza patriarhilor Serghie, Kyr, Pyr (care se reintorsese la erezie) si Pavel. Cereau anatematizarea ereziei monotelite, a patriarhilor eretici si a partasilor lor ca si, desigur, a edictului blasfemiator Typos. Ultima cerinta a monahilor privea intarirea sinodala a credintei bine-cinstitoare, precum si talmacirea exacta a actelor si sentintelor Sinodului in limba greaca, pentru ca astfel sa-si poata exprima si ei, la randul lor, consimtamantul.”
    Comentariu personal: Din text reiese faptul ca la Sinodul din Lateran din 649 au fost anatematizati ereziarhii (in greaca „arhi” inseamna „inceput”), adica incepatorii sau capii ereziei (cei trei patriarhi monoteliti ai Constantinopolului (Serghie, Pyr si Pavel) si unul al Alexandriei (Kyr), precum si edictele eretice Ekthesis si Typos, dar nu si cei care ii urmeaza, deoarece aceasta cereau monahii de la un Sinod Ecumenic prin acel „libellus”, condamnare care avea sa vina abia in anul 680 la al VI-lea Sinod Ecumenic. Corectati-ma daca gresesc, dar eu asta inteleg din text!
    Citez in continuare:
    „Sfantul Martin i-a trimis imparatului, cu multa cutezanta, actele Sinodului. Maniat, Constans l-a adus pe papa in lanturi la Constantinopol, unde Sfantul, acuzat de complot, a fost condamnat de Senat si depus din treapta clericala in cadrul unei ceremonii la care i-au fost sfasiate vesmintele arhieresti. In cele din urma a fost exilat la Herson (nota personala: Herson se afla in sudul peninsulei Crimeea), unde dupa multe patimiri si-a dat sufletul in anul 655.
    3. Impresionantul act de marturisire al Sfantului Maxim dupa Sinodul din Lateran (649-662)
    Dupa prinderea Sfantului Martin, Marele Maxim a fost dus si el la Constantinopol impreuna cu doi ucenici ai sai, spre a fi judecat pentru complot. Dupa ce i-au fost aduse diverse calomnii, in prezenta patriarhilor Petru al Constantinopolului si Macedonie al Antiohiei, a Senatului si a multimii de popor, discutia s-a indreptat inspre chestiunea monotelismului.”

  14. mircea.v
    # 2 februarie 2018 at 20:05

    Asa e cum spune Vlad. Eu de la inceput nu am inteles sensul la toate sinaxele astea, si la toate luptele astea. Oricum vreo mare unitate si inca si organizata nu va mai fi. Cine a priceput sa-i multumeasca lui Dumnezeu, idem ca mai avem preoti nepomenitori la care putem merge. Avem destule lupte in plan personal, familial…

    “Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului” – scrie mai departe Episcopul Ignatie: “Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amânat deznodământul final pentru cei rămaşi, care se vor mântui, între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit, vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mântuiască, trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, ‘căci timpul scurt este’, iar trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi. Se cuvine să fim mai împăciuitori faţă de starea Bisericii şi totodată înţelegători. Această stare jalnică este îngăduită de Sus. Stareţul Isaia spunea: ‘Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască‘ “.

    „“Mântuieşte-te singur! Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot pasul.” Iată ce vremuri grele vor veni pentru mântuire, şi aceste vremuri au şi venit!”

    Din „IPS Averchie, despre marea apostazie”. Foarte util de citit, se gaseste pe net.

  15. Vichentie
    # 2 februarie 2018 at 21:23

    Știți ce urăște diavolul cel mai mult? … sa fie frații împreună, … el dintr-un început a fost urători de oameni.
    În zilele noastre planează atâta neîncredere și suspiciune, încât dacă sunt doi în același cuget e lucru mare, sa nu zic trei ca e deja minune, după cum zice Domnul…,, unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu,,.
    Știe cineva.cum a început vrăjmașul sa semene neîncredere intre cei ce au întrerupt pomenirea ierarhilor după sinodul din Creta? căci numai lucrare drăcesc a fost, folosindu-se de patimi și dorinte de mărire și întâietate!?
    Internetul și comentatorii de servici și-au făcut bine treaba semănând neghina acolo unde grâul era prea curat încât nimeni nu a mai putut face diferența dintre grâu și neghina, chiar Domnul Hristos a îngăduit ca neghina sa crească la un loc cu grâul pana la seceriș, când va fi aruncata în focul cel vesnic.
    Foc care a început sa nu ne mai înspăimânte, căci altfel altele erau rezultatele din toate întâlnirile avute pana în prezent de către cei,, mărturisitori,, toți purtați de unul și același duh, în prezent, cel al,, nesmereniei,,

    • redactor
      # 2 februarie 2018 at 21:50

      popa Staicu a inceput sa-i defaime la rand pe cate unul, mai ales pe cei din Moldova… nu trebuia sa le arate ce greseli au, important era sa fie unitate, iar cu rugaciune unii pentru altii, poate se indreptau si aceia si noi, ca le avem si noi pe-ale noastre… insa, in mod securistic, dracesc, acest individ a desfiintat pur si simplu mai multi preoti, reusind pana la urma sa-l atace in mod direct si pe teologul Mihai-Silviu Chirila, chiar daca pe ascuns de mult sapa la eliminarea lui… ce sa mai intelegem din asta? ori e omul ecumenistilor, ori al schismaticilor, ori al dracului… e posibil nici sa nu-si dea seama, datorita mandriei care i-a intunecat mintea.

  16. Vlad
    # 3 februarie 2018 at 23:11

    Redactor, vă rog din suflet, să renunțăm la apostrofări, la judecăți, la nominalizări. Ortodox.info e unul din singurele trei sau patru site-uri pe care mai intru. Nu mă faceți să renunț și la acesta. Ultimul comentariu arată pur și simplu a ură. Ne provoacă și ne întinează pe toți. Când numesc pe cineva mândru este deja o mândrie din partea mea. Cu mândria nu se cochetează în nici un fel. Nu am niciodată certitudinea că la altul e mai multă decât la mine…
    Gata! Știm cu toții de pe unde a început dezbinarea. Să ne oprim din dispute și să ne reorientăm steagurile de luptă spre răul autentic: ecumenismul sau schisma. Fără persoane, fără nume, fără apropouri. Doar iertare și smerire. Doar mărturisire de credință spre cât mai mulți și împlinire a voii lui Dumnezeu spre mine. Cuvinte de zidire sufletească pentru creșterea noastră și nevoință proprie…
    Eu am renunțat demult la orice fel de comentarii pe net, pentru că toate duc la ceartă. Mi-am permis aici doar să fiu de acord cu articolul inițial, tocmai pentru că nu conducea la dispute. Și, de fapt, chiar de la începutul comentariilor tot la ceartă s-a ajuns. De aceea am intervenit, ca să oprim, măcar noi, cei ce ne-am îngrădit, cearta de vorbe. Și să ne simțim umăr lângă umăr în luptă.
    Vă rog să mă iertați de îndrăzneală…

  17. Vlad
    # 3 februarie 2018 at 23:14

    N-ați observat că, de când ne certăm între noi, nici un ierarh ecumenist nu-i mai persecută pe îngrădiți?
    Probabil privesc la noi ca la spectacol.

    • redactor
      # 4 februarie 2018 at 0:02

      O poveste cu talc

      Zilele trecute, unul din fratii preoţi cu cuget ortodox, a fost in cabinetul pseudo-episcopului său. În discuţia avută, sfinţia sa a dat bună mărturie privind sinodul II tâlhăresc din Creta. Sesizând că e vorba de o mărturie ortodoxă sinceră, pseudo-episcopul i-a spus, printre altele: ,,Să nu te alături celor care au întrerupt pomenirea. Nu vezi că aceştia se dezbină?’’ Aşadar, aceasta este dorinţa fierbinte a episcopilor eretici, de a produce dezbinarea şi a discredita lupta cea bună pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Credeţi că vor reuşi? Nici vorbă!

      ,,Povestea’’ aceasta scurtă e, cum desigur aţi înţeles, un fapt real.

      Sărut mâinile Părinţilor de la Rădeni şi celorlalţi de peste munţi, care s-au îngrădit, prin nepomenire, de episcopii eretici.

      Pr. Ioviţa Vasile din Ardeal

    • redactor
      # 4 februarie 2018 at 6:49

      Vlad

      Nu privesc la noi ca la spectacol, ci ii creaza conditii propice omului lor sa-si faca lucrarea de dezbinare din interior. Caci daca ar ataca iar din exterior, dezbinarea s-ar produce mai greu. Insa cand li se va parea nu au ajuns la rezultatul scontat, vor ataca furibund.

Scrie un comentariu

Scroll Up