România INTERZICE pungile din plastic, conform strategiei U.E. Iată CALEDARUL dispariției

ian. 19, 2018 6581 8 http://bit.ly/2H6xXNM

Din această vară, pe piața din România nu mai pot fi introduse pungi din plastic subțire, iar din 2019 va fi interzisă și comercializarea acestora. În paralel, Uniunea Europeană își dorește ca, până în 2030, toate pungile de pe piața UE să fie reciclabile.

Mai exact, începand cu data de 1 iulie 2018, în România se interzice introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner, iar de la 1 ianuarie 2019 se interzice și comercializarea lor.

Interdicția nu vizează pungile de transport din plastic fără mâner.

Pungile de transport din plastic sunt acele pungi de transport, cu sau fără mâner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare.

Pungile de transport din plastic subțire sunt cele sub 50 de microni, iar cele din plastic foarte subțire au sub 15 microni.

Pungile din plastic au fost interzise și de alte țări europene, ca de exemplu Franța.

Până în 2030 toate ambalajele din plastic de pe piața UE vor deveni reciclabile 

Marți, 16 ianuarie, Comisia Europeană a adoptat prima strategie la nivel european privind materialele plastice.

Conform noilor planuri, toate ambalajele din plastic de pe piața UE vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosință va fi redus, iar utilizarea intenționată a microplasticului va fi limitată.

„Aceasta va proteja mediul de poluarea cu plastic și în același timp va stimula creșterea și inovarea, astfel încât provocările cu care ne confruntăm să devină un program pozitiv pentru viitorul Europei. Există argumente economice solide pentru transformarea modului în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite și reciclate în UE, iar dacă vom lua inițiativa în acest domeniu vom crea noi posibilități de investiții și locuri de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

„Dacă nu schimbăm modul în care plasticul este produs și folosit, în 2050 oceanele vor conține mai mult plastic decât pește. Trebuie să luăm măsuri pentru ca plasticul să nu mai ajungă în apa, în mâncarea și în organismele noastre. Singura soluție pe termen lung este reducerea deșeurilor din plastic, printr-o reciclare și o reutilizare sporite. Aceasta e o provocare pe care cetățenii, industria și administrațiile trebuie să o soluționeze împreună. Prin Strategia UE privind materialele plastice propunem, de asemenea, un model economic nou și mai circular. Trebuie să investim în noi tehnologii inovatoare care să asigure protecția cetățenilor și a mediului, menținând în același timp competitivitatea industriei noastre”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă.

În fiecare an, europenii generează 25 de milioane de tone de deșeuri din plastic, însă mai puțin de 30 % sunt colectate pentru a fi reciclate. În întreaga lume, plasticul reprezintă 85 % din deșeurile de pe plaje.

Plasticul ajunge chiar și în plămânii și pe mesele noastre, iar efectele asupra sănătății ale microplasticului din aer, din apă și din alimente sunt încă necunoscute.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
8 Comentarii la “România INTERZICE pungile din plastic, conform strategiei U.E. Iată CALEDARUL dispariției”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Cosmin
    # 20 ianuarie 2018 at 1:03

    Cata grija pentru mediu si sanatatea noastra. Imi dau lacrimile.

    Poate cineva ne explica de ce pungile de transport din hartie sunt in mod intentionat mai scumpe decat cele din plastic, desi sunt biodegradabile si fabricate dintr-o resusa regenerabila si la indemana oricui?

    Eu cred ca in realitate nu-i pasa nimanui de mediu si cu precadere celor ce se bat cu caramida in piept ca le-ar pasa.

    De asemenea PET-ul poate fi inlocuit cu sticla, etc etc

    Solutii sunt, dar cum spuneam, nu-i pasa nimanui de mediu.

    Bina ca abunda in idei si solutii industria militara si de supraveghere a populatiei.

    • redactor
      # 20 ianuarie 2018 at 1:04

      Totuși, plasticul e cu foarte mult mai ieftin decât hârtia.

      • mivas
        # 20 ianuarie 2018 at 20:35

        Și refolosibil.

      • Radu
        # 20 ianuarie 2018 at 20:45

        e poate mai ieftin dar pentru poluare pamantului sau apelor sau faptul ca se dezintegreaza greu in pamant egrav.

        Pestii pot muri in apa daca intra din greseala in pungi.

        Mizeria e cat casa numai pungi vezi prin mediul rural le ia vantul si le imprastie peste tot pe tot campul

        Hartia e scumpa ca deh lemn in tara asta nu prea mai e si gradul de reciclare a hartiei e f mic.

        Industrie buna care producea hartie ieftina din papura sau stuf din delta iarasi nu mai stiu daca mai e pe undeva…

  2. Alin
    # 20 ianuarie 2018 at 1:19

    Este o strategie aici; ei interzic pungile de plastic ca oamenii sa fie nevoiți să cumpere pungi din celelalte mai mari care costă mai mult.

  3. Marian
    # 20 ianuarie 2018 at 11:17

    Eu prefer să folosec rucsacul la piață. Ai grijă și de mediu și nici nu mai plătești pungile

  4. Mircea
    # 22 ianuarie 2018 at 9:27

    Ecologistii sunt ca pepenii: verzi pe dinafara si rosii (comunisti) pe dinauntru.

  5. Adela
    # 4 februarie 2018 at 17:17

    Atunci sa dispara cat mai repede ORICE recipient de plastic:casoletele cu fructe si legume din magazine,cutiile cu mancare semipreparata si gata preparata din toate magazinele, TOATE sucurile,apa si bauturile vandute in PET-uri,cremele si cosmeticele,iaurturile,vinul si berea,etc..Nu? Si daca va uitati atenti la orice film american..actorii folosesc numai pungi din hartie cand cumpara diverse din orice magazin,mai ales alimentar..

Scrie un comentariu

Scroll Up