Stema României de pe Ambasada din Budapesta a fost pângărită de cârpa secuiască, pusă de extremiștii membri ai “Mișcării celor 64 de comitate”

ian. 14, 2018 18578 26 http://bit.ly/2H6KNf3

.

ACTUALIZARE: Instigatorii ar avea dublă cetățenie, fiind veniți din România, iar faptele s-au petrecut sub ochii poliției maghiare. Cârpa a stat peste stema României 8 ore!!!


Stema României de la Ambasada României din Budapesta a fost acoperita de către membrii “Mișcării celor 64 de comitate” in noaptea de 12-13 ianuarie, adica vineri spre sambata.
De obicei Ambasadele sunt păzite chiar de personal din țara gazdă. Cum e posibil sa se permită asemenea sacrilegiu?
Pana acum nu a avut loc nicio reacție din partea autorităților române, nici președintele, nici ministrul de externe!

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
26 Comentarii la “Stema României de pe Ambasada din Budapesta a fost pângărită de cârpa secuiască, pusă de extremiștii membri ai “Mișcării celor 64 de comitate””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Ionut
    # 14 ianuarie 2018 at 22:52

    Arborarea steagului secuiesc la ambasada Romaniei reprezinta o recunoastere a faptului ca Tinutul Secuiesc e parte a Romaniei, nu? 🙂

    • redactor
      # 14 ianuarie 2018 at 23:19

      Mai bine zis, vor să înlocuiască ambasada României cu cea a „ținutului secuiesc”.
      E o provocare separatistă la care trebuie răspuns prompt și cu sancțiuni.

  2. # 14 ianuarie 2018 at 23:05

    JOS..IOHANNIS…Neamț..Secui…sau ce o mai fi..că român Nu..E..

  3. john
    # 14 ianuarie 2018 at 23:29

    Este vremea faptelor,români!
    https://youtu.be/oVgnROg3XWA

  4. redactor
    # 14 ianuarie 2018 at 23:44

  5. # 15 ianuarie 2018 at 0:12

    toti secui inbarcati pe tren si pusi la granita ungara sa stea intre granite si ridicarea cetateniei romane, cu mic cu mare toti din regiunea harghita, covasna si mures, toti ungurii trimisi acasa…se vede ca lie dor de casa, iar romania sa se pregateasca bine de razboi si sa faca rapid incorporari masive, toti tinerii peste 18 -19 ani pina la 45 sa fie chemati sub arme…

    • guti flo
      # 15 ianuarie 2018 at 8:14

      Care arme…armele U.E.?
      Romania este in genunchi in fata Uniunii Europene!

    • Ionut
      # 15 ianuarie 2018 at 9:33

      „În anul 1599, când Mihai Viteazul traversa defileul Oltului pentru a cuceri Transilvania, secuii au trecut imediat de partea armatei românilor şi au venit la Şelimbăr să-l sprijine pe voievodul muntean, care le promisese restituirea drepturilor furate de nobilii maghiari. Ridicarea la arme a secuilor fusese una spontană, iar oamenii conduşi de Moise aveau nevoie de un stindard care să îi reprezinte în luptă. Atunci a fost inventat steagul secuiesc, aşa cum apare şi astăzi. Iar sub stindardul pe care corpul de armată al lui Moise Secuiul l-a purtat în oastea voievodului muntean a fost câştigată bătălia de la Şelimbăr, care a dus, după şase luni, la prima unire a tuturor românilor: cea sub Mihai Viteazul.”

      „După ce întemeiază statul maghiar în Pannonia, ungurii îi duc pe secui, presupuşi urmaşi direcţi ai hunilor, în curbura arcului carpatic, în actualele judeţe Harghita şi Covasna. Aici îi întâlnesc pe “blacki”, adică pe valahi, respectiv români, de la care învaţă scrierea. Acelaşi lucru spune cronica lui Anonymus, scrisă pe la 1.220 la curtea regelui maghiar Bela al III-lea. Mai mult, “alfabetul secuiesc” are 12 semne comune cu alfabetul de la Tărtăria. Doar că scrierea descoperită la Tărtăria, judeţul Alba, are o vechime de 7.000 de ani, pe când secuii au venit în curbura Carpaţilor cu doar 800 de ani în urmă…” (sursa: libertatea.ro)

  6. # 15 ianuarie 2018 at 0:18

    E fara precedent acest atac marsav asupra insemnelor statului roman.! Unde e reactia PRESEDINTELUI,dar a Guvernului.?! Ne pierdem timpul in scandaluri sterile,in loc sa fim uniti,echilibrati,dar..fermi.! Romani,e timpul sa ne ridicam glasul,aici e vorba de fiinta nationala,de insasi existenta noastra ca neam si TARA.!

  7. # 15 ianuarie 2018 at 0:18

    trebuie facuta nationalizarea a tot ce este in tara si granitele strajnic aparate, trebuie sa ne pregatim sa declaram legea martiala pt 2 ani si facut curat in tara, tradatorii,hotii, coruptii, criminalii, dusmanii poporului arestati si executati, mafia din politica, justitie, servicii secrete, masonii trebuie pusi cu botul pe labe, inlaturati , executati la zid pt saracirea poporului si distrugerea tarii…

  8. # 15 ianuarie 2018 at 2:56

    Porcarii ..nesimțiți..pe vremea lu Ceaușescu n am.avut probl din astea,toti eram.normali si ne înțelegeam cu toții..indif ca eram.roman,maghiar sau alte etnii..

  9. # 15 ianuarie 2018 at 2:56

    Astea s din vina politicienilor,cu dezbinări si îndemnare la porcarii instigare aiurea..

  10. Ciprian Iordache
    # 15 ianuarie 2018 at 8:33

    Eu zic să le facem pe plac. Retragem toată administratia românească din Cv si Hr., să se declare stat după care înconjurăm ac.tinut cu granită din sârmă ghimpată. După care instituim un regim drastic de vize. Să mai iasă de acolo când ne-om mai aduce noi aminte de ei.

  11. Alin
    # 15 ianuarie 2018 at 8:43

    Conform ultimului recesămănt în România sunt căteva zeci de secui,au fost prostiți sa se declare maghiari, nu stiu căți știu dar secuii nu sunt maghiari.

  12. # 15 ianuarie 2018 at 9:55

    Cum și-au permis așa ceva?

  13. # 15 ianuarie 2018 at 10:14

    Ce poziție au adoptat latraii de politicieni romani ??!???? Cumva poziția struțului ca de obicei !!!!!

  14. Costel
    # 15 ianuarie 2018 at 10:37

    „Salvarea” va veni de la fratele ortodox Rus-Putin. Numai patriarhul Justinian justifica în anii 1950 instaurarea comunismului în România. Iată ce afirmă ”ortodoxul” Putin: ”Ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu cea a creştinismului, de fapt: libertate, egalitate, fraternitate, dreptate – totul este expus în Sfânta Scriptură, totul este acolo.”
    Citeste mai mult: adev.ro/p2l74z
    http://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-putin-compara-comunismul-crestinismul-mumia-lenin-moastele-sfintilor-crestini-1_5a5c6127df52022f7584be30/index.html

  15. # 15 ianuarie 2018 at 10:50

    unde au fost cei care pazesc ambasada, sau cei care somnolesc in cladirea ei ? Ce are de spus M.A.E. unguresc ? Vrem sa auzim ceva de la M.A.E. al Romaniei , unde este Melescanu, ?

  16. # 15 ianuarie 2018 at 14:48

    Ar trebui taxat gestul , dar dl. Meleşcanu pare aplecat , cu căciula în mână.

  17. Radu
    # 15 ianuarie 2018 at 16:53

    declaratia aceea care a fost interpretata gresit din punct de vedere lingvistic a primului ministru cred ca i-a infuriat pe xenofobi si neo nazistii unguri si secui.

    Ungaria este condusa de o dictatura neo nazista.
    Jobbik este a treia forta politica in ungaria PARTID ANTISEMIT SI XENOFOB,ULTRA NATIONALIST.

    In timp ce la noi lumea e proasta si guvernanti slugi si linge blide sau linge clante.

    Ungaria are sprijinul lui Putin posibil sau ii se da voie sa fie copilul problema a Uniunii pentru ca serveste cuiva acest lucru.

  18. # 15 ianuarie 2018 at 19:14

    Rusine voua politicienilor .Dormiti? ce faceti luati masuri ca si-au cam luato -n cap.Daca li sau dat drepturi prea multe acum vor totul .Cum se spune in popor :Le dai un deget si iti ia toata mana , niciodata nu sunt multumiti desi au mai multe drepturi la noi in tara decat in multe alte tari unde .

  19. # 15 ianuarie 2018 at 19:57

    Rusine

  20. nenimenea
    # 15 ianuarie 2018 at 21:29

    Auzi departe strigă slabii
    Și asupriții către noi,
    E glasul blândei Basarabii
    Ajunsă-n ziua de apoi.
    Și sora noastră cea mezină
    Gemând sub cnutul de calmuc
    Legată-n lanțuri a ei mână,
    De ștreang târând-o ei o duc.
    Murit-au… poate numai doarme
    Ș-așteaptă moartea de la câni
    La arme,
    La arme, dar români!

    Pierit-au oare toți vultanii
    Și șoimii munților Carpați,
    Voi, fii ai vechei Transilvanii
    Sunteți cu totul enervați
    Și suferiți în înjosire
    De la Brașov pân-la Abrud,
    Ca să vă ție în robire
    Fino-târtanul orb și crud.
    Și nimeni lanțul n-o să farme,
    N-aveți inime, n-aveți mâni?
    La arme, la arme,
    La arme, frați români.

    Maghiar, tatar cu cap de câne
    De noi și azi îți bați tu joc…
    Sub pumnul nostru vii tu mâne
    Strămutăm falcile din loc,
    Și limba ta muiată-n ură
    Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
    Ți-om băga pumnul nostru-n gură
    Căci, câne, te iubim atât.
    Și brațul nostru-o să vă farme
    Și robi veți fi, măriți stăpâni,
    La arme, la arme,
    La arme, frați români!

    Iar tu, iubită Bucovină
    Diamant din steaua lui Ștefan
    Ajuns-ai roabă și cadână
    Pe mâni murdare de jidan,
    Rușinea ta nu are samăn
    Pământul sfânt e pângărit…
    Mișel, și idiot, și famăn,
    Ce ai mai sta la suferit,
    De-acuma trâmbiți de alarme,
    Nălțați stindardul sfânt în mâni
    La arme,
    La arme, dar români.

    Pierduți sunteți pe Criș și Mureș,
    E moarte, e leșin, e somn?
    Au Dragoș nu-i din Maramureș,
    Au n-a fost la Moldova Domn?
    N-ai frânt a dușmanilor nouri,
    N-ai frânt pe leși și pe tătari,
    Au Dragoș, vânător de bouri,
    N-ai să vânezi și pe maghiari?
    Rușine pentru cel ce doarme,
    Sculați ca să nu muriți mâni
    La arme,
    La arme, dar români.

    Din laur nemuritorii ramuri
    O, țară pune-n frunte azi
    Și-n tricolorul mândrei flamuri
    Să-nfășuri pieptul tău viteaz.
    Și smulge spada ta din teacă
    Și-ți cheamă toți vitejii tăi.
    Și la război ea demnă pleacă
    Cu pui de șoimi și fii de zmei
    În rânduri, rânduri ea să farme
    Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,
    La arme, la arme,
    La arme, frații mei români.

    ©Mihail Eminovici(Eminescu

  21. Mihaela
    # 15 ianuarie 2018 at 23:19

    Alo!! TFL-listii?!!! Unde sunt acum “tinerii frumosi si <>”? Nu mai urla de “giustitie” pe bulevard?? Sau vi se pare putin lucru ca se fura tara?! Asta nu e o incalcare pa adresa legilor justitiei?? Unde e “presedintele tuturor romanilor”? Acum nu mai e al tuturor? E doar al celor cu dubla cetatenie??? Imi cer scuze, dar se pare ca pentru acest eveniment, organizatia TFL nu a primit ordine! Asa ca de unde sa stie, saracii, ce si cum sa strige?…mai ales ca nici nu ar fi “politic corect” sa ne luam de vecinii nostri… Trist:” 🙁

Scrie un comentariu

Scroll Up