Exterminarea OAMENILOR STRAZII si pedepsirea OAMENILOR MILOSTIVI

ian. 13, 2018 15054 15 http://bit.ly/2qGNkRU
de Saccsiv

Multi americani si-au pierdut casele si traiesc in astfel de rulote.

La minutul 9:28 constatam si care este cea mai mare frica a lor: daca SISTEMUL ii descopera, le ia copiii …

Adica papusarii. au declansat voi criza, oamenii au saracit iar “protectia copilului” ii vaneaza pentru a le rapi copiii pentru ca sunt prea saraci.

A dormi in rulota reprezinta totusi o varianta fericita a celor fara case. Se poate si mai rau: strada …

Si sunt si mai multi cei ce ajung intr-o astfel de situatie:

RECORD de oameni ai strazii in New York

Dar oamenii sistemului sau pur si simplu oameni rai n-au loc de acesti saraci nici acolo. Cateva exemple:

 

O măsură draconică împotriva oamenilor străzii a pus pe jar Anglia! La intrarea într-un imobil din Londra au fost instalate ţepuşe de metal pentru a îi împiedica pe cei fără adăpost să doarmă pe preşul din faţa clădirii.
Locuitorii din blocul respectiv susţin că nici măcar nu au fost consultaţi în această privinţă, iar ţepuşele au apărut peste noapte.
Primarul Londrei, Boris Johnson, a criticat măsura şi a cerut ridicarea ţepelor după ce, pe biroul edilului, a ajuns o petiţie semnată de 40 de mii de oameni.
Numărul oamenilor străzii din Marea Britanie a crescut cu 37 la sută în ultimii patru ani.

 

Cititi va rog mai multe la:

Marea Britanie ŞOCHEAZĂ Europa. Ce măsură a luat împotriva oamenilor străzii: „Au fost instalate ŢEPUŞE de metal”

 

Doi adolescenţi beţi din Rusia ar fi decapitat un om fără adăpost, apoi s-au jucat fotbal cu capul lui. Identificarea bărbatului mort a fost îngreunată deoarece capul lui a fost luat de un camion de gunoi.
Doi adolescenţi ruşi beţi au tăiat capul unui om fără adăpost, pe care l-au folosit apoi pentru a se juca fotbal, potrivit NYDailyNews.

Cei doi ar fi folosit un topor și cuțite pentru a-l ucide și decapita pe cerşetor pe o stradă din estul Moscovei, „pentru că nu le-a plăcut faţa lui”
După ce s-au jucat cu capul lui, aceştia l-au aruncat într-un coș de gunoi. Cadavrul său a fost lăsat aruncat pe stradă.
Polițiștii i-au prins pe suspecți după ce au urmat dârele de sânge din corpul bărbatului ucis într-un apartament – unde au găsit armele pe care cei doi le-au folosit la crimă.
Casa lor era, de asemenea, „acoperită” de sânge.
Adolescenţii ar putea face fiecare 15 ani de închisoare, dacă vor fi condamnaţi pentru crimă.

 

Cititi va rog mai multe la:

TERIFIANT: Doi adolescenţi BEŢI au decapitat un om al străzii şi au jucat FOTBAL cu capul lui

 

Fapte teribile, demne de filmele cu mafioţi, s-au petrecut într-un fost spital de boli venerice din centrul Capitalei. Doi oameni ai străzii au fost bătuţi, legaţi, obligaţi să danseze pe o masă până la epuizare şi udaţi atunci când oboseau. Unul dintre ei a ajuns la spital, celălalt a murit. Cei doi adolescenţi care i-au torturat au fost reţinuţi şi vor fi aduşi astăzi în faţa instanţei.
Cei doi oameni ai străzii au fost atacaţi în noaptea de Rusalii chiar în adăpostul lor improvizat într-o clădire dezafectată, fiind torturaţi aproape trei ore anunță Antena3. Drama s-a terminat abia când unul dintre agresori a primit un telefon şi a plecat. Cu ultimele puteri, unul dintre bărbaţi a reuşit să ceară ajutor şi a ajuns la spital. Colegul lui a murit însă în urma torturii.
Atacatorii au fost prinşi de oamenii legii. Unul are doar 16 ani, iar celălalt 18.
Cei doi adolescenţi au fost reţinuţi şi urmează să fie aduşi în faţa instanţei.

 

Cititi va rog mai multe la:

CAZ ŞOCANT în Capitală. Doi oameni ai străzii, torturaţi de doi adolescenţi. Una dintre victime a murit

 

Ce face sistemul?

 

Publicația germană prezintă cazul unei femei fără adăpost, Zsuzsanna Lakatos, în vârstă de 58 de ani, care a refuzat să cerșească în cele două decenii de când trăiește pe stradă și care trăiește cu soțul ei la periferia Budapestei, într-o clădire dărăpănată pe care au reparat-o. Își câștigă banii din renovări, grădinărit sau ajutându-i pe oameni cu mutatul, o mare parte din venitul lor fiind asigurat însă din colectarea obiectelor casnice aruncate pe stradă. Au devenit însă mai vigilenți după ce, în ianuarie, a intrat în vigoare legea deșeurilor, potrivit căreia obiectele mari aruncate în spațiul public reprezintă proprietatea celor care au dreptul să le ridice. Cei care nu sunt autorizați să facă asta riscă amenzi și închisoare, fiind vorba de o reglementare care a țintit mulți oameni fără adăpost care colectau deșeuri.

Situația a devenit și mai neagră pentru oamenii străzii luni seara, când parlamentul maghiar a aprobat o lege prin care se interzice dormitul în preajma anumitor spații publice. Este vorba de fapt de un amendament la o lege aprobată anul trecut, dar respinsă în cele din urmă de Curtea Constituțională. Pentru a evita o nouă respingere, guvernul conservator condus de premierul Viktor Orbán a introdus anula acesta un amendament la constituția Ungariei prin care legea poate fi declarată cu greu neconstituțională. O serie de organizații pentru drepturile omului prostestează în momentul de față împotriva noii reglementări, cerându-i președintelui țării, János Áder, să nu o semneze. Potrivit organizațiilor caritabile, Budapeste găzduiește între 10.000 și 15.000 de persoane fără adăpost, la o populație de circa 2 milioane, însă există adăposturi doar pentru 6.000 dintre ei. 

 

Cititi va rog mai multe la:

Guvernul maghiar ii ataca din nou pe oamenii strazii

Iar conform  Scandal în oraşul francez Marsilia. Oamenii străzii, obligaţi să poarte „însemne” care amintesc de nazism:

 

Al doilea cel mai mare oraş din Franţa, Marsilia, se află în plin scandal după ce oamenii străzii au fost obligaţi să poarte „triunghiuri galbene de identificare” în piept.

Potrivit rt.com, Insignele reprezintă o iniţiativă a primăriei din Marsilia şi a serviciului municipal de urgenţă, Samu, care are ca scop identificarea oamenilor străzii cu numele, fotografia, data naşterii şi informaţii despre bolile acestora.

Analistul politic Pierre Schweitzer a declarat însă că aceste însemne aduc aminte de steaua galbenă purtată de evrei în timpul dominaţiei naziste. „Cetăţenii au reacţionat vehement”, a mai spus Schweitzer.

La rândul său, organizaţia franceză pentru protecţia drepturilor omului La Ligue des droits de l’Homme a criticat măsura autorităţilor, sugerând că face trimitere la „însemnele de tristă amintire” purtate de victimele Holocaustului.

Peste o sută de persoane fără adăpost au fost obligate să poarte însemnele respective. „Care este scopul acestor abţibilduri? Să arăţi cu degetul un om al străzii?”, a declarat Eddy, un om care trăieşte de 14 ani pe străzi.

„Am văzut teama în ochii celorlalţi”, a adăugat Eddy. „Se fereşte lumea de noi, ne stigmatizează şi mai mult”.

„Este scandalos, inuman”, a declarat Christophe Louis, şeful unei organizaţii locale pentru nevoiaşi, „Collectif Morts de la Rue”. „Să obligi o persoană să poarte un simbol care ilustrează bolile acesteia nu este doar discriminatoriu, ci şi ilegal – încalcă confidenţialitatea medicală”, a adăugat Louis.

„Medicina, practicată chiar şi pe stradă, trebuie să respecte drepturile omului şi etica medicală”, a spus un medic din asociaţia Médecins du Monde , Pierre-François Pernet. „Sunt şocată. Nu poţi să-i obligi pe oamenii străzii să poarte un triunghi galben în piept, care să indice boala de care suferă. Nu trebuie să-i stigmatizezi pe cei lipsiţi de apărare”, a declarat Marisol Touraine, ministrul pentru Afaceri Sociale şi Sănătate.

Reprezentanţii primăriei spun însă că etichetele „salvează vieţi”. „Sunt dezolat de controversa absurdă care s-a iscat în jurul acestor carduri distribuite de Samu”, a declarat Xavier Mery, primarul Marsiliei. „O să modificăm aspectul insignelor. Scopul nostru a fost acela de a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Nu am ştiut ce va urma”.

 

Iar altii ii impusca ca pe caini:

VIDEO: Politia americana EXECUTA UN OM FARA ADAPOST

 

Milostenia este interzisa

 

Autorităţile din cele 33 de oraşe, printre care se numără Daytona Beach, Florida; Raleigh, N.C.; Myrtle Beach, S.C.; şi Birmingham, Alabama au decis să pedepsească persoanele care îşi ajută semenii defavorizaţi, fără a propune însă o soluţie alternativă la problema oamenilor străzii. Potrivit unui articol de pe NBC, Debbie şi Chico Jimenez au primit o amendă în valoare de 2.000 de dolari pentru că au oferit hrană unor persoane fără adăpost în parcul central din Daytona Beach. Cei doi au refuzat să plătească amenda, însă acest tip de măsuri câştigă din ce în ce mai mult teren, scoţând la iveală un conflict major între viziuni, căruia îi cad victime persoanele deja vulnerabile. Dacă soţii Jimenez, împreună cu alţi locuitori ai oraşului, susţin că administraţia are obligaţia de a oferi ocazional mese oamenilor străzii şi că aceştia din urmă au dreptul să folosească parcurile comunităţii, la fel ca oricare alt cetăţean, municipalitatea susţine că oferirea hranei către aceşti oameni amplifică problema oamenilor fără adăpost, iar prezenţa lor în parcuri îi sperie pe alţi locuitori.

În oraşul Hayward, California, de pildă, cei care îşi doresc să le ofere mâncare oamenilor străzii trebuie mai întâi să obţină permisiunea din partea departamentului de sănătate publică. Acesta trebuie să testeze în prealabil dacă hrana oferită este de bună calitate şi corespunde criteriilor de siguranţă. Dacă alimentele întrunesc aceste condiţii, donatorii pot primi un permis prin care pot oferi, legal, hrană nevoiaşilor, însă doar în anumite zile şi perioade ale lunii.

Michael Stoops, director al organizaţiei National Coalition for the Homeless, spune că “Oamenii străzii sunt vizibili peste tot în oraşele Americii. Administraţiile sunt de părere că, dacă nu le mai oferă acestora hrană, ei vor pleca. Însă, desigur, nu se întâmplă asta. Vrem ca administraţiile să înceteze această practică. Susţinem dreptul oamenilor de a-şi împărţi mâncarea cu semenii lor.”

 

Cititi va rog mai multe la:

33 de orase americane interzic oamenilor sa ofere hrana celor fara adapost

 

Conform Un bărbat de 90 de ani din Florida riscă închisoarea pentru că a oferit mâncare oamenilor străzii:

 

Un bărbat de 90 de ani din Florida riscă să petreacă 60 de zile la închisoare pentru că a încălcat legea dăruind mâncare gratis oamenilor străzii.
Arnold Abbot riscă să fie amendat cu 500 de dolari și să fie condamnat la închisoare după ce ofițerii de poliție l-au reținut în timp ce împărțea mâncare oamenilor străzii, într-un parc. El a fost arestat împreună cu doi preoți, care pregătesc mâncarea în bucătăria lor și o împart în fiecare săptămână celor nevoiași.
„Unul dintre polițiști a venit și mi-a spus „Aruncă farfuria acum”, ca și cum as fi purtat o armă. Aceștia sunt cei mai săraci dintre săraci, nu au un acoperiș deasupra capului. Cum să le întorci spatele?”, a spus Abbott, potrivit independent.co.uk.
Arnold Abbott a declarat că plănuiește să dea în judecată orașul și intentionează să continue să facă fapte bune.
Legea care interzice împărțirea de mâncare săracilor a intrat în vigoare recent și presupune ca astfel de grupuri să se afle la o distanță de cel puțin 152 de metri de proprietăți rezidențiale.

 

Cititi va rog si:

În SUA e ILEGAL SĂ-ȚI AJUȚI APROAPELE: Municipalitatea din Elgin obligă un cetățean să nu mai ofere adăpost oamenilor străzii, altfel ÎI VOR LUA CASA

 

Incotro?

 

Columbia, SC, to exile its homeless, august 2013:

 

Columbia, Carolina de Sud, va exila oamenii străzii

Primăria orașului intenționează să-i izoleze cu forța în același an în care se sărbătoresc 50 de ani de la Mișcarea pentru Drepturile Omului.

Care este cel mai rapid, cel mai simplu – dacă nu și cel mai ineficient – mod de a rezolva problema inestetică din centrul orașului vostru a oamenilor străzii? O faci problema altcuiva.
Căci primăria orașului Columbia, Statul Carolina de Sud, se pare că făurește planul de ajutorare a oamenilor fără adăpost inspirându-se din episoade vechi din „South Park”. Aceasta a decis să scoată măturoiul din garaj și să-i măture pur și simplu pe boschetari afară din centrul orașului.
Consiliul Local din Columbia a aprobat în unanimitate planul, creând patrule speciale de poliție care să pună în aplicare legile privind „calitatea vieții” referitoare la vagabondaj, urinarea publică și alte infracțiuni nu neapărat limitate la oamenii fără adăpost. Acești polițiști trebuie să le ofere boschetarilor două opțiuni: să intre la închisoare pentru vagabondaj sau să fie înghesuiți într-un adăpost de la marginea orașului cu 240 de locuri, cu funcționare non stop, din care nu le este permis să iasă cu ușurință.
Cea de-a doua opțiune nu este închisoare, vezi Doamne, pentru că boschetarii sunt închiși cu ajutorul unei organizații caritabile locale. Este vorba, vedeți dumneavoastră, de o încarcerare caritabilă. Oamenii străzii pot pleca, dar trebuie să stabilească o programare și să li se asigure transportul cu o camionetă.
Și în cazul în care vreunuia dintre boschetarii delincvenți îi vine idea să facă vreo nebunie cum ar fi, să zicem, să se plimbe prin oraș, oficialii intenționează să posteze un ofițer – putem doar să presupunem că nu va fi vorba de Brian Dennehy – pe drumul care duce în centrul orașului doar pentru a se asigura că nu se întorc și încep să facă pe John Rambo.
Dar, stați liniștiți, e în regulă: acest adăpost cu 240 de locuri ar trebui să-i găzduiască fără nicio problemă pe toți cei 1518 de boschetari care locuiesc pe teritoriul orașului Columbia în prezent. În plus, orașul are un parteneriat cu o organizatie caritabilă. Cu siguranță vor fi în măsură să facă acest exil al boschetarilor să funcționeze, nu?
Michael Stoops, responsabil pentru organizarea comunității de la Coaliția Națională pentru Persoanele fără Adăpost, a spus pentru ThinkProgress că planul este „cea mai cuprinzătoare masură anti-persoane fără adăpost”  care a fost propusă vreodată „în orice oraș, în ultimii 30 de ani.” El a mai adăugat: „Folosirea unui adăpost de proporții la periferie pentru a găzdui toate persoanele fără adăpost într-un oraș este ceva care nu a funcționat niciodată niciunde în țară.”
Dar trebuie să fie un început pentru toate. Poate că această politică nu reușește să le aducă un acoperiș deasupra capului celor fără adăpost. Poate că nu aruncă o privire asupra unor probleme mai mari, cum ar fi rata șomajului de 8,1% în Carolina de Sud sau rata de 7,9 % în Columbia – fiecare dintre ele mai mare decât media națională. Poate că nu are nicio legătură cu rata execuției ipotecilor de către stat care se claseaza în Top 10 din țară și depășeste cu mult media națională.
Dar un oraș care sărbătorește 50 de ani de la Mișcarea pentru Drepturile Omului nu poate intra în bucluc pentru separarea unei bucăți mari de populație de restul orașului doar pentru că nu-i place cum arată, nu-i așa? Ei bine, mai e și treaba aia cu „tratamentul nediscriminatoriu în fața legii”, care se aplică indiferent dacă cineva scutură un pahar cu mărunțiș la intrarea într-un Starbucks sau nu.
„Idea de bază este că se dorește ca persoanele fără adăpost să nu fie vizibile în centrul orașului Columbia,” a declarat Susan Dunn, directorul juridic al ACLU Carolina de Sud. „Îi puteți trimite undeva cu autobuzul sau puteți merge la închisoare. Acesta este, de fapt, un abuz de putere.”
Multă baftă cu treaba asta, Columbia.

 

Vizionati va rog si:

 

Omul strazii nu este un subom

Cititi va rog mai multe la:

Video: SACRIFICIUL SUPREM al unui batran om al strazii. Cati dintre noi suntem in stare de asa ceva?

 

In concluzie

Cred ca satanizatii ce conduc din umbra lumea cauta prin Sfanta Scriptura ce scrie acolo ca trebuie sa faca si sa nu faca omul, astfel incat ei sa faca taman pe dos. Scrie de sodomie? Mai au un pic si-o s-o impuna. Scrie de camatarie? Camatarii sistemului financiar bamcar sunt zei. Scrie de desfranare? Revolutia sexuala face ravagii. Si tot asa.

Si cum cea mai des intalnita tema din Noul Testament este MILOSTENIA, evident ca n-o puteau lasa nici pe aceasta deoparte, ca atare au implementat legi dracesti.

 

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
15 Comentarii la “Exterminarea OAMENILOR STRAZII si pedepsirea OAMENILOR MILOSTIVI”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Un om
    # 13 ianuarie 2018 at 22:51

    Aceasta este „lumea civilizată”! În România este mult mai bine, chiar dacă sunt salariile mici!
    Nu trebuie să mai spunem că în străinătate este mai bine! Banii nu sunt totul! RUȘINE SUA!

  2. Adi
    # 13 ianuarie 2018 at 23:55

    Sua e un popor terminat, cel mai terminat si manipulat de pe planeta. SUA e principala coada de topor a satanistilor iudei si prin ea impun nebunia, anormalitatea si teroarea in intreaga lume. iudeii sunt cozi de topor ale satanei, ale lui lucifer, deci, draci-iudei-americani-etc, o ierarhie de terminati care incearca sa elimine orice urma a dumnezeirii de pe Pamant. si mai au putin si reusesc, niciodata 100% dar ei spera; oricum, iadul si-l au asigurat si sper sa se „bucure” de el cat mai curand toti acesti antihristi.

  3. # 14 ianuarie 2018 at 8:25

    Sau inmultit oamenii strazi pretutindeni in lume, acum treptat se pregateste si holocaustul pt ei, marile hipermarketuri prefera sa arunce tone de alimente decat sa le dea saracilor, in ceea ce priveste s.u.a acolo cartiere intregi au ajuns pe mana bancherilor, locuitorii acelor locuinte ajungand oameni ai strazi, si la noi posesorii locuintelor prin programul prima casa vor fi potentiali oameni ai strazi in urma unei crize

  4. Ion Ciungu
    # 14 ianuarie 2018 at 9:44

    Viu este Mântuitorul lumii, Veșnicul Fiul Iubit al lui Dumnezeu, fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El fiecare moment, în vecii vecilor!
    ………………….

    Frate Saccsiv, Concluzia la care ați ajuns pare a fi adevărată. Mi se pare că evreii-derbedei-atei-sataniști lucrează cu perseverență neclintită contra valorilor creștine de peste 200 de ani:

    Revoluția franceză din 1789-1791, Drepturile Omului, Respingerea lui Iisus, Admiterea evreilor fără Dumnezeu în societatea franceză

    „După Joseph Lémann, actul de naștere al integrării comunității iudaice în sânul societății franceze se poate redacta astfel: «Este născută din Drepturile Omului și din Franța descreștinată, în localul Adunării naționale: din 14 august 1789 până în 27 septembrie 1791.» Autorul continuă: «La Ierihon, drepturile lui Dumnezeu mergeau înaintea lui Israel, cu sunetul trompetelor; în Franța, în schimb, drepturile Omului, cu securea revoluționară, îi croiesc drumul.»” Am citat din cartea “Les Juifs dans la révolution française”, Paris 1889, format pdf, 143 de pagini, pag. 2.[11]Traduc, în continuare, introducând titluri:

    Două fapte de o gravitate incalculabilă la începutul Revoluției franceze

    “Născut în 1836, Joseph Lémann era opusul a ceea ce astăzi se numește rasist, și chiar antisemit. Evreu convertit, devenit preot catolic, își consacră toată existența sa încercării de a-i converti pe foștii săi coreligionari la creștinism. Opera sa majoră, pe care o publică Edițiile Avalon, reprezintă rezultatul a mai mult de douăzeci de ani de cercetări.” (pag 2).

    “Două fapte de o gravitate incalculabilă se juxtapun la începutul Revoluției franceze: suprimarea lui Hristos și admiterea evreilor.

    Povestind de-a lungul acestei cărți, în detaliile cele mai amănunțite, maniera în care aceste două fapte au fost aduse și în care s-au produs, ne limităm aici să prezentăm formula lor precisă:

    Primul fapt istoric: Hristos respins în fruntea Declarației drepturilor omului;

    Al doilea fapt istoric: Evreii admiși în societate, în baza aceleiași Declarații a drepturilor.
    http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.ro/2017/07/nu-va-ramane-aici-piatra-pe-piatra-care_26.html

    ……………………………….

    Bunul Dumnezeu Veșnic, Atotînțelept, Atotputernic și Iubitor de oameni, Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, știe toate, vede toate și permite lucrarea satanică doar până la un moment dat!

  5. Iulia Dragoș
    # 14 ianuarie 2018 at 10:14

    Nici, măcar, comuniștii nu au fost capabili să facă atâta propagandă negativă americanilor !

    • Un om
      # 14 ianuarie 2018 at 16:52

      Nu este propagandă negativă, ci ADEVĂR! La americani tot ce contează este BANUL!

      • Radu
        # 20 ianuarie 2018 at 20:31

        Ca la romani o fi diferit

        Adevarul este dupa cum vrea fiecare sa-l vada.

        SUA e o tara care se strica din ce in ce mai mult dar asta nu inseamna ca noi suntem mai buni ca ei.

        Noi ca ortodocsi care stim ce stim o sa fim mai aspru judecati de Domnul cand va veni momentul.

        Poate americanii au o scuza noi ce avem?

        Sa cersesti e pacat se cheama lene.

        Dumnezeu i-a spus primului om din sudoarea fruntii sa-si castige existenta si sa isi castige painea.
        Eu nu vad cersetorii facand ceva din sudoarea fruntii sa-si merite painea.

        Daca e cineva care poate nu mai e capabil sa munceasca acolo inteleg sau prea batran sau invalid etc.

        Dar la noi in Bucuresti si in unele zone din mediul rural putoresenia si ajutoarele sociale sun la ele acasa

  6. catalin_b
    # 14 ianuarie 2018 at 13:09

    Iată nou prilej de reflecție fundamental hamletiana pentru „ortodoxia” bartolomiana: Să desființeze sau să nu desființeze slujba parastasului?
    Și pe la noi au început să se audă prin locurile publice (stații de metrou) anunțuri de îndemn de a nu da bani sau foloase materiale cerșetorilor. Dacă și politicienii noștri, ortodocși convinsi cum îi știm, se vor lăsa tentați să adopte asemenea enormitati, oare va fi o surpriză să-l auzim pe Daniel că vine cu propunerea corectă politic de a le oferi oamenilor străzii adăpost în zidurile catedralei așa zise a mântuirii neamului în conformitate cu legenda meșterului Manole? Să mai zică cineva atunci că Daniel nu ține la Sfânta Tradiție!

  7. Un om
    # 14 ianuarie 2018 at 17:36

    activenews.ro/stiri-social/Amenintari-radicale.-Protectia-Copilulului-din-Finlanda-mesaj-catre-Camelia-Smicala-„Daca-mai-apar-inregistrari-video-cu-copiii-intalnirile-lor-nu-vor-mai-avea-loc-148694

  8. mivas
    # 14 ianuarie 2018 at 22:25

    În primul video, la min 11:24, acela este „soare”? Și cerul este roz??…

  9. Muraru Gabriela
    # 16 ianuarie 2018 at 8:57

    E foarte adevarat ce spuneti, La biserica de care apartin ni s-a spus de catre preotul paroh „daca va vad ca mai dati boschetarilor pachete va dau 100 metanii”

    Eu personal eram chiar intr-un moment in care un boschetar care doarme pe o gura de canal si caruia ii duceam des ceva ,m-a dezamagit pentru ca a aruncat pastravul cald din cuptor ,( il aranzasem ca la restaurant cu felii de lamaie chiar l-am facut pentru el special cu suflet) si m-a intrebat „dar 15 roni nu ai ?”

    Ei toti prefera bautura si e frustrant cateodata sa alergi cu ceva cald si sa auzi”credeam ca imi aduci cafea,nu ciorba
    Eu m-as orienta catre familii cu copii care invata.. sa-i ajut pe ei.

    • mivas
      # 20 ianuarie 2018 at 21:00

      Gabriela, știu că te doare, dar trebuie să știi că a aruncat mâncarea din cauza mândriei tale. Am pățit-o și eu. Nu te mai gândi la cât ai muncit sau la câți bani ai dat sau la cât suflet ai pus. Nu te mai gândi la nimic. Două lucruri trebuie să știi – că nu ai dat de la tine, și că ceea ce ai făcut tu este nimic în comparație cu datoria pe care o ai față de Dumnezeu din cauza păcatelor tale. Și nu în ultimul rând, Dumnezeu – prin acel sărman ți-a dat o porție de smerenie. Primește-o cu bucurie și mulțumește Domnului. Nu renunța! Continuă să te jertfești, că Dumnezeu nu rămâne dator. Tu dai o dată, iar apoi, când nu te aștepți, Dumnezeu îți dă de 10 ori mai mult.
      Doamne ajută!

  10. Radu
    # 20 ianuarie 2018 at 20:27

    Este un pic exagerat sa spunem exterminare.
    Dar oricum situatia se inrautateste pentru toata lumea nu numai pentru saraci.

    Victimizarea nu aduce nimic bun.
    Saracia are un leac si o cauza.

    In Bucuresti cel putin sunt multi care mai degraba prefera sa cerseasca decat sa munceasca si nu arata rau incat sa nu poata macar sa faca ceva fizic.

    Sa dai bani la cersetori nu e o milostenie

    Milostenia e sa ajuti pe cineva cu adevarat sarac nu actori care santajeaza publicul naiv la sentimente doar doar le pica ceva.

    Saracia nu dispare daca le dai mura in gura tot ce le trebuie
    Trebuie sa invete sa stea pe propriile picioare.

    Nici la manastire nu primesti masa degeaba daca nu muncesti deci???

    E bine sa fim obiectivi cat se poate.

    • mivas
      # 20 ianuarie 2018 at 21:20

      Radu, ești prea aspru. Dacă ți-aș spune că o persoană cu studii superioare, care chiar știe meserie, sănătoasă, bine îmbrăcată, arătoasă cu foarte mare greutate își găsește de lucru, cine crezi matale că angajează un boschetar, chiar sănătos fiind, care pute, nu are locuință, nu are studii? Pe ce lume trăiești, frățioare? Cine ești tu să judeci săracii Lui Dumnezeu? „Au” nu știi că aceștia sânt ai Lui? Știi tu, că în hainele acelea puturoase poate fi chiar Hristos – pe care tu, din mândrie tocmai îl judeci? Frica să te cuprindă când mai ai de gând să faci acest lucru. Ai grijă să nu îL mânii pe Dumnezeu.

      Radule, săracul te smerește, săracul te învață să împarți mâncarea, săracul te învață mila, săracul te învață răbdarea. Și multe alte lucruri folositoare pe care le pierzi de fiecare dată când treci pe lângă un sărman fără să îl bagi în seamă. Chiar și când stai numai puțin de vorbă cu el, de la înălțimea mândriei tale, lui i se deschid cerurile. Să te gândești la asta, Radule. Nimic din ceea ce ai nu este al tău.

Trackbacks/Pingbacks
  1. Video (SUA): Actiunea POLITIEI IMPOTRIVA celor ce HRANESC OAMENI AI STRAZII in parc - OrtodoxINFO - 16 ianuarie 2018

    […] Exterminarea OAMENILOR STRAZII si pedepsirea OAMENILOR MILOSTIVI. […]

Scrie un comentariu

Scroll Up