Deoarece critica Norvegia si are un mesaj crestin, MARIUS TUCA este jignit in ultimul hal de o jurnalista a noii ere …

Ian 6, 2018 4107 9 goo.gl/TneCwz

Marius Tucă, jignit în ultimul hal de o jurnalistă cunoscută! Jurnalista Petronela Rotar l-a criticat în termeni duri pe Marius Tucă după ce acesta a scris un mesaj pentru Norvegia în cazul familiei Bodnariu.

Da, dragă Norvegie! Şi eu îmi îndoctrinez copilul! Şi ca mine sînt mulţi alţii. Copilul meu ştie Tatăl Nostru, Crezul şi Ȋnger-Ȋngeraşul meu de la un an şi opt luni. Copilul meu e împărtăşit în fiecare duminică şi sărbătoare. Copilul meu ştie că Sărbătoarea Crăciunului nu e despre un moş gras care circulă prin aer, tras de reni, e despre Naşterea Domnului, venirea Lui în trup pe Pămînt. (Apropo, te-ai gîndit vreodată, dragă Norvegie, ce onoare ne-a făcut Domnul că S-a coborît printre tîmpiţii de noi?)

Copilul meu ştie să-şi facă cruce de cînd a învăţat că are control asupra mîinilor lui. Pe Maica Domnului o iubeşte “de nu poate să numere”, la fel şi pe sfinţi şi pe îngeri.

La noi, în Romȃnia, există copii care ţin post de la vîrste foarte mici. La noi, în Romȃnia, copiii ştiu să se abţină de la un dulce dacă trebuie să se împărtăşească peste o oră. Ştiu că după o oră pot să-l mănînce. Copiii cîntă colinde la noi, în Romȃnia, şi nu se gîndeşte nimeni “muaaaamă, ce îndoctrinaţi sînt copiii ăştia!”.

Dragă Norvegia, să ţi se pună pata pe o familie de romȃni care-şi creşte copiii în duhul creştin, singurul, al Adevărului atît de mult, încît să-i rupi din matca lor, să-i dai printre străini, să le furi dreptul suprem la Mamă şi la Tată! Iată adevăratul abuz!

Dragă Norvegie, te acuz de abuz nu împotriva unei familii de romȃni creştini, te acuz de abuz împotriva Creştinătăţii, te acuz de abuz împotriva Vieţii şi Adevărului, de acuz de abuz de prostie şi ignoranţă! Laicitatea ta e stupidă şi fără sens. Grija ta pentru copii e lipsită de subiect, e o pseudogrijă, e ilară şi subdimensionată.

Dragă Norvegie, ştiu că nu l-ai citit pe Dostoievski, da’ lasă, că l-am citit io şi-ţi fac un rezumat! Ȋn Jurnalul lui, Dostoievski scrisese un articol despre cum o bonă fusese dată afară din familia de al cărei copil avea grijă pentru că stăpîna casei a surprins-o pe aceasta povestindu-i micuţei despre Maica Domnului. Familia respectivă era dintre cele noi, vezi bine, dintre cele moderne, dintre cele care adoptaseră repede Programul European de Laicizare, care nu e de ieri-de azi, e, iată, mult mai vechi. Să intri cu bocancii într-o familie de creştini, ba să-i iei copiii şi să-i dai printre străini, pe motiv că preocupările ei nu se opresc la Imediat! Iată abuzul! Ce diferenţă e între tine şi ISIS? Nici una! Sînteţi ambii, la fel de intoleranţi, de sălbatici şi reduşi. Unde sînt valorile europene în virtutea cărora ai adus atîta durere într-o familie? Unde sînt valorile toleranţei şi diversităţii, pe care te baţi cu pumnii-n piept că le împărtăşeşti? Unde e spiritul tău european? Ȋn ce se colţ de lume trăieşti? Ce cărţi ai citit?

Dragă Norvegie, valorile Europei îi învaţă pe copiii tăi că imediateţea e tot ce există şi tot ce contează cu adevărat, pe cîtă vreme, aici, în partea asta de Europă, copiii noştri învaţă să-şi sublimeze imediateţea în spirit. Copiii noştri gîndesc, copiii tăi sînt învăţaţi să mănînce. (Tot Dostoievski vorbea despre “copiii care gîndesc versus copiii care mănîncă”). Nu ştiu ce înseamnă pentru tine Crăciunul, dar mai ai timp, mai ai timp ca acum, de Crăciun, să refaci abuzul şi să reuneşti familia Bodnariu. Pentru că nu ai, nu ai nici un drept asupra nimănui! Şi pentru că abia atunci abuzezi, cînd vrei ca toată lumea să-ţi împărtăşească valorile“, a scris Marius Tucă.

Imediat după încheierea mesajului, critici dure la adresa jurnalistului Marius Tucă nu au întârziat să apară: “Tucă nu e doar un poet prost. E prost, pur și simplu. Și periculos. Grețos text, juri că a fost scris de Puric. Ce nu ne-a spus poetul e dacă își bate și el copiii, între două rugăciuni și posturi, că doar bătaia e ruptă din Rai, nu?

PS: Nu discut cazul din Norvegia, nu îl cunosc, ci doar afirmațiile tocșoului.”, este reacția extrem de exagerată a Petronelei Rotar.

Petronela Rotar este și autoare a volumelor: “O sa ma stii de undeva” si “Alive”

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
9 Comentarii la “Deoarece critica Norvegia si are un mesaj crestin, MARIUS TUCA este jignit in ultimul hal de o jurnalista a noii ere …”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. contracurent
    # 7 ianuarie 2018 at 1:05

    ce frumos a scris Marius Tuca, bravo Marius
    si eu imi duc copiii la sfanta Liturghie si Sfanta Impartasanie in fiecare duminica ca asa facem noi pe aici de 2000 de ani, e trist ca petronela nu intelege taina si frumusetea Ortodoxiei

  2. Badea Călin
    # 7 ianuarie 2018 at 7:58

    Dle Tucă tot respectul si Dumnezeu sa-ți ajute. Si copii mei sunt exact la fel fara sa-i bat între doua rugăciuni asa cum zice loaza aia, lumina-i-ar Dumnezeu mintea aia întunecată.

  3. Dorli
    # 7 ianuarie 2018 at 9:42

    PEBLES DIN IEPOCA DI CHIATRĂ ! ADICA PIETRICICA DIN PANTOF., OF, OF, OF !!!

  4. radu
    # 7 ianuarie 2018 at 12:22

    Si uite asa orice fetisoara,cam tampitica ce-i drept, da cu critica crezandu-se indreptatita de neta-i superioritate intelectuala.De Tuca am mai auzit dar cine-i ilustra necunoscuta???Toate marlancele dau din gura sa inteleg ca deranjate de un mesaj de bun simt dar probabil ca indracita aceasta turbeaza cand aude de Tatal Nostru….

  5. Ionut
    # 7 ianuarie 2018 at 13:58

    Bravo, Marius Tuca!!!

  6. Liliana
    # 7 ianuarie 2018 at 15:18

    Petronela,muta-te intr-o tara ca Norvegia,sa ai si tu copii si sa ii rapeasca barnevernet…Fereasca Dumnezeu pe orice copil!!! Sa nu fie!
    Nu mai sta intr-o tara crestina,nu-i pentru unii ca tine care nu inteleg esentialul si care se simt mindri de ignoranta lor stupida.
    Cit de amare iti vor fi zilele si viata intr-o zi,din vina acestui ateism …Vai voua,bieti antihristi care nu puteti sa-i suportati pe cei care sint oameni adevarati,care doresc sa se mintuiasca si se straduiesc sa traiasca ca atare!
    Uitati-va sincer la voi!Vedeti-va asa cum sinteti si inca nu v-ati innebunit de tot,adica indracit!

    Cinste lui Marius Tuca-un om adevarat! Si tuturor parintilor adevarati! Dumnezeu sa le ajute sa-si creasca copiii pentru mintuire!A lor si a neamului nostru romanesc!
    Doamne,ajuta-ne!

  7. Corina
    # 7 ianuarie 2018 at 16:21

    Ddaca asa se crede ea superioara jignind… Cine stie unde a terminat facultatea de jurnalism sau ce educatie aleasa a primit, incat nu si a put expune parea dumneaei decat prin jigniri… Atata a dus o capul! Nu trebuie sa o jignim la randul nostru sau sa ne coboram la nivelul ei intelectual!

  8. valentin
    # 7 ianuarie 2018 at 19:45

    disperarea ateismului …

  9. Eu
    # 10 ianuarie 2018 at 8:45

    Foarte săracă cu duhul, Petrutza asta! Ar trebui să petreacă câteva nopți la o mănăstire, poate își revine!

Scrie un comentariu