X

MMB a înțeles mesajul sătenilor din Schit Orășeni și și-au delimitat azi “parohia vacantă”

de Mihai-Silviu Chirilă

Preotul pomenitor Ovidiu Lăzărescu s-a prezentat astăzi pe ulițele satului Schit Orășeni, pentru a merge cu ajunul Bobotezei pe la casele oamenilor. Însoțit de inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, pe post de șofer al mașinei Protopopiatului Botoșani, preotul ecumenist a vizitat cele câteva familii care l-au primit și în ajunul Nașterii Domnului, evitând cu grijă să meargă la celelalte familii din sat. Două dintre familiile care îl primiseră înainte de Crăciun au refuzat să îi mai deschidă poarta.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Întrebat dacă are vreo numire din partea MMB pentru a umbla prin sat, preotul Lăzărescu a arătat decizia mitropolitană prin care părintelui Ioan Ungureanu i se aducea la cunoștință că recursul i-a fost respins, uitând că în acea decizie era prevăzut și faptul că mandatul preotului suplinitor, adică al sfinției sale, încetează de la 1 ianuarie. Alt document nu a mai prezentat părintele Lăzărescu, ceea ce înseamnă că se afla în sat clandestin, fără o reconfirmare oficială ca suplinitor al parohiei.

Vizita preotului pomenitor la casele care l-au primit indică faptul că MMB a înțeles mesajul poporului ortodox din Schit Orășeni și și-a delimitat “comunitatea” pe care o are între credincioșii din sat. Mai mult decât atât, s-a anunțat că în ziua de Bobotează preotul Ovidiu Lăzărescu va săvârși slujba sfințirei Agheasmei Mari la domiciliul unuia dintre adepții săi din sat, ceea ce înseamnă că și-a desemnat și un “lăcaș de cult” în care să slujească, după ce credincioșii din parohie l-au înștiințat pe mitropolitul Moldovei că orice preot pomenitor trimis de MMB în sat trebuie să își facă propriul lăcaș de cult, deoarece sătenii nu vor preda biserica parohială, pe lângă care își dorm somnul de veci 420 de pustnici și maici care s-au nevoit în Schit Orășeni, așa cum a făcut-o și sfântul Sila, patronul satului.

Există informația că mâine inspectorul preot Florin Chirilă și vicarul administrativ preot Marian Timofte ar putea reveni în sat pentru a-l împiedica pe preotul Ioan Ungureanu să meargă cu ajunul pe la casele credincioșilor. Rămâne de văzut cum vor face așa ceva, de vreme ce preotul Ioan Ungureanu beneficiază de dreptul garantat constituțional la liberă circulație pe ulițele satului și pe la casele oamenilor, că împotriva sfinției sale nu există o decizie judecătorească executorie, definitivă și irevocabilă, că cei doi funcționari MMB nu pot beneficia din motivele mai sus indicate de sprijinul autorităților statului, care nu răspund comenzilor MMB și nu pun în executare decizii judecătorești ale tribunalelor bisericești.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

11 comentarii

  1. Ce situatie jenanta …Sa fie preot obligatoriu ecumenist.Pai cum mai vine si asta?Nimeni nu te vrea sau 3,4 familii doar ,din o suta si…cateva zeci si totusi sa te dai in spectacol.Ceva o sa se intample cu toate fortarile astea din ce in ce mai absurde si insistente.Toata ,,conducerea” acestei tari s-a hotarat sa oblige lumea pe toate fronturile.

  2. A venit sa colecteze banii oamenilor. Eu cunosc cate ceva din viata de parohie. Preotii sunt bolnavi sa adune bani ca sa isi faca o situatie materiala buna ei si familia si apoi sa mai faca nu stiu ce pe la parohie. In Biserica nu ar trebui sa fie jurisdictii, zone si parohii decat pentru a asigura acceasul la toti credinciosii, dar cand apar probleme ca a intrat altul in parohie, ca a facut servicii religioase chemat fiind de credinciosul care are mai multa evlavie la alt preot decat cel al parohiei, cand isi trimite mitropolitul gealatii in sutana ca sa impiedice pe altii “sa le ia banii” de molitfa, apoi asta nu este ortodoxie ci patima iubirii de arginti si a mandriei. De aceea, prinzand parohie si avand mult “cascaval”, preotii sunt dipusi sa faca orice compromis dogmatic si canonic ca sa nu supere pe episcopul eretic si sa-si pericliteze sursa de venit si imaginea de “star duhovnicesc”.

  3. Domnule Adi, sunteti nedrept in ceea ce spuneti. Nu-i vorba boala de a aduna bani, dar acesta este modul de administrare a unei parohii, care necesita niste cheltuieli, ca orica alta institutie. Va intreb: daca dvs prestati intr-o slujba la stat sau la privat, o faceti fara nicio pretentie materiala? Nu cred. Profesorii si ceilalti din ce sunt platiti? Tot din taxele si impozitele oamenilor, numai ca acele sume sunt colectate de stat. Asta-i singura diferenta. Asta in vreme ce preotul e lasat sa se descurce cum poate si mai si este blamat din toate partile. Statul mafiot a talharit Biserica in vremea lui Cuza de ceea ce inseamna acum 25% din avutia tarii! Sa ne restituie dragutul stat ceea ce a jefuit si Biserica poate avea autonomie deplina. Va dau exemplul meu: dupa 40 de ani, 10 luni si 18 zile de contributie la stat, m-am ales la pensie cu exorbitanta suma de 11 500 000. Credei ca e mult?
    Sa va dea Dumnezeu sanatate si nu mai graiti cu pacat. Iar tu, Valentin, fa bine si nu mai blestema. Nu cumva sa ta ajunga pe tine blestemul.

  4. Doamne ajuta!

    Comentez mai multe articole asociate ideatic.
    Intai de toate este perfect normal ca Biserica sa fie finantata de credinciosi ,nu asta este problema.
    Totusi atunci cand un preot este scos cu forta din parohie ,acesta nu poate fi un lucru curat.Daca a gresit trebuie o discutie publica ,cu enoriasii si cu un alt preot cinstit sa zicem ,si explicat exact unde a gresit.De ce este nevoie de forta pentru o discutie ?
    In legatura cu ecumenismul ,am citit ca par.Staniloae a ajuns la sfarsitul vietii la concluzia ca este o erezie ,de ce ne dezicem brusc de acest mare teolog?
    Pe de alta parte bunul meu fost duhovnic ,al carui nume nu-l dau ,si care a fost un om sfant ,zicea sa nu vorbim rau de catolici ,deoarece sunt ca si noi ,deci valabili !!In ciuda dezbinarilor de tip politicianist si dogmatist care exista ,deci in ciuda intereselor de alta natura care otravesc sufletele multora.
    De asemenea ,intr-o carte de cateheza ortodoxa scria ca si catolicii sunt tot religie cu taine valabile ,trecerea de la o religie la alta facandu-se printr-o ungere cu mir sau asa ceva ,eu nu ma pricep la astfel de lucruri.
    Iarasi ,in ortodoxie credinta este la poporul dreptcredincios si nu neaparat la unii corupti de sus ,asa ca ,dupa parerea mea trebuie sa ne ghidam dupa principiul iubeste si fa ce vrei ,cred al unui apostol ,iarasi cred ca Pavel(daca gresesc sa fiu iertat).
    Pe de alta parte si in aceeasi idee ,principiul ca o rugaciune sa fie corect rostita ,zisa ,in speta ma refer la rugaciunea inimii ,dincolo de intreaga teorie a specialistilor ,este ca aceasta sa fie spusa cu dragoste.
    Deci in concluzie ,desi cunosc ce inseamna viata grea ,zic ca trebuie sa rabdam cu dragoste in noi ,nu in sens ecumenist ,dar cu prietenie reala(scurt pe doi) si fata de alte religii ,in special crestine ,si sa nu judecam in corpore ,ca o haita pe toti din jur ,facand distinctie reala si profunda intre om si om ,intre idee si idee ,intre carte si carte.
    Nu sunt de acord deloc cu hotarari luate in spatele usilor inchise ,cu sinoade fantoma ,neaduse la cunostinta publicului ,nici cu organisme organizatorice suprabisericesti ,care in mod cert nu provin de la Iisus Hristos ci de la oameni.
    Exista si vorba ca …blestemat fie omul care se increde in om …deci in linii mari inteleg ca incredere absoluta trebuie sa avem in Hristos ,in Dumnezeu si in cele ce provin de la El.
    Intre Biserica duhovniceasca si cea lumeasca trebuie facuta distinctie ; in practica ele se intrepatrund ,niciodata nu stii cu cine ai de-a face…
    In concluzie rabdare ,rugaciune ,chiar miscare fizica moderata pentru a gestiona stresul ,comunicare buna daca se mai poate cu oamenii din jur ,alegerea judicioasa a surselor de informare ,a nu se transforma imaginativ furnica in leu ,si nici prin pacate ,apararea concreta a preotilor cand este cazul ,incercarea de a-i aduce la credinta si pe cei rai ,incet ,incet si cu dragoste …nu aruncat cu piatra in nimeni…chiar dintre cei atinsi efectiv de unele vicii si care acum sunt doar folositi politic ,exista oameni buni ,dar unii chiar sunt oropsiti sufleteste si nu sunt fericiti ca sunt asa.
    Atat va dura circul mediatic cat vor dura banii de finantare sau credinta oamenilor in bani.Fiecare om trebuie apreciat dupa puterea ,capacitatea de actiune pozitiva si nu dupa niste hartii tiparite la imprimanta plus un principiu matematic ,cel al cresterii in progresie geometrica.
    Sa nu stie stanga ce face dreapta.
    Dupa faptele lor ii veti cunoaste.
    Deocamdata atat.Scuze de vorba lunga .

    Doamne ajuta!

Dă-i un răspuns lui Pr. Iovita Vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button