MMB a înțeles mesajul sătenilor din Schit Orășeni și și-au delimitat azi “parohia vacantă”

ian. 3, 2018 15848 10 http://bit.ly/2qFM3e6
de Mihai-Silviu Chirilă

Preotul pomenitor Ovidiu Lăzărescu s-a prezentat astăzi pe ulițele satului Schit Orășeni, pentru a merge cu ajunul Bobotezei pe la casele oamenilor. Însoțit de inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, pe post de șofer al mașinei Protopopiatului Botoșani, preotul ecumenist a vizitat cele câteva familii care l-au primit și în ajunul Nașterii Domnului, evitând cu grijă să meargă la celelalte familii din sat. Două dintre familiile care îl primiseră înainte de Crăciun au refuzat să îi mai deschidă poarta.

Întrebat dacă are vreo numire din partea MMB pentru a umbla prin sat, preotul Lăzărescu a arătat decizia mitropolitană prin care părintelui Ioan Ungureanu i se aducea la cunoștință că recursul i-a fost respins, uitând că în acea decizie era prevăzut și faptul că mandatul preotului suplinitor, adică al sfinției sale, încetează de la 1 ianuarie. Alt document nu a mai prezentat părintele Lăzărescu, ceea ce înseamnă că se afla în sat clandestin, fără o reconfirmare oficială ca suplinitor al parohiei.

Vizita preotului pomenitor la casele care l-au primit indică faptul că MMB a înțeles mesajul poporului ortodox din Schit Orășeni și și-a delimitat “comunitatea” pe care o are între credincioșii din sat. Mai mult decât atât, s-a anunțat că în ziua de Bobotează preotul Ovidiu Lăzărescu va săvârși slujba sfințirei Agheasmei Mari la domiciliul unuia dintre adepții săi din sat, ceea ce înseamnă că și-a desemnat și un “lăcaș de cult” în care să slujească, după ce credincioșii din parohie l-au înștiințat pe mitropolitul Moldovei că orice preot pomenitor trimis de MMB în sat trebuie să își facă propriul lăcaș de cult, deoarece sătenii nu vor preda biserica parohială, pe lângă care își dorm somnul de veci 420 de pustnici și maici care s-au nevoit în Schit Orășeni, așa cum a făcut-o și sfântul Sila, patronul satului.

Există informația că mâine inspectorul preot Florin Chirilă și vicarul administrativ preot Marian Timofte ar putea reveni în sat pentru a-l împiedica pe preotul Ioan Ungureanu să meargă cu ajunul pe la casele credincioșilor. Rămâne de văzut cum vor face așa ceva, de vreme ce preotul Ioan Ungureanu beneficiază de dreptul garantat constituțional la liberă circulație pe ulițele satului și pe la casele oamenilor, că împotriva sfinției sale nu există o decizie judecătorească executorie, definitivă și irevocabilă, că cei doi funcționari MMB nu pot beneficia din motivele mai sus indicate de sprijinul autorităților statului, care nu răspund comenzilor MMB și nu pun în executare decizii judecătorești ale tribunalelor bisericești.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
10 Comentarii la “MMB a înțeles mesajul sătenilor din Schit Orășeni și și-au delimitat azi “parohia vacantă””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Roman
    # 3 ianuarie 2018 at 22:10

    Ce situatie jenanta …Sa fie preot obligatoriu ecumenist.Pai cum mai vine si asta?Nimeni nu te vrea sau 3,4 familii doar ,din o suta si…cateva zeci si totusi sa te dai in spectacol.Ceva o sa se intample cu toate fortarile astea din ce in ce mai absurde si insistente.Toata ,,conducerea” acestei tari s-a hotarat sa oblige lumea pe toate fronturile.

  2. melania
    # 3 ianuarie 2018 at 22:42

    Reprezentantii mitropoliei se fac de ras in fiecare zi , cad in ridicol si tot nu se linistesc

  3. IRINA
    # 4 ianuarie 2018 at 9:40

    fiecare se bazeaza pe cineva…unul cu MMB-ul,celalalt cu oamenii si Sf.Sila..

    • mircea
      # 16 ianuarie 2018 at 3:56

      celalalt cu HRISTOS !!!!!!

  4. Adi
    # 4 ianuarie 2018 at 11:22

    A venit sa colecteze banii oamenilor. Eu cunosc cate ceva din viata de parohie. Preotii sunt bolnavi sa adune bani ca sa isi faca o situatie materiala buna ei si familia si apoi sa mai faca nu stiu ce pe la parohie. In Biserica nu ar trebui sa fie jurisdictii, zone si parohii decat pentru a asigura acceasul la toti credinciosii, dar cand apar probleme ca a intrat altul in parohie, ca a facut servicii religioase chemat fiind de credinciosul care are mai multa evlavie la alt preot decat cel al parohiei, cand isi trimite mitropolitul gealatii in sutana ca sa impiedice pe altii „sa le ia banii” de molitfa, apoi asta nu este ortodoxie ci patima iubirii de arginti si a mandriei. De aceea, prinzand parohie si avand mult „cascaval”, preotii sunt dipusi sa faca orice compromis dogmatic si canonic ca sa nu supere pe episcopul eretic si sa-si pericliteze sursa de venit si imaginea de „star duhovnicesc”.

  5. valentin
    # 4 ianuarie 2018 at 14:07

    sa fie blestemați

  6. Pr. Iovita Vasile
    # 4 ianuarie 2018 at 15:11

    Domnule Adi, sunteti nedrept in ceea ce spuneti. Nu-i vorba boala de a aduna bani, dar acesta este modul de administrare a unei parohii, care necesita niste cheltuieli, ca orica alta institutie. Va intreb: daca dvs prestati intr-o slujba la stat sau la privat, o faceti fara nicio pretentie materiala? Nu cred. Profesorii si ceilalti din ce sunt platiti? Tot din taxele si impozitele oamenilor, numai ca acele sume sunt colectate de stat. Asta-i singura diferenta. Asta in vreme ce preotul e lasat sa se descurce cum poate si mai si este blamat din toate partile. Statul mafiot a talharit Biserica in vremea lui Cuza de ceea ce inseamna acum 25% din avutia tarii! Sa ne restituie dragutul stat ceea ce a jefuit si Biserica poate avea autonomie deplina. Va dau exemplul meu: dupa 40 de ani, 10 luni si 18 zile de contributie la stat, m-am ales la pensie cu exorbitanta suma de 11 500 000. Credei ca e mult?
    Sa va dea Dumnezeu sanatate si nu mai graiti cu pacat. Iar tu, Valentin, fa bine si nu mai blestema. Nu cumva sa ta ajunga pe tine blestemul.

    • un preot
      # 5 ianuarie 2018 at 15:53

      Subscriu.

      • valentin
        # 5 ianuarie 2018 at 23:44

        bine, atunci îmi retrag cuvintele, îmi cer iertare

Scrie un comentariu

Scroll Up