X

“Colindul” preotului Ciprian Staicu adresat preotului Matei Vulcănescu

de null

În zilele în care tot creștinul anunță cu bucurie Nașterea Domnului Hristos aproapelui său și își umple inima de pacea binevestită de îngeri, și-a adus aminte și părintele Ciprian Staicu “să îl colinde” pe părintele Matei Vulcănescu și să-i facă urări care deja fac parte din „stilul” cu care ne-a obișnuit. Prezentăm în continuare mesajul trimis.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Publicăm acest mesaj pentru a ne delimita de astfel de atitudine, care la preotul Ciprian Staicu pare a fi un adevărat tipar comportamental. Considerăm că nu este acceptabil ca în numele luptei împotriva ereziei să ne putem permite orice derapaje, pe care să le justificăm ca “scântei” care sar “în focul luptei pentru apărarea dreptei credințe”.

Cineva care pretinde că tot ce face este în duh patristic ar trebui să știe că imitarea exemplului sfinților este una, iar caricaturizarea acestuia este cu totul altceva.

În urmă cu ceva timp, preotul Staicu se plângea că cineva nu i-ar fi respectat preoția. Cu respect îl întrebăm cum și-a respectat propria preoție, atunci când l-a numit “cu profunde probleme psihice” pe un alt preot al lui Hristos? Și mai ales, cum i-a respectat acelui preot preoția?

În urmă cu câteva luni, siteul OrtodoxINFO a publicat un mesaj similar, plin de imprecații la adresa unei credincioase care cutezase să îi pună câteva întrebări care îi stăteau pe suflet.

Citiți mai pe larg despre atitudinile schismatice ale preotului Ciprian Staicu aici.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

17 comentarii

  1. Da, sa ne rugam (si) pt Par Ciprian S. si Matei V. ca Domnul sa-i apere de duhurile răutății si de frații vicleni, sa le dea cuvant de invatatura dupa voia Lui si sa-i mantuiasca pe danșii!
    Părintilor, rugati-va pt noi pacatosiii!
    Mare-i Dumnezeu!

  2. p Staicu a facut de la inceput dezbinare, lovind in parintii nepomenitori din Moldova. Acum se pare ca se foloseste de numele lor, ca sa-i dezbine intre ei.
    Bine ca faceti lumina ca deja s-a trecut la alt nivel, al impingerii oamenilor catre grupari schismatice.
    Stau si ma intreb daca nu cumva totul a fost un plan de la bun inceput intre Staicu si Sava, care e in legatura cu monahul stilist Epifanie.
    Mai sunt si altii care au cazut in plasa lui Staicu si trebuie lumea sa-i cunoasca.
    Sa ne ferim de erezie, dar si de schisma.
    Trebuie mult discernamant si doar urmand Sfintilor Parinti putem pastra unitatea pe calea de mijloc.

  3. Nu va suparati, dar se pare ca cineva are nevoie de un consult serios la un medic psihiatru bun.
    Orice om care a mai ramas cat de cat echilibrat la minte si linistit poate observa ca mesajul respectiv este anormal: denota ura, este strecurat si un blestem ” Dumnezeu sa-ti stea impotriva”, apoi o vorba de “duh” folosita de toate tzatzele de la mahala: ” mai scuteste-ma…”…Si o acuzatie grava: eretic. Acest amalgam copilaresc-adult nedezvoltat emotional – coana Frosa este evident nedemn de un sjujitor la Bisericii. Parintele, parintele, ia sa luam amandoi Patericul, Filocalia ( nu mai zic de Biblie) si sa gasim, in miile alea de pagini de aur, macar un rand, o fraza, ceva, care sa fie asemanatoare cu ceea ce ai scris matale in acest raspuns…Esti departe de duhul Parintilor, esti nervos, agresiv, obraznic si plin de trufie , cum latfel se traduce acest majestuos ” mai scuteste-ma”? Din cauza unora ca tine a inceput sa scada increderea omului in Biserica. Tu esti dintre cei care alungi turma, la fel ca si incruntatul ala de Daniel, cu fatza lui de tiran acuzator si nicidecum de bun parinte al turmei…Ce ajutor, cum as putea sa-mi deschid eu vreodata inima in fata unui popa care ii spune unui semen al sau” Dumnezeu sa-ti stea impotriva”??? E ingrozitor, pentru ca daca Dumnezeu sta impotriva unui om, acela este pierdut…Asta vrei????? Unde ti-e blandetea, smerenia, iertarea, bunatatea, mila? Mai scuteste-ma???? Da, te vom scuti…Mergi in pace, esti scutit.

  4. Pr. Ciprian afirma pe blogul sau ca acest mail nu e scris de el. Am facut captura de ecran dar nu stiu cum se poate pune poza aici.
    Of dezbinare :(

  5. La conferinta de la Bucuresti, Gheron Sava a fost intrebat ce parere are de discutiils dintre Pr. Staicu si Mihai Silviu Chirila. Pr Sava a spus ca cei doi trebuie sa isi rezolve contradictiile intre 4 ochi, nu public, si ca noi crestinii sa lucram ca aceasta intalnire sa aiba loc.

  6. Frumos raspuns, Părinte Matei!Maica Domnului să vă ocrotească și să vă bucure și Sfinția Voastră, și pe IPS Serafim

  7. Parinte iubit Matei(rog redactia sa mi pastreze acest comentariu),aprecieri multe si pr Ciprian si dvs.E bine pt toti colaboratorii nostri de pe blog sa se stie ca exista reguli in viata de crestin si de preot.1 P.CIPRIAN ARE CONTINUITATE,PREOTIE LUCRATOARE SI ALTI MARTURISITORI CA EL,CA ATARE,ORICE CALOMNIE SI DEFAIMARE LA ADRESA UNUI PREOT /CLERIC SE CANONISESTE(CU METANII SI 1 AN RETINERE DE LA SF TAINE,CAN 25 II EC.).ACESTEA SUNT LA NOI LA ORTODOCSI.PE EL ARE CINE SA-L JUDECE DE DEVIERI(A SE VEDEA SF CANOANE)

  8. Dorim sa ramanem in Sf Biserica,haidem sa ne ajutam.O sa treaca si situatia aceasta.Oameni buni ,in gandirea ortodoxa nu ti permiti orice.Nu capatam obiceiul eterodocsilor care gandesc viata cum vor.Mai cautam identitatea noastra ,Duhul lui Dumnezeu lucreaza in continuare in Biserica Ortodoxa.

  9. Dorim sa ramanem in Sf Biserica,haidem sa ne ajutam.O sa treaca si situatia aceasta.Oameni buni ,in gandirea ortodoxa nu ti permiti orice.Nu capatam obiceiul eterodocsilor care gandesc viata cum vor.Mai cautam identitatea noastra ,Duhul lui Dumnezeu lucreaza in continuare in Biserica Ortodoxa.Poate e bine sa zicem si noi in privinta unora ca p Staicu sau p Sava:asteptam un sinod,noi nu avem drept de pronuntare,sa nu ne grabim,sa tinem iconomia,calea imparateasca.Sa cercetam cele spuse,sa nu lasam asa sa treaca lucrurile.Iertare.

  10. Iertati-ma si pe mine netrebnicul,nenorocitul,orice vreti voi,dar nu eretic,schismatic,ca ala nu ma stiu.Eretic si schismatic nu accept de la nimeni ca e minciuna,celelalte toate le iau ca adevarate si-mi pare rau de tot .

  11. Parinte Matei,ca v-a facut p Staicu eretic in public e o chestiune care numai omul care trece prin suferinta intelege ac aspect,in rest trebuie sa inveti sa discerni care sunt limitele sf ortodoxii si pana unde e limita dogmatica ,dupa care,”de aici nu se mai trece”,asa cum la fiecare tara de pe lumea aceasta e o granita,cu o intreaga legislatie in domeniu.

  12. Maica Domnului mai degraba s-ar bucura parinte Matei daca l-ati convinge pe mitrop. SERAFIM PT INFAPTUIRE DE SINOD DECAT CE ATI VREA SA FACETI,PT CA E MULT MAI UTIL SINODUL DECAT MULTE FAPTE BUNE.SA NE IERTATI.

Dă-i un răspuns lui Gigi m Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button