De la Merry Christmas la Merry Xmas și în final la Happy Holidays

Dec 25, 2017 3001 3 goo.gl/vXasTi

Image result for from merry Christmas to x-mas

Trăim într-o lume în care Dumnezeu este dat afară din viața oamenilor, din familii și din societate. Stăpânitorul lumii acesteia, diavolul, se luptă mai tare ca oricând împotriva lui Dumnezeu, iar acest lucru se vede prin multitudinea de mișcări seculare care îndoctrinează oamenii și vociferează sus și tare împotriva lui Dumnezeu și a existenței Sale.

Acum, cu ocazia Sărbătorilor, această luptă se vede mai bine sub forma războiului împotriva praznicului Nașterii Domnului. Totul a început în urmă cu câțiva ani când unii s-au trezit că se simt ofensați dacă cineva le spune “Crăciun Fericit”. Poate ei nu cred în Hristos. Poate ei sunt musulmani. Poate sunt hinduși sau atei. În limba engleză, “Merry Christmas”, cuvântul implică pe Hristos (Christ), iar pentru unii acest lucru a devenit ceva deranjant. Imediat a urmat o campanie de a înlocui pe Hristos din cuvântul Christmas cu … X, urarea devenind “Merry Xmas”. În felul acesta, oamenii nu mai menționau pe Hristos și nu mai sugerau că este Sărbătoarea Lui, ci sărbătoarea unui anume X.

Bineînțeles că lucrurile nu s-au oprit aici. Deși se scrie diferit, Christmas și Xmas se pronunță foarte asemănător, și tot s-au mai găsit oameni alergici la auzirea cuvântului Christmas. Din nou, păgânii lumii acesteia conduși de cel viclean, s-au gândit să schimbe încă o dată urarea, astfel încât să fie doar “Sărbători Fericite” (Happy Holidays). Unele magazine chiar și-au obligat angajații să nu mai spună Merry Christmas, și mulți au fost dați afară când nu au ascultat.

Merry Christmas – Merry Xmas – Happy Holidays

Pentru că nici acum nu este bine, lumea vrea să meargă mai departe în acest război împotriva lui Hristos, și acum se încearcă renunțarea totală la tot ceea ce ar mai putea avea legătură cu Domnul Iisus Hristos.

În unele locuri, a fost interzisă afișarea scenei cu nașterea pruncului Iisus (scena nativității).

Paganism: war against Christmas.

În 2012, organizația “Americanii Atei” din Statele Unite a pus un afiș cutremurător, așa cum îl vedeți alături. Tradus în limba română, el spune: Păstrează FERICIREA (Merry din Merry Christmas), Renunță la MIT (Iisus Hristos). Mesajul afișului este că de aceste sărbători, oamenii se pot bucura de Moș Crăciun, de daruri, de familie etc, însă ei trebuie să renunțe la acest mit, Iisus Hristos. Adică, Moș Crăciun nu e mit, dar Iisus este. Oare cât de întunecată trebuie să le fie mintea ca să sugereze, indirect, că Moș Crăciun e mai real decât Iisus!

Oamenii au uitat că nu ar fi Crăciun dacă Iisus nu S-ar fi născut acum mai bine de 2000 de ani. Oamenii încearcă de mult să Îl excludă pe Iisus de la propria Sărbătoare. Diavolul e în spatele lor, și el încearcă să Îl înlocuiască pe Dumnezeul real și adevărat cu oricine altcineva, fie el X sau Moș Crăciun.

De exemplu în Malawi, majoritatea magazinelor indienilor care sunt împodobite au doar urări cu Sărbători Fericite sau Merry Xmas. Pentru ei, Iisus este o pricină de poticnire și refuză să îi scrie numele, chiar dacă se folosesc de Sărbătoarea Lui pentru a face bani în plus prin promoții și reduceri.

Nu știm ce va urma, însă viitorul nu sună bine deloc. Generația de azi se va lupta mai mult împotriva a tot ceea ce înseamnă Dumnezeu, pentru ca generația de mâine să crească cu X și cu Moș Crăciun fără ca măcar să audă de Hristos. Acesta este scopul. Trăim în zilele de pe urmă.

Și astfel se împlinesc cuvintele evanghelice: Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ? (Luca 18:8)

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
3 Comentarii la “De la Merry Christmas la Merry Xmas și în final la Happy Holidays”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Tux
    # 25 decembrie 2017 at 21:32

    „Happy Winter” va urma http://www.zerohedge.com/news/2017-12-23/happy-winter-why-im-grateful-be-so-old-i-remember-when-it-was-normal-say-merry-chris
    Holidays e un cuvant compus holly – sfant + day – zi. Chiar ma intrebam cum de accepta neomarxistii astia de rit nou partea cu sfant.
    Eu personal daca am sa ma izbesc de asa ceva am sa-i boicotez pe cine ar veni cu asa tampenie; si va recomand la toti. Cum lanseaza ei indemnuri de boicot pentru cine nu e „corect politic” hai sa-i boicotam si noi pe cei care ne tot indobitocesc cu corectitudinea lor politica. Sa vedem care sunt mai multi.

  2. Aristide
    # 26 decembrie 2017 at 18:29

    Articolul e in parte aiurea dovedind si o doza de necunoastere. Expresia ” Merry Xmas” e folosita la transmiterea urarii in codul morse prin radio si e veche din anii 20. Este o prescurtare din codul international, la fel ca GN, (good night) tnx (multumesc), HNY ( happy new year ),etc. In rest e corect, am vazut ca mai nou politic corect se spune ” season greetings” un fel de urari de sezon.
    Trebuie sa tinem cont ca aia in vest sunt in proportie majoritara atei si mai grav marxisti(astia se vindeca mai greu sau deloc)

    • redactor
      # 26 decembrie 2017 at 23:18

      Ce nevoie ai de codul morse cand esti in plina libertate de exprimare… sau de fapt ei induc ideea ca nu e chiar asa multa libertate?

Scrie un comentariu