X

Studiu: ALUMINIU in creierele AUTISTILOR. Dar cum a ajuns aluminiul acolo?

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Este un fapt bine stabilit că până și o cantitate foarte mică de aluminiu ajunsă în țesuturile cerebrale ale unei persoane poate însemna o problemă uriașă. Există, de asemenea, numeroase studii care indică legături foarte strânse între nivelurile ridicate de aluminiu din creier și bolile neurologice, așa cum este boala Alzheimer. Un nou studiu supune atenției autismul și încearcă să stabilească dacă există o legătură între el și nivelurile ridicate de aluminiu din creier.

Studiul, care a fost publicat prima dată în Journal of Trace Elements in Medicine and Biology, a relevat unele dintre cele mai ridicate niveluri ale aluminiului în țesuturile cerebrale din câte au fost înregistrate vreodată. Datele au fost obținute studiind creierele a zece donatori cu autism. Studiul a fost condus de dr. Christopher Exley de la Universitatea Keele, unul dintre cei mai reputați experți din lume în problemele intoxicării cu aluminiu.

Folosind o metodă atent elaborată și dublu fundamentată, cercetătorii au fost capabili să măsoare și să determine acumulările de aluminiu din țesuturile cerebrale a zece donatori suferind de autism, cea mai mare parte a lor decedați la vârste cuprinse între 10 și 20 de ani. Rezultatele studiului au relevat niveluri ale aluminiului „semnificativ ridicate” atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ și despre care s-a concluzionat că sunt „unele dintre cele mai ridicate niveluri de aluminiu măsurate vreodată în țesuturi sănătoase sau bolnave.”

Descoperirile studiului

Studiul este interesant prin abordarea dublu fundamentată și care se referă la o componentă cantitativă dar și la una calitativă. Prima presupune utilizarea spectrometriei de absorbție atomică  într-un cuptor de grafit (GRAAS) și măsoară cantitatea de aluminiu din mostre de țesut cerebral congelate; cea de-a doua folosește o tehnică numită microscopie fluorescentă și permite vizualizarea acumulărilor de aluminiu din creier. În total, cercetătorii au putut măsura nivelul de aluminiu din 59 de mostre de țesut prelevate din cinci zone diferite ale creierului.

După efectuarea testelor, cercetătorii au descoperit că TOATE MOSTRELE prezentau un nivel „semnificativ patologic” al aluminiului, cu siguranță mai ridicat decât orice ar fi putut fi considerat normal. Creierele de bărbați prezentau în mod special niveluri ridicate de aluminiu, inclusiv cel al unui băiat în vârstă de 15 ani cu autism și care s-a dovedit a avea cea mai ridicată concentrație de aluminiu dintre toți. Cât despre cum a ajuns aluminiul să se acumuleze în aceste creiere, rezultatele studiului sugerează cu tărie că celulele încărcate cu aluminiu care au intrat în organism pe la periferie sunt cauza principală.

O asemenea situație are loc atunci când sunt injectați adjuvanții pe bază de aluminiu din vaccinuri, folosiți de către producătorii de vaccinuri pentru a intensifica răspunsul imun al pacienților. Potrivit cercetătorilor, folosirea vaccinurilor care conțin adjuvanți pe bază de aluminiu „a fost direct corelată cu creșterea prevalenței autismului,” mai ales la adolescenți sau la adulții tineri.

Implicații pe viitor

Cu mai bine de o jumătate de deceniu în urmă, în anul 2011, un studiu separat a arătat că prevalența autismului la copii are cotele cele mai ridicate în țările cu cea mai mare expunere la aluminiul din vaccinuri. Acest lucru merge mână în mână cu descoperirile dr. Exley, care notează că „nu există niveluri «normale» ale aluminiului în creier.” Asta înseamnă că „prezența aluminiului în țesuturile cerebrale, la orice nivel, poate fi considerată anormală.”

Pe baza rezultatelor și a concluziilor studiului, poate a venit vremea să fim mai atenți la modul cum sunt administrate vaccinurile, mai ales că din ce în ce mai mulți copii și adolescenți le primesc zilnic. Nu doar pentru a reduce ratele de autism dar și pentru a preveni alte boli, așa cum este Alzheimer. Desigur, implementarea unor reguli care să schimbe lucrurile în bine este o altă poveste. Doar timpul ne va spune dacă acestea ne vor îmbunătăți viitorul.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button