80% dintre firme nu vor mai putea direcţiona douăzeci la sută din impozitul pe profit, din cauza noului Cod Fiscal, iar asta va afecta inclusiv strângerea de fonduri pentru construirea noului spital destinat copiilor bolnavi de cancer.
Acesta este ultimul Crăciun în care companiile cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro pe an mai pot sponsoriza proiecte derulate de ONG-uri.
În salonul numărul 1 al secţiei de oncologie pediatrică, dăm peste un miracol. Numele lui este Adi şi este copilul în faţa căruia medicii s-au închinat după ce şi-a revenit dintr-o comă de trei săptămâni.
Părinţii l-au dus la doctor pentru că tușea şi, după tratamente ratate, au realizat că are cancer. Când a ajuns la Marie Curie, era inconştient.
Bunica lui Adi:
”Coboram plânsă şi mă rugam pentru el şi poate Dumnezeu s-a uitat la mine şi a văzut lacrimile mele şi sper în continuare ca o să fie bine.”
Pentru Adi, vor urma luni grele de tratament. Unii ajung în aplazie, adică organismul lor nu mai are imunitate. Cu toate acestea, împart o singură toaleta toţi cei 60 de copii şi aparţinători, iar riscul de infecţii fatale e uriaş.
Durata medie a unui tratament e de opt luni . Practic, îşi trăiesc la comun durerile, speranţele şi nevoile.
Gabriela Mavrodin, seful secției de oncologie pediatrică Marie Curie:
”Aici îşi fac şi temele şi totul se întâmplă la masa asta de mâncat. Mănâncă în saloane că n-au sala de mese, de gimnastică.”
Toate aceste dorinţe şi-au găsit loc în planurile asociaţiei ″Daruieste Viată″, care a început lucrările la noul spital, în curtea de la Marie Curie.
Noi toţi putem la salvarea copiilor suferinzi cu un SMS la 8844 cu textul SPITAL, care înseamnă o donaţie lunară de 2 euro.
Noul spital va avea 8000 de metri pătraţi şi 97 de paturi. Vor exista săli de clasă, loc de joacă, cinematograf, sală de recuperare, iar la subsol buncăre de radioterapie.
Întregul spital va reproduce o lume de poveste, pentru că micuţii bolnavi să ducă mai uşor lupta cu boala. Oamenii de afaceri mai au la dispoziţie doar două săptămâni în care pot dona 20% din impozitul pe profit către această cauză, iar pentru firmele mici cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro, acesta e ultimul an în care mai pot ajuta.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
„Cu toate acestea, împart o singură toaleta toţi cei 60 de copii şi aparţinători, iar riscul de infecţii fatale e uriaş.”
Ce să spun și eu. Sânt case de copii cu 200-400 de copii și nu se mai îmbolnăvesc de nimic.Problema nu este numărul de copii, ci experimentele care se fac pe aceștia. De aceea pleacă și mai bolnavi decât au venit. Iar părinții ar trebui să îi ducă mai întâi la Sfântul Maslu, eventual să cheme preotul acasă. Apoi, trimis copilul la țâța vacii. Atât cât este posibil. În orice caz, cei mai mulți părinți se grăbesc să îi interneze,ceea ce complică lucrurile. La vaccinurile care le-au băgat în micuți nu se mai gândesc. Uită total.
Un alt experiment pe care l-am trăit în Spitalul de oase, București, a fost când mi s-a umflat într-o zi glezna foarte rău și s-a înnegrit fără să fi avut vreo traumă. Mi-am zis că, totuși, poate am călcat strâmb și nu am simțit. Am fost să fac o simplă radiografie și m-am trezit cu „doctorii”- șase la număr, că este posibil să am probleme cu nervii de la picior și că trebuie să îmi bage niște fire în picior ca să facă ei nu știu ce teste. Am fugit realmente din spital, și dusă am fost. Am zis că mai bine trăiesc toată viața mea cu piciorul așa. De bine de rău tot călcam pe el. După aprox. o săptămână nu mai aveam nimic. Și nici că s-a mai umflat vreodată.
Uneori, când aveam mari probleme de sănătate, mă rugam la Dumnezeu. Mă lăsam în voia Lui și îmi era tare bine. Deși durerile erau mari, mă simțeam de parcă aveam doar o simplă indispoziție. Dumnezeu ne duce și bolile, daca I-o cerem. Ne face să credem că ne ducem singuri boala, dar de fapt ne-o duce El.
Rugați-vă, fraților! Învățați-i și pe cei de lângă voi să se roage.
Vă rog, iertați-mă.
Si eu am trait aceleasi experiente.Rugaciunea e cel mai sigur medicament.Cand mai trimite Dumnezeu cate o durere sau boala, daca o rabzi si te rogi iti trece mai repede decat cu orice alte medicamente.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/china-isi-ia-mana-de-pe-dictatorul-nord-coreean-beijingul-se-pregateste-de-perioada-post-kim-jong-un-sustine-washingtonul-848069
Se pare că radioterapia și chimioterapia fac deseori mai mult rău decât bine.
Cum trebuie procedat cu donațiile, având în vedere că „tratamentul” le poate face rău?
Dar dacă cunoaștem pe cineva suferind de cumplita boală, ce ar trebui făcut?
Ar mai fi și cazurile de implanturi, mai ales cele pentru auz, de care nu depinde viața.
Nu există posibilitatea ca, uneori, donațiile pentru cazuri umanitare să facă mai mult rău?
Știu că doctorul salvează vieți, însă există cazuri în care se întâmplă invers. Ce facem?
Si daca donam e bine si daca nu donam e bine…depinde de gandul si inima cu care o facem…