X

2018: Posibil REFERENDUM național privind forma de guvernământ

de null

Related image

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a anunțat că este posibil un referendum național, în care poporul să fie întrebat dacă vrea republică sau monarhie. Mai mult, social-democratul a precizat că, deși este republican, românii trebuie întrebați dacă doresc monarhie, întrucât țările unde forma de guvernământ este monarhia sunt dezvoltate din punct de vedere economic.

„Sunt convins că și în PSD sunt extrem de mulți simpatizanți ai regalității. PSD e un partid mare și în interior sunt foarte multe păreri, asta nu înseamnă că vorbim în numele partidului. Eu simpatizez partea cu monarhia, văzând dezvoltarea economică a țărilor unde există monarhie. Asta nu înseamnă că dacă domnul Nicolicea a avut o opinie la un moment dat o are și partidul”, a spus Bădălău, întrebat despre intenția parlamentarului Eugen Nicolicea, în 1994, de a-l declara pe Regele Mihai I „persona non grata”.

Bădălău a punctat că un astfel de referendum poate fi organizat anul viitor.

În același context, întrebat de jurnaliști dacă social-democrații regretă modul în care s-au comportat de-a lungul timpului cu Regele Mihai I, Niculae Bădălău a replicat că PSD „s-a comportat foarte bine”. „Și eu am fost cu soția, am depus coroane”, a adăugat acesta, precizând că liberalii s-au comportrat în istorie urât cu regalitatea.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

28 comentarii

  1. ASTAZI EXISTA PESTE 1000 DE DESCENDENTI AI FAMILIILOR DOMNITOARE ROMANESTI ( OS DOMNESC ) !

    Sondaj online referitor la regalitate in Romania:
    https://www.activenews.ro/stiri-politic/Sondaj-Sunteti-pro-sau-contra-revenirii-statului-roman-la-Monarhie-148193

    Da, cu un rege ales dintr-o familie domnitoare românească
    Da, cu un rege ales din actuala Casă Regală
    Da, cu un rege dintr-o Casă străină din Europa
    Nu
    Other

    CONVINGEREA MEA ESTE CA AR TREBUI SA PUNEM UN REGE – URMAS AL DOMNITORILOR ORTODOCSI !

    1. Teoretic, si eu as fi pentru domn roman din familie romaneasca. In nici un caz din actuala casa regala.
      Totusi nu mai exista nicaieri in lume monarhie care sa conteze in deciziile tarii. Toti sunt de forma, papusi manevrate.

      Domnii se formau prin educatie aleasa, erau crescuti in iubire de credinta si de traditii. Cei peste 1000 de urmasi cum au fost crescuti? Mai sunt ei crestini? Mai sunt ei romani adevarati? Unii poate da, altii poate nu.

      Ar trebui sa existe niste criterii de alegere. Credinta dreapta si iubirea de neam, moralitate, corectitudine, bun organizator, etc…

      Cine sa verifice aceste criterii si cine sa aleaga? Omul alege dupa cum arata candidatul, dupa cum zambeste sau dupa cum vorbeste. Intr-un cuvant, dupa aparente.

      Parerea mea, nu se va intampla asa ceva. Cei ce detin acum puterea nu vor fi prosti sa o lase unuia care sa le strice socotelile. Daca vor lasa instaurarea monarhiei, o vor face doar daca vor fi siguri ca le vor fi facute jocurile in continuare.

      Majoritatea domnilor nostri si-au luat tronul cu sabia. Au luptat pentru el. Nu a venit nimeni sa le ofere pe tava conducerea tarii. (cu mici exceptii) Cu atat mai putin acum, in vremurile noastre.

  2. Sa dam multi bani si putere de viata si moarte asupra noastra, a tuturor, unui individ pentru toata viata sa. Nu merci, e o idee incredibil de proasta.

  3. Nu ne interesează…Terminați cu telenovela asta străină penibilă. . . România nu este monarhie și nu va mai avea vreodată monarhie străină de neamul și sângele nostru! Afară cu străinii și profitorii străini din țară! Doamne ajută poporul român și neamul românesc!

  4. Mie mi se pare destul de complicat sa alegi un rege din una din familiile domnitoare ale Țărilor Române. Eu m-am gandit la doi domnitori ale caror familii ar fi putut sa dea un rege pentru Romania, si anume Mihai Viteazul si Sf. Constantin Brancoveanu. Cu tot respectul pe care il am pentru vechile familii boieresti, nu vad alte optiuni.

  5. E o cursa.

    Clasa politica fiind nelegitima, deoarece la vot sau prezentat doar 30% din populatia cu drept de vot, incearca acum cartea monarhiei, care evident va fi una masonica.

  6. Unii protestatari văd o soluţie în venirea monarhiei. Credeţi că este o soluţie?
    Nu, nici vorbă. E o altă ramură a masoneriei. Iar ca să ai o monarhie, trebuie să ridici un popor la concepţia aceasta. Apoi, şi regii sunt la fel de manevraţi după cum sunt manevrate şi partidele politice. Cine-i Anglia? Cine-i Franta? Cine-i Germania? Nu toţi sunt Hohenzollern şi neamurile lor? … grecii chiar. Şi să ai un rege măcar ca Ferdinand, dar cu progenituri ca aceştia ce să faci, poţi să mai ai încredere în reprezentantii de azi ai regalităţii?
    P Iustin Pârvu http://ioncoja.ro/interviu-cu-parintele-justin-parvu/

  7. Mai sapati putin si o sa vedeti cine e adevaratul sef al Casei Regale si pe cine reprezinta el. Si o sa intelegeti de ce instaurarea acelei monarhii care a fost pregatita pentru Romania inseamna de fapt reinstaurarea bolsevismului in varianta globalista. Vom avea o tara de factura sionista, cu o noua nobilime, neagra, compusa din marii latifundiari de origine straina care au primit prin retrocedare suprafete uriase de pamant si cladiri importante din centrele marilor orase istorice, “nobilii” care au facut averi uriase pe spatele romanilor dupa ce au cumparat pe nimic bunuri nationale si baronii locali care i-au instalat pe ei pe mosiile cu iobagi romani.

    Noua noastra nobilime de carton, nobilime globalista, la fel ca noul nostru monarh, va avea grija sa implementeze de urgenta Agenda 2030, proclamata de curand prioritate nationala, prin gura masonului Laszlo Borbely.

    Ce inseamna exact asta pentru noi? Sclavie si umilinta absolute.

    Pentru cei care mai suntem inca in tara, prea tari de cap sa intelegem mesajul lor – ca ar fi cazul sa eliberam intr-un fel sau altul locul pe care au trait pana acum stramosii nostri, au pregatit un viitor “luminos”.

    Mai intai, toti cei care inca mai au inca un oarecare grad de independenta, traind in afara oraselor, vor fi alungati de pe pamanturile lor prin metode juridice (cresteri de taxe, expropieri (vreo 70% din pamanturile din Romania par sa fie pe lista), executari silite, retrocedari aberante), chimice (vezi spreierile agricole sau cele contra tantarilor si ambroziei, foarte intense in satele din proximitatea oraselor), sonice (asta e una din functiile explorarilor seismice petroliere si de gaze de sist care se intind ca focul in tara si care zguduie din ce in ce mai tare zonele rurale si periurbane, prin detonarea de explozibili sau prospectarea cu camioane vibroseis, care deterioreaza subtil cladirile, macinandu-le pentru viitoarele cutremure, si fac locuitul imposibil pentru persoanele sensibile la undele de frecventa joasa), otravirea pamanturilor si a apei prin exploatari petroliere si alte diverse metode, teroristo-mafiote (folosirea de bande de talhari, hoti si chiar autoritati locale vandute, care produc pagube sa comit abuzuri asupra proprietarilor de animale, terenuri agricole sau paduri), etc.

    Apoi vom fi cu totii inghesuiti ca vitele in lagarele de concentrare numite “orase”, acolo unde viata noastra poate fi in intregime controlata. Ei vor avea monopol asupra hranei noastre, pentru ca ei vor avea in posesie pamantul si sursele de apa necontaminate, si ne vor avea la mana atunci cand vor lua toate acele masuri pe care nu le-ar accepta unii acum de buna voie – masurile de control draconic al populatiei, multiculturalizarea, alterarea modului nostru traditional de viata si a religiei noastre, invadarea Romaniei de catre imigranti (carora le vor pune la dispozitie cladiri si pamanturi care au fost candva ale noastre si carora le vor face partea leului de la bugetul statului) si tot ce va mai fi nevoie pentru ca noi sa fim slabiti fizic si duhovniceste si sa nu putem castiga batalia finala.

    Toate astea sunt in derulare accelerata in acest moment si vor avea loc, indiferent de forma de guvernare. Dar afisarea ca Monarhie, fie ea si Constutionala, va pacali din nou mintile slabe si va da mai mare legitimitate si avant acestor schimbari, grabindu-ne tuturor sfarsitul.

    1. Nu cred NIMIC din ceea ce spui. Daca stii amanunte, nume, date, cine a intocmit lista cu 70% din terenuri, cine e adevaratul sef. Daca nu poti da nume in clar, macar incearca sa dai cateva indicii.

      1. Cateva cautari pe Google ti-ar fi dat raspunsul la aceste intrebari. Dar sa fac eu inca un efort, desi imi plezneste capul, bombardat incontinuu de cateva luni de undele de frecventa joasa de care vorbeam mai sus.

        Numele sefului Casei Regale a MS Regele Mihai I (sau cum ii spune presa uneori pe scurt – seful Casei Regale) e public, dar nu foarte popularizat. Se numeste Andrew Popper (nascut Andrei), e membru al Consiliului Regal si a fost prezentat in presa cu aceste titulaturi. Mai multe informatii despre acest domn poti gasi aici:

        http://www.flux24.ro/?s=Andrew+Popper

        Spun ca el e adevaratul sef, pentru ca el e cel care a negociat cu statul roman retrocedarile pentru familia regala, incepand cu 2003-2004 (si asta da familiei greutatea financiara), pentru modul autoritar in care s-a pronuntat public pe unele subiecte din viata Casei Regale survenite in mod recent, dar si datorita biografiei sale (fiu de important ilegalist comunist evreu de origine maghiara care a avut functie politica in guvernul Petru Groza chiar inainte de abdicarea Regelui, angajat direct la FED – ul american imediat dupa ce si-a finalizat studiile la New York University dupa ce a terminat ASE-ul nostrul, s.a.m.d).
        Dincolo de informatii, Intuitia imi spune ca acest personaj are un rol central in viata acestui grup de oameni si implicit, a noastra.

        Cat despre lista de care vorbeam – am gasit-o aici: https://m.facebook.com/notes/alexandrinna-mihail/perimetre-amenintate-cu-legea-exproprierii-70-din-romania/466854513437149/?__tn__=H-R

        Nu stiu daca estimarea e a persoanei in cauza sau e din alte surse dar e suficient sa vezi lista si hartile, pe care le poti gasi si in alte locuri pe internet, care din punctul meu de vedere sunt credibile, date fiind toate informatiile pe care le-am pus cap la cap in ultima vreme in privinta prospectiunile petroliere si de alte feluri care au loc in acest moment sau urmeaza sa se desfasoare, aproape complet ignorate de presa, foarte guraliva pe alte subiecte. Am inceput sa ma informez serios pe acest subiect pentru ca traiesc intr-o zona foarte afectata din acest punct de vedere (judetul Timis), in care oamenii au devenit destul de constienti de situatia grava si incearca sa reactioneze (vezi cazul Dudestii Vechi, de exemplu, un caz mai vechi, cam singurul de care am mai auzit in presa in ultima vreme, desi ce se intampla acolo incepe sa se intample in multe ale zone ale judetului, cu o concentrare mare a prospectiunilor in zona Timisoarei).

        Cat despre celelalte afirmatii ale mele, toate sunt documentate, atat pot s-o fac eu in conditiile in care traiesc. Daca vrei o sursa, Justitiarul.ro e o sursa foarte bogata in astfel de informatii.

        Pune apoi toate informatiile in contextul anuntarii implementarii agendei 2030 in Romania ca prioritate nationala:

        http://evz.ro/laszlo-borbely-prioritatea-romaniei-va-fi-legata-de-dezvoltarea.html

        Adevarul e neplacut, stiu. Dar asta nu il face mai putin adevarat. Si e alegerea noastra sa-l privim in fata sau sa reactionam defensiv la el si la cei care incearca sa il descopere suportand consecintele acestei indrazneli.

        1. Multumesc frumos si imi cer iertare pentru raspunsul acid. Am raspuns astfel intrucat consider ca sunt multi care arunca tot felul de fumigene prin care incearca sa semene dezbinare si panica (in mod inutil).
          Intr-adevar, faptul semnalat este foarte GRAV (initial nu am inteles la ce te referi, considerand ca Sef al Casei Regale este mostenitorul tronului). Nu stiu de ce, ramasesem cu impresia gresita ca acest MAJORDOM ar fi lucrat mai intai pentru regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
          Consider ca deja este a doua MARE PROBLEMA a Casei Regale, dupa incuscrirea cu Rene Duda.

          1. Mai mult, cred ca principesa Margareta si Casa Regala in ansamblu ar trebui sa renunte la ABSOLUT toate personajele dubioase, indiferent de consecintele financiare – chiar de-ar fi sa ajunga sa vanda oua la piata, precum regele Mihai in tinerete.

          2. Si eu imi cer iertare pentru raspunsul un pic iritat, mai ales ca suntem inca in post. E adevarat ca e plin Internetul de provocatori dar din pacate nici situatia reala nu e deloc linistitoare. Nu-mi place deloc sa agit oamenii dar am ajuns la concluzia ca situatia e mult prea grava si cred ca adevarul trebuie descoperit si spus cat mai repede, chiar daca asta nu o sa opreasca neaparat tavalugul. Nu as vrea ca indivizii care vor sa treaca peste vietile noastre ca niste buldozere peste cadavre sa simta ca le e prea usor.

            Cat despre actuala Casa Regala – si eu as vrea sa exista acolo un anumit fel de demnitate, dar nu am mari sperante in privinta asta. Sa ne dea Dumnezeu intelepciunea sa intelegem cum ar trebui sa ne purtam fata de ei, ca sa nu distrugem si ce a mai ramas din neamul asta.

  8. Si ca veni vorba de prospectiuni pentru exploatari petroliere, inclusiv de gaze de sist, gasiti aici un interviu interesant din 2014 cu inginerul geolog Mircea Goloşie, specialist în zone radiocative:

    http://epochtimes-romania.com/news/exclusiv-consecintele-exploatarii-hidrocarburilor-de-la-dudestii-vechi-apa-radioactiva-si-cancere-interviu—221741

    Cateva lucruri care poate merita retinute din acel interviu:

    – in Timis exista exploatari de gaze de sist

    – zona Banatului a devenit, din 1992, o zona cu potential seismic echivalent cu zona Vrancea (cu seisme care pot depasi 8 pe Richter) iar- fracturarea hidraulică poate provoca cutremure, prin injectarea unor substanţe chimice care sunt puţin uleioase si pot duce uşor la dislocarea unor plăci

    – exploatarile de gaze de sist pot produce contaminarea radioactiva a solului si aerului din zona, acolo unde exista strat uranifer sub sol (s-a intamplat deja in unele zone)

    – prin exploatarea gazelor de sist vor dispărea sursele de apă pentru ca aditivii chimici din fluidul de foraj nu pot fi controlati (sunt zone in Timis in care apa de la chiuveta arde)

    – terenurile agricole din zona sunt distruse. S-a cărat pământ arabil fertil cu bascula şi s-a dus în Italia şi au pus în loc unul neroditor.

    – vor fi distruse drumurile din cauza camioanelor cu incarcaturi foarte mari.

    Si inca o declaratie interesanta din interviu:

    “Eu am fost împotriva curentului anti-şist până anul trecut când am început să cred că se urmăreşte exterminarea populaţiei prin aceste exploatări. “

      1. Si eu pana nu demult aveam doar niste banuieli. Dar cu putin ajutor de la Dumnezeu, sub forma unui bici pe spate, am inceput sa inteleg ca lucrurile sunt legate intre ele si sa intrezaresc amploarea si mizele posibile ale fenomenului, unele din ele aparent implauzibile fara o privire mai de profunzime. S-a cam asternut tacerea peste tara dupa Pungesti si lumea a inceput sa uite. Caderea din ultima vreme a pretului petrolului se pare ca a reusit sa potoleasca putin prospectatorii. Dar de prin toamna lui 2017 au inceput sa revina cu forte proaspete. Ar fi momentul sa vedem care e situatia completa si actualizata, fiindca pare un subiect care merita atentie maxima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button