X

Tensiuni privind GRANIȚELE în ajunul vizitei lui Erdogan în Grecia

de null
Ultramarine. ro

Atena s-a declarat ‘îngrijorată’ miercuri seara de afirmaţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan care au sugerat o revizuire a Tratatului de la Lausanne privind graniţele Turciei, în ajunul primei vizite în Grecia a unui şef de stat turc după 65 de ani, relatează AFP. 

‘Interviul de astăzi cu preşedintele Erdogan ridică serioase preocupări şi întrebări’, a afirmat într-un comunicat difuzat miercuri seara purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos.

‘Guvernul grec şi premierul Alexis Tsipras doresc ca vizita să fie ocazia pentru a construi punţi, nu pentru a ridica ziduri. Respectarea Tratatului de la Lausanne este piatra de temelie exclusivă şi nenegociabilă pe care se poate construi cooperarea sinceră între cele două ţări’, a adăugat el.

Aluziile la o revizuire a Tratatului ‘nu contribuie la climatul pe care încercăm să-l creăm în relaţiile noastre şi în regiune’, a apreciat de asemenea purtătorul de cuvânt.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În interviul acordat canalului grec Skai, înregistrat în Turcia şi difuzat în cursul serii, Erdogan a criticat din nou dimensiunea apelor teritoriale şi a spaţiului aerian în Marea Egee precum şi Tratatul de la Lausanne din 1923 care defineşte graniţele Turciei, subiecte deosebit de sensibile pentru gazdele sale.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Iată ce spunea Părintele Paisie Aghioritul despre subiectul granițelor dintre Grecia și Turcia:

,,– Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde şi pe noi furtuna?

– Ascultă! Turcii nu vor intra în Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depăşind graniţele maritime. Noi însă vom suferi de foame. Această furtună va dura câteva luni de zile.
Gheronda, cum îmi voi da seama că războiul se apropie?

Când vei auzi la televizor de mutarea graniţelor maritime, atunci va veni şi războiul.
Şi care state vor participa la acest război?

– Ascultă, după provocarea turcilor, ruşii vor coborî în strâmtori, dar nu ca să ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Însă, fără să vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, că se apere strâmtorile, care au importanţă strategică, vor concentra acolo şi alte forţe. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte ţări ale Europei, Anglia, Franţa, Italia şi încă cinci-şase state ale Uniunii Europene vor vedea că Rusia va ocupa teritorii şi îşi vor spune: „Nu mergem şi noi acolo ca să luăm nişte teritorii?” Toţi însă vor dori „partea leului”. Şi astfel vor intra şi europenii în război.”

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. deabia acum ati spus o proorocie adevarata a cuviosului PAISIE AGHIORITUL,nu cea cu razboiul din SIRIA.DUMNEZEU SA NE MILUIASCA SI MANTUIASCA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button