Florin Stuparu: C. A. ROSETTI laudand REVOLUTIA FRANCEZA si … EVREII

Noi 30, 2017 5329 1 goo.gl/N3FB9T

.

Sunt unii frati naivi ce zic cam asa: revolutionarii de la 1848 au fost patrioti, nu stiau saracii cum e cu masoneria.

Le zic: ba stiau …

Iata, de exemplu, ce putem citi la Astăzi, cuvînt pentru C. A. Rosetti, de pe AXA, un articol scris de Florin Stuparu:

„În sfîrşit (scrie undeva Iorga Nicolae),  pe primăvară (în 1848), sosiră din Paris tineri studenţi aparţinînd clasei boiereşti mijlocii, care nu voiau să creadă într-o îngrădire în spaţiu a revoluţiei franceze. Unul dintre ei, C. A. Rosetti, credea realizabilă în cel mai apropiat viitor o înfrăţire idilică a tuturor oamenilor.”

Aşa este, de la Paris a venit ciuma franţuzească a ‚48-ului, împreună cu sifilisul. Şi iată ce odă pentru Franţa delira junele patriot Rosetti într-una din nenumăratele sale bolnave scrisori:

„Francia s-a ridicat şi Europa întreagă s-a ridicat la vocea ei. Libertatea s-a ivit din sînul Franciii, ca zeii lui Homer din înălţimile Olimpului, şi a făcut ocolul lumei. Piciorul ei s-a pus pe pămîntul nostru… Piciorul ei s-a pus şi iată că pămîntul s-a cutremurat, un fior a străbătut de pe marginile rîurilor sale pînă în vîrful munţilor – fără turburări, fără zguduiri, fără sfîşieri, fără ca sîngele să fi curs – ca prin farmec. Opera întunericului a reintrat în umbră, opera de lumină şi divină s-a arătat oamenilor: «Lux fiat et lux facta est!» Toată nădejdea noastră este în a doua noastră patrie. Şi aceasta este adevăr. Tot românul are două patrii: mai întîi pămîntul pe care s-a născut, apoi Francia. Francia ne-a crescut, ne-a instruit; scînteia care a strălucit asupra ţării noastre am luat-o din focarul ei. Mai aminteşte Franciei că suntem fiii săi, că am combătut pentru ea pe baricade. Adaugă că ceea ce am făcut, l-am făcut după exemplul ei şi că suntem ante-garda ei în partea Rusiei.”

Şi, într-adevăr, din Franţa a plecat atunci lumina întunecată (luciferică) a răzvrătirii masonice şi a început să se pună în lucrare planul Templului Ideal al Popoarelor, al Statelor Unite ale Lumii, într-un cuvînt al împărăţiei Antihristului. Iar fraţii cei tineri şi uşori la minte năluceau aievea frumoasa lucrare, precum mărturiseşte luptătorul pentru libertate Rosetti, cu jurămînt:

„Hotărîsem să nu mor pînă ce voi vedea Republica Universală!”

Republică a toată lumea care urma să se facă punînd numaidecît în faptă dogmele Frăţiei Masonice:

„Revoluţia de la 1848 – zicea gîngavul viitor ministru al Instrucţiunii Publice, acest C. A. Rosetti  de jalnică amintire – este acţia, dezvoltarea şi punerea în lucrare a dreptăţii, a căria fii sînt libertatea, egalitatea şi frăţia, care sînt toate cuprinse în sufragiul universal, şi ale căria arme puternice sînt solidaritatea popolilor, care este frăţia şi egalitatea simţită în toată întinderea ei acum de toată lumea, proclamată pe baricadele Romei, ale Veneţiei, ale Vienii şi-ale Ungariei şi consacrată cu sîngele martirilor ce se varsă pe toată ziua pentru mîntuirea neamului omenesc.”

Pentru aceasta, prin proclamaţiile sale, „apostolul” nenorocirilor ce aveau să vină îi chema la luptă armată împotriva negrei „reacţii” pe toţi „fiii patriei”:

„Cetăţeni în general, preoţi, boeri, ostaşi, neguţători, meseriaşi de orice treaptă, de orice religie, ce vă aflaţi în capitală şi prin oraşe: greci, sîrbi, bulgari, germani, armeni, israeliţi, armaţi-vă spre a ţine buna orînduială şi a ajuta la fapta cea mare! Patria noastră e şi a voastră. Vouă vă place a şede într-însa şi ea vă primeşte. De azi înainte, o masă avem cu toţii, un ospăţ de frăţie ni se întinde, aceleaşi drepturi vom avea cu toţii!”

Şi – fiindcă „cetăţenii în general” fugiseră (de teama puşcilor turceşti, na!) de la „masa” jafului pregătită de obşte tuturor scursurilor şi zoaielor Europei – Rosetti sufla din nou în trompeta de tinichea a Frăţiei, ca să adune iarăşi haita:

„Dreptate! Frăţie! Cetăţeni, de ce v’aţi tras în casele voastre? De ce mîna voastră cea tare şi tînără a lăsat puşca biruinţei? Români, pînă ce cîmpul bătăliei nu se curăţă de toţi vrăjmaşii [adică de Românii băştinaşi], chiar şi de trupurile lor [erau şi sîngeroşi fraţii!], şi pînă ce iarba şi florile nu cresc pe dînsul, soldatul nu trebuie să lase arma.

Tineri români, negustori virtuoşi, fraţi israeliteni, soldaţi tari şi puternici ai gardei naţionale! Sculaţi, deşteptaţi în voi patriotismul, aş putea zice chiar şi eroismul şi păziţi iarăşi oraşul precum l-aţi păzit atunci [la 11 Iunie ‚48]!” (Proclamaţiune a lui Rosetti)

Nu ştim dacă „inimicii” revoluţiei – adică tîrgoveţii şi negustorii Români din Bucureşti, cîţi vor fi fost – îşi doreau cu dinadinsul „libertatea” cea nouă. Ce cunoaştem cu siguranţă e că nici în ruptul capului nu se gîndeau la vreo „egalitate” cu ţigănimea balcanică sau autohtonă şi cu atît mai puţin la „înfrăţirea” cu borfaşii Galiţiei, acei Evrei plesniţi de-a călare cu latul sabiei şi aşa fugăriţi afară din hotarele Rusiei de cazacii bine-credinciosului Ţar Nicolae pînă ce i-au văzut trecuţi în primitoarele Ţări Româneşti; la fel, nici cu aceia alungaţi din Austria pentru pricini una şi una mai penală (Rosetti el însuşi, de pildă, era tovarăş la parte cu un Evreu hăituit din Austria pentru fabricarea de bani calpi, pe a cărui tiparniţă „patriotul” nostru îşi publica de altfel proclamaţiile şi ziarul R(r)omânul.) Aşa încît – atunci cînd zavera a biruit desăvîrşit şi ca urmare s-a încercat pentru întîia oară încetăţenirea la noi cu drepturi depline a tuturor lepădăturilor lumii (la 1880, prin revizuirea articolului 7 din Constituţia Principatului România) – din pricina aceasta au ieşit oarecari tulburări neplăcute pentru Evrei. (Românii, se zice, au ars sinagoga din Bucureşti. Nu vom afla niciodată dacă nu cumva Evreii înşişi au pus focul, dar ştim negreşit că le-a priit, fiincă aşa-zisul rege Carol I împreună cu Brătianu ăl bătrîn au zidit-o la loc din piatră şi cu banii Românilor plătitori de taxe şi impozite.) Ei, şi frecuşurile astea pe marginea ziselor chichiţe constituţionale ameninţau aşadar să poticnească bunul mers al „înfrăţirii” celor două popoare. Şi atunci ce face bunul Rosetti? Scrie la gazetă o chemare la pace care ar putea mişca şi pietrele (de rîs, dacă n-ar fi de cel mai jalnic plîns):

„D-aceea dar, mi se pare că-n acest minut, cînd din ameţeala luptei se pot isca multe neînţelegeri, îmi va fi iertat a face în coloanele acestui jurnal [„Steaua Dunării”, omonimul Lojei francmasonice] un apel către rumîni şi israeliţi. Ceea ce văz, cu cea mai deplină durere, este ciocnirea ce se făcu din nenorocire între rumîni şi israeliţi, şi pe care voiesc a o curma interpuind inima mea între amîndouă părţile. Lupta iscată între rumîni şi israeliţi nu poate folosi decît inimicilor naţiei rumîne şi israelite. Cei cari au suferit împreună se cuvine, mai cu seamă în asemenea împrejurări critice, nu a se lovi unii pe alţii, ci din contra, a se susţine. Astfel şi numai astfel poate veni fericirea şi salvarea comună.

Deşi în ochii unora este o mare osebire între israeliţi şi rumîni, cei cari se uită-n fundul istoriei vor vedea că sînt două ginte mari înaintea lui Dumnezeu. Căci – dacă cei dintîi sînt fiii celui care luptă cu Domnul, «işol» (demon, adversar, duşman) şi fur-aleşi spre a conduce populii la conchista [cucerirea] cerurilor – ceilalţi suntem fiii celora [Romanii] carii avură misia d-a domni lumea: «Tu mundum regere memento!» [«Aminteşte-ţi că împărăţeşti lumea!»] Cînd dar fiii Romii şi fiii Ierusalimului pot fi d-opotrivă mîndri de originea lor, alianţa este lesne de făcut. Cei d-opotrivă se pot iubi şi uni cu mai multă lesnire.

Deci seculii ne făcură fraţi, fraţi prin misie, fraţi prin suferinţe. Fiecare trebuie să simţă trebuinţa acestii prescripţii a iubirii, căci toţi am fost sclavi pe pămîntul şărbiei. Ţara rumînilor este astăzi într-un minut de căpetenie. Cei carii speră a ei trunchiere şi pîndesc cu lăcomire minutul împărţirei se-ncearcă şi se vor sili a dezbina pe locuitorii ei. Aceste suferinţe ale rumînilor, la noi ca şi pretutindenea, nu le-au produs israeliţii. Ele sînt urmarea neapărată a năvălirei streinilor [Ruşii, care ocupaseră Principatul tocmai fiindcă erau împotriva încetăţenirii străinilor] ş-a perderii idealului nostru. Ceea ce se cuvine a constata este că la ‚48, cînd rumînii munteni rupseră un minut jugul strein [al Turcilor, ca suzerani; şi al Ruşilor, ca protectori împotriva năvălirii barbarilor Apuseni], rumînii şi israeliţii se uniră şi deschiseră împreună inimile lor la speranţa unui viitor fericit pentru toţi. Dar adevărul, dreptatea şi fericirea israeliţilor mă sileşte a spune că Constituţia de la 1848 era vătămătoare lor. Fraţii noştri israeliţi nu trebuie să ţinte la dobîndirea unei libertăţi civile acordate lor ca la nişte fii ai României, ci la dobîndirea drepturilor legitime ca corp de naţie [adică ticălosul voia un stat „doi în unu” româno-iudeu!]. Ce privelişte mai sublimă şi unică decît a cestor doi populi trăind seculi întregi numai pe temelia nestrămutată a legii? Israil pe Decalog, Roma pe cele 12 table. Ce privelişte mai sfîntă, admirată de lumea întreagă, decît rumînii de la Dunăre păstrînd viaţa şi credinţa lor printre năvăliri secularii, precum şi israeliţii printre izgoniri şi chinuri de tot felul?

Să rumpem dar cu toţii pîinea înfrăţirei, şi pentru aceasta sfîrşesc zicînd israeliţilor: Rămîneţi credincioşi naţiei voastre! Primiţi de la noi ospitalitatea, libertatea şi tot ce dorim şi noi a găsi pe pămînt strein, unde suntem emigraţi. Drepturile noastre să fie negreşit ş-ale voastre pe cît cere dreptatea. Dar şi voi nu uitaţi că pentru ca să vă putem da libertatea, trebuie mai întîi s-avem noi înşine, că pentru a dovedi că voiţi frăţia, trebuie să ne ajutaţi, şi mai cu seamă astăzi, cu inima, cu mintea, cu punga şi la trebuinţă cu braţul vostru. Nu uitaţi asemenea mai cu seamă voi, cei veniţi de curînd şi pe furiş [mulţi grozav, vezi statistica lui Eminescu!], că-n ziua ce veţi deveni instrument activ sau pasiv chiar al inimicilor noştri, dreptatea cere a vă lepăda din sînul nostru, mai cu seamă în Moldavia unde numărul vostru cel nou.”

E limpede? Cred că e cea mai bună, în înţelesul de mîrşavă, pagină din întreaga noastră murdată istoriografie şi covîrşeşte de departe orice urîciune de acest fel scrisă în zilele noastre. Ce să-i faci însă? Omul nostru, „cărturarul” neştiutor de română Rosetti, avea şi el o patimă pentru „cei veniţi de curînd şi pe furiş”, patimă pe care i-o şi mărturisea fratelui Brătianu:

„Dar cum o să ţi se pară, cînd ţi-oi spune că sînt piste 3 luni de cînd nu mă pot vindeca de dorinţa ce am d-a studia 3, 4 ani ş-a scrie… Ghici…? Istoria ovreilor, revoluţionară şi literară (2 volume). Ce ai cu ovreii? – o să-mi zici? Aşa îmi zic şi eu şi nu pot găsi alt nimic decît că-mi sînt dragi.”

Marea dragoste a naţionalistului nostru (căci doar avea zisul ziar R(r)omânul!) pentru lăcustele alogene s-a arătat şi cu fapta, căci iată cum se lăuda:

„Văzînd că nu pot să fac nimic cu miniştrii noştri, am deschis în ‚59 o subscripţie în ziarul meu, după titlul: Subscripţie naţională pentru ridicarea unui monument în onoarea tuturor străinilor cari au apărat cauza naţională.”

Să adăugăm la urma acestei greţoase laudatio cea mai limpede proorocie a „bulbucaţilor ochi de broască”, iar mai bine zis a Broscoiului însuşi:

„Times scria acum un an că [numai ce o] să cază Austria şi o să dea [cine o să dea?] Dunărea pînă la Marea Neagră maghiarilor, căci ei o vor deschide-o comerciului şi industriei engleze. Nu se poate! Noi şi numai noi – zău! – putem împăca totul [adică gîlcevile din Marile Loje] şi numai prin noi comerciul şi industria engleză (franceză) pot avea această Californie, aceste Indii ale Europei etc., etc.”

„…această Californie (începuse nebunia aurului în California-California), aceste Indii ale Europei” erau locul de sub soare pe care ne-am învăţat, greşit, să-l numim „România”. Care – în vremea numitului Rosetti C. A., ca şi acum – era un tărîm al făgăduinţei: bogat, cu blîndă şi frumoasă aşezare, populat de aborigeni paşnici şi bucuroşi să fie stăpîniţi, batjocoriţi şi tîlhăriţi pînă la piele de feţele mai mult sau mai puţin palide venite pe aripile vîntului cu O. Z. N.-urile „civilizaţiei”, „culturii” şi „progresului”. Şi aşa, azi ne-am trezit (nu numai noi, ci toată omenirea) în dimineaţa zilei de alaltăieri. Căci cele proorocite aproape s-au împlinit: „Îngerul […] şi-a ridicat mîna dreaptă către cer şi s-a jurat: Timp nu va mai fi!” (Apocalipsa 10:6)

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Un comentariu la “Florin Stuparu: C. A. ROSETTI laudand REVOLUTIA FRANCEZA si … EVREII”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Ion
    # 1 decembrie 2017 at 19:35

    era platit de interlopii jidani, manca din palma lor

Scrie un comentariu