X

Polonia dă de pământ cu rezoluția Parlamentului European ce-i încalcă suveranitatea. Ungaria îi este alături

de null

polonia, EU

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Guvernul polonez a calificat miercuri drept ‘partizană’ şi ‘scandaloasă’ rezoluţia adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate şi care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot – ultima etapă a procedurii de infringement deja declanşate de Comisia Europeană împotriva Poloniei, relatează agenţia PAP. 

Această rezoluţie reprezintă un ‘instrument politic de exercitare a unor presiuni asupra Poloniei’, se arată într-un comunicat al MAE polonez. ‘Este un document partizan, bazat mai degrabă pe judecăţi politice decât pe o analiză a legilor’, continuă comunicatul, care conchide că ‘o astfel de abordare dăunează procesului integrării europene, întrucât conduce numai la stigmatizarea unui stat membru’.

Rezoluţia evocă toate controversele pe tema statului de drept ce au urmat preluării puterii de către conservatorii formaţiunii conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) în anul 2014, şi anume reforma Tribunalului Constituţional – în urma căreia conservatorii au înlocuit judecătorii numiţi cu puţin timp înaintea alegerilor legislative de fostul guvern -, reformele ce au vizat funcţionarea tribunalelor de drept comun şi a Consiliului Naţional al Magistraturii. Comisia Europeană consideră aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în faţa celei executive, în timp ce guvernul de la Varşovia susţine că a luat aceste decizii pentru a pune capăt ‘castei corupte’ a judecătorilor.

În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a dat guvernului de la Varşovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituţional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen şi a respins toate acuzaţiile, iar anul acesta Comisia Europeană a trimis guvernului polonez patru invitaţii la dialog, toate rămase fără răspuns, conform declaraţiei date miercuri de prim-vicepreşedintele executivului comunitar, Frans Timmermans.

Pe de altă parte, rezoluţia adoptată miercuri de PE ‘condamnă puternic marşul fascist şi xenofob desfăşurat la Varşovia’ sâmbătă de Ziua Independenţei Poloniei, la iniţiativa extremei drepte. Cei circa 60.000 de participanţi la acel marş au intonat vechi cântece patriotice şi religioase poloneze: “Dumnezeu, Onoare, Patrie” “Slavă eroilor noştri’ sau “Îl vrem pe Dumnezeu”, din ultimul citând câteva versuri şi preşedintele american, Donald Trump, într-un discurs ţinut la Varşovia în luna iunie. Grupuri mai mici au scandat sloganuri xenofobe ca “Polonia pură, Polonia albă” sau “Refugiaţii afară”.

Executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură de infringement pe tema respectării statului de drept în Polonia, urmată anul acesta, tot în iunie, de o alta privind neaplicarea cotelor obligatorii de refugiaţi. Ultima etapă a acestei proceduri este suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar Ungaria a reafirmat că va bloca prin veto o asemenea decizie.

‘Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluţii nu intră în discuţie’, a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenţia MTI.

Întrebat dacă Ungaria îşi va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns:

‘Da’. Este ‘inacceptabil’ ca ‘Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane’ şi să ‘pedepsească guverne alese în mod democratic’, a apreciat Semjen.

Argumentul ‘suveranităţii’ naţionale a fost invocat şi de europarlamentarii polonezi într-o rezoluţie ce critica ‘ingerinţa instituţiilor UE’ în politica Poloniei şi pe care au încercat în zadar să o promoveze tot miercuri în PE şi la care Timmermans a răspuns: ‘Nu poate fi invocată democraţia împotriva statului de drept (…) Nu puteţi spune: suntem o naţiune suverană, nu ne pasă de reguli’.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button